Caracterizarea lui Popa Tanda

In opera Popa Tanda de Ioan Slavici, personajul principal este Parintele

Trandafir, poreclit de sateni Popa Tanda.
In realizarea personajului principal se impletesc mijloacele caracterizarii
directe cu cele ale caracterizarii indirecte. Vocea naratoriala obiectiva il prezinta
pe Popa Tanda facand referire la cateva particularitati morale. Astfel, prin
caracterizare directa aflam ca Parintele Trandafir ” Este om bun; a invatat multa
carte… harnic si grijitor” ce pune in evidenta ca Popa Tanda este un om amabil,
destept, muncitor si atent.
Totodata, prin intermediul caracterizarii directe, naratorul ne arata ca
personajul principal este un om cu care nu se comunica usor:“greu la vorba, cam
aspru la judecata”. El intra in conflict cu protopopul si cu satenii, cee ace ii
afecteaza linistea sufleteasca.
Trasaturile de caracter sunt sugerate si de fapte, atitudini, relatiile sale cu
celelalte personaje participante.
Naratiunea constituie modalitatea specifica caracterizarii indirecte a
protagonistului, felul de a comunica al lui Popa Tanda permitand cititorului sa
patrunda dincolo de imaginea exterioara a personajului. Parintele Trandafir isi
dovedeste perseverenta atunci cand cauta o solutie pentru rezolvarea
problemelor din satul Saraceni, fiind foarte determinat, si chiar daca nu a gasit de
la inceput solutia potrivita pentru a-I schimba pe sateni, nu renunta, incercand sa
gaseasca in continuare cat mai multe strategii pe care sa le puna in aplicare.
Exemplu personal a fost modalitatea prin care a reusit sa-I schimbe
saraceneni si sa transforme satul intr-unul prosper, reusind sa castige respectul
oamenilor care la inceput l-au numit “omul dracului”, iar in final “omul lui
Dumnezeu”.
Personajul principal este in acelasi timp caracterizat indirect de catre
narator ca fiind bun familist, in finalul operei fiind prezentat fericit impreuna cu
familia sa de rezultatele muncii sale.
 In concluzie, consider ca Popa Tanda este un personaj pozitiv deoarece pe
mine m-a impresionat prin perseverenta sa, fiind pt cititor un model de viata.
Aceasta este si credinta lui Ioan Slavici, ca literatura poate educa oamenii:”In
gandul meu, rostul scrierii a fost totdeauna indrumarea spre o vietuire potrivita
cu firea omeneasca”.