Universul meu perfect

Ah!Ce frumos stiloul isi plange amarul pe foaia alba ca zapada.

Eu?Cine sunt eu ?O fata obisnuita a carei mare pasiune este sa scrie.Scriind imi formez
un mic « univers » perfect. Universul meu,unde eu controlez ceea ce se intampla acolo si
unde prietenia,dragostea si sinceritatea guverneaza deasupra lui(universului) ca astrele
lumii reale.
Acolo nu exista tradare,minciuna,ura,rau vointa si prieteni falsi.
Acolo toate dorintele mele nedezvaluite sunt implinite.Sunt mereu fericita fiindca am
prietenii adevarati si sunt inconjurata de oameni buni.
Iar langa mine sta cel pe care il astept.Un presupus baiat cu care sunt fericita.
-Dar totul e doar pe hartie,nu exista in realitate,soptesc eu in semiobscuritatea
camerei.Ma ridic din pat si aprind lampa.Iau o foaie de hartie,iau stiloul meu ce imita un
condei si imi transpun gandurile pe foaie :

*
Inima imi plange,bratele mele se ridica deasupra capului,degetele se intind dupa ceva
luminos.Ochii imi sunt fermecati,pe spate imi cresc aripi ca de inger si ma inalt in zbor
spre acel punct luminos.Pe masura ce ma apropii imi amintesc ce este.
Este « casa mea »,locul in care ar trebui sa fiu.Locul in care nu exista griji,ura,tradare sau
minciuna.Locul unde pot sa-mi vindec ranile.
Daa,il vad.Verde ca o campie,albastru ca cerul senin,galben ca soarele,rosu ca
rubinul,albastru ca metalul.
Ah,dar ce fac… ?
Zbor spre o lume care nu exista ,imaginatie pura.
De asta aripile mi se frang cand ajung acolo,ochii mi se deschid si cad in neantul caruia ii
apartin.
De ce nu pot ajunge acolo ?
De ce nu pot scapa de aceasta lume ?
De ce cand se intampla ceva bun trebuie sa se intampla imediat ceva rau ?

-Ana,draga mea,tu vezi cat este ceasul ?E tarziu,maine ai scoala.Te rog,opreste-te din
scris si odihneste-te,spuse mama pe jumatate somnoroasa.
-Bine mama,am inteles.

Am inchis caietul si mi-am pus stiloul deasupra lui asa cum fac deobicei.A doua zi,mi-am
luat caietul cu mine in speranta ca voi mai avea nevoia sa scriu ceva,in el.Trebuie sa-mi
satisfac pofta.Demonul din mine..
Caietul in care trec toate lucrurile astea este unul foarte banal pentru continutul pe care il
duce.
Un simplu caiet studentesc de 100 de file,imbracat intr-o coperta rosie si cu o etichetaa pe
care scrie simplu « Ana Maria Nitu »,clasa a IX-a F.
In el,cuvintele sunt scrise la repezeala si unele cuvinte sunt taiate sau
mazgalite.Fragmentele nu au prea mare legatura unele cu celelalte.
Singura lor legatura este esenta pura a gandurilor mele.
La scoala ma descurc bine,am niste colegi foarte buni si sunt fericita,dar nu pe deplin.
In viata mea exista si alte persoane care se dau drept prieteni dar sunt falsi.
In timpul orei de fizica,ochii imi erau fixati pe cadranul ceasului.Profesoara vorbea
intruna despre lectie agatandu-se de speranta ca pana la sfarsitul zilei vom tine minte
macar titlul lectiei.
Mie una,nu-mi era gandul la fizica,ci,pofta aceea se manifesta din nou.Stand in prima
banca sunt observata imediat.
Vroiam sa scot caietul si sa incep sa scriu cateva randuri pt a hranii demonul din mine,dar
daca notam ceva iar profa imi confisca caietul,ei bine,sa zicem ca,toata munca mea,ar fi
fost citita de parintii mei.
Deobicei nu-i las sa citeasca ce scriu,imediat ce le termin,daca cumva iau vreo diploma
sau vreun premiu cu poeziile sau prozele scrise si imi cer materialele atunci le vor
citii,dar doar cu conditia asta.
Clopotelul suna !
In sfarsit pauza,se aud cateva soapte de undeva din spatele clasei.Coincidenta asta a
rasarit si in mintea mea.
Ah,pauza binemeritata…
M-am urcat frumusel pe pervazul geamului,mi-am pus caietul pe picioare si am inceput
sa scriu pana nu imi pierdeam ideile.

*
De la un timp,observ ceva,sunt diferita de ceilalti.
Nu cunosc sentimentul de a fi iubita,poate e prea devreme pt cei 16 ani ai mei.Cunosc
doar sentimentul de a iubii pe cineva,de a grava amintiri in suflet,de a plange,de a rade,de
a fi bucuroasa,trista,indragostita si emotionata.
Spre deosebire de ceea ce s-ar putea chema gasca mea de la bloc,fetele cu care stau
afara,cu care ies in oras si fac multe altele,eu sunt mai sensibila decat ele.
Ceea ce se cheama glume si unele fiind foarte proaste,ma afecteaza mai mult decat pe
ceilalti.
Poate ma supar eu prea repede,dar,minciuna si tradarea….ei bine,la astea nu pot fii chiar
indiferenta.
Multe lucruri care nu sunt necesare la care ar trebui sa fiu rece ca gheata ca,prietenele
mele,daca le pot spune asa,le pun la suflet.
Multe lucruri…stau acolo un timp iar apoi se transforma in niste arici care imi inteapa
mintea in fiecare zi.In fiecare zi imi amintesc de ele…
Pana cand,totul se « termina » cu cateva lacrimi,dar care lasa rani adanci.
Tot ce primesc este « numai pune totul la suflet »…si atat !

*
Profesorul a venit in clasa,am inchis caietul si l-am pus inapoi in geanta.Nu l-am mai scos
de acolo pana a doua zi,la scoala.

Noaptea a trecut repede si a trebuit sa ma trezesc pt a ma duce la scoala.M-am dat jos din
pat si mi-am luat halatul galben si pufos fiindca in casa era frig.
Ma uit pe fereastra rece.
Afara a nins.
Copacii poarta greutatea pe crengi fumurii.Albul si negrul se imbina intr-un peisaj
mirabolos.Masinile sunt acoperite de zapada si par niste mici gandacei albi.
Ies afara si ma duc la magazin pt a cumpara paine.Ciudat !
E foarte liniste.
Ah !Calmul iernii.
Tot ce pot auzii sunt pasii mei,scartaitul,plansul lor pe zapada.Pe cararea albita de vreme.
De iarna,inghetata,alba,rece.
Ups !Adancita in ganduri,nu sunt atenta.
Era sa alunec,sa cad.
Ajung acasa.Mananc,ma pregatesc de scoala.
Ajunsa la scoala,mi-a mai ramas timp din pauza sa scriu ecva in caiet.
Il deschid usor imi iau stiloul in mana si incep sa scriu fara incetare.

*
Am descoperit ca pot avea si prieteni adevarati.Ca sentimentul de prietenie iti da putere
iar cand oamenii incearca sa te ajute,se creaza leagaturi sufletesti.Sufletele noasre sunt
legate pe vecie de o funda roz numita prietenie.Da,este roz,fiindca rozul este o culoare
placuta,angelica.
In sufletul meu plin de tristete,de ce candi mi vad prietenii adevarati,le simt privirile
calde si le ascult sfaturile bune,raze de lumina intra ?
Oare fiindca,legatura aceasta m-a atins si pe mine ?M-a trezit la realitate ?
Ma ajuta sa depasesc situatii ?
Oricand e bine sa apelez la ei.La cei apropiati de mine si sa ma bazez pe ei.Sunt sigura ca
nu ma vor trada niciodata.Daca totusi o vor face vor lasa o rana adanca.
*

M-am oprit,n-am observat cum pauza trecea iar profesorul se uita foarte insistent la mine
cum mana nu mi se mai oprea din notat.
Am zambit fortat,am inchis caietul si l-am pus in geanta.
Clopotelul a sunat peste putin timp iar picioarele m-au condos catre fereastra.
Am admirat curtea mare,terenul de fotbal din fata mea si ochii mi-au ramas atintiti catre
terenul de basket.Niciodata n-am jucat basket,totusi e o placere sa-I vad pe ceilalti cum
joaca.
Parca simti cum vantul imi rascoleste pletele castanii si imi aduna lacrimi in ochii mei
caprui.Simt cum o nebunie ma cuprinde si cum scopul meu pe terenul ala este
mingia.Trebuie sa o obtin sis a o fac sa treaca prin inelul de plasa.Viziunea mi-a fost
intrerupta de colega mea Oana :
-La ce te uiti?intreba aceasta.
-La nimic,i-am raspuns incercand sa par convingatoare.
-La nimic ?Nu te cred !Erai absorbita de privesliste.Parca timpul se oprise in loc pt tine.
Chiar ?
-Da,vorbesc serios.
-Hmm…
Deschid caietul cat inca aveam pauza si am inceput sa notez.

« Timpul se oprise in loc pt tine »

Am stat putin si m-am gandit,timpul nu se poate oprii in loc pt cineva si totusi eu cred ca
poate.Cateodata simt asa cum viata merge inainte fara mine,de parca eu as fi un spectator
pe marea scena a destinului.Asemenea pionilor de pe tabla de sah…
Pionii sunt oamenii din viata mea si a lui.Regina sunt eu,iar regele este el.
Care el ?