Sunteți pe pagina 1din 1

Izvorul nopţii, de Lucian Blaga- Mesajul textului

Lucian Blaga este un mare filosof şi poet modern, care deseori exprimă în versuri sentimentul
dragostei. Totodată, el consideră că lumea este alcătuită din mistere. În opinia mea, mesajul poemului
citat este că dragostea reprezintă calea fundamentală de acces la misterele lumii şi la cunoaştere.
Un prim argument relevant în susţinerea opiniei mele este metafora ochilor negri ai iubitei:
"ochii tăi, adâncii, sunt izvorul". Ochii iubitei devin simbolul central al poeziei. Ei reprezintă
frumuseţea fizică, dar şi sufletească, fiind oglinda sufletului. Portretul iubitei este neclar, atât fizic cât şi
moral, doar câteva trăsături sunt prezentate:” Frumoaso” şi “negri ochii tăi”; se mai poate deduce că
ochii sunt mari, întunecaţi și adânci. Pentru a evidenţia trăsăturile persoanei iubite, poetul creează un

puternic contrast: "mare de-ntuneric", "lumina mea", realizând astfel un oximoron. Discursul liric este

concentrat pe opoziţia întuneric-lumină. Din câmpul semantic al termenului “întuneric” fac parte şi


cuvintele “noapte”, “negri”.
Observăm că poezia se deschide şi se închide cu o invocaţie. Poetul foloseşte cuvinte în cazul
vocativ, "frumoaso" şi "lumina mea", care au o putere expresivă foarte mare, ele devenind invocaţii. Cu
ajutorul metaforei " lumina mea" îşi compară iubita cu lumina care-l călăuzeşte, îl îndrumă şi dă vietii
sale strălucire.
Un alt argument semnificativ îl constituie relaţia strânsă care se stabileşte între natură şi iubită,
deoarece iubita primeşte trăsături ale naturii: "îmi pare că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul/ din care tainic
curge noaptea peste văi/  şi peste munţi şi peste şesuri,/ acoperind pământul/ c-o mare de-ntuneric."
Astfel putem spune că întreaga natură se naşte din ochii persoanei dragi. În poezia lui Blaga natura se
confundă cu iubita, spre deosebire de opera eminesciană, unde natura este doar un cadru, din care fac
parte cei doi îndrăgostiţi.
Versurile sunt albe, nu au rimă, iar numărul de silabe este inegal. Atenţia poetului se
concentrează asupra mesajului şi mai puţin asupra formei versurilor.
         În concluzie, consider că pentru L. Blaga iubirea este o cale de legătură cu Universul. În opera sa
iubirea şi natura se confundă, între ele stabilindu-se o relaţie strânsă.

S-ar putea să vă placă și