Object 2

LIVIU REBREANU ,,CRED”

,,M-am sfiit totdeauna să scriu pentru tipar la persoana intâi.(…) Cu atât mai greu îmi vine să vorbesc
acuma chiar despre crezul „meu” artistic…

Dar, fiindcă sunt întrebat, îndrăznesc a spune că scrisul nu mi se pare de loc o jucărie agreabilă şi nici mai cu
seamă o jonglerie cu fraze. Pentru mine arta — zic „artă” şi mă gândesc mereu numai la literatură —
înseamnă creaţie de oameni şi de viaţă. Astfel arta, întocmai ca şi creaţia divină, devine cea mai minunată
taină.

Creând oameni vii, cu viaţă proprie, cu lume proprie, scriitorul se apropie de misterul eternităţii.

Nu frumosul, o născocire omenească, interesează în artă, ci pulsaţia vieţii. Când ai reuşit să închizi în
cuvinte câteva clipe de viață adevărată, ai realizat o operă mai preţioasă decât toate frazele frumoase din
lume. Precum naşterea, iubirea şi moartea alcătuiesc enigmele cele mai legate de viaţa omenească, tot ele
preocupă mai mult şi pe scriitorul care încearcă să creeze viaţă. Literatura trăieşte prin ea şi pentru ea
însăşi. Durabilitatea ei atârnă numai de cantitatea de viaţă veritabilă ce o cuprinde.

A crea oameni nu înseamnă a copia după natură indivizi existenti. Asemenea realism sau naturalism e
mai puţin valoros ca o fotografie proastă. Creaţia literară nu poate fi decât sinteză. Omul pe care îl
zugrăvesc eu o fi având şi trebuie să aibă asemănări cu mii de oameni, cum au şi în viaţă toţi oamenii,
dar trăieşte numai prin ceea ce are unic şi deosebit de toţi oamenii din toate vremurile. Unic însă e
numai sufletul. Viața eternizată prin mişcări sufleteşti- realism.

Temelia creaţiei rămâne, negreşit, expresia,nu însă ca scop, ci ca mijloc. De dragu unei fraze strălucite sau a
unei noi împerecheri de cuvinte, nu vom sacrifica niciodată o intenţie. Prefer să fie expresia bolovănoasă şi să
spun într’adevăr ce vreau, decât să fiu şlefuit şi neprecis. Strălucirile stilistice, cel puțin in opere de creaţie, se
fac mai totdeauna în detrimentul preciziei şi a mişcării de viaţă.

De altfel, cred că e mult mai uşor a scrie ”frumos”, decât a exprima exact. Poate nu e o simplă întâmplare că
toţi creatorii mari de viaţă s-au mulţumit să scrie bine şi au neglijat floricelele stilistice după care se prăpădeau
contimporanii.(...)

Expresia exactă îti cere mai multă sbuciumare: ”Cuvântul ce exprimă adevărul”. Numai prin ea poţi urmări de-
aproape sinuozităţile sufletului care explică viaţa. Psihologia şi obiectivitatea merg alături şi presupun aceiaşi
retragere a eului scriitoricesc în colţul cel mai modest al sufletului, spre a lăsa loc desfăşurării creației.
Modestia nu e şi dezinteres, ci dimpotrivă, o atitudine.

Fără amestecul meu direct, opera va putea creşte şi trăi mai independent. Copilul sdravăn n-are nevoie
în viaţă de hainele tatălui.

Dacă priveşti arta drept creaţie, trebuie să-i atribui şi o valoare etică. Arta, ca uşoară jucărie ar fi tot atât de
incomprehensibilă ca şi viaţa socotită fără rost. Arta n-are menirea să-l moralizeze pe om, evident, dar poate
să-l facă să se bucure că e om şi că trăieşte, şi chiar să-l facă om. Contemplarea vieţii, pe care o oferă
creaţia, poate fi uneori mângâietoare ca o rugăciune…”

Object 1