MUNCA PRIN AGENT DE MUNCĂ TEMPORARĂ

Această instituţie a început să fie utilizată în Anglia şi s-a dezvoltat în

Statele Unite ale Americii, extinzându-se şi în ţările Europei Occidentale. S-a
subliniat că pe plan economic munca prin agent de muncă temporară, sau munca
temporară, permite satisfacerea intereselor întreprinderilor care au nevoie de forţă
de muncă pe o perioadă limitată, în perioade de vârf de producţie, iar pe plan
social permite angajarea persoanelor care nu doresc să presteze muncă decât pe
timp limitat sau a şomerilor care nu-si pot găsi un loc de muncă permanent1.
Munca temporară reprezintă pentru societatea modernă o binefacere.
Oamenii sunt din ce in ce mai puţin dispuşi să lucreze opt ore/zi sau pe termen
lung. Femeile sunt ceva mai mulţumite de acest sistem de lucru, sub aspectul
volumului de muncă. Barbaţii vor egalitate cu femeile.
Un procent de 17% din lucrătorii din Uniunea Europeană işi desfăşoară
activitatea pe baza contractelor parţiale de muncă. Fenomenul a inceput să capete
amploare şi în cadrul ţărilor aderente sau candidate la Uniunea Europeană.
Diferenţele ţin de factorii economici conjuncturali, dar si de mentalitate.
Persoanele care apelează în mod special la prestarea de activităţi temporare sunt
tinerii absolvenţi, şomerii, persoanele lipsite de experienţă, precum si cele trecute
de 50 de ani.
Munca temporară este utilizată nu numai ca un instrument de flexibilitate
şi acces la un loc de muncă pentru tineri, ci şi ca mod de reintegrare a muncitorilor
adulţi care au fost excluşi din sistemul productiv. Foarte mulţi tineri preferă să
lucreze o parte din an pentru a valorifica restul timpului instruindu-se sau
distrându-se. In alte ţări, care permit oamenilor să trăiască mai mult decât decent
dintr-un salariu, persoanele trecute de 50 de ani, spre exemplu, preferă sa lucreze

1
Vlad Barbu, Dreptul Muncii, Ed. Cermaprint, Bucureşti, 2008,p.113.
doar patru ore/zi sau o anumită perioadă din an, în funcţie de nevoile si de
interesele personale.
Bărbaţii vor să lucreze mai puţin decât femeile. Datele statistice referitoare
la timpul parţial de lucru înclină balanţa în favoarea femeilor. Acestea preferă, în
mod evident, munca pe termen limitat. Mai multe femei decât bărbaţi lucrează în
contract de timp parţial, iar acestea par mai satisfăcute de volumul lor de muncă
decât barbaţii.
Munca temporară este, evident, un avantaj pentru persoanele care nu au o
calificare sau pentru cei care lucrează în agricultură, în anumite perioade ale
anului. Dacă bărbaţii preferă agricultura, hotelurile şi restaurantele, femeile
optează pentru activitaţile imobiliare şi de intermediere financiară.
In România, activitatea cu caracter temporar a început să capete contur cu
destul de mare dificultate deoarece preferinţele înclină pentru "angajarea pe viaţă".
Unii angajatori sunt de părere că este mai ieftin să angajezi cu caracter temporar.
Angajarea forţei de muncă pe o perioadă temporară sau „în sistem leasing”
devine o tendinţă tot mai accentuată în rândul companiilor prezente pe piaţa
românească. Cererea se află într-o creştere continuă, iar cifrele de afaceri ale
companiilor de recrutare se bazează în mare măsură pe furnizarea acestui serviciu.
De cele mai multe ori, munca prin agent de muncă temporară este utilizată
cu scopul de a evita anumite situaţii de supraîncărcare a angajaţilor proprii, la
realizarea unor munci sezoniere, la completarea schemei de personal în tipul
concediilor (de odihnă, de maternitate) sau a locurilor rămase vacante din alte
motive.
Conform art.88 alin.1 din Codul muncii, Munca prin agent de munca
temporara este munca prestata de un salariat temporar care a incheiat un contract
de munca temporara cu un agent de munca temporara si care este pus la
dispozitia utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea si conducerea
acestuia din urma.

1
 În urma adoptării actualului Cod al muncii (modificat în 2005, în 2006 şi
în 2011), reglementarea contractului individual de muncă cu muncă temporară
este concordantă cu Directiva nr. 96/71/C.E. pentru plasarea lucrătorilor cu ocazia
furnizării de servicii. Terminologia Directivei este mult mai clară pentru a defini
obiectul de activitate al agentului de muncă temporară şi anume "agenţie de
plasare a forţei de muncă". Reglementarea contractului de muncă temporară a avut
în vedere şi prevederile Directivei Consiliului Comunităţii Europene 91/383/CEE
privind completarea măsurilor ce vizează promovarea ameliorării securităţii şi
sănătăţii muncii lucrătorilor ce au un raport de muncă pe durată determinată sau
un raport de muncă temporară. Potrivit normelor Directivei 91/383/CEE, raportul
de muncă temporară se stabileşte între o întreprindere de muncă temporară, care
este angajatorul, şi lucrător, acesta din urmă fiind pus la dispoziţie în scopul de a
lucra în beneficiul şi sub controlul unei întreprinderi-utilizator.
Potrivit Art. 41 din Constituţia României (munca şi protecţia socială a
muncii), “dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau
a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă”. De asemenea, “salariaţii
au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea
salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu
minim brut pe ţara, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea
muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte
situaţii specifice, stabilite prin lege. Durata normală a zilei de lucru este, în
medie, de cel mult 8 ore. La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii“.
In cel mai important izvor al dreptului muncii, munca prin agent de
muncă este reglementată de dispoziţiile titlului VII, intitulat “Munca prin agent
de muncă temporară”, în art. 88-102.
Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse a adoptat Hotărârea de
Guvern nr.938/2004, modificată ulterior de Hotărârea de Guvern nr. 226 din 24
martie 2005 privind condiţiile de înfiinţare şi funcţionare, precum şi procedura de

2
autorizare a agenţilor de muncă temporară.