„Limba română este limbe latină vorbită în mod neîntrerupt în partea orientală a

Imperiului Roman, cuprinzând proviinciile dunărene romanizate( Dacia, Pannonia de sud,

Dardania, Moesia superioară și inferioară), din momentul pătrunderii limbii latine în aceste
provincii și până în zilele noastre.”1

Din definiția genealogică și foarte cuprinzătoare data de Rosetti limbii române

reținem faptul că esența limbii române este fără îndoială latina, lucru demonstrat prin dovezi
concludente de cercetători, lingviști. Româna a suferit însă transformări numeroase, multe
dintre ele datorate influențelor cu care a venit în contact.

Influența slavă este cea mai puternică dintre influențele pe care româna le-a suferit
în epoca veche. Slavii se revarsă din nord-estul Europei în două direcții:

1. Spre vest, prin câmpia ungară, până la Vistula și Oder, iar în nord, până la Marea
Baltică ( în Ungaria, Austria, Germania de est sunt o mulțime de nume topice de
origine slavă)
2. Spre sud, prin Moldova, Muntenia, Dobrogea, apoi în toată Peninsula Balcanică, până
la Marea Egee.

Contactul dintre români și slavi s-a produs atât la nordul cât și la sudul Dunării. Prin
săpăturile arheologice e dovedită existența unei culturi autohtone în secolele al VII-lea, deci
în periada când slavii stăpâneau la nordul Dunării. Toponimia nord-dunăreană de origine
slavă e altă dovadă că românii se aflau în vechea Dacie la venirea slavilor.

Influența slavă asupra românei începe prin secolul al IX-lea ( unii lingviști cred că
ceva mai devreme, alții că ceva mai târziu) , prin urmare, spre sfârșitul perioadei românei
comune.

Slavii de la nordul Dunării au fost cu vremea asimilați de români. Asimilarea lor

demonstrează că românii erau mai numeroși și că româna era o limbă de civilizație.
Asimilarea slavilor este rezultatul amestecului etnic româno-slav. Învățând românește, slavii

1
Rosetti Al., Istoria limbii române. De la origini până la începutul sec. al XVII-lea, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1986

1
eu pronunțat unele sunete potrivit felului propriu de a rosti. Acest mod slav de rostire s-a
introdus apoi și în română. În felul acesta s-ar explica iodizarea lui e –inițial ( el, este
pronunțate iel ieste), introducerea consoanei j (jale), probabil și a lui h (har, hrană) etc. 2

În sudul Dunării procesul a fost invers: au fost slavizate teritoriile romanizate;

sârbo-croata s-a dezvoltat pe un teritoriu romanizat, iar bulgara pe un teritoriu de limbă
greacă, în parte și romanizat. Interpunerea masei de slavi în sudul Dunării a determinat
destrămarea unității românei comune: grupurile de români sud-dunăreni au fost dispersate în
regiunile sudice și vestice ale Peninsulei Balcanice.

Când încep să pătrundă elementele slave în română aceasta era o limbă ,,formată”,
adică vechile legi fonetice de tip latin încetaseră de a mai funcţiona. Astfel, în cuvintele slave,
,,á accentuat în poziţie nazală nu devine ă, î ca în elementele latine: blană, hrană, rană
(comp. cu lat. canis>câne); -l- simplu intervocalic nu devine -r- : colac, milă, pilă, silă, uliţă
( comp. cu lat. solem>soare); grupurile consonantice cl, gl, nu se palatalizează: clacă, clădi,
cleşte, clipi, glas, glumă ( comp. cu lat. oculus>ocl'u, ochiu lat. glacies>gl'ață, gheață). Prin
influența slavă se introduc în română grupurile cl, gl. Nici consoanele t, d, s, urmate de i nu se
mai transformă în ț, dz, ș ca în cuvintele din fondul latin: grădină, silă ( cu conservarea lui
t,d,s în poziție moale; comp. cu lat. dico>dzic, zic, lat. sic>și).”3

Influența slavă s-a manifestat pe două căi: pe cale populară, orală, prin contactul direct
dintre populații iar conviețuirea îndelungată a românilor cu slavii a determinat starea de
bilingvism, încheiat cu asimilarea slavilor în masa românească; cea de-a doua cale este cea
cultă, slava fiind utilizată în biserică, în administrație, în cancelariile domnești.primele texte
care apar la noi (cărți religioase, cronici, diferite documente) sunt redactate în limba slavă.

Cuvintele populare de origine slavă pătrunse pe cale orală: blid, brazdă, clopot, gol, grădină,
izvor, jale, jar, nevastă, nevoie, plug, pungă, rană, sită, slab, sută, a topi, trup, zmeu.

Influența slavă acoperă aproape toate sferele semantice ale vocabularului general:

a. Stare socială: boier, rob, slugă;

b. Faună: bivol, dihor, gâscă, lebădă, ogar, păianjen, păstrăv
c. Natură: crivăț, deal, crâng, dumbravă. izvor, lapoviță, livadă, luncă, nisip, omăt

2
Brâncuș Grigore, Introducere în istoria limbii române, Ediția II, București, Editura Fundației România de
Mâine, 2005, pag. 71
3
Rosetti Al., Istoria limbii române. De la origini până la începutul sec. al XVII-lea, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1986, pag 103

2
 d. Superstiții: basm, diavol, iad, idol, rai, vârcolac, zmeu, vrajă
e. Familie: babă, ibovnic, maică, nevastă, rudă
f. Părți ale corpului: cârcă, crac, gât, gleznă, obraz, stomac, trup
g. Îmbrăcăminte: cojoc, cușmă, izmană, rufe
h. Armată: izbândă, pușcă, război, steag, pușcă
i. Boli: boală, ciumă, pojar, rană
j. Timp: ceas, veac, vârstă, vreme
k. Agricultură: brazdă, claie, ogor, pleavă, plug, pogon, prisacă, snop
l. Hrană: colac, oțet, pită, poftă, smântână, ulei
m. Comerț: târg, precupeț, ucenic
n. Plante: bob, cocean, gulie, hamei, hrean, lobodă, mac, morcov, ovăz, praz, sfeclă, știr
o. Acțiuni: coborâ, croi, dărui, dovedi, goni, grăi, huli, iscăli, iubi, izbi, izgoni, înveni,
învârti, lovi, logodi, năvăli, obosi, opri, păzi, pipăi, pârli, plăti, porni, porunci, primi,
privi, risipi, sfârși, tocmi, topi, trăi, trudi, zări, zâmbi.
p. Religie: iad, icoană, idol, Isus, liturghie, maslu, mănăstire, părăstas, popă, praznic, rai,
sfânt, stareț, strană, troiță, vecernie, utrenie.

La această listă se mai adaugă câteva interjecții și adverbe: aievea, ba, da, iute,
iacă, iată.

Prin conviețuirea împreună a românilor cu slavii se explică și numărul mare de

nume de persoane (Balotă, Dan, Dragomir, Dobrea, Ganea, Manea, Marin, Mareș, Mihalcea,
Mircea, Neagoe, Nedelcu, Preda, Stan, Stancu, Stoica, Vlad, Vlaicu) și de locuri intrate în
română, spre exemplu:Bălgrad (azi Alba-Iulia), Bistrița, Breaza, Cozia, Craiova, Ialomița,
Ilfov, Novaci, Ocna, Prahova, Predeal, Snagov, Zlatna.

Prin mulțimea de cuvinte slave, s-a impus impus în română și un număr important de
formanți lexicali, care au devenit productivi, adică s-au tașat la teme neslave. Exemplele care
urmează sunt derivate de la teme latinești sau traco-dace, cu prfixe și sufixe de origine slave.

Prefixe: ne-: neadevărat, necredință, nedreptate, nefericit, nemulțumit

Pre-: preface, preluare, prelucra, presăra, preschimba

Răz-: răzbate, răscumpăra, răsfira, răsfrâge, răsufla, răsturna, răsuci.

Sufixe: -ac: prostănac,

-aci: fugaci, stângaci, trăgaci

3
 -an: băiețan, bălan, bețivan
-alnic(elnic): feciorelnic, lăturalnic, zburdalnic
-anie(enie): pățanie, petrecanie, pierzanie
-că: argeșancă, fiică, lupoaică, puică, româncă
-eală: acreală, amorțeală, băteală, împărțeală, răceală
-ean: crișan, mesean, muntean, sătean
-eț: cântăreț, lunguieț, mălăieț, măreț, pădureț
-ice: găurice, pădurice
-ilă: frățilă, gerilă, negrilă, ochilă
-iș: aluniș, brădiș, fățiș, frunziș, luminiș, tufi
-iște: porumbiște, răriște
-iță: albăstriță, arșiță, cheiță, codiță, fetiță, morăriță, fetiță, oiță, Ionaniță, Ghiorghiță
-iv: guraliv, uscațiv
-nic: amarnic, casnic, datornic, fățarnic, mișelnic.

În ceea ce privește morfologia, prin influența slavă sunt explicate de către unii cercetători
(Al. Rosetti de exemplu) și câteva particularități morfologice:
a. Genul neutru s-a fundamentat în limba română prin întrepătrunderea cu slava
b. Diateza reflexivă s-a dezvoltat în română tot datorită întrepătrunderii cu slava
c. ,,Procedeul numărătorii de la 11 la 19 prin adunare (lit. „unu pe zece”) reproduce
sistemul slav : v.sl. jedinu na desete (lui na îi corespunde exact rom. spre) .
[...]Procedeul numărătorii zecilor, de la 20-90, prin multiplicare, este de asemenea
slav: duva deseti, trije deseti.” 4
d. Forma infinitivului a fost scurtată ( ,,cântare” a devenit ,,cânta”) s-ar explima după
modelul slav al verbelor în –ti: „platiti”, „postiti” devenite în română „plăti”, „posti”.
e. Vocativul femininelor în „o”: soro!

Ca o concluzie putem afirma că așezarea slavilor pe ambele maluri ale Dunării a

presupus o serie de schimbări etnice, culturale și lingvistice. Aceștia și-au pus amprenta
asupra limbii române și a dialectelor ei ajutând la formarea și închegarea unei limbi bogate,
expresive, adăugându-i anumite particularități însă fară a-i schimba caracterul latin.

4
Rosetti Al., Istoria limbii române. De la origini până la începutul sec. al XVII-lea, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1986, pag.279

4
 Bibliografie

1. Nicolae Ciachir , Istoria slavilor, Editura Oscar Print, București,

1998

2. Brâncuș Grigore, Introducere în istoria limbii române, Ediția II,

București, Editura Fundației România de Mâine, 2005

3. Rosetti Al., Istoria limbii române. De la origini până la

începutul sec. al XVII-lea, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1986