Cronicarii munteni

Activează în secolul al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea. Multă vreme

operele lor au fost subestimate, fiind privite în comparație cu ale moldovenilor.
Subiectivismul autorilor, care scriu pentru a apăra interesele unei partide boierești, a
determinat o atitudine mai rezervată din partea cercetătorilor trecutului nostru literar. Există și
în Muntenia o tradiție a relatării cu subiect istoric: povestirile despre Vlad Țepeș, Viața
patriarhului Nifon, cronicile despre Mihai Viteazul, etc., traduse și în limba română în
secolul al XVII-lea. Cele două mari partide boierești care s-au înfruntat de-a lungul mai
multor decenii (Cantacuzinii și Bălenii) au solicitat scrierea unor cronici care să le apere
interesele. Pe lângă acestea s-a scris și cronica de curte, la solicitarea unor domnitori. Între
cronicile boierești se situează Istoria Țării Românești de când au descălecat pravoslavnicii
creștini (1290- 1688), cunoscută sub titlul de Letopisețul Cantacuzinesc; Istoriile domnilor
Țării Românești de Radu Popescu, numită și Letopisețul Bălenilor, Istoria Țării
Românești de la oct. 1688 până la martie 1717, căreia i se mai spune Anonimul
Brâncovenesc. Cu excepția cronicii lui Constantin Cantacuzino, paginile scrise de cronicarii
munteni au un pronunțat caracter politic, reflectând, în fond, lupta pentru putere din momentul
respectiv. Cronicarii moldoveni se străduiau să respecte adevărul istoric, dar în cronicile
muntene vom observa, chiar pentru trecutul mai îndepărtat, o atitudini partizană,
deformatoare, nu fără consecințe notabile în plan literar. Autorii recurg la pamflet pentru a-i
denigra pe adversari. În vreme ce moldovenii au considerat că au datoria, patriotică, de a se
continua unii pe alții, cronicarii munteni luând de fiecare dată totul de la capăt în funcție de
interesele partidului din care fac parte.
Radu Greceanu (n. cca. 1655/1660 – d. ante 9 iulie 1725) a fost un cronicar muntean,
autor al cronicii Viața lui Constantin Brâncoveanu din 1711 și al manuscrisului Letopisețul
de la descălecarea cea dintâiu a românilor și așezarea lor în Țara Românească, care s-a
pierdut. Logofătul Radu Greceanu, împreună cu fratele său, logofătul Șerban Greceanu, a luat
parte, alături de stolnicul Constantin Cantacuzino și cu sprijinul arhiereului Ghermano de
Nyssa (directorul Academiei grecești din Constantinopol) și al lui Sevastos Kymenites
(directorul școlii grecești din București) la traducerea Bibliei de la București - prima ediție
integrală în limba română a textului Sfintei Scripturi. Cartea a fost tradusă după textul
Septuagintei și a apărut la 1688. Cronica lui Radu Greceanu (titlu complet: Istoria domniei
lui Constantin Basarab Brîncoveanu voievod) este o lucrare scrisă de cărturarul Radu
logofătul Greceanu. Este cronica oficială a Țării Românești în timpul domniei lui Constantin
Brâncoveanu. Scopul cronicii era asigurarea faimei în țară și peste hotare, printr-o scriere care
să fie independentă de vechiul letopiseț al țării și de Letopisețul Cantacuzinesc.
Cronica anonimă a domniei lui Matei Basarab este o scriere cronicărească
referitoare la istoria Țării Românești, care nu s-a păstrat într-un manuscris propriu, dar poate
fi reconstituită din două scrieri ulterioare care au făcut uz de ea: Letopisețul Cantacuzinesc
și Cronica Bălenilor. Acoperă intervalul temporal de la întemeierea Țării Românești până la
1660.
Ambele cronici, menționate anterior, au prelucrat scrierea pentru a servi propriile interese
politice, în special Cronica Bălenilor, care a prescurtat materialul preluat și a adăugat fapte
din viața internațională, pentru încadrarea evenimentelor prezentate.
În măsura în care poate fi reconstituită, cronica acoperă intervalul 1290-1508 cu lacune și
inexactități, pentru ca în pasajul următor să facă uz de o versiune slavonă a opului Viața
sfântului Nifon de Gavriil Protul. Ulterior sunt folosite letopisețe slavone exacte, apoi
cronica neterminată boierească a lui Mihai Viteazul, cu un sfârșit inexact inspirat de poemul
grecesc al lui Stavrinos despre Mihai Viteazul. Intervalul până la 1618 este o compilație a
cronicii grecești a lui Matei al Mirelor, apoi urmează partea centrală și continuarea ei, care
sunt caracterizate de tonul unor memorii.

Letopisețul Cantacuzinesc
Letopisețul Cantacuzinesc este o cronică românească (în fapt o compilație). Scrisă în a
doua jumătate a secolului al XVII-lea, cronica este favorabilă familiei Cantacuzino, în
contextul conflictului politic cu familia Băleanu. Odată cu venirea la domnie a lui Șerban
Cantacuzino, fapt care a marcat victoria Cantacuzinilor, scrierea a circulat liber.
Primul editor al cronicii, istoricul Nicolae Bălcescu, nu s-a preocupat asupra paternității
scrierii, atribuind-o mai multor autori anonimi. Odată cu N. Iorga, a fost propus ca autor al
cronicii Stoica Ludescu. Această teză a fost adoptată și de N. Cartojan și de către Constantin
Giurescu, pentru a fi contestată de I. Ionașcu și Dan Simonescu.
Letopisețul acoperă un interval de circa 400 de ani; pot fi distinse două părți, din care prima
corespunde primilor 370 de ani, iar a două conține textul ce acoperă următorii 30 de ani, până
în 1690.

Letopisețul Bălenilor
Istoriile domnilor Țării Românești - cronica în două părți scrisă de Radu Popescu
(1655-l729); prima parte, cunoscută și sub numele de Cronica Bălenilor (1290-l688),
considerată pe bună dreptate o replică dată Letopisetului Cantacuzinesc, a fost atribuită inițial
lui Constantin Capitanul Filipescu; ultimii editori ai textului integral (Mihai Gregorian,
Constantin Grecescu ș.a.) ca si comentatori autorizați ai acestuia (Mircea Anghelescu, Dan
Horia Mazilu, Dumitru Velciu etc.) atribuie cu argumente mereu înnoite și această parte lui
Radu Popescu.
Admițând că întreaga lucrare a fost scrisă de Radu Popescu, istoriografia românească
înregistrează cronica cea mai întinsă, care înfățișează istoria Țării Românești, cu multe
incursiuni în istoria moldovenească și chiar transilvăneană, pentru o perioadă de aproape o
jumătate de mileniu. E vorba de un text ce reprezintă punctul de vedere al unei partide
boierești, cea a Bălenilor, și care în prima parte nu se deosebește în esență de cel al
Letopisetului Cantacuzinesc, singurele diferențe derivând din atitudinea față de cei care
răspund pentru o anumită perioadă de soarta Țarii Românești.