STIL ȘI EXPRESIVITATE ARTISTICĂ ÎN

“LETOPISEȚUL ȚĂRII MOLDOVEI”

ION NECULCE
Ion Neculce se naste in anul 1672 si moare in anul 1745, ambele date fiind doar probabile
si nu sigure. Cotinuator al cronicii lui Miron Costin prin “Letopisetul Tarii Moldovei”. Cronica
este precedata de “O sama de cuvinte” (42 de legende) ce constituie prima culegere de folclor
romanesc.
Legenda este o scriere in cazul cronicii in proza, care contine elemente fantastice, prin
care se explica geneza unui eveniment istoric. In cadrul acestei cronici este vorba despre
domniile Moldovei.
Letopisetul reprezinta o scriere veche cu caracter istoric, in care evenimentele desfasurate
sun prezentate in ordine cronologica. Alexandru Piru spunea: “Ceea ce face farmecul legendelor
lui Neculce este continutul lor educativ, fara ostentatie sau cumpanit anectodic, epicul cuminte,
batranesc, naratiunea simpla, populara”.i
Cronica lui Neculce este, in cea mai mare parte, o opera personala, bazata pe fapte traite
direct, vazute cu ochi de artist si infatisate cu mijloace literare, fapt care ii da o deosebita valoare
artistica. Oprea culeasa de Ion Neculce, incepe cu “Domnia Dabijai-voda" si se finalizeaza cu “A
doua domnie a lui Constantin-voda Mavrocordat, in anii 7250 (1742), octombrie 1”.
In Predoslovie, promite sa fie obiectiv, adevarul fagaduit fiind adevarul privirii sale asupra
istoriei. De asemena de-a lungul predosloviei, Ion Neculce precizeaza izvoarele din care se
inspira. Din peste cei 82 de ani in care se relateaza cronica, peste 50 prezinta evnimente si
intamplari la care autorul asista in mod direct, de aici rezulta caracterul memorialistic al operei
lui Neculce.
I. Stilul artistic al operei
Stilul operei este oferit in abundenta de catre registrul stilistic popular. Astfel, putem
identifica in numeroasele pagini ale cronicii un stil dinstinct decat cel pe care il identificam in
zilele noastre. Numeroase arahaisme, regionalisme si vorbe intelepte culese din zona Moldovei,
confera cronicii o nota de originalitate si autenticitate. Limbajul popular este puternic accentuat
1
de-a lungul scrierii celor 42 legende. Prin urmatoarele sintagme: “s-au curatit de grija”; “cu piele
de iepure la spate”; “i-au fost lovit mania lui”; “ca lupul cu oaia”. Putem observa faptul ca aceste
scurte secvente au o puternica intensitate, avand rolul de a reliefa caracterul popular al operei.
Asadar, aceste secvente pot fi caracterizate ca fiind vorbe intelepte in popor, existand o legatura
puternica intre acest stil si individ al unei vechi perioade.
Intreaga opera a lui Ion Neculce este strabatuta de dragoste de patrie. Neculce este cel
mai talentat cronicar, iar letopisetul sau, cel mai important, din punct de vedere literar. Asadar, o
opera istorica, nu produce emotii estetice. Insa, cronicarul avea trecutul de lupta al poprului in
inima sa. In alta ordine de idei, acesta prezinta faptul istoric cu participarea sa vie, afectiva.
Incat, chiar si atunci cand reda fapte citite sau auzite, ofera impresia de traire directa, prin aceasta
tehnica, provocand, inevitabil, aceeasi reactie sufleteasca si cititorilor sai. La baza acestei
atitudini afective se afla, deopotriva, iubirea fierbinte fata de popor si tara. Alaturi de arta de
povestitor, Neculce se dovedeste un neintrecut mester al portretului individualizat. Prin aceasta
arta, numeroase personaje ale sale apar ca niste eroi epici (ex.:Dosoftei, Nicolae Milescu).
Limbajul popular prezent in opera cronicarului, are drept element definitoriu, oralitatea,
totodata, acesta este diversificat din punct de vedere teritorial, dar are omogenitate stilistica.
Neculce utilizeaza procedee stilistice simple si sobre. Stilul lui este de obicei direct, adica
propriu, spune lucrurilor pe nume. Insa expresiile prezente in opera sa, nu sunt sau nu fac
impresia a fi creatii personale, deoarece fac parte din intreaga limba a poporului. Acesta
utilizeaza numeroase proverbe si maxime (unele din Sfanta Scriptura “Taina imparatului sa o
acoperi”; “Ruga smerita nouri in cer patrunde” “Rabdand am asteptat pe domnul”) , din nou, o
particularitate a limbajului popular care il apropie de Ion Creanga. Tot o caracteristica a lui Ion
Neculce este ironia, regasita de asemenea si in limbajul popular, ea imbraca forme multiple si
variante.
O alta caracteristica importanta este folosirea, tot dupa model popular, a pildelor si a
sentintelor morale cu scop educativ: “Cine sapa groapa altuie da intr-insa, si cel ce intinde cursa
se prinde singur”. Din aceste “invataturi” identificam rolul moralizator puternic accentuat. In
aceeasi ordine de idei, surprindem un pasaj important, de o frumusete rara, care poate fi socotit
ca o sinteza a stilului lui Ion Neculce: “Asa socotesc eu cu firea me aceasta proasta: Cand a vre
2
Dumnedzeu sa faca sa nu fie rugina pe fier, si turci in Tarigrad sa nu fie si lupii sa nu manance
oile in lume”. Prin acest fragment, este puternic individualizat caracterul popular al operei.
Limba cronicii lui Ion Neculce este graiul moldovenesc cu unele particularitati evidente si azi in
aceasta provincie. Vocabularul, bogat si variat, reprezinta stadiul de dezvoltare a limbii din prima
jumatatea a secolului al-XVIII-lea.
Opera marelui cronicar, reliefeaza un stil alcatuit dintr-un artificiu de originalitate si
unicitate, aceste caracteristici intarind ideea de traditional. Astfel, putem observa dezintegrarea
sau chiar disparitia unor cuvinte, expresii sau moduri de scriere. Astfel, accentul operei cade pe
limba veche. Un exemplu relevant este secventa urmatoare: “Asijdere au triimis la casali
boierilor” unde putem identifica cuvinte neutilizate sau putin utilizate mai ales in zona
Ardealului, precum “Asijdere” care sinonim “asemenea” sau “la fel”, totodata “casali” este
sinonim cu “casele”, asadar, din nou, un cuvant iesit din limba actuala pe care noi o utilizam.
Secventa: “Iar el dzicè catra iniceri ca merge la imparatul sa parasca pe mufteul, ca le-u mancat
tara. Si ienicerii, audzind asè, le tot facè cale”ii pune in evidenta un limbaj aproape necunoscut
pentru vorbitorii de limba literara ai zilelor nostre, putand sa numim acest fenomeno abatere de
la normele limbii literare. Numeroase fragmente ale cronicii surprind acest limbaj care
promoveaza limba veche, regionala, care face parte din zona Moldovei. Intr-adevar, putem
admite ca satenii satelor vechi ai Tarii Moldovei, cunosct si azi sensul multor termeni din cronica
si chiar mai utilizeaza acest limbaj “codificat”. Limbajul specific moldovenesc, contine din punct
de vedere fonetic anumite particularitati unice, respectiv, reducerea diftongului “ea” la “e”
accentuat (ex.:”cole”; “dzice”; ”face”). Totodata, modul conjunctiv, timpul preznet are forme ca
si “sa ieie”, “sa deie”, “sa steie”, iar in aceeasi ordine de idei, modul indicativ, timpul viitor,
apare fara litera “v” (ex.: “oi zice” “oi omori”) Acest stil aparte valorificat prin vorbe intelepte,
expresii, proverbe il defineste perfect pe Ion Neculce, care dorea nu doar sa incante prin opera sa
culeasa de la poprul tarii, ci si de a evidentia intr-un mod deosebit viata satului traditional,
incepand din cele mai vechi timpuri, respectiv pana la inceputul modernizarii, realizata odata cu
cea de-a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat.
De asemenea, limbajul utilizat de cronicar inglobeaza totalitatea stilurilor, cuvintele fiind
utilizate cu functia lor conotativa. Asadar, acest limbaj are numeroase calitati, precum claritatea
3
exprimarii gandurilor si ideilor, dar si utilizarea riguroasa a termenilor in organizarea enunturilor.
In aceeasi ordine de idei, limbajul poate fi identificat ca unul colocvial, deoarece este de tip
traditional, respectiv, utilizat de satenii moldoveni din vremea scrierii cronicii. Astfel, acesta
devine automat accesibil tuturor, fiind mai usor de inteles de catre vorbitorii acestui tip de
limbaj.
Stilul lui Ion Neculce are menirea de a impresiona si a surprinde evenimente din viata
timpurie a Moldovei, dar si din viata satenilor, de asemenea, evidenteaza anumite aspecte ale
domnitorilor, dar si modul in care acestia domneau asupra Moldovei. Asadar, putem considera ca
aceasta cronica reprezinta “cartea de istorie” a tinutului moldovenesc.
II. Expresivitatea artistica a operei
Expresivitatea cronicii “Letopisetul Tarii Moldovei” este intr-o stransa legatura cu stilul popular
al autorului. Astfel, surprindem, la fel o expresivitate diversificata din punct de vedere teritorial.
Totodata, expresivitatea stilistica a limbajului popular reprezinta capacitatea structurii verbale a
textului de a releva componenta subiectiva a mesajului. Asemenea stilului, expresivitatea variata
si puternic accentuata utilizata de cronicar, este una inedita, tipic populara. Asadar comparatiile
si epitetele, imprumutate din limbajul popular reliefeaza ideile si gandurile exprimat: (ex.: “cum
ar arde unu stuhu mare...ase sa vede focul iesit din pusci”, “au sadzut la un loc ca lupul si oaia”),
atentia sporita asupra acestor comparatii se indreapta spre vorbe chibzuite, pline de intelepciune.
In aceeasi ordine de idei, se surprind momente culminante, duse la extremitate din lupte sub
domniile prezentate de-a lungul cronicii. Epitetele cu dubla semnificatie, fiind si inversiuni sunt
puternic individualizate (ex.: “ bogate lacrimi”, “i-a omorit cu grele si camplite morti”) si in
acelasi timp accentueaza sentimentele profunde de durere transmise in text.
Prin urmatorul fragment se observa in mod clar si concis expresivitatea limbajului, bogatia si
variatia lexicului, ritmul si imbinarea maiestoasa a diferitelor procedee artistice: “Focul il stingi;
apa o iezasti si o abati pe alta parte, vantul cand bate, te dai in laturi, intr-un adapost, si te
odihnesti, soarele intra in nour noaptea cu intunericul trece si sa face iar lumina, iar la grec, mila
sau omenie, sau dreptate sau neviclesug, nici unele de aceste nu sint”.
Valorea artistica a cronicii lui Ion Neculce este graiul moldovenesc cu unele caracteristici
evidente si azi in aceasta provincie. Astfel, vocabularul, bogat si variat, reprezinta stadiul de
4
dezvoltare a limbii. Cele mai expresive fragmente sunt cele in care se simte primejdia, fiorul
mortii, situatie caracteristica pentru Moldova acelor timpuri: “Lui Duca Voda stau boierii sa-I
manance capul”, “a platit cu capul”, “i-a iertat de cap”.
De-a lungul paginilor inzestrate cu situatia greoaie a timpurilor trecute, intalnim des
inversiuni, precum reies din urmatoarele exemple: “Trecut-au imparatia Dunarea”, “Vinit-au in
primblare”, “Iar dac-au descalecat”, “Trimis-au” astfel, modificarea topicii unui cuvant sau unei
propozitii are un rol expresiv si mareste plasticitatea textului. Cu ajutorul notelor de subsol,
paginile 303-304 ale cronicii, prezinta interventii ale lui Ion Neculce: “si osabit si leafa pe dzi 15
lei” (nota adaugata sustine ca aceste cuvinte au fost adaugate de cronicar); “Ca Gligorii-voda tot
trimite la boieri si la mazili di-I chema sa vii in Tara Munteneasca, ca sa de pricini, ca sa spargi
tara, ca sa mazaleasca pe Constandin[-voda]”.
Remarcam insistenta repetitiei “cinste” utilizata de patru ori: “nu s-a saturat de bine si
cinste ce avea”, “Si era in mare cinste si bogatie”, “Si a avut acolo multa cinste si dar”, “mare
cinste I-a facut imparatul”, sensul acestui termen este mai mult denotativ, cu sensul de a fi onorat
de cineva. De asemenea, aceasta continua reluare a termenului “cinste” trimite spre idei
moralizatoare. Substantivul, astfel, citit devine “cinstire” in cheia actuala, practic un infinitiv
lung de diateza pasiva. Ion Neculce nu abuzeaza de figuri de stil, dar construieste imagini fara a
silui limba vorbita cu o naturalete neinchipuita. Evenimentele se manifesta in mod firesc, avand
rolul de a instiga continuu cititorul, de a-I crea un interes constant asupra lecturii. Frazele lungi,
unele cu aspect de anacolut, alterneaza cu propozitiile scurte starnind cu buna stiinta cititorii,
punandu-I, intr-o continua asteptare. Asadar, prin simplitatea operei sale, cronicarul surprinde in
mod spectaculos cititorii, reusind sa impresioneze, creand cu splendoare un portret demn de
neamul moldovenilor. De-a lungul cronicii, sunt utilizate in mod repetat si superlativele specifice
vremii: “pre invatat”, “pre drag”. Topica este in general, corecta, desi, uneori, Neculce simte ca
asezarea unor structuri subordonate inaintea regentului sporeste expresivitatea formularii: “Iara
mai pre urma, ridicandu-se Petru imparat, fiul lui Alecsii”.
Din punct de vedre al expresiei, Neculce este un purtator de atitudini si sentimente, acesta
nu se sfiieste sa-si judece personajele. Este evident ca autorulscrie dupa cum vorbeste, adica intr-
o limba vie, intr-o succesiune aproape sincrona cu actiunea prezentata. Deci, la vremea sa
5
Neculce era un scriitor harnic, devotat, bine deprins cu mestesugul slovelor care trebuiau
asternute pe coala cu viteza infaptuirii amintirilor. Ca portretist, cronicarul, ramane creatorul
unor chipuri vii, insistand unde firea persoanjului are ceva semnificativ; personajele sunt vii prin
ceea ce au caracteristic, chiar daca aceste insusiri sunt contrastante. Neculce se implica afectiv in
creoionarea propriilor personaje fara a le altera autenticitatea. Dincolo de resentimentele fata de
Milescu, razbate caracterul docil al scriitorului, probabil un slujbas ascultator de poruncile
domniei, fiindca se pune puternic accentul asupra implicarii domnitorilor in fapte si evenimente
oarecum minore, dar care certifica veridicitatea episoadelor, sprindu-le grozavia, prin acestea
fiind puternic intesificata expresivitatea.
Neutilizand numeroase personificari, epitete, sau alte figuri de stil care confera o nota de
eleganta operei, cronica lui are in mod clar un caracter trditional care este puternic individualizat.
Cronica “Letopisetul Tarii Moldovei” de Ion Neculce are un stil sobru si oarecum
infricosator prin episoadele tragice care sunt relatate amanuntit. Desi stilul sau unic se regaseste
in fiecare paragraf al scrierii, exista autori (ex.:Ion Rotaru) care contesta ideea ca Neculce ar fi
scris Letopisetul, afirmand ca textul ar fi fost dictat.
Asadar, in final, stilul si expresivitatea artistica a cronicii lui Neculce sunt inedite,
originale si autentice, pastrandu-se limbajul traditional, inzestrat cu oralitate si puternic accentuat
de modul in care moldovenii graiesc. Opera este de o frumusete surprinzatoare, neputand fii
egalata. Astfel, o putem considera o importanta “zestre” a Tarii Moldovei din vremea domniei
Dabijaii-voda pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat. O “zestre” a Moldovei care
va ramane vesnic intiparita in sufletele moldovenilor, si tinuta cu sfintenie alaturi de intreaga
mostenire culturala si traditionala care va purcede etern.

I. Bibliografie
1. Ion, Bucsa; Teodor, Capota; Vladimir, Cinezan; Doina, Marghitas, “Literatura romana,
crestomatie de critica si istorie literara”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983, Pagina 283.
2. Ion, Rotaru, “Analize literare si stilistice”, Editura Ion Creanga, Bucuresti, 1972, Pagina
227.

6
 3. Ion, Neculce, “Letopisetul Tarii Moldovei”, Editura Litera, International, Bucuresti-
Chisinau, 2001, Paginile 160, 303-304.
4. Ion, Neculce, “O sama de cuvinte”, Editura Vremea, Bucuresti, 2003, Paginile 7-10.
5. Iorgu, Iordan, “Limba si stilul lui Ion Neculce de la Varlaam la Sadoveanu”, Editura
Pentru literatura si arta, Bucuresti, 1958, Paginile 110-113.
II. Webografie
1. https://www.academia.edu/25049772/ION_NECULCE
2. https://gawrylyta.files.wordpress.com/2011/10/letopisetul-tarii-moldovei-neculce-ion.pdf

7
i
Piru, Alexandru, “Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent”, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,
1977
ii
Neculce, Ion, ”Letopisetul Tarii Moldovei”, Editura Litera si International, Bucuresti-Chisinau, 2001, Pagina 160