Studiu de caz LATINITATE SI DACISM

Studiu
de caz:
LATINITATE SI DACISM

Elev: Popa Ana Maria Mihaela

Clasa: a XI-a B
Liceul Teoretic “Tudor Vianu” Giurgiu
Studiu de caz LATINITATE SI DACISM

CUPRI
NS:
1.Latinitatea limbii romane

2.Dacismul limbii romane

3.Opinie dacism si latinitate

4.Definirea latinii comune

5.Perioada de formare a limbii romane

6.Marcarea elementelor semnificative

7.Concluzie
Studiu de caz LATINITATE SI DACISM

Latinitatea limbii romane

Este un „curent aparut in lingvistica si infilologia romaneasca in sec XIX,care ,pentru a
demonsta caracterullatin al limbii romane,a incercat sa elimine din ea cuvintele de alte
origini si sa modifice astfel forma celor latine,incat sa le apropie cat mai mult de forma
originala.”
Imperiul Roman este considerat de majoritatea istoricilor ca fiind leaganul civilizatiei modern
si unul dintre cele mai inportante “piese” in cultura Europeana.Fiind un Imperiu hegemonic
pentru o lunga perioada de timp , acesta nu putea supravietui si prospera fara sa-si extinda
granitele si fara a civiliza noi teritorii.
Roma era o regiune destul de restransa, compusa din state construite pe varfurile dealurilor,
care s-au unit si au prosperat datorita pozitiei lor favorabilepe rutile comerciale din interiorul
Italiei de astazi .
In Imperiul Roman viata se invartea in jurul celor 7 dealuri.Limba oficiala in Imperiul Roman
era latina , care de-a lungul timpului s-a impartit in doua dialecte: latina vulgara si latina culta.
Romanizarea este un process complex,specific lumii romane , in cadrul caruia elementele
civilizatiei romane patrund in ritmul de viata al unei provincii , astfel incat duce la inlocuirea
limbii vorbite si la insusirea unui nou mod de viata de catre autohtoni.Procesul de romanizare
a cuprins intregul spatiu locuit de geto-daci.
Etnogeneza românilor reprezintă un eveniment istoric fundamental în istoria noastră
naţională, întrucât arată cum s-a format civilizaţia noastră. Ea a fost un proces la care au
contribuit statalitatea dacică şi creşterea puterii acesteia, cucerirea Daciei de către romani,
colonizarea, romanizarea dacilor, continuitatea populaţiei daco-romane în condiţiile
convieţuirii cu populaţiile migratoare, răspândirea creştinismului, ducând în final la crearea
unei etnii distincte în spaţiul central-sud-est european
Teoria formării poporului român se bazează pe celebra afirmaţie a lui Grigore Ureche, care,
nu se ştie de ce, a scris că „toţi românii de la Rîm (Roma, adică) se trag”. Apoi diferiţi
cărturari, scriitori, istorici, au dezvoltat teoria incredibilă a formării poporului român, pe care
marea majoritate a românilor o acceptă automat astăzi.
Minciuna latinizării/romanizării dacilor a fost creată în secolul XIX, odată cu Şcoala
Ardeleană şi continuă într-un mod ciudat pâna în zilele noastre. Deşi există dovezi
copleşitoare care ne fac să punem la îndoială originea latină a acestui popor se continuă şi
în zilele noastre susţinerea unei teze care pare din ce în ce mai neştiinţifică. Cei care au pus
în circulaţie această idee ( originea latină a poporului nostru ) au fost intelectualii din Şcoala
Ardeleană, care, aveau o intenţie lăudabilă în fond, prin susţinerea latinităţii acestui popor.
Stapânirea maghiară din acele timpuri, susţinea că ea este promotarea civilizatiei vestice
( de origine latină ), civilizaţie superioară, iar ei sunt datori să scoată popoarele pe care le
stapâneau la "lumina" civilizaţiei. Sub acest pretext, ungurii au subjugat şi exploatat
popoarele din centrul Europei. Intelectualii români au căutat să combată această teorie. Ei s-
au folosit de cucerirea Daciei de către romani pentru a încerca provocarea unei dispute
ideologice pe aceasta tema.
Nu putem trece, desigur, nici peste erorile învăţătorilor Şcolii Ardelene, cu privire la puritatea
latină a originii limbii şi poporului român, ca şi peste alte neajunsuri derivând din această
concepţie greşită. Am vazut, până acum, că tot susţin – mai mult sau mai puţin consecvent –
originea romană a poporului şi limbii române. Pe această linie, pentru ei, românii nu erau
decât urmaşii nealteraţi ai coloniştilor romani aduşi în Dacia de împăratul Traian, după cum
limba română era latina vorbită de aceştia, dar coruptă de-a lungul secolelor, datorită
Studiu de caz LATINITATE SI DACISM

influenţelor străine la care a fost supusă de urmaşi. Ei susţin, în principiu, dispariţia

elementului autohton daco-getic şi, ca atare, neagă aportul acestuia la formarea limbii şi a
poporului român.
Este primul care demonstrează latinitatea limbii române, într-un
capitol din lucrarea , „Letopiseţul Ţării Moldovei”, consacrat special
acestei probleme, intitulat „Pentru limba noastră moldovenească”,
pentru care conchide cu mândrie că „ de la Rîm (Roma) ne tragem; şi
cu ale lor cuvinte ni-i amestecat graiul”. Pentru a-şi convinge cititorii de
acest adevăr, el dă o probă de etimologii latine : „...de la rîmleni, ce le
zicem latini, pâine, ei zic panis, găină...ei zic galina, muierea...mulier [...]
şi altele multe din limba latină, că de n-am socoti pre amănuntul, toate
le-am înţelege.”
Lui Grigore Ureche îi urmează alţi scriitori şi lingvişti care susţin în lucrările lor sorgintea
latină a limbii române. În „ Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească”,
cronicarul Miron Costin realizează o sinteză a schemei structurii limbii române : „Unde
trebuia să fie Deus, avem Dumnezeu sau Dumnedzeu, al mieu în loc de meus, aşa s-a
stricat limba; unde era coelum, avem cierul; homo – omul; frons – frunte; angelus –
indzierul.
Unele cuvinte au rămas chiar întregi : barba – barba, aşa şi luna, iar altele foarte mici
deosebiri. În plus, s-au mai adăugat mai târziu şi puţine cuvinte ungureşti. În sfârşit, luându-
se cele sfinte de la sârbi, s-au 16 adăugat şi puţine cuvinte slavoneşti.”. Iar în opera „De
neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor”, aşa cum indică şi titlul, cronicarul îşi
propune să scoată „lumii la vedere felul neamului, din ce izvor şi seminţe sîntu lăcuitorii ţărei
noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti şi românii din ţările ungureşti.” El dovedeşte că precum
şi alte neamuri: „ franţozii – galii, turcii – otomani, ungurii – huni, aşa si romanii poarta
numele romaniilor.

Dacismul limbii romane

Dacismul este un “curent in istoriografia autohtona,afirmat la inceputul sec al-XX-lea prin
mitizarea contributiei dacilor la formarea poporului roman si in general la istoria
universala:datele arheologice si istorice suporta un tratament fantezist, colorat tot mai mult
ideologic,pe masura ce ne apropiem de epoca noastra.
Civilizatia si cultura dacilor a avut in spatial carpato-dunarean o mare dezvoltare timp de
cateva sute de ani si a atins nivelul cel mai inalt in sec. I i.Hr-Sec I d. Hr .Cu toti stim ca
poporul roman este rezultatul “contopirii dacilor cu romanii “, iar limba romana este derivate
din limba latina vulgara ( latina vulgaris) in urma cuceririi Daciei.
Dacia, din întreg Imperiul Roman, a avut cea mai scurtă perioadă de stăpânire romana.
Legiunile armate romane au ocupat numai 1/7 din teritoriul Daciei (14%) şi pentru o perioadă
istorică, de exact 165 de ani (106 -271).
Studiu de caz LATINITATE SI DACISM

Geto-daci cum ii numea Strabon , apartineau ramurei nordice a tracilor,au fost creatorii si
purtatorii culturii hallstattiene, iar societatea lor era impartita in doua clase sociale:
tarabostes-aristocratia si comati agricultorii si mestesugarii.
Ei traiau organizati in triburi , in functie de gradul de dezvoltare al acestuia .Asezarile
acestora purtau denumirea de “dave”.Centrul politic al dacilor era fortificat in sase cetati,
acesta se afla in muntii Oratie si purta numele de Sarmisegetuza.
Dupa unele date istorice , dacii aveau par brunet deschis sau carunt.Barbatiipurtau
barbi,erau de statura inalta si lati in umeri si aveau pumnii ca ciocanii de spart ziduri.
Femeile dace sunt infatisate pe Columna lui Traian fiind zvelte , cu trasaturi fine (fata ovala,
frunte inlta , ochi expresivi, nas drept, buze frumos conturate ,par lung si pieptanat cu carare
pe mijloc , strans intr-un coc la ceafa si acoperit cu o naframa.)
Din sursele literare , acest popor era unul “colorat” integratii in aceias categorie rasiala cu
vecinii lor celti , germanici si sciti , avand dese ori par blond-roscat, piele de culoare deschisa
spre alb si ochi albastrii.
Conform informatiilor ramase , putem afirma ca imbracamintea femeilor era formata din
camasi asemnatoare iilor din ziua de azi , incretite la gat cu maneci lungi si largi , fuste pana
in pamant , peste care uneori se purta un material drapat de culoare rosie sau albastra . De
obicei nu aveau nimic in picioare , dar la ocazii special purtau opinci sau caltuni.Capul si-l
acopereau cu o basma, iar pe vremea rea foloseau material groase din care isi realizau un
fel de batic .
Asemănarea dintre îmbrăcămintea dacilor şi portul popular românesc a fost recunoscuta
pana si de catre Scoala Ardeleana. Un pasaj relevant ar fi: „În câtu-i despre solii dachilor cei
la Roma trimişi şi în senat intraşi, înseamnă că senatul de-atunci îndată au poruncit de li s-au
cioplit chipurile din marmure tocmai cum erau făcuţi la statură, la fisognomie şi la haine,
adecă: obrazul, grumazii, peptul şi picioarele cu cioarecii, din marmure albă; iară cugima,
părul şi şundra (sugmanul) din marmure neagră; gluga, iarăşi din marmure albă, tocmai cum
iaste portul românilor celor ce lăcuiesc pre lângă Sibiu”.
Asemănarea la port a dacilor cu românii înseamna, de fapt, o recunoaştere implicită a
continuităţii daco-geţilor în Dacia şi după cucerirea şi colonizarea romană.

Opinie dacism si latinitate

LATINITATEA este un „curent aparut in lingvistica si in filologiaromaneasca in sec XIX,care
pentru a demonsta caracterul latin al limbiiromane,a incercat sa elimine din ea cuvintele de
alte origini si samodifice astfel forma celor latine,incat sa le apropie cat maimult deforma
originala.
DACISMUL este un “curent in istoriografia autohtona,afirmat lainceputul sec al-XX-lea prin
absolutizareacontributiei dacilor la formareapoporului roman si in general la istoria
universala.
Studiu de caz LATINITATE SI DACISM

Definirea latinii comune

Latina era limba vorbită în antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de
unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium. A câștigat o importanță
majoră ca limbă oficială în Imperiul Roman.
Toate limbile romanice provin din latina-mamă, iar multe cuvinte la baza cărora stă
limba latină sunt răspândite în alte limbi moderne, precum engleza. Mai mult, în lumea
vestică medievală, pentru mai mult de o mie de ani, latina a fost o lingua franca, fiind limba
învățată și vorbită pentru conducerea afacerilor Bisericii Romano-Catolice și soluționarea
problemelor de ordin științific, cultural și politico-juridic. Mai târziu a fost înlocuită de
franceză, în secolul al XVIII-lea, și de engleză la sfârșitul secolului al XIX-lea. A rămas limba
formală a Bisericii Romano-Catolice chiar și în ziua de astăzi, ceea ce include și statutul său
de limbă oficială a Vaticanului.

Perioada de formare a limbii romane

Formarea limbii române reprezintă o permanentă sursă de controverse între lingvişti, la fel cum nicio
teorie despre formarea poporului român nu întruneşte unanimitatea istoricilor. Cea mai acceptată
teorie rămâne, însă, cea a formării limbii române din limba latină vorbită de cuceritorii romani şi
limba vorbită de dacii baştinaşi, peste care s-au suprapus, de-a lungul vremii, mai multe influenţe.

Luând în considerare teoria oficială, potrivit căreia limba română provine din latina vorbită şi geto-
dacă, perioada de formare este considerată a fi cea cuprinsă între secolele III î.Hr şi secolul a VI-lea.
Peste îmbinarea dintre latina vulgară şi limba geto-dacilor se suprapune contactul prelungit cu
populaţiile slave, care este considerat a sta la originea unei părţi importante din vocabular. În evul
mediu şi în perioada premodernă au intrat în limbă cuvinte maghiare, turcice vechi, turcice otomane
şi greceşti. O influenţă puternică a avut-o limba franceză în secolul al XIX-lea. Perioada limbii române
moderne începe în secolul al XIX – lea, odată cu primele texte ale marilor scriitori clasici care au oferit
modelele limbii române literare moderne. Prima atestare a folosirii numelui de română pentru limba
noastră datează din timpul secolului XVI la mai mulţi călători străini precum şi în documente
româneşti ca Palia de la Orǎştie sau în Letopiseţul Ţării Moldovei.

Concluzie
Temelia limbii si a poporului român o reprezinta conceptele de latinitate sidacism.Poporul si limba
romana s-au format pe intreg teritoriul tarii in mai multeimprejurari istorice dupa razboiale din 101-
102 ; 105-106.Pocesul de romanizare a fost un proces ireversibil; prin contopirea celor douacivilizatii
(dacica si romana) s-a format populatia daco-romana, care sta la bazaformarii poporului roman si a
limbii romane.