N. Manolescu, Arca lui Noe (cap.

Ochiul estetului), Bucureti, 100+1 Gramar, 1999 S-a remarcat n mai multe rnduri nceputul "balzacian" al Enigmei Otiliei. nainte de toate, caracterul lui situat: un decor de epoc n care si face apariia un personaj n haine de epoc; si despre unul, si despre altul, ni se spune n cteva fraze esenialul. (...) ndat dup aceasta urmeaz familiarizarea cu mediul, prin procedeul restrngerii treptate a cadrului. Tnrul (despre a crui nfisare si mbrcminte ni se comunic date tot mai precise) strbate strada aproape pustie, priveste ogrzile si casele, cutnd, dup toate semnele, o cas anume. Arhitectura ocup un loc important. Forma cldirilor, a ferestrelor, ciubucria ("ridicol prin grandoare"), varul, dezghiocat de umezeal si nengrijire, ne permit s ne facem deja o idee de populaia cartierului. Atmosfera sociologic se creeaz din astfel de explorri. n cele din urm, tnrul gseste ceea ce cuta. Casa respectiv este acum descris cu lux de amnunte. Aceste informaii sunt menite s ne introduc n viaa unei familii. Cu ajutorul strzilor, caselor si mobilelor, cunoastem oamenii. Este deci vorba de o reconstituire n toat regula, de departe ctre aproape si din afar ctre nuntru. Psihologia fiind considerat o funcie a mediului, cu mediul trebuie totdeauna nceput. Multe din romanele lui Balzac se deschid n acelasi fel. G. Clinescu i repet, si nc intenionat, cum vom vedea, metoda. Dar spiritul? n Cutarea absolutului Balzac consacr primele pagini explicrii metodei sale. Arhitectura, afirm el, are o strns legtur cu viaa sj cu ntmplrile oamenilor. (...) n monografia lui, uznd de alte exemple, Curtius a atras atenia asupra "misticismului cauzalitii" la Balzac, artnd c, prin axioma "un effet universel dmontre une cause universelle", autorul Comediei umane "fundamenteaz un fenomen sociologic". Curtius ncheie astfel: "Cauza nu-i asadar pentru el un termen scolastic, ci constituie fundamentul misterios al lucrurilor. Dumnezeu e cauz, natur, aciune... Misticismul cauzei si al efectului domin estetica lui Balzac". (Balzac, I). Metoda balzacian recurgea la un element arhitectonic ca s recompun o cas, o ambian, o biografie, o dram, un destin, ntocmai cum Cuvier pornea de la os si reconstruia o ntreag specie disprut. Nu ntmpltor, Balzac susine c arhitectura (i arheologia) sunt pentru viaa social ceea ce este anatomia comparat pentru viaa organic. O cas este un document sociologic si moral. O ntreag societate poate fi ghicit din consultarea lui. Eseniale la Balzac sunt dou lucruri: unitatea lumii (cosmologic si sociologic) si determinismul ca mijloc de esafodare a prilor componente. ns, cum observ Curtius, cauza este un fundament cu totul misterios la el, n definitiv de esen divin, asa nct unitatea lumii balzaciene apare ca avnd ea nssi o natur magic. Metoda reconstruciei balzaciene se revendic de la o stiin total si universal mai degrab dect de la vreuna din stiinele pozitive ale secolului su. Locurile, casele, zidria, mediul, gesturile si fizionomia uman, trecutul si viitorul colectivitilor sau indivizilor sunt ca liniile unei palme gigantice n care se poate citi secretul universului. (...) Dar aici e mai curnd vorba de intuiie dect de stiin. Realismul balzacian nu e documentar, ci, cum s-a spus, vizionar, stiina lui fiind din spea poetic a romantismului. Si, oricum, acest realism presupune, din punct de vedere sociologic, o anumit ncredere profund n forele de afirmare din societate. Sub critica legitimist a instituiilor burgheze, exist la Balzac un mare elan sufletesc, o energie vital, ce ne indic n autorul Comediei umane un burghez din epoca ascensiunii triumfale a clasei. (...) Att determinismul implacabil ct si integrarea permanent n totalitate sunt aspecte ale ncrederii individului n valorile grupului, care, departe de a fi apstoare, sunt stimulatoare de energii. Treizeci de ani mai trziu, la Flaubert, deja, colaborarea insului cu colectivitatea apare fisurat si toat ideologia totalitar a lui Balzac se prbuseste. Romanul de acest fel intr n disoluie. Continu, fireste, s se scrie balzacian, ns marile drumuri ale speciei ocolesc tot mai des provinciile ce au fost cndva proprietatea autorului Comediei umane.

G. Clinescu, el, nu scrie pur si simplu balzacian, si Enigma Otiliei nu este, s spunem, Sfrsit de veac n Bucuresti. La G. Clinescu, balzacianismul este redescoperi polemic, ntr-un moment n care romanul se schimbase o dat cu clasa social care-i dduse nastere. Polemica lui G. Clinescu vizeaz recondiionarea speciei (...) ntr-un moment n care spiritul profund era altul. Se naste de aici contradicia dintre formula totalizatoare si mecanic cauzalist a lui Balzac si structurile sociale si mentale ale unei lumi risipite si individualiste. Formula cedeaz presiunii: numai prejudecata ne poate face s vedem n Enigma Otiliei metoda lui Balzac din Cutarea absolutului. La G. Clinescu este un balzacianism fr Balzac. S ncepem prin a revela spiritul de expertiz stiinific n descrierea casei Giurgiuveanu (...). G. Clinescu pare nti a atribui eroului su, lui Felix, prerile si limbajul, dar nu n mod consecvent. Ar fi, oricum, greu de admis c un licean de optsprezecenousprezece ani, chiar eminent, posed asemenea cunostine: "Ceea ce ar fi surprins aici ochiul unui estet era intenia de a executa grandiosul clasic n materiale att de nepotrivite. Pereii care, spre a corespunde inteniei clasice a scrii de lemn, ale crei capete de jos erau sprijinite pe doi copii de stejar, adulterri donatelliene, ar fi trebuit s fie de marmur sau cel puin de stuc, erau grosolan tencuii etc..." Ochiul unui estet: iat n fond din a cui perspectiv sunt nfisate lucrurile. Naratorul clinescian este deci un specialist (ne vom mai ntlni cu el n cursul romanului, cnd va dovedi, pe rnd, competen muzical, plastic (...) psihologic, sociologic, estetic si asa mai departe) si apeleaz la un limbaj profesional si chiar usor pedant. Universala si magica stiin a lui Balzac apare aici sfrmat n nenumrate stiine speciale, fiecare cu vocabularul ei. Locul chiromantului 1-a luat expertul si pe al poetului romantic, documentaristul. Metoda lui Balzac ni se poate prea astzi naiv; a lui G. Clinescu este ns artificial si extravagant. Exactitatea de la Balzac intea un esafodaj complicat, n care fiecare element se lega de celelalte, participnd la spiritul ntregului; la G. Clinescu ea este mai curnd o erudiie fastidioas si un scrupul excesiv. n fine, dac Balzac are vocaia de a crea via, G. Clinescu o are pe aceea de a o comenta. Balzacianismul romanului clinescian nu este numai polemic, ci si, prin excelen, critic. E curios c tocmai aceast prefacere a metodei balzaciene a scpat desvrsire lui G. Clinescu nsusi. Autorul Enigmei Otiliei a voit, se stie, s demonstreze vitalitatea formulei balzaciene ntr-un moment care romanul nostru (ca si cel european) se ndrepta spre Proust si Gide. Sunt de relevat n intenia lui G. Clinescu dou aspecte, ce decurg unul din altul. ntiul, discutat cu argumente potrivite de Alexandru George (Semne si repere), nvedereaz credina lui G. Clinescu ntr-o evoluie organic (si etnic determinat) a literaturii si care ne-ar obliga, de pild, pe noi romnii s continum a produce nc mult vreme numai roman rnesc, interzicndu-ne, pe de alt parte, accesul la proza de introspecie, la psihologism! "De ce am cuta s imitm pe Proust, scrie G. Clinescu n articolul n care srbtorea cincizeci de ani ai lui Rebreanu, cnd nici o cultur nu poate si nu vrea s-1 imite? Englezul marinar ne-a dat Robinson Crusoe, Germania speculativ, poemul metafizic, noi nu vom putea da mult vreme dect Ioni" (Ulysse, din care sunt si citatele urmtoare). Dac Proust poate sau trebuie s fie imitat, aceasta nu ne intereseaz acum, dar G. Clinescu nici nu condamn propriu-zis folosirea metodei unui mare scriitor (dovad c el nsusi o folosea pe aceea a lui Balzac), ci chiar posibilitatea proustianismului, n condiiile istorice ale ntrzierii societii si romanului nostru: "Cci este Proust o formul ce poate fi imitat cu folos? El este un caz. Dac am avea si noi ndrtul nostru cteva sute de ani de civilizaie si o limb ca aceea francez, dac am avea astm si am sta nchisi ntr-o odaie cptusit cu plut, am avea si noi acea sensibilitate a rmei sau a proteului fr ochi dar cari simt lumea ntr-un chip pentru care noi nu avem vorbe. Metoda lui Proust deriv n chip necesar dintr-un coninut intransmisibil, dintr-o complexitate a emoiilor anormale, dintr-un suflet devenit dureros de prea multe foi si de prea mult constiin de sine. O analiz a nuanelor de posesiune fcut n simplul act al contemplrii

unei femei dormind, iat o realitate sufleteasc pe care n-o poate provoca nici o metod ntr-o ar n care am prsit de att de puin vreme iarba pentru a ne culca n pat." La moartea lui Holban, scria de asemenea: "Credina noastr este c n principiu vremurile n care trim nu sunt potrivite pentru a despica firul n patru, si astfel Holban n-ar fi putut s devie dect un minor". Proust fiind cel ce despic firul n patru, avem aici si o ierarhie: proza de analiz ar sta mai prejos de aceea obiectiv. n aceste condiii (si este al doilea aspect la care m-am referit), romanul nostru n-ar putea fi dect balzacian, adic epic si obiectiv: "Tipul firesc de roman romnesc este deocamdat acela obiectiv". Autorul Enigmei Otiliei nu ascundea c prefer formula lui Balzac, considerat obiectiv, celei proustiene, considerat impresionist. Ceea ce n Proust nu e reductibil la Balzac, aduga el, este simplu album de senzaii si impresii, n Balzac, G. Clinescu laud pe artistul creator de via, ce se cade a fi luat ca model de toi romancierii nostri: "Noi vom putea fi tolstoieni, balzacieni, adic preocupai de sensul lumii si de forma exterioar a omenirii". Forma exterioar a omenirii: aceasta era, n adevr, caracteristica romanului n secolul trecut, care zugrvea tipuri ce se miscau n lume; vzute din afar, aceste tipuri erau perfect conturate si stabile n timp, ca marile elemente chimice; si se defineau prin intermediul unor subiecte stereotipe. G. Clinescu enumera ntr-un rnd sase astfel de subiecte, cu tipurile respective de care nu sar putea dispensa nici un roman. Un ambiios idealist ne va oferi apoi el nsusi n Felix, eroul din Enigma Otiliei; o femeie nesatisfcut n csnicie si czut, ca Madame Bovary la maturitate, n dezordinea pasiunii va fi Caty Znoag din Scrinul negru. Personajele astfel concepute sunt niste caractere, stabile; date din prima clip, prototipuri fundamentale: "pere Goriot este un Rege Lear al burgheziei". n aceste creaii, exist totdeauna o exterioritate net, distinct, a individului si a lumii. Dar G. Clinescu pare a ignora faptul c ea nu mai poate fi aflat n romanul nou, ionic, din motive ce in deopotriv de concepia asupra omului si de concepia asupra romanului. Proust este ireductibil la Balzac nu doar fiindc nici un mare scriitor nu e vreodat cuprijis n altul, ci si fiindc n romanul lui caracterul s-a dezintegrat, individualitatea fiind perceput din interior, ca un proces, ca o durat fluid, nu ca o tipologie solid. Orice mare romancier fiind preocupat de sensul lumii, nu toi si nfiseaz lumea n acelasi fel: "Cum se face c romancierii romni nu sunt nici balzacieni, nici dostoievskieni, dar au devenit toi deodat proustieni?" se ntreab cu uimire criticul. n ce-1 priveste, vrea s rmn balzacian. Dar mai este Enigma Otiliei acel clasic roman realist, pe care-1 doreste autorului lui, ori mcar o creaie obiectiv din familia lui Ion si a Pdurii spnzurailor? Sau, mai limpede: poate fi? Nu cumva reluarea critic si polemic i-a schimbat inevitabil caracterul? (...) Nicolae Balot a remarcat (De la Ion la Ioanide) c nu doar n unele din cronicile sale a procedat G. Clinescu la rsturnarea tragediei n fars, dar si n romane, unde nu vom ntlni "gravele probleme umane din romanul obiectiv" al lui Rebreanu ori n acela al "autenticitii": "n schimb, satiriconul clinescian nfiseaz o comedie uman modern, n care elementele jocului eu msti, ale farsei, nu sunt cu nimic mai puin grave, estetic, dect cele mai grave implicaii ale romanelor amintite". Putem trage de aici o concluzie provizorie: si anume c G. Clinescu, urmrind s repete polemic n romane formula balzacian, n-a putut evita ca ea s devin, n minile sale, o expresie a comicului si a unui fel de joc estetic de esen baroc. (...) I. Negoiescu (Scriitori moderniti), primul care a vorbit de Enigma Otiliei ca de un roman comic, crede c sursa comicului e dubl la G. Clinescu: "o virtuozitate epic ce e de fapt modul mecanic prin tradiie al romanului clasic" si care face din Enigma Otiliei o jucrie perfect, de un epic "prea pur si prea tehnic, fr alt motivaie dect gratuitatea sa estetic prea evident"; si, n al doilea rnd, lumea de sorginte caragialesc a romanului. Ne putem totusi ntreba dac nu cumva comicul nsusi al acestei lumi se datoreaz intrrii ei ntr-o formul mecanic, adic unei rigiditi n tratarea materialului realist: du mecanique plaque sur le vivant. S comparm

Enigma Otiliei cu Sfrsit de veac n Bucuresti, cellalt important roman balzacian din proza noastr modern. (...) Dac Enigma Otiliei e mai modern, faptul se explic prin aceea c n loc s mearg n sensul coninutului realist-documentar, merge n sensul conveniei balzaciene: pe care o ngroas, punnd-o n eviden. Enigma Otiliei este, n spirit balzacian, o reconstrucie: dar nainte de a fi una a lumii, este una a formulei nsesi de roman. Aceast imaginaie de gradul al doilea aplicat procedeelor balzaciene, nu coninutului - face din Enigma Otiliei un roman n care realismul, balzacianismul si obiectivitatea au devenit program estetic. (...) Nendoielnic, Enigma Otiliei si apoi Bietul Ioanide continu s aparin acestui roman doric, tradiional, (...) mai ales prin program, dar ele ilustreaz alt vrst dect Ion si anume o vrst critic. Nu trebuie ignorat caracterul alexandrin al acestor romane, n care viziunea este a criticului n mai mare msur dect a creatorului: comentariul vieii trece naintea vieii. Obiectivitatea nssi este una paradoxal, cci nu mai desemneaz absena din evenimente a unui narator imparial sau a demiurgului balzacian, ci amestecul permanent al unui comentator savant si expert, care, n loc s nfiseze lumea, o studiaz pe probe de laborator. Demonstraia estetic presupune, n sfrsit, jocul, disponibilitatea ludic: o art a jocului (acea comedie uman, acel satiricon cu msti de carnaval, de care vorbea n detaliu Nicolae Balot n studiul su), si un joc al artei, n stare de recondiionarea cliseelor celor mai felurite si de un mestesug eminent. G. Clinescu ironiza o dat pe "scriitorii de meserie" care "fac romane artistice, dar fr viscere". Romanele lui intr cu siguran n aceast categorie. Prin Enigma Otiliei, romanul doric "se priveste n oglind, lund parc act de sine si de reeta de fabricare care i-a stat la baz; acest roman, G. Clinescu n-a vrut s-1 parodieze, nici s-1 nege, ci, tocmai din contra, s-1 valideze. Comicul este aici efectul ciocnirii dintre idee si via, dintre spiritul critic (ce se manifest ca o intenionalitate polemic, dar si ca un mod de tratare) si materia realist pe care o are n vedere. Farsa este asa zicnd obiectiv. Dac ncape ironie aici, ea aparine romanului, contradiciei sale artistice, nicidecum romancierului, care este serios n programul su. De la Enigma Otiliei la Bietul Ioanide este, pe urm, deosebirea de la comedie la joc: o dat experimentul dinti ncheiat, romancierul este liber s exploateze pn la capt convenia si ntr-un sens nu numai estetic, dar si ludic. (Pe o treapt mai jos, Scrinul negru e tot un roman ludic.) Jocuri de artificii literare, aceste din urm romane mping mult mai departe, dect a mai fcut-o cineva la noi, libertatea artei romanesti. Cel dinti care a simit nefirescul productor de comic al formulei a fost I. Negoiescu. n fine, cu Alexandru George suntem la extrema cealalt: nu numai c formula ar oblitera orice coninut vital, dar romanele par criticului ratate, colecie de bizarerii si de personaje asemntoare unor paiae locvace, incapabile s alctuiasc o lume. C ele alctuiesc totusi una, dac scpm de prejudecata realist, a artat magistral Nicolae Balot. E clar c nelegerea Enigmei Otiliei (si implicit a celorlalte) a avut nevoie de patruzeci de ani pentru a se admite c nu de creaie de via este vorba, ci de o formul de art; c nu vom gsi la G. Clinescu invenie a naturii si a omului, ci a artei si a surogatelor ei; asadar, n locul unui ochi de observator si de moralist, ochiul estetului. Comicul din Enigma Otiliei este esenial rezultatul procedeelor critice folosite de prozator. (...) Si totusi cel puin n patru privine Enigma Otiliei poate fi studiat ca romanul comic al unei vocaii critice si polemice: tipologia redus la clara esen si aproape mecanic; deplasarea observaiei din centru spre periferia claselor morale, de la tip la caz, cu alte cuvinte excesul si caricatura; exhibarea interioritii si dezvluirea motivaiilor; prezena unor teme si motive caracteristice comediei clasice. S le dovedim pe rnd. (...) Puini dintre protagonistii Enigmei Otiliei au o concepie moral a vieii, adic sunt capabili de motivaie a actelor proprii. Unul este fr ndoial Pascalopol, mosierul epicureu si filosof pragmatic. Altul este Felix, n msura n care caut s se explice pe sine si trieste chinul nehotrrii n alegere.

Toi ceilali sunt din categoria instinctivilor, ordonai aproape schematic de autor si ilustrnd un tip. Otilia reprezint pe tnra fat fermectoare, cochet si insesizabil, Aurica e fata btrn, Mos Costache e avarul iubitor de copii, dar fr constiina mpririi luntrice, Aglae e "baba absolut", Titi, imbecilul placid, Simion, dementul senil si asa mai departe. Si aici, ca si n Cartea nunii, un personaj e pus s aleag si i se ofer ipostaze simple ale umanitii, de care e nconjurat ca de niste msti. Jim are deoparte grupul "graiilor" (n care trebuie inclus si Vera), de alta grupul "mtusilor". Nici o individualizare realist: la fel cum Felix e nconjurat de mstile iubirii si geloziei, ale rapacitii sau generozitii. Ambele romane sunt, pe aceast latur, romane ale educaiei sentimentale, limitnd ns aspectul moral (adic opiunea si motivaia) la personajul principal si transformnd restul protagonistilor n apariii tipice. Frapant este tocmai aspectul de comedie a automatismelor. Nimic imprevizibil nu poate interveni, o dat ce personajele au fost prezentate. Mstile nu cad la sfrsit. Miscarea e numai epic, la nivelul faptelor. Nici un personaj nu se schimb si de aceea toate fac impresia de ppusi mecanice al cror arc a fost ntors pn la capt. Sunt prezentate de obicei la nceputul crii, cum s-a observat deja: cu ocazia partidei de cri din casa lui Mos Costache (...). Aceast prim apariie e memorabil, fixat printr-un gest, printr-o fizionomie ori printro fraz caracteristic. Avem n fa o umanitate redus la esen: clara, profund. Fiecare erou e, categorial, perfect, dar are puin individualitate. E o lume de esene morale, inventariate si sistematizate. Suntem ntr-o commedia dell'arte unde avarul, perfidul, ingenua si ceilali se recomand dintru nceput si nu fac pn la sfrsit dect s se ilustreze. Acest comportament mecanic e o surs inepuizabil de comic. ntr-un fel, aceste personaje sunt expresive prin exces: de nsusiri sau de defecte. Avariia lui Mos Costache e n afara comunului, ca si rutatea Aglaei. Portretul e desenat n crbune si nu las loc pentru ndoieli. Avem de-a face cu caricaturi ale umanitii morale, nu cu indivizi morali n sensul acordat cuvntului de nsusi G. Clinescu. (...) Stanic e ns tipicul ncurc lume al farsei clasice. Atribuindu-i-se acest rol, se dovedeste nzestrat din plin pentru el. Ca si avarul Costache, variant de Hagi Tudose si de Harpagon, care ascunde banii sub parchet sau si-i leag de mijloc cu un bru, se mprumut chiar si de cinci lei, numai spre a nu fi silit s bage mna n buzunar, si escrocheaz propriul nepot, la care ine totusi, si e jefuit de Stanic, fiindc refuz s se despart de pachetele cu bani. Schematismului si caricaturalului trebuie s le adugm lipsa de mister moral. Psihologia e dat pe fa de personaje sau de narator. Comicul provine din aceast exhibare, care ne aminteste de romanele naive ale secolului trecut. Un ntreg joc de declaraii si de aparteuri ne ine permanent n curent cu inteniile personajelor. Este, rafinat, stilul lui Nicolae Filimon (...). n romanul lui G. Clinescu, un personaj foarte n stilul lui Filimon este Stanic, "intrigantul" principal (...): faptic, romanul nainteaz graie masinaiilor sale. (...) Viclenia lui (ca a Cherei Duduca sau ca a lui Pturic) nu e nici o clip inut secret, cum nu rmn mult vreme ascunse nici nsusirile, gndurile ori inteniile celorlalte personaje. (...) Limbajul e de comedie caragialian. Comicul rezult din supralicitare si din darea crilor pe fa. Subtilitatea romanului e de natur estetic, nu psihologic, ine cu alte cuvinte de caracterul demonstrativ si programatic al formulei mai mult dect de profunzimea tririlor. n aceasta const aspectul critic. Vom observa c procedeele comice provin nu att dintr-o anumit considerare a naturii umane (desi exist oarecare mizantropie), ct dintr-un mod de a nelege literatura. Moralismul clasic de la care G. Clinescu s-a revendicat n attea rnduri e n definitiv o art: si anume o art a jocului. Simplificnd intriga si caracterele, romancierul si manevreaz personajele pe o scen de comedie. Cele mai multe intrigi sunt comice n Enigma Otiliei. (...) Aceste romane sunt un fel de demonstraie de virtuozitate, prin care lum cunostin de puterile genului: romanul se autoindic, si dezvluie funcionarea. Virtuozitatea e o form

a jocului. G. Clinescu imagineaz jocuri romanesti, nu romane propriu-zise. Profunzimea lor este n primul rnd estetic. (...) Romanele lui G. Clinescu trebuie considerate ca replici polemice, n care nu reprezentarea realitii conteaz, ci prezentarea romanului nsusi; si nu caracterul burlesc al existenei strneste comicul, ci tehnicismul formulei si artificialitatea ludic. Toate romanele lui G. Clinescu constituie moduri de experimentare a romanului, indiferent c scopul urmrit constient de autor poate fi altul. (...) Lipsa aerului vieii se simte n toate. G. Clinescu devine, mai ales n ultimele cri, un colecionar: de artificii, procedee, fapte de stil, documente artistice, formule narative. Ludicul atinge aici punctul de sus. Un aspect al ludicului este si spectacolul. nti, al naturii; apoi, al omului. Spectacular natura clinescian este prin mpingerea dimensiunilor ei ctre enorm. (...) "Viaa" n detalii conteaz mai puin dect un anumit program estetic. Grandiosul sau elementarul sunt programatice, la fel balzacianismul. (...) G. Clinescu afirma c toate marile opere sunt caracterizate de un soi de schematism tipologic si aduga: "Si unde este schem, este si sarj". Senzaionalul caracterologic e o trstur ce pune n relief de asemenea jocul artei la G. Clinescu. Nu exist nici un singur tip normal, adic comun, n romanele lui. Toi indivizii par niste excentrici. (...) n fiecare clip aceste personaje stau pe un fel de scen si joac teatru. Lumea clinescian este o lume de teatru. Aceea din romane nu se deosebeste esenial de aceea din Istoria literaturii. (...) Nu numai personajele triesc n acest fel si vorbesc bombastic, ca pe scen, prnd a exersa diverse maniere de expresie, dar naratorul nsusi, care este un histrion genial, un Ioanide literar. S-a discutat n cteva rnduri dac G. Clinescu nu contravenea unei reguli pe care singur a stabilit-o punnd n centrul romanelor sale pe Ioanide, arhitect de geniu si om iesit din comun; nu s-a observat ns c adevrata dificultate, n tipul de roman la care regula clinescian prea potrivit, nu este de a exploata un erou excepional, ci de a evita ca perspectiva din care faptele lui (si ale altora) sunt privite s aparin unui astfel de personaj. (...) G. Clinescu se aseaz pe sine, n chip foarte decis, n centrul romanelor sale, att ca narator (n toate), ct si ca personaj (Jim si Felix sunt variantele sale) (...). n aceste condiii, naratorul clinescian va interpreta singur toate rolurile, vorbind n numele tuturor personajelor (limbajul e al su, nu al lor), ignornd specificul psihologic ori plauzibil situaiei: un actor care nu stie s se identifice cu personajele, aprnd el nsusi n pielea fiecruia. Si el mai mult interpreteaz sau comenteaz viaa dect o zugrveste realist (conform programului ce si 1-a propus). Romanele clinesciene sunt romane ale intelectualului (si nu ale micului intelectual, care, pretinde Thibaudet, ar fi compatibil cu ideea de tipizare realist, ci ale marelui intelectual, care nu poate fi niciodat tipic), cum sunt attea la noi dup 1930: filosofia si limbajul lor aparin unui intelectual. Deosebirea dintre Enigma Otiliei si Bietul Ioanide, pe de o parte, si Maitreyi sau Ioana, pe de alta, rmne totusi considerabil, cci Mircea Eliade sau Holban scriu un fel de romane-jurnal ce se limiteaz la experiena strict a personajuluinarator, n vreme ce romanele lui G. Clinescu cuprind o populaie social bogat din medii foarte variate. Ioana e un roman personal si introspectiv, Enigma Otiliei unul social si realist. Intelectualizarea viziunii este legat n romanul nostru de dup 1930 de o schimbare a materiei: socialul se rarefiaz, introspecia devenind instrumentul privilegiat. Autorul nu-si poate transcende eroii, nu mai e capabil de invenie epic: se mrgineste s-si analizeze sufletul propriu. La G. Clinescu viziunea foarte intelectualizat se exercit pe o materie epic: creatorului i-a luat locul criticul, fr ns ca orizontul obiectiv s se acomodeze acestei perspective. Criticul fiind un comentator, nimic nu mai este nfisat firesc - evenimente, psihologie, natur, art, - totul fiind nsoit de umbra tenace a aprecierii critice. Demiurgul balzacian este cu mult mai reticent dect acest narator calinescian suferind de trufie, incapabil s observe fr s aprecieze, ochi lipsit de ingenuitate si este usor ridicol. (...) Autorul nu face

nici un efort de a justifica atari intervenii prin care abuzeaz si de personajele sale, si de cititor. Savantlcul e o metod curent n ultimele romane. Tonul fals, semnalat de Marin Preda, n Scrinul negru, se datoreaz faptului c limbajul acesta pedant si savant este acelasi si cnd se sondeaz psihologia lui Felix si cnd e vorba de a lui Titi; n cuvinte asemntoare ni se descriu tribulaiile lui Ioanide, dar si ale lui Stanic Raiu. Mai ales n Enigma Otiliei acest limbaj e nepotrivit cu clasa intelectual a majoritii personajelor. Contrastul e creator de comic (o ultim surs): ns un comic opus ideii n Bietul Ioanide ori n Scrinul negru, fiindc un roman critic admite jocul, dar exclude neseriozitatea ce l-ar face pe narator ridicol. Si convenind c Ioanide, ca personaj, poate fi chiar si puin caraghios (...), un narator n-are dreptul s se compromit, cci pune n primejdie validitatea naraiunii nsesi. Acesta e defectul major al Scrinului negru unde, dac nu ne supr lipsa de sim tragic, aerul de fars sau grotescul, care aparin organic manierei clinesciene, ne deruteaz adesea extravagana naratorului si estetismul excesiv, contrastant fondului social si moral. Naratorul clinescian sufer de trufie si n-are ingenuitate: neputnd crea lumea, ncearc s-o ordoneze n funcie de gustul su. "Balzacianismul" a devenit o desprire estetic a apelor.