Sunteți pe pagina 1din 3

Botezatu Adrian Nicolae An III, RE, Gr 1

Analiza literara Levantul si Poema chiuvetei


De Mircea Cartarescu

Cele doua texte intrunesc in mod reprezentativ toate elementele de seama postmoderne: jocul cu formele, conventiile, temele si motivele deja existente; combinatia dintre citat si dialog, impletirea diferitelor tipuri de stil. Mircea Cartarescu, consemneaza in mod constient prin textele de fata, trasatura de seama a postmodernismului, potrivit careia totul s-a scris si nimic numai ramane decat jocul cu fragmentele cultural pe care le resemantizeaza. Acesta respinge mimesisul, in schimb isi arata preferinta pentru colajul de sintagme, teme, motive emblematice din epoci literare apuse. Deasemenea, citatul ironic, parodierea modelelor, dialogul intertextual sunt elemente care intregesc caracterul postmodernist al operei scriitorului. Opera Levantul foloseste substratul eroic, satiric si totodata comic al epopeii, facand trimitere la opera de referinta a lui Ion Budai-Deleanu Tiganiada. Tema operei inainte de toate o reprezinta, o trecere prin istoria poeziei romanesti. Ca si in Levantul, poetul realizeaza o legatura in spirit ludic, cu literatura trecutului, prin parodierea unor teme, conventii ale poeziei trecutului literar. Tema de baza se identifica prin raportarea la Luceafarul prin ideea iubirii dintre doua entitati incompatibile; prin utilizarea unor elemente comune: motivul aspiratiei catre stea( desi in acest caz nu mai poate fi vorba de depasirea conditiei umane), imposibilitatea depasirii conditiei si a limitelor, pentru ca in cele din urma cei doi sa isi asume statutul si sa se resemneze. Firul epic, narativitatea versurilor si lirismul de tip obiectiv completeaza aceasta tema. Cu toate ca au multe elemente in comun, precum tehnicile si elementele folosite, operele pe care le parodiaza, totusi cele doua opera se diferentiaza prin cel putin doua aspecte majore. Primul este forma si dimensiunea textului. Poema chiuvetei dupa cum o sugereaza si titlul indica o opera de mici dimensiuni ce se rezuma la utilizarea unui numar redus de elemente. Asadar o opera de scurta intindere. Pe cand Levantul este structurat sub forma unei epopeii in douasprezece canturi, ce implica o actiune si un cadru mult mai complex, ce se desfasoara pe o perioada mai indelungata de timp, cu un numar mai mare de personaje decat in Poema chiuvetei. Chiar si folosirea mai multor registre lingvistice.

Cel de al doilea il constituie numarul de opere la care face referire autorul pe parcursul celor doua texte analizate. In cazul Poema chiuvetei, lucrurile stau foarte simplu dupa cum am vazut, facandu-se referire la poemul Luceafarul de Mihai Eminescu. In cazul Levantul lucrurile stau putin diferit, fiind mai complexe. Potrivit criticului Nicolae Manolescu aceasta este o epopee a poeziei romanesti, o istorie acesteia. Mircea Cartarescu facand trimitere la scriitorii si operele de seama a literaturii romanesti: Conrad de Dimitrie Bolintineanu, Imparat si proletar, Epigonii, Luceafarul, Scrisoarea I, Scrisoarea III, de Mihai Eminescu, Dan capitan de plai de Vasile Alecsandri, Riga Crypto si lapona Enigel de Ion Barbu, Testament de Tudor Arghezi dar si multi altii. Tot potrivit criticului Nicolae Manolescu acesta consemneaza ca in Levantul avem o veritabila istorie a poeziei romanesti. Titlul Levantul reprezinta un toponim, denumirea data in trecut litoralului rasaritean al Marii Mediterane, ocupat de musulmani si frecventat odata cu secolul al XI-lea de negustori crestini. In epopeea lui Cartarescu, Levantul denumeste tocmai spatiul desfasurarii actiunii. In Poema chiuvetei titlul implica trimiterea la oda, specie pasoptista, clasica, parodiata prin alegerea unui destinatar care nu reprezinta un erou istoric sau mitologic, un fapt maret sau un eveniment istoric, ci desemneaza un element derizoriu din existenta cotitdiana, in ciuda tonalitatii asa-zis laudative. Procedeele comune folosite sunt: -Intertextualitatea ca procedeu specific acestui current, prin trimiteri la diferite elemente ale poemului eminescian: steaua, cuplul din doua lumi diferite, imposibilitatea depasirii limitei. Iar in cazul celeilalte poezii referintele la diversele moment, opere si personalitati ale istoriei poeziei si ale literaturii romanesti pe care le-am mentionat nu cu mult timp in urma. -Narativitatea poemelor prin prezenta unui fir epic si al personajelor, fixarea unor indici spatio-temporali: intr-o zi, moara dambovita, fabrica de paine. -Spiritul ludic, present sub forma unei voci obiectuale, nonpersonala ,, eu gaura din perdea, care v-am spus aceasta poveste dar si autocomentariile din Levantul ,,Pentru a-mi vari iar coada in istoria ce o torc/Narcisismu-mi e de vina. Insa,iata, ma intorc/ La naratiunii, descriptii, personage, si-ti promit/ Sa ma mai zaresti in carte tot mai mult catre sfarsit. Astfel el anticipeaza actiunea. -Asa numita ,,coborare in strada a liricului se realizeaza prin recuzita casnica( chiuveta, musamaua, tacamurile ude, sifonul, gandacii) si urbana( fabrica de paine, moara dambovita) dar si cadrul final din Levantul ( un apartament friguros de bloc, vin de Jidvei) toate trimit spre comun, banal, fara experiente spectaculoase.

-Amestecul de genuri si coduri de comunicare fapt evidentiat mai puternic in Levantul, prin stapanirea mai multor registre ale limbii ce confera ideea de comic. Utilizarea unei limbi fictive dar si termeni din cei mai diversi(diegesis, story etc) -Cultivarea ironiei ca forma de detasare de trecutul literar, si parodierea. Daca in poemul eminescian, conditia fetei sufera o schimbare de la pamantesc catre ceresc, aici are loc in sens invers(,, O,vin in parul tau balai/ S-anin cununi de stele/ Pe-a mele ceruri sa rasai/ Mai mandra decat ele) pentru ca in cele din urma steaua sa devina ,,craiasa gandacilor de bucatarie Asemenea in loc de luceafar avem ,,o mica stea galbena, fascinatia noptii este inlocuita cu banalitatea zilei,,intr-o zi, suferinta interioara provocata de iubire dispare prin confesiunile facute aleatoriu obiectelor din bucatarie. In celalalt poem ironia si parodierea este completata de autoironie ,,Dar, efendi narrator,/Cam grabisi cu diegesis si te lua gura-nainte. ,,Lector ipocrit Specific pentru Poema Chiuvetei este libertatea prozodica absoluta si renuntarea la punctuatie, exploatarea oralitatii si a limbajului cotidian, iar pentru Levantul este trasatura specifica exemplificata prin afirmatia din cantul al noulea, unde consemneaza cu majuscule, intr-un dreptunghi separat de restul textului ,, EU, MIRCEA CARTARESCU, AM SCRIS LEVANTUL INTR-UN MOMENT GREU AL VIETII MELE, LA VARSTA DE TREIZECI SI UNU DE ANI, CAND NEMAICREZAND IN POEZIE (TOATA VIATA MEA DE PANA ATUNCI) SI IN REALITATEA LUMII SI IN DESTINUL MEU IN ACEASTA LUME, M-AM HOTARAT SA IMI OCUP TIMPUL CLOCIND O ILUZIE In ciuda acestor diferente cele doua opera intregesc viziunea poetului despre lume prin parodierea unor teme clasice, prin anularea granitelor dintre genuri, prin aluzia culturala, spiritul ludic si intertextualitate.