Liviu Rebreanu și ”Pădurea Spânzuraților”

Liviu Rebreanu s-a născut la data de 27 noiembrie 1885 în satul Târlișua,

Bistrița-Năsăud și a decedat la data de 1 septembrie 1944, la vârsta de 58 de ani.
A fost prozator, dramaturg și membru titular al Academiei Române. Este
considerat, în tradiția critică românească, întemeietorul romanului modern în
literatura română.
Liviu Rebreanu a fost primul din cei 14 copii ai învățătorului Vasile
Rebreanu și Ludovicăi. În tinerețe mama sa era pasionată de teatru. Ambii părinți
constituie modelele familiei Herdelea care apare în cunoscutul roman ”Ion”.
În anul 1889, întreaga familie s-a mutat în comuna Maieru, pe Valea
Someșului și potrivit afirmației scriitorului: „În Maieru am trăit cele mai frumoase
și mai fericite zile ale vieții mele. Pînă ce, cînd să împlinesc zece ani, a trebuit să
merg la Năsăud, la liceu.” La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent
în armata austro-ungară. Din luna iulie 1913, după intrarea României în cel De-al
Doilea Război Balcanic (10 iulie) s-a angajat ca reporter la „Adevărul”, iar la
sfârșitul războiului a fost concediat. În 1944, fiind grav bolnav, s-a retras în satul
argeșean Valea Mare, fără să se mai întoarcă vreodată în București. La 7 iulie,
Liviu Rebreanu scria în jurnal: „Perspective puține de salvare, dată fiind vârsta
mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi și bronșita cronică.”
”Pădurea spânzuraților” este un roman de război și de analiză psihologică
scris de Liviu Rebreanu și publicat în 1922 de către Editura Cartea Românească
din București. Romanul reia tema nuvelei anterioare „Catastrofa” (1919),
completând-o cu evenimente inspirate din tragedia reală a fratelui scriitorului,
sublocotenentul Emil Rebreanu, ce fusese condamnat la moarte și executat în mai
1917 prin spânzurare la Ghimeș pentru încercarea de a traversa frontul în scopul de
a se alătura Armatei Române.
”Pădurea spânzuraților” este dintr-acele cărți a căror vitalitate literară
suportă cele mai diferite comentarii, de la cele mai pedestre, până la cele mai acute.
Reluarea ei în infinite variante este proba longevității ei artistice. Drama e a
nehotărârii. Dar nu a greutății de a alege între principii, ci a neputinței de a opta în
plan practic pentru soluția cea mai demnă. Apostol Bologa nu știe să ia hotărârea
cea mai potrivită autoportretului său moral. Omul este inferior acestui autoportret
și complet surprins de evenimente.
Romanul a obținut „Marele premiu al romanului” acordat în 1924 de
Societatea Scriitorilor Români și a fost tradus în peste douăzeci de limbi străine. El
a stat la baza unui film omonim regizat de Liviu Ciulei după un scenariu scris de
Titus Popovici care a avut premiera la 16 martie 1965. Ecranizarea
cinematografică a obținut Premiul pentru regie la Festivalul Internațional de Film
în anul 1965.
Liviu Rebreanu s-a inspirat pentru acest roman din moartea fratelui său, care
a fost condamnat pentru dezertare când a fost trimis să lupte pe frontul românesc.
O altă sursă de inspirație pentru scriitor a fost o fotografie arătată de prietenul său.
Fotografia ilustra o pădure plină de cehi spânzurați, ce făcuseră parte din Armata
Austro-Ungară și care au refuzat să lupte pe frontul Boemia, fiind considerați
trădători de patrie.