MIHAIL SADOVEANU

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani - d. 19

octombrie 1961, București) a fost un scriitor, povestitor,
nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este
considerat unul dintre cei mai importanți prozatori români
din prima jumătate a secolului XX.
 Ca om politic, a fost adept al naționalismului și umanismului,
Sadoveanu oscilând în perioada interbelică între forțele politice de 
dreapta și stânga.
A făcut parte mai întâi din Partidul Poporului, 
Partidul Național Liberal-Brătianu și Partidul Agrar al lui 
Constantin Argetoianu, ocupând funcția de Președinte al Senatului.
A fost colaborator al cotidianelor de stânga Adevărul și Dimineața,
și a fost ținta unei campanii de presă venite din partea partidelor de 
extremă dreapta. Deși a fost un susținător al monarhiei în timpul
regimului autoritar al lui Carol al II-lea, își schimbă orientarea
politică după cel de-al Doilea Război Mondial, făcând parte din 
Partidul Comunist Român. În această perioadă este numit
președinte al Adunării Deputaților și face parte din cei cinci membri
ai Prezidiului provizoriu al Republicii Populare Române, care a
preluat conducerea statului după abdicarea regelui.
 ANII 1910 ȘI PRIMUL RĂZBOI
MONDIAL

Sadoveanu este din nou chemat sub arme în timpul celui de-al Doilea Război
Balcanic din 1913, în care România s-a confruntat cu Bulgaria. Ajungând la
gradul de locotenent, se oprește pentru o perioadă în Fălticeni cu al
Cincisprezecelea Regiment de Infanterie, după care luptă pentru scurt timp pe
front.Se întoarce apoi la viața de scriitor. Devenind bun prieten cu poetul și
umoristul George Topîrceanu, îi însoțește pe el și pe alți scriitori în tururi
culturale între 1914 și 1915. În anul 1915 publică mai multe scrieri, cea mai
importantă fiind romanul istoric Neamul Șoimăreștilor.
 La sfârșitul anilor '30 se retrage din viața politică, din cauza
dictaturilor de dreapta prin care trecea România, dar revine la
începutul anilor '40, oferindu-și sprijinul Regelui României Carol al II-
lea și formațiunii politice înființate de acesta, Front al Renașterii
Naționale, care încerca să blocheze venirea la putere a grupării
radicale fasciste Garda de Fier. Regele îl numește membru al
restrânsului senat corporatist.
 SISTEMUL COMUNIST ȘI
ASCENSIUNEA POLITICĂ

După preluarea puterii de către sistemul comunist, Sadoveanu

a sprijinit noile autorități, trecând de la propria versiune de
realism la doctrina comunistă a realismului socialist. Aceasta
a dus la colaborarea cu Asociația Română pentru strângerea
Legăturilor cu Uniunea Sovietică (ARLUS), condusă de
medicul endocrinolog, ulterior academician Constantin Ion
Parhon. Scriitorul îndeplinește rolul de gazdă pentru
delegațiile sovietice conduse de Andrei Vîșinski și Vladimir
Kemenov în timpul vizitelor lor din 1944, după care devine
președintele „secției lite.rare și filosofice”.
 Sadoveanu face excursii prin țară, unele dintre monumentele inspirându-i
opera: Mănăstirea Agapia și Văratec și Cetatea Neamțului. După 1923, alături
de Topîrceanu, Demostene Botez și alți colaboratori ai revistei Viața
Românească, obișnuiește să meargă la vânătoare. Este fermecat de priveliștile
pe care le vede în timpul unei vizite din 1927 la râul Arieș. În același an face o
călătorie în Olanda cu Orient Expressul, călătorie descrisă ulterior în volumul
său de reportaj Olanda. Popularitatea sa începe să crească: în 1925, 1929,
respectiv 1930, publică un număr de romane bine primite de critici: Venea o
moară pe Siret..., Zodia Cancerului și Baltagul, iar cea de-a cincizecea
aniversare a sa din 1930 este sărbătorită la nivel național. Tot în acest an,
Sadoveanu, Topîrceanu și profesorul T. C. Stan redactează și publică împreună
o serie de abecedare.
 Se stabilește la București, în 1904, se căsătorește, și va avea unsprezece copii. În același an are loc
debutul editorial cu patru volume deodată - Povestiri, Dureri înăbușite, Crîșma lui Moș Precu, Șoimii -
în care Sadoveanu manifestă predilecție deosebită pentru istorie. Nicolae Iorga va numi anul
1904 ”anul Sadoveanu”. În 1910 este numit în funcția de director al Teatrului Național din Iași. În
acest an publică volumele Povestiri de seară (la Editura Minerva), Genoveva de Brabant, broșura Cum
putem scăpa de nevoi și cum putem dobîndi pămînt ș.a. Colaborează la revista Sămănătorul, dar se va
simți mai apropiat spiritual de revista care apărea la Iași, Viața Românească.
 În anul 1919 editează, împreună cu Tudor Arghezi, la Iași, revista Însemnări literare. În decembrie,
revista își anunță încetarea apariției: Viața românească își pornește iar munca pentru cultură și folos.
Noi, cei de la Însemnări literare, reintrăm în curentul ei cu modestele noastre mijloace. În editura
revistei ieșene publică volumul de nuvele Umbre și broșura În amintirea lui Creangă, iar la
Editura Luceafărul, volumul Priveghiuri. Devine membru al Academiei Române în 1921.
În anul 1926 reprezintă Societatea Scriitorilor Români, împreună cu Liviu Rebreanu, la Congresul de la
Berlin.
În 1928 publică povestirea Hanul Ancuței, aparținînd perioadei de maturitate a scriitorului,
fiind un volum de 9 povestiri, o îmbinație ideală a genului epic și liric.
În anul 1936 Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Mihai Codreanu și Grigore T. Popa
scot, începînd cu luna ianuarie, revista lunară Însemnări ieșene. La moartea lui Garabet
Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu va evoca cu cuvinte elogioase personalitatea criticului de la
revista Viața românească.
 După anul 1947, scrisul său virează spre ideologia noului regim comunist, publicînd opere
afiliate curentului sovietic al realismului socialist, celebre fiind romanul Mitrea Cocor sau
cartea de reportaje din URSS Lumina vine de la Răsărit. Ca recompensă pentru această
orientare, devine președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale, funcția politică maximă
ocupată de un scriitor român în timpul regimului comunist și se bucură de toate privilegiile ce
decurgeau din aceasta.
În anul 1948 publică romanul Păuna Mică, iar un an mai tîrziu în 1949, Mihail Sadoveanu este ales
președinte al Uniunii scriitorilor. Cîțiva ani mai tîrziu, în 1952 publică romanul istoric Nicoară
Potcoavă, capodoperă a genului. În 1954 publică volumul Aventură în lunca Dunării.
În anul 1955, scriitorului i se conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste. Mihail Sadoveanu a primit
Premiul Lenin pentru Pace în 1961.
 Mihail Sadoveanu se stinge din viață la data de 19 octombrie 1961, fiind
înmormântat alături de Eminescu și Caragiale.

În concluzie pot spune că Sadoveanu cultivă valorile inteligenței, drept nu ale unei
inteligente dialectice, ci ale uneia ”așezate” .Personajul lui cel mai caracteristic e
dominat de înțelepciunea adîncă și puțin sceptică a omului care confruntă orice
situație de viață cu o enormă experiență personală, istorică, ancestrală.