“Desolidarizarea lui Mircea Eliade de Garda de Fier”

Astă zi voi prezenta evenimentul desolizdariză rii lui Mircea Eliade de

Garda de Fier și aspectele din viața sa legate de perioada dată , în baza
materialului doamnei Mihaela Gligor, luâ nd în considerare și opinia eliadistului
Liviu Bordaș.
Inițial, Mircea Eliade, ca și alți colegi ai să i de generație, a fost apolitic.
Vorbea, în 1927, despre refuzul politicului și dorea să biruiască , după cum spune
el, ”valorile ce nu sunt izvorâ te nici din economie politică , nici din tehnică , nici
din parlamentarism. Valorile pure, spirituale, absurd de spirituale. Valorile
creștinismului”. Cu toate acestea, în 1932, membrii tinerei genrații s-au orientat
spre politică ( inclusiv Eliade în 1935-1936 ). Popularitatea mișcă rii legionare
era în continuă creștere, iar câ țiva dintre prietenii și colegii să i aderaseră de
câ țiva ani la Garda de Fier. Deși nu se încadrase în chip oficial, Nae Ionescu era
considerat ”ideologul” mișcă rii legionare.
Pă rerile pozitive a lui Emil Ciora față de cultul iraționalului, caracteristic
mișcă rii hitleriste, se poate să fi fost primite cu entuziasm de colegii să i de
generație și sa fi avut un rost în orientarea de dreapta a acestora.
În 1938, imediat ce guvernul condus de Octavian Goga ajunge la putere,
ziarul ”Cuvîntul primește dreptul să -și reia apariția sub direcția profesorului Nae
Ionescu, fapt care a fost salutat în alte ziare cu multă că ldură și bucurie. Astfel,
Mircea Eliade a început să colaboreze imediat. În cele aproape trei luni de
apariție, Eliade a contribuit cu numeroase articole, se scoate pe diferite teme.
Calitatea ziarului ”Cuvâ ntul„ nu mai era aceeași datorită faptului că exista o
cenzură , mai ales după stabilirea dictaturii regale.
Atașamentul față de Nae Ionescu, coroborat cu articolele în sprijinul
Legiunii, au dus la arestarea lui Eliade și internarea lui în lagă rul de la Miercurea
Ciuc. După cum își amintește foarte clar în ”Memorii„, unde spune că fusese
urmă rit și arestat pentru prietenia sa cu Nae Ionescu și pentru că era colaborator
la un ziar care reapă ruse cu încuviințarea guvernului.
În luna aprilie, ca urmare a prechezițiilor la sediile legionare, periodicele
care simpatizau cu Garda au fos suspendate, astfel ultimul numă r din
”Cuvâ ntul„ a apă rut la 16 aprilie. Nae Ionescu a fost arestat ca urmare a unei razii
printre șefii legionari și trimis într-un lagă r la Miercurea Ciuc. Mircea Eliade nu
credea că va împă rți aceeași soartă , în ciuda apropierii sale de Nae Ionescu și a
faptului că scrisese câ teva articole favorabile Legiunii. În plus, ruda soției sale,
Generalul Condeescu, l-a asigurat că nu se află în pericol. Numai că , într-o seară
de mai, un telefon anonim l-a avertizat să nu doarmă în acea noapte acasă .
Împreună cu un prieten și-a petrecut noaptea plimbâ ndu-se pe stră zi. Au trecut
de lâ ngă casă de mai multe ori, mai întâ i, pe la ora două noaptea, apoi din nou pe
la trei, câ nd au știut, după un sem,nal stabilit dinainte, că se pot întoarce. Nina le-
a relatat că au venit trei bă rbați de la Siguranță și au întrebat de Eliade. Conform
celor convenite, Nina le-a spus că Mircea a plecat în provincie. Au întors sertarele
pe dos, au citit și au confisca tot ce pă rea ”suspect”. Eliade trebuia să se ascundă ,
cel puțin pâ nă câ nd Generalul Condeescu reușea să pună lucrurile la punct. Ș i-a
gă sit adă post la tată l uneia dintre colegele Gizei ( fiica Ninei ). A ră mas acolo
aproape trei să ptă mâ ni, pâ nă câ nd ”problema„ a fost rezolvată .
Nae Ionescu a fost demis oficial de la catedră , astfel că și Eliade și-a
pierdut postul și salariul pe iunie. Deși mai scria articole pentru care primea
bani, din punct de vedere financiar lunile ce urmau se anunțau dezastroase.
În dupa-amiaza de 14 iulie 1938, agenți ai Siguranței au intrat în
apartamentul lui Eliade și i-au ordonat să meargă cu ei la Siguranța Generală
pentru a da o ”declarație„. Ca asociat al lui Nae Ionescu, ”deținut„ deja de vreo
două luni, Mircea Eliade devenise suspect în ochii Ministrului de Interne.
”Greșeala„ lui a fost că a trimis prin poștă câ teva scrisori în stră ină tate, fapt ce a
fost suficient pentru a furniza Siguranței pretextul ”deținerii„ lui. Interogatoriul
nu a început decâ t după câ teva zile, timp în care a fost ținut într-o cameră cu
ciment pe jos, fă ră pat și cu o lumină aprinsă continuu. Eliade a folosit această
experiență pentru conturarea personajului Ș tefan Viziriu din ”Noaptea de
Sâ nziene„. Dar, ca și Eliade, Ș tefan e apolitic și nu are legă turi directe cu Garda de
Fier.
Eliade nu a fost bă tut sau torturat: ”durerile suferite de mine erau joacă
de copil„ . Eliade și ceilalți ”deținuți„ nu puteau fi eliberați decâ t dacă semnau o
”declarație de desolidarizare„ de Legiune. Eliade a refuzat să facă acest lucru, în
primul rînd pentru că se considera apolitic și nu aparținuse de organizația
legionară . Pentru el, a semna un astfel de document ar fi însemnat să -și declare
apartenența. Eliade nu a crezut în scopurile politice ale Gă rii de Fier, însă el era
de acord cu obiectivele spirituale proclamate de Codreanu. Legiunea exprima, în
acest sens, încorporarea idealurilor generației sale.
Explicațiile lui Eliade au pă rut unora ca fiind puține, tardive ți
insuficiente. Eliade a scris ce a gâ ndit: el a vă zut în Gardă , â ntr-adevă r, o ”sectă
mistică „, nu o”mișcare politică „ și tocmai de aceea nici nu a judecat-o politic.
”Greșeala„ lui Eliade este că nu a vă zut ”că derea„ în politică a lui Codreanu din
chiar primul moment al activită ții lui.
Totuși , cu referire directă la atitudinea lui Eliade și la refuzul lui de a se
dezice de o mișcare vinovată de crime odioase ( în care nici mă car nu era înscris,
dar că reia îî admira substratul religios ), Sorin Alexandrescu scrie: ”adevă rata
problema mi se pare de aceea nu o (de)culpabilizare ipotetică a lui Elaide, ci
faptul în sine că Eliade nu s-a referit mult timp deloc la Gardă , iar câ nd a fă cut-o a
fost într-un sens mai curaâ nd religios, ignorâ nd aspectele ei politice de pâ nă la
asasinatele din 1940„.
Refuzâ nd să semneze, Eliade a fost trimis, după vreo șase să ptă mâ ni, de la
Siguranța Generală la Miercurea Ciuc, într-unul dintre puținele lagă re pentru
legionari. După cum notează Eliade, condițiile de viață erau destul de bune.
Prizonerii aveau voie să se miște liber clă dire și curte, iar mâ ncarea semă na cu
cea servită în armată . Eliade și-a întâ lnit în lagă r vechi prieteni, printre ei Nae
Ionescu și Radu Gyr. Cu Nae Ionescu era coleg de dormitor. Spre deosebire de
ceilalți prizonieri care-și neglija ținuta, Nae se bă rbierea zilnic și-și punea o
că mașă curată : ”era neschimbat: senin, optimist, stră lucitor, același la catedră
sau la birou„. Profesorii universitari aflați acolo țineau prelegeri. Erau organizate
servicii religioase în fiecare noapte și, la ultimul etaj, o cameră era rezervată
”încontinuu rugă ciunii„.
Nina încearcă pe orice cale să îl elibereze pe Mircea din lagă r. Scrisese
memorii atâ t Regelui câ t și lui Armand Că linescu. Mizâ nd pe faptul că Regele se
considera un om de cultură , Nina îi scria la 8 august 1938: „sunt încrendințată că
nu greșesc câ nd afirm că țara peste care Maiestatea Voastră domnește este mai
să racă din clipa în care Mircea Eliade a fost, e nedrept, împiedicat să creeze”.
Nina a putut să -și viziteze soțul de două ori în timpul în care a fost închis la
Miercurea Ciuc. Nu a fost însă singura care încerca să -l elibereze. La sfâ rțitul lui
octombrie exista tema că a cotractat tuberculoză , și imediat influența lui
Condeescu s-a fă cut simțită . Că linescu a îngă duit să fie examinat la spital și apoi a
fost trimis la un sanatoriu la Moroeni în Bucegi. Acest episod s-a dovedit a fi
salvarea lui. Însă , Dora Mezdrea demonstrează cu documente de arhivă că Eliade
a semnat declarația: “în 29 octombrie (1938), Mircea Eliade semnează declarația
de desolidarizare, pe care refuzase s-o semneze în 14 iulie”. “Aurel Ibră ileanu și
Mircea Eliade au dat declarații de desolidarizare și au fost puși în liberatate,
primul pe ziua de 19 octombrie, iar secundul pe ziua de 29 octombrie a.c.”. După
două sau trei să ptă mîni de internare în sanatoriu și tratament i s-a luat garda și a
fost eliberat. Eliade s-a întors acasă la 12 noiembrie la aproape patru luni după
data arestului să u. La câ teva să ptă mâ ni de la întoarcerea acasă află de uciderea
lui Corneliu Zelea Codreanu. Nu menționează nică ieri sentimentele care îl
încearcă la auzul acestei vești. Însă , într-o scrisoare adresată lui Cioran, îl asigură
pe acesta că „nu regret nimic tot ce s-a întâ mâ mplat”.
În concluzie, Eliade a avut de suferit din cauză ca o crezut în idealurile
promise de Legiune și de Codreanu, deși nu avea nici un interes politic, ca și
multi alți reprezentanți ai generației sale. În pofida multor denigratori, Eliade
ră mâ ne actual și un model de reper pentru tinerii mereu însetați de cunoaștere și
auto-dezvoltare.
Totodată , Liviu Bordaș menționează în felul urmă tor: ”Sunt, așadar, încă
multe de fă cut în ceea ce-l privește pe Eliade, care continuă să fie un subiect
actual, în ciuda acelora ce-și doresc contrariul sau a celor dominați de bucurie
malețioasă . Aș spune că e nevoie de câ t mai mulți cercetă tori tineri care să se
ocupe îndeaproape de opera lui, să o regâ ndească pornind de la sursele prime
(din pă cate încă incomplet cunoscute), în noul context epistemologic oferit de
mersul înainte al cunoașterii globale, cu o privire critică îndreptată deopotrivă
asupra operei lui Eliade și a criticilor ei. Cred că mulți dintre acești tineri
cercetă tori se află deja în prag.„