Despre mentalitate

Termenul de mentalitate provine de la adjectivul mental care se referă la spirit şi care,

la rândul său, vine din latinescul mens. În secolul al XVII-lea, în limba engleză este întâlnit
substantivul mentality, derivat de asemenea din termenul latinesc. Termenul a intrat în sec. al
XIX-lea şi în limba franceză (mentalité) cu înţelesul de modalitate de gândire şi de percepere
a lumii, specifică individului şi grupului. În limba engleză cuvântul s-a păstrat strict în cadrul
limbajului tehnic al filosofiei, în franceză a pătruns în limbajul comun, dar a fost preluat şi de
domeniile ştiinţifice ale psihologiei şi sociologiei.
„Ansamblu de opinii, prejudecăţi şi credinţe care influenţează gândirea indivizilor, a
grupurilor umane, a popoarelor”1. „Ansamblu al modurilor de a percepe, judeca, acţiona,
caracteristic spiritului unui grup, unei epoci”2. „Fel particular de a gândi al unui individ sau al
unei colectivităţi”3. „Ansamblu de obiceiuri intelectuale, de credinţe, de convingeri, de
comportamente caracteristice unui grup.”4
Afirmarea unor ştiinţe cu totul noi (sociologia, demografia, etnografia, antropologia,
semiologia, futurologia) a dus la abordarea interdisciplinară a fenomenelor lingvistice şi
sociologice din realitatea ultimelor decenii.
Înnoirea problematicii ştiinţifice şi a instrumentelor metodologice a conturat noi
domenii de abordare. De exemplu lingvistică modernă, sociolingvistica, psiholingvistica se
manifestă ca ştiinţe de frontieră.
Printre elementele de natură generală se remarcă fenomenele social-politice şi
economice cu totul noi: irumperea maselor în istorie, crizele economice de anvergură,
dezvoltarea tehnologică, fenomene care au îmbogăţit perspectiva abordării.
Secolul al XX-lea a fost învăţat să privească ideea de mentalitate colectivă cu fascinaţie şi
uimire. Relevant pentru mentalul colectiv, analizat de Frazer şi de Mircea Eliade ca istorie
sacra, mitul devenise calea de acces către o lume de mistere, învăluită într-o aura onirică.
Gilbert Durand a lărgit aria de referinţă a mitului, definindu-l ca structură antropologică a

1
Dicţionar de psihologie socială, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981, p. 139
2
Dicţionar de filozofie, Bucureşti, Editura Politică, 1978, p. 453
3
Acad. Ion Coteanu, dr. Luiza Seche, dr. Mircea Seche (coordonatori), Dicţionar explicativ al limbii române,
Editura Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 620.
4
Le petit Larousse, Paris, 1992, p. 647.