MIRCEA ELIADE

Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, Bucuresti -

d. 22 aprilie 1986, Chicago)[1], a fost istoric al
religiilor, scriitor de ficțiune, filozof si profesor
român la Universitatea din Chicago. Filozof si istoric
al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea
din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria
religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat
cetățean american în 1966, onorat cu titlul de
Distinguished Service Professor. Autor a 30 de
volume stiințifice, opere literare si eseuri filozofice
traduse în 18 limbi si a circa 1200 de articole si
recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine
documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar
ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul
jurnalele sale intime si manuscrisele inedite.Născut în
Bucuresti, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia) si al Jeanei
născută Vasilescu. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu.

Familia s-a mutat între Tecuci si Bucuresti, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală în
1914, si si-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian la nr.1), în
apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit până târziu în adolescență

După terminarea învățământului primar la scoala de pe strada Mântuleasa, Eliade devine

elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arsavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu,
Constantin Noicasi Barbu Brezianu.
Devine interesat de stiințele naturii si de chimie, ca si de ocultism, si a scris piese scurte
pe subiecte entomologice.În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-si pune în pericol
vederea si asa slabă, Eliade citeste cu pasiune. Unul dintre autorii preferați este Honoré de
Balzac.Eliade face cunostință cu nuvelele lui Giovanni Papini si cu studiile social-antropologice
ale lui James George Frazer.

Interesul față de cei doi scriitori l-a dus la învățarea limbilor italiană si engleză; în
particular începe să studieze persana si ebraica.Este interesat de filosofie si studiază lucrările lui
Vasile Conta, Marcus Aurelius si Epictet, citeste lucrări de istorie si în special pe Nicolae Iorga
si B.P Hasdeu. Prima sa opera a fost publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase urmată de
Cum am găsit piatra filosofală. Patru ani mai târziu, Eliade încheie munca la volumul său de
debut, volum autobiografic, Romanul Adolescentului Miop.
[modificare] Eliade, gânditorul

Mircea Eliade avea o serioasă formație filozofică încă din România. După o pubertate
dificilă de intens studiu solitar, începând din 1925 adolescentul este aproape unanim recunoscut
ca "sef al generației" sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie,
care trădează o surprinzătoare imaginație, ceva mai târziu, primele romane. Romanul
Gaudeamus, terminat în 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde
informații autobiografice interesante despre prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică si
metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influență decisivă asupra carierei sale. Recunoscând
talentul si cunostințele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacția ziarului
Cuvântul. Desi părerile posterității sunt împărțite, Nae Ionescu a avut meritul de necontestat de a
fi sprijinit tinere talente ca Eliade sau Mihail Sebastian.
Casa în care a trăit Mircea Eliade între anii 1934-1940, Bulevardul Dacia, Bucureşti

Influența italiană

Dorind să-si lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci

dominantă în România, Eliade învață limba italiană si cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaste
personal pe Giovanni Papini si pe Vittorio Macchioro, care avea publicații în domeniul istoriei
religiilor. O indiscreție a tânărului Eliade, care publică un interviu luat lui Macchioro,
menționând unele remarci amare ale acestuia asupra regimului lui Mussolini, i-au provocat
acestuia neplăceri [necesită citare]. În 1929 îsi ia licența cu o teză despre filozofia italiană în
timpul Renasterii.

India secretă
După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade.
Obținând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită si Yoga cu Surendranath
Dasgupta, în Calcutta. Întors la Bucuresti (locuieste între 1934-1940 în imobilul aflat pe
Bd.Dacia la nr. 141), îsi dă doctoratul în filozofie cu o dizertație despre Yoga. În 1933 capătă
mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experiența din India si pe date autobiografice. Între
1932 si 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri si lucrări stiințifice.

Despre romanul său Maitreyi

Puține opere din literatura universală tratează aceleasi fapte în viziunea, inerent diferită si
chiar contradictorie, a doi scriitori care au fost, în acelasi timp, protagonistii lor. Pentru români,
romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade a constituit generații de-a rândul o adevărată încântare.
Demn de menționat este faptul că prototipul personajului principal al cărții a trăit cu adevărat,
până în 1990, în țara Vedelor si a Upanisadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, un filosof
indian, si se numea Maitreyi Devi. Tânărul Mircea Eliade avea, când a cunoscut-o, 23 de ani, iar
ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, si avea să devină o
cunoscută poetă indiană. Întâlnirea dintre Maitreyi Devi si reputatul sanscritolog român Sergiu
Al. George, la Calcutta, în 1972, a "declansat" scrierea unei noi cărți: Dragostea nu moare.

Tulburătoarea poveste de dragoste din anii '30 a primit astfel o replică magistrală de la
însăsi eroina ei, Maitreyi (în carte, Amrita), după 42 de ani. Romanul-răspuns, It Does Not Die
(Dragostea nu moare), scris mai întâi în bengali, a fost tradus si publicat în limba engleză în
1976. Ne cufundăm, în timpul lecturii, în peisajul si în mentalitatea indiană, cu mirifica ei lume a
miturilor, ritualurilor si simbolurilor. Coloana vertebrală a cărții de față este însă relatarea cu
autenticitate si cu geniu a celei mai mari minuni a lumii: înfiriparea sentimentului de dragoste,
fericirea iubirii împărtăsite si destrămarea ei.
Mircea si Amrita (din Dragostea nu moare), ca si Allan si Maitreyi (din Maitreyi), pot sta alături
de nemuritoarele cupluri Paul si Virginia, Tristan si Isolda, Romeo si Julieta. Dragostea nu
moare (1976), carte apărută până acum în limbile bengali, engleză, germană, spaniolă si română,
nu are încă notorietatea planetară a romanului "Maitreyi" (1933). Ea însă înaintează triumfal pe
aceeasi cale a consacrării universale.

Eliade si extrema dreaptă românească

De la mijlocul anilor '30, Eliade, aparținând de grupa din jurul lui Nae Ionescu a
îmbrățisat ideologia Miscării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Acest lucru
s-a manifestat în mai multe articole pe care le-a scris pentru diferite publicații, printre care si
ziarul oficial al Miscării, "Buna Vestire", dar si prin campania electorală pentru alegerile din
decembrie 1937.

Eliade a fost arestat pe data de 14 iulie 1938 în timpul unei campanii împotriva Gărzii de
Fier, campanie autorizată de regele Carol II. La vremea arestării tocmai publicase Provincia si
legionarismul în Vremea, ministrul de interne, Armand Călinescu, considerând că Eliade ar fi
autor de propagandă legionară.

Eliade a fost ținut timp de trei săptămâni în arest la sediul Siguranței Statului de la Malmaison,
unde s-a încercat a-l convinge să semneze o declarație de disociere de Garda de Fier, dar el a
refuzat să o facă. În prima săptămână a lunii august a fost transferat la un lagăr provizoriu din
Miercurea-Ciuc. Când Eliade a început să scuipe sânge în octombrie 1938 a fost dus la un
sanatoriu din Moroeni. A fost eliberat pe 12 noiembrie 1938.

Eliade s-a distanțat ulterior de această atitudine, însă a evitat mereu să se refere la această
perioadă critică din tinerețea sa. În timp ce scria articole antisemite a luat poziție fața de
expatrierea unor mari intelectuali evrei si si-a menținut amiciția cu evrei ca Mihail Sebastian.
Anumiți exegeți ai operei sale au comentat faptul că Eliade, de fapt, nu s-a dezis niciodată de
ideologia legionară, preferând să nege ulterior că ar fi autorul unora dintre articolele care i-au
purtat semnătura si că unele idei de factură mistic-totalitară sau antisemite ar fi regăsibile în
operele sale stiințifice,[necesită citare]. În ceea ce priveste opera literară, drama Iphigenia a fost
interpretată de unii comentatori, în frunte cu Mihail Sebastian, a fi o alegorie a morții lui
Codreanu

Anii de maturitate

Începând din 1957, Mircea Eliade se stabileste la Chicago, ca profesor de istorie

comparată a religiilor la Universitatea "Loyola"[necesită citare]. Reputația sa creste cu fiecare an
si cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primeste mai multe
doctorate honoris causa.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu si timp
sacru. Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o
repetiție a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca "orizontul" unui anume grup
religios. În această concepție ființele umane arhaice erau orientate în timp si spațiu, cele moderne
ar fi dezorientate. Dar si în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconstientă,
guvernată de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor
de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții la literatura
specializată din acest domeniu. La catedră i-a urmat prof. Wendy Doniger. În ultimii ani de viață,
în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume
de enciclopedia religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor si
proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic
dicționar. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago.

Eliade, artistul

Opera sa literară stă mărturie acestei convingeri de viață, frescă a problemelor

existenţiale în epoca pe care a trăit-o. Întoarcerea din rai (1934) şi Huliganii (1935) sunt romane
semifantastice în care Eliade acceptă existenţa unei realităţi extrasenzoriale. Omul este în
căutarea propriilor sale forţe ascunse, este instrumentul acestor forţe pe care nu le poate controla.
Această filozofie personală este exprimată de Mircea Eliade atât în nuvele memorabile, cum ar fi
La Ţigănci (1959), cât şi în romanul Noaptea de Sânziene (1971).

Posteritatea lui Mircea Eliade

După moartea lui Eliade, acesta a fost atacat de Adriana Berger (cea care s-a ocupat de
aranjarea hârtiilor din biblioteca lui Eliade incendiată pe 18 dec. 1985) cu acuzaţii de
antisemitism, fără a aduce dovezi, prefigurând linia atacurilor repetate care au urmat. În România
de după 1990 s-a început publicarea doar a unei părţi din cele patruzeci de volume de operă
stiinţifică si literară, preferându-se reeditările, astfel că în douăzeci de ani nu s-a reuşit publicarea
integrală a operei eliadesti. Valorile spirituale promovate de Eliade au continuat să anime
proiecte culturale si după 1990, moment în care a (re)dobândit un statut de autor mitic, în sensul
discuţiei în jurul unei opere neintegral publicată în România. Actualitatea scrierilor lui Eliade
este probată de traducerea post-mortem a multora din scrierile sale (în spaniolă, italiană,
portugheză etc.). În rândul tinerilor redescoperind libertatea religioasă, literatura fantastică şi
fronda specifică tânărului Eliade s-a redesteptat interesul pentru opera şi viaţa autorului.

Continuatorii

Evaluarea critică a posterităţii lui Eliade rămâne astfel importantă, tocmai datorită prestigiului si
imaginii culturale covârsitoare pe care un autor de factură enciclopedică, cu preocupări
fascinante si o biografie contradictorie continuă să o ofere. Congresul european de istorie a
religiilor (Bucuresti, 20-23 Septembrie 2006) organizat de Asociaţia română de istorie a religiilor
a dedicat o întreagă secţiune analizei operei lui Mircea Eliade.

Opere literare
Romanul adolescentului miop, roman (1928)
Maitreyi, roman (1933)
Întoarcerea din rai, roman (1934)
Huliganii, roman (1935)
Santier. Roman indirect (1935)
 Domnisoara Christina, roman (1936)
India (1936)
Sarpele, roman (1937)
Nuntă în cer, roman (1938)
Secretul doctorului Honigberger, nuvelă (1940)
Nopți la Serampore (1940)
Pe strada Mântuleasa, nuvelă (1963)
La țigănci, nuvelă (1969)
Noapte de Sânziene, roman (1971)
În curte la Dionis, roman (1977)
Bătrânul si birocratul (1974)
19 trandafiri, roman (1980)
Viața nouă (Stefania), roman neterminat

[modificare] Lucrările publicate în limba română

Romanul adolescentului miop, scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989,
ediție curentă, Humanitas, 2004
Gaudeamus, 1929 ediție curentă, Humanitas, 2004
Isabel si apele diavolului, 1929, ediție curentă, Humanitas, 2003
Solilocvii, 1932
Maitreyi, 1933, roman indian
Oceanografie, 1934,
Întoarcerea din rai, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
Lumina ce se stinge, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
Alchimia asiatică, 1935 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
India, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
Caietele maharajahului, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
Huligani, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003
Santier, Roman indirect, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003
Domnisoara Christina, 1936 ediție curentă Humanitas, 2003
Cosmologie si alchimie babiloniană, 1937 text integral în antologia Drumul spre centru,
Univers, 1991
Sarpele, 1937
Fragmentarium, 1938
Nuntă în cer, 1938
Secretul doctorului Honigberger, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003
Nopți la Serampore, 1940 ediție curentă Humanitas, 2003
Mitul reintegrării, 1942
Salazar si revoluția în Portugalia, 1942
Jurnal portughez, scris în 1942, editat 2006
Insula lui Euthanasius, 1943, ediție curentă Humanitas, 2003
Comentarii la Legenda Mesterului Manole, 1943 în antologia Drumul spre centru, Univers,
1991
Pe strada Mântuleasa, 1968, ediție curentă Humanitas, 2004
Noaptea de Sânziene, 1971
 În curte la Dionis, 1977, ediție curentă Humanitas, 2004
Tinerețe fără tinerețe, Nouăsprezece trandafiri, 1980, ediție curentă Humanitas, 2004
Viață nouă (Stefania), Jurnalul Literar, 1999

[modificare] Lucrările publicate în limbi străine

Os Romenos, latinos do Oriente, 1943, Despre Români, latinii orientului, apare în limba
portugheză
Yoga, 1936, apare simultan în limbile franceză si română
Tehnici ale Yoga, 1948
Yoga. Nemurire si libertate, 1954
Făurari si alchimisti, 1956
Tratatul de istorie a religiilor, 1949, ed. a doua, 1966
Mitul eternei reîntoarceri, 1949
Samanismul si tehnicile extazului, 1951
Imagini si simboluri, 1952
Nasteri si renasteri, 1958
Mefistofel si androginul, 1962
De la Zalmoxis la Genghis Han, 1970
Mituri, vise, mistere, 1957
Istoria credințelor si ideilor religioase, 1976-1983
Briser le toit de la maison, 1986
The Quest ( titlul versiunii în limba franceză este La Nostalgie des Origines), 1969
Sacrul si profanul(1956)

[modificare] Opere memorialistice

Romanul adolescentului miop,scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989,
ediție curentă, Humanitas, 2004
Jurnal, două volume (versiunea în limba română a fost restabilită de Mircea Handoca pornind
direct de la manuscris)
Memorii, două volume, 1991 (autobiografia sa)
Jurnal portughez si alte scrieri, Humanitas, 2006
Încercarea labirintului, ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006

[modificare] Note

^ În Memorii, Humanitas, 1991, Mircea Eliade scrie: „M-am născut la Bucuresti, la 9 martie
1907 (25 februarie stil vechi)”. Există totusi o notă de subsol a editurii care spune că data reală a
nasterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907, conform actului de nastere descoperit si
publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie si teorie literară în 1983
^ a b c d Biografie, in Handoca
^ a b c d e Silviu Mihai, "A doua viață a lui Mircea Eliade", în Cotidianul, 6 februarie 2006;
accesat 31 iulie 2007
^ Călinescu, p.956
 ^ Simona Chițan, "Nostalgia după România", interviu cu Sorin Alexandrescu] în Evenimentul
Zilei, 24 iunie 2006; accesat 23 ianuarie 2008
^ es Sergio Vila-Sanjuán, "Paseo por el Bucarest de Mircea Eliade" ("Prin Bucurestiul lui
Mircea Eliade"), în La Vanguardia, 30 mai 2007; accesat 16 ianuarie 2008
^ a b c d e f g Ion Hadârcă, "Mircea Eliade la începuturi", În Revista Sud-Est, 1/2007; accesat
21 ianuarie 2008
^ Biografie, la Handoca
^ A se vedea, de exemplu, romanele Elle et lui, de George Sand, si Lui et elle, de Alfred de
Musset.
^ Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Editura Fundației Culturale
Române, Bucuresti, 1995, p. 208-209
^ Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Editura Fundației Culturale
Române, Bucuresti, 1995, p. 209
^ Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Editura Fundației Culturale
Române, Bucuresti, 1995, p. 209
^ Jeni Acterian, Jurnalul unei ființe greu de mulțumit, Humanitas, 1991, p. 248
^ Iliescu
^ Țurcanu Florin, Mircea Eliade, prizonierul istoriei, traducere din limba franceză de Monica
Anghel si Dragos Dodu, Bucuresti, Humanitas, 2003
^ Laignel-Lavastine, Alexandra "Eliade, Cioran, Ionesco.Uitarea Fascismului",
Bucuresti:Editura EST, 2004.
^ Oisteanu
^ In 1986 Ioan Petru Culianu nu avea doctoratul de Stat el aflându-se la Chicago ca profesor
invitat din Olanda să țină două conferințe. Abia în 1990 Culianu va depune actele să fie angajat
ca profesor asociat la Divinity School, fiind însă ucis înainte de a primi cartea verde necesară
angajării (v. biobiblografia din 1990 scrisă de Culianu, apărută în L.A.I., 18 mai 1992).

[modificare] Bibliografie

Florin Țurcanu, Mircea Eliade, prizonierul istoriei, traducere din limba franceză de Monica
Anghel si Dragos Dodu, Bucuresti, Editura Humanitas, 2005; ediția a II-a revăzută, 2007
Mircea Handoca, Viața lui Mircea Eliade, ediția a II-a, revizuită si adăugită, Cluj, Editura
Dacia, 2000; ediția a III-a, 2002
Ioan Petru Culianu, Mircea Eliade, ediția a III-a revăzută si adăugită, Iasi, Editura Polirom,
2004
Mac Linscott Ricketts, Mircea Eliade. The Romanian Roots, 1907-1945, New York, Columbia
University Press, 1998; versiunea românească, Editura Criterion Publishing, 2005
Mihai Posada, Opera publicistică a lui Mircea Eliade, Bucuresti, Criterion Publishing, 2006
Alexandra Laignel-Lavastine, Eliade, Cioran, Ionesco. Uitarea fascismului, Bucuresti, Editura
EST, 2004
Andrei Oisteanu, Mircea Eliade, între ortodoxism si zamolxism în Observator cultural, nr.
127, 30 iulie 2002, pp. 11–13
Andrei Oisteanu, Religie, politică si mit. Texte despre Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu,
Iasi, Editura Polirom, 2007
Andrei Oisteanu, Mihail Sebastian si Mircea Eliade: cronica unei prietenii accidentate, în 22,
nr. 49, 4 decembrie 2007
 Andrei Oisteanu, Mircea Eliade, de la opium la amfetamine, în 22, nr. 896, 8 mai 2007, pp.
16–17
Ovidiu Simonca, Mircea Eliade si „căderea în lume”, recenzie a cărții lui Florin Țurcanu,
Mircea Eliade. Le prisonnier de l'histoire, în Observator cultural, nr. 305, 26 ianuarie 2006
Adrian Paul Iliescu, Cum nu trebuie apărat Mircea Eliade, în Observator cultural, nr. 208, 17
februarie 2004
William Totok, Die Generation von Mircea Eliade im Bann des rumänischen Faschismus, în
Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, anul 7, nr. 1, 1995, pp.
42–55; (versiune scurtă în: Die Neue Gesellschaft/Frankfurter Hefte, anul 42, nr. 10, 1995, pp.
921–928. Versiune în limba maghiară: Mircea Eliade generáció a román fasizmus bűvkörében, în
Magyar Filozófiai Szemle, nr. 1-2-3, 1996, pp. 274–291)
Adrian Marino, Hermeneutica lui Mircea Eliade, Cluj, Editura Dacia, 1980
Mircea Handoca, Mircea Eliade: câteva ipostaze ale unei personalități proteice, Bucuresti,
Editura Minerva, 1992
Cornel Ungureanu, Mircea Eliade si literatura exilului, Bucuresti, Editura Viitorul Românesc,
1995
Matei Călinescu, Despre Ioan P. Culianu si Mircea Eliade: amintiri, lecturi, reflecții, ediția a
II-a, revazută si adaugită, Iasi, Editura Polirom, 2002
Eugen Simion, Mircea Eliade: nodurile si semnele prozei, ediția a II-a revăzută si adăugită,
Bucuresti, Editura Univers Enciclopedic, 2005
Doina Rusti, Dicționar de simboluri din opera lui Mircea Eliade, Bucuresti, Editura Vremea,
2005
Iulian Băicus, Mircea Eliade, literator si mitodolog. În căutarea Centrului pierdut, Bucuresti,
Editura Universității din Bucuresti, 2009
Marcello De Martino, Mircea Eliade esoterico, Roma, Edizioni Settimo Sigillo, 2008

en Rennie, Bryan S., The Diplomatic Career of Mircea Eliade: A Response to Adriana Berger.
pp. 375-392, Religion 22, 1992.

Legături externe
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Mircea Eliade.

Biografia lui Mircea Eliade

Friesian.com: Mircea Eliade
Books and Writers: Mircea Eliade
Sacrul si profanul - text integral
Biografia pe site-ul Humanitas
Mircea Eliade, De ce cred în biruința Miscării Legionare
Giovanni Rotiroti, La comunità senza destino. Ionesco, Eliade, Cioran all'ombra del
"Criterion"
Monica Lovinescu, „Mircea Eliade si Emil Cioran”, Actualitatea culturală românească, Radio
Europa Liberă, 1992
FILIPOVICI

FILARET

MIRCEA ELIADE -=PROIECT=-