Adunarea naţională de la Alba Iulia (1918)

Cel mai important şi imperios necesar moment al istoriei moderne a României a fost desăvârşirea
statului naţional în 1918, prin unirea provinciilor româneşti aflate sub stăpânire străină: Basarabia,
Bucovina şi Transilvania cu patria mamă.

Acest proces s-a realizat în aceeaşi perioadă cu formarea statelor naţionale din centrul şi răsăritul
Europei, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, Ţările Baltice şi Finlanda care s-au eliberat şi ele de sub
stăpânirea imperiilor Austro-Ungar şi Rusesc, ca urmare a destrămării acestora, datorită înfrângerii lor
în primul război mondial. Spre deosebire de statele menţionate, care s-au constituit în mare grabă, între
29 octombrie şi 2 noiembrie 1918, prin decrete emise de conducătorii principalelor forţe politice,
întruniţi în capitalele ţărilor respective, Consiliul Naţional Român, în calitate de reprezentant al
poporului român din Transilvania, a înţeles că acest mare act istoric nu trebuie grăbit în exces, ci
trebuie condus în aşa fel încât să se facă în mod democratic şi să emane din hotărârea şi voinţa
naţională.

În acest sens, Consiliul Naţional Român a hotărât, deşi au existat voci care au cerut ca actul unirii să
se facă imediat prin decret, să amâne cu o lună înfăptuirea acestuia pentru ca poporul, prin vot
universal să-şi aleagă delegaţii şi să se întrunească la Alba Iulia într-o Mare Adunare Naţională
reprezentativă, să hotărască unirea cu ţara. Toţi erau conştienţi de importanţa covârşitoare a
evenimentului care trebuia să îndeplinească toate condiţiile ca să nu poată fi contestat de nimeni şi
niciodată. Prin această acţiune conducătorii poporului român din Transilvania au dat dovadă de o rară
şi matură gândire politică şi diplomatică.

În 2 noiembrie Consiliul Naţional Român şi-a stabilit sediul la Arad, alegându-i pe Ştefan Cicio Pop
preşedinte şi pe Gheorghe Crişan secretar, preluând toate atribuţiile primului guvern românesc al
Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului şi având ca organ de presă ziarul “Românul”.

Primele decizii au avut ca rezultate formarea şi consolidarea consiliilor şi gărzilor naţionale

româneşti din toate satele, comunele şi oraşele Transilvaniei, care au înlăturat de la putere vechile
structuri antiromâneşti austro-ungare. Au urmat deciziile şi instrucţiunile, trimise în teritorii, privind
alegerea delegaţilor pentru Marea Adunare Naţională, fixându-se locul de desfăşurare la Alba Iulia şi
data de 1 Decembrie 1918.

Oraşul şi cetatea de la Alba Iulia au îndeplinit toate condiţiile pentru găzduirea şi siguranţa marelui
act al unirii. Oraşul avea o mare tradiţie istorică românească, subliniată de altfel de toţi vorbitorii; era
situat în centrul Transilvaniei, pe principalele căi de acces pentru toţi delegaţii şi dispunea de o
puternică gardă naţională, care a asigurat securitatea acestei impresionante adunări, în condiţiile vitrege
ale destrămării armatelor germane şi austro-ungare care se retrăgeau în acele zile de pe frontul
românesc.

Pentru ca Marea Adunare Naţională să fie reprezentativă, Consiliul Naţional Român a stabilit prin
instrucţiuni alegerea unor delegaţi de drept ce reprezentau bisericile româneşti şi toate asociaţiile,
societăţile, reuniunile, gărzile naţionale, partidele politice, presa etc. şi delegaţi aleşi prin vot universal
în cele 130 de cercuri electorale stabilite la ultimele alegeri din Austro-Ungaria din 1910.

Instrucţiunile Consiliului Naţional Român prevedeau alegerea a 5 delegaţi pentru fiecare cerc
electoral, desemnaţi prin adunări publice, la care trebuiau să fie prezenţi cel puţin 300 de bărbaţi de
încredere din teritoriu. Toţi delegaţii trebuiau să prezinte, spre validare, la Alba Iulia “Hotărârea
Noatră”, care se mai numea “protocol” sau “plenipotenţă” etc. şi care era de fapt un proces-verbal de
alegere ce purta semnăturile celor prezenţi, în număr de la câteva sute la câteva mii, şi “Crediţionalul”
(mandatul, atestatul, certificatul) ce conţinea numele aleşilor şi semnăturile persoanelor de încredere
care au condus adunările de alegeri.

Consiliul Naţional Român a distribuit în teritoriu formulare tipizate, dar acestea nu au ajuns pentru
toate localităţile, aşa că cele redactate de intelectualitatea locală sunt deosebite prin diversitatea şi
conţinutul lor pătruns de un puternic spirit patriotic şi de adeziune la cauza unirii

Prin aplicarea acestor hotărâri şi măsuri urgente cu caracter democratic, nemaiîntâlnite în fostul
Imperiu Austro-Ungar, unde a dominat votul censitar foarte opresiv pentru români, s-a constituit Marea
Adunare Naţională de la Alba Iulia, compusă din 1228 de delegaţi, reprezentând toate categoriile
sociale ale poporului român din Transilvania.

În afară de delegaţii validaţi, s-a constatat că pe lângă aceştia au fost aleşi o serie de supleanţi, atât
în cadrul cercurilor electorale, cât şi în cadrul delegaţiilor de drept, pentru a satisface eforturile unor
personalităţi care au luptat pentru cauza naţională în trecut şi în timpul realizării unirii.

Din analiza “Credenţionalelor”, ce se află în colecţia Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia (6
volume) reiese că la 1 decembrie 1918 în sala mare a Casinei Militare, azi Sala Unirii, au fost prezenţi
peste 1600 de delegaţi.

Oficialităţile şi locuitorii oraşului Alba Iulia i-au primit cu braţele deschise. Ziarul “Alba Iulia”,
organ al proclamării unităţii naţionale, le-a adresat cuvinte de salut şi i-a socotit “descălecători de ţară
nouă”: “Vă salutăm pe voi, cuvântători ai voinţei neamului, descălecători de ţară nouă, mare şi unită,
întemeietori de ţară liberă şi tânără. Gândul neamului întreg se îndreaptă azi spre voi, inimile tuturor
bat cu voi în ceasul hotărârii mari şi veşnice”.

Delegaţii poporul român, care s-au întrunit în capitala lui Mihai Viteazul, au constituit un prim
parlament al Transilvaniei care a avut un profund caracter naţional şi democratic. Aceasta reiese din
componenţa sa pe criterii profesionale: 364 delegaţi au fost ţărani (economi), 321 preoţi, 231 învăţători
şi profesori, 188 advocaţi, 81 muncitori şi meseriaşi, 59 funcţionari, 36 femei, 34 studenţi, 31 medici şi
farmacişti, 29 comercianţi, 27 ofiţeri, 32 membri ai gărzilor naţionale, 20 proprietari, 15 ziarişti şi 14
ingineri. Remarcăm prezenţa în număr mare a ţăranilor şi a intelectualilor satelor, preoţi şi învăţători, şi
a unui număr însemnat de muncitori, deşi în marile oraşe ale Transilvaniei românii erau primiţi cu greu
în serviciile statului sau între meseriaşii ai căror patroni erau în majoritate de altă naţionalitate.

Prin promovarea acelor două sisteme de alegeri a delegaţilor, cei de drept reprezentau toate
asociaţiile şi instituţiile româneşti existente în acel moment în Transilvania, iar cei aleşi în cercurile
electorale au reprezentat ţărănimea, muncitorimea şi intelectualitatea satelor şi oraşelor. Prin aceasta
Consiliul Naţional Român a reuşit să dea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia un impresionant
caracter reprezentativ şi democratic. S-a spus atunci că a fost prezentă toată suflarea românească “de la
vlădică până la opincă”.

Prin manifeste şi proclamaţii, delegaţii au fost instruiţi să se prezinte la Casina Militară iar
poporul pe Câmpul lui Horea, lângă zidurile cetăţii şi în apropierea locului unde au fost executaţi, în
1785, Horia şi Cloşca.

Marea Adunare Naţională s-a desfăşurat într-o ordine exemplară în ziua de 1 decembrie 1918, fiind
prezenţi peste 100.000 mii de participanţi, protejaţi de cca. 3000 de gardişti înarmaţi, dispuşi pe 3
aliniamente în jurul cetăţii, oraşului şi în satele apropiate.

Moţiunea Unirii Transilvaniei cu România prezentată de Vasile Goldiş a fost votată în unanimitate
de delegaţi şi explicată poporului de pe cele 4 tribune situate pe Câmpul lui Horea. S-a ales un Consiliu
Dirigent care să conducă Transilvania până la unirea definitivă şi o delegaţie formată din episcopii
Miron Cristea şi Emil Hossu, politicienii Vasile Goldiş, Alexandru Vaida-Voievod şi Caius
Brediceanu, cu misiunea de a prezenta actul unirii regelui Ferdinand I. Primită cu un uriaş entuziasm
de populaţia Bucureştiului în Gara de Nord şi purtată în triumf la Palatul regal, delegaţia românilor din
Transilvania a fost primită de rege şi de primul ministru al României I.I.C. Brătianu, care a declarat cu
această ocazie “vă aşteptăm de o mie de ani şi aţi venit să nu ne despărţim niciodată”.

Actul unificării statului naţional unitar român în 1918 a fost în mare măsură rodul puternicei
solidarităţi a neamului românesc, exemplu ce ar trebui să fie urmat şi de contemporanii noştri.