Ziua cea Mare

Măreața zi de Întâi Decembrie 1918 a fost expresia întâlnirii fericite dintre geniul politic
al elitei transilvănene și dorința românilor ardeleni de a-și împlini destinul istoric într-un context
internațional favorabil, când imperiile se destrămau, iar drepturile popoarelor se afirmau cu tărie.
Paternitatea politică a procesului unirii a aparținut Consiliului Național Român Central,
format la 30 octombrie 1918 din membrii Partidului Național Român și al social-democraților
ardeleni, organism care a preluat guvernarea Transilvaniei după prăbușirea monarhiei austro-
ungare. După negocieri eșuate cu Consiliul Național Maghiar pentru desprinderea pașnică a
Transilvaniei cu Ungaria, liderii CNRC au luat decizia convocării unei Adunări Naționale care să
decidă soarta Transilvaniei. Având ca fundament principiile wilsoniene ale autodeterminării
popoarelor, CNRC a organizat, prin filialele sale locale, alegeri în cele 130 de cercuri electorale
ale Transilvaniei și Banatului, prin care comunitățile rurale și urbane și-au desemnat delegații
care au primit credenționalele cu care urmau să-și legitimeze calitatea oficială la Adunarea
Națională unde trebuia să se decidă soarta națiunii române. Alături de cei 641 de delegați aleși, la
Adunare urmau să participe și 587 de delegați de drept, desemnați de instituțiile bisericești,
școlare, profesionale, economice. culturale și de femei. Această decizie, a organizării unei
Adunări la care să participe delegați aleși la nivel local, a fundamentat democratic voința de
unire, fiind expresia geniului politic al liderilor transilvăneni, care au înțeles că Unirea trebuie să
fie expresia întregii națiuni române din Transilvania, nu doar a câtorva politicieni.
La 20 noiembrie, CNRC a anunțat alegerea orașului Alba Iulia ca loc de desfășurare al
adunării populare. În ciuda faptului că era un oraș mic, ce numără aproximativ 10.000 de
locuitori, fără o viață politică intensă, Alba Iulia a fost aleasă datorită moștenirii istorice pe care
reprezenta. Memoria primei uniri a românilor, realizată de Mihai Viteazu la Alba Iulia în 1600, a
reprezentat argumentul decisiv al acestei opțiuni. Alături de memoria istorică, la alegerea Alba
Iuliei a contribuit și Garda Națională locală, condusă de căpitanul Florian Medrea, care, bine
organizată și echipată, putea oferi cadrul unei bune desfășurări a Adunării Naționale. De
asemenea, poziția relativ centrală sub aspect geografic, ce lega Alba Iulia, prin infrastructura
feroviară, de întreaga Transilvanie, a reprezentat un argument suplimentar pentru alegerea
orașului.
La nivel local, pregătirile pentru ziua Adunării Naționale au fost coordonate de Consiliul
Național Român din Alba Iulia, condus de protopopul Ioan Teculescu, alături Garda Națională
ale cărei principale obiective au fost apărarea orașului și organizarea infrastructurii pentru
primirea celor peste 100.000 de români ce urmau să vină la Alba Iulia. De asemenea, Garda
Națională a organizat și serviciul medical, care urma să acorde asistență participanților. Pentru a
evita incidentele neplăcute, Garda a emis un regulament de desfășurare a Adunării, în care erau
precizate traseul delegațiilor locale, conduita și poziționarea acestora pe „Câmpul lui Horea”,
locul unde au fost plasați românii veniți la unire.
În plan politic, pregătirile au intrat în linie dreaptă odată cu sosirea liderilor CNRC la
Alba Iulia, în data de 29 noiembrie, delegații oficiale care s-au cazat la hotelul Hungaria din oraș.
În preziua Adunării, a fost dezbătut și redactat textul Rezoluției cu urma să fie votate. Tot în
această zi s-au înregistrat o parte din credenționalele prin care comunitățile locale și-au desemnat
delegații pentru Marea Adunare și au fost finalizate programul Adunării și planurile de
desfășurare ale manifestațiilor populare, fiind amenajate cele patru tribune de la care aveau să
vorbească liderii politici.
Programul zilei de 1 Decembrie 1918 a început la ora 7:00 cu oficierea serviciului
religios de către episcopii Miron Cristea și Iuliu Hossu, la bisericile românești (ortodoxă și
greco-catolică) din cartierul Maieri al orașului. Apoi, conform planului întocmit de Garda
Națională, cei prezenți s-au deplasat spre Casina Militară, numită apoi Sala Unirii, în care au
avut acces doar cei 1228 de delegați ce primiseră credenționale din partea națiunii române.
Ședința a fost deschisă la ora 10 de către Ștefan Cicio-Pop, președintele Partidului Național
Român. A fost ales prezidiul Adunării, ce-l avea ca președinte pe Gheorghe Pop de Băsești,
decanul de vârstă, co-președinți pe Ioan Papp, episcopul ortodox al Aradului, și pe Demetriu
Radu, episcopul greco-catolic al Oradiei, vicepreședinți pe Ștefan Cicio-Pop, Teodor Mihali (din
partea PNR) și socialistul Ioan Flueraș, iar ca secretari ai Adunării pe Laurențiu Oanea, Caius
Brediceanu și Silviu Dragomir. Apoi, Ioan Suciu a prezentat raportul de constituire a Adunării,
verificând legalitatea credenționalelor celor 1228 de delegați. Odată finalizate procedurile
birocratice, a luat cuvântul Gheorghe Pop de Băsești care a făcut o trecere în revistă a
suferințelor românilor din Ardeal, accentuând însemnătatea acelei zile, în care românii au fost
chemați să „zbrobească lanțurile robiei sufletești, prin realizarea marelui vis al lui Mihai
Viteazul: unirea tuturor celor de o limbă și de o lege, într-un singur și nedespărțit Stat
Românesc.”
 A urmat apoi discursul lui Vasile Goldiș, care a făcut o prezentare a istoriei românilor în
Ardeal, de la venirea romanilor până la lupta memorandiștilor, evidențiind legitimitatea istorică,
politică și demografică a demersului națiunii române din Transilvania de a se uni cu România. În
finalul discursului său, Vasile Goldiș a dat citire rezoluției unirii, care proclama, la primul
articol: ”Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească,
adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 1 Decemvrie 1918, decretează
unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România.” Rezoluția, alcătuită
din nouă articole, fundamenta principiile care urmau să stea la baza viitorului stat român, fiind
garantate drepturile minorităților naționale, votul universal pentru ambele sexe, libertățile de
credință, de expresie sau de asociere. Textul rezoluției era expresia unei conștiințe politice
mature, a unei națiuni care nu dorea să răzbune secole de suferință și nedreptate. Iuliu Maniu, cel
care i-a urmat lui Vasile Goldiș, a punctat acest aspect în discursul său, precizând că: „Noi nu
voim să devenim din oprimați, oprimatori, din asupriți asupritori. Noi voim să intronăm pe aceste
plaiuri libertatea tuturor neamurilor și a tuturor cetățenilor.”
După Iuliu Maniu, a vorbit, în numele socialiștilor, Iosif Jumanca, membru în CNRC,
care a exprimat susținerea acestora față de actul unirii, arătând că „Social democrația nu-i
identică cu lipsa simțului național. Noi nu zicem că: Ubi bene ibi patria, dimpotriva zicem că:
unde ți-e patria acolo trebuie să-ți cauți de ea!”
A urmat apoi, supunerea la vot a Rezoluției, care a fost adoptată în unanimitate și în
uralele celor 1228 de delegați care au strigau în cor: „Trăiască România Mare!” După adoptarea
rezoluției, Alexandru Vaida-Voevod a vorbit despre necesitatea instituirii unui organ
reprezentativ al Transilvaniei, fiind ales Marele Sfat Național ce număra 250 de membri. În
finalul ședinței au luat cuvântul episcopul Demetriu Radu al Oradiei și Ioan Papp al Aradului
care a însuflețit întreaga asistență, rostind în încheiere: „Să ridicăm deci ochii minții și cugetul
inimii la Dumnezeu și să exclamăm cu psalmistul: Înălță-te peste ceruri Dumnezeule și peste tot
pământul mărirea Ta!”
După acest moment, Gheorghe Pop de Băsești a invitat personalitățile prezente să aducă
la cunoștință mulțimii decizia unirii Transilvaniei cu România. Creatorii uniri, cei care au făcut
posibilă Adunarea de la Alba Iulia, au împărtășit celor peste 100.000 de români, veniți din toată
Transilvania, vestea istorică a unirii cu România. Miron Cristea, episcopul al Caransebeșului, a
avut un discurs cu valențe istorice, accentuând șansa pe care ziua de Întâi Decembrie 1918 a
adus-o națiunii române, de a frânge suferințele trecutului și a se uni cu România. Iuliu Hossu,
episcopul greco-catolic de Gherla, a rostit textul rezoluției, care a fost primit în urale de către
mulțime, iar în final s-a îmbrățișat cu Miron Cristea, rostind cuvintele profetice: „Pe cum ne
vedeți aici îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați, pe veci, toți Frații României.”
„Ziua sfântă a națiunii române” s-a încheiat cu telegrama trimisă de Gheorghe Pop de
Băsești regelui Ferdinand, prin care îi comunica decizia istorică a Adunării de la Alba Iulia.
Văzându-și împlinit idealul pentru care a luptat întreaga viață, Gheorghe Pop de Băsești a rostit
epilogul Adunării, parafrazând cuvintele dreptului Simeon: „Acum, slobozeşte Doamne pe robul
tău în pace că văzură ochii mei mântuirea neamului românesc.”