Sunteți pe pagina 1din 12

MAREA UNIRE

1 DECEMBRIE 1918
Cel mai de seamă eveniment din istoria României, Marea Unire a
fost înfăptuită la 1 decembrie 1918 și și-a intrat în drepturi ca
sărbătoare națională abia după 1989, când data de 1 decembrie a
fost adoptată ca Zi Naționala prin legea nr. 10 promulgată de Ion
Iliescu pe 31 iulie 1990.

“Stema României, datând din 1921, atestă, în limbaj propriu ştiinţei blazonului, drumul
poporului român spre împlinirea dezideratului său naţional. Compoziţia înfăţişează o acvilă
cruciată purtând însemnele puterii şi având pe piept un ecuson sfertuit cu insirţiune,
încărcat cu simboluri heraldice de veche tradiţie: acvila cruciată însoţită de soare şi lună
(Ţara Românească); capul de bour cu stea între coarne, flancat de roză şi semilună
(Moldova); un leu trecând pe un pod peste valuri naturale (Banatul); acvila ieşindă, însoţită
de soare, semilună şi şapte cetăţi (Transilvania); doi delfini afrontaţi (desemnând regiunea
maritimă a ţării).”
ALBA-IULIA
În cărțile de istorie se învață despre prima unire realizată de Mihai
Viteazul, voievod la 1600 peste Țara Românească, Țara Ardealului și cea a Moldovei,
acesta fiind celebrat simbolic la 1 decembrie al fiecărui an.
La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul, biruitor la Selimbăr, și-a făcut intrarea triumfală în
Alba Iulia în fruntea unui alai măreţ.
Acesta a fost doar unul din motivele pentru care s-a ales ca Alba-Iulia să fie martora unui
asemenea eveniment precum Marea Unire.
Cetatea din Alba-Iulia
Fortăreaţa în stil Vauban cu 7 bastioane, în formă de
stea, a fost construită în perioada 1716-1735, după un plan al
arhitectului italian Giovanni Morando Visconti, fiind cea mai
impresionantă fortăreaţă de acest tip din sud-estul Europei, în
special datorită porţilor triumfale ce asigurau accesul în cetate.
Unirea de la 24 ianuarie
1859
În timpul trecut de la unirea realizată de Mihai Viteazu, țara a fost din
nou fragmentată, Principatele reunindu-se într-o Unire "mai mică"
la 24 ianuarie 1859 când Al. Ioan Cuza a devenit domnitor peste
Moldova și Țara Românească.
La Alba Iulia au venit 1228 de delegaţi oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale
din cele 27 comitate româneşti, apoi episcopii, delegaţii consilierilor, ai societăţilor culturale
româneşti, ai şcolilor medii şi institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriaşi, ai Partidului
Social - Democrat Român, ai organizaţiilor militare şi ai tinerimii universitare. Dar pe lângă
delegaţii oficiali remarcabilă a fost participarea poporului. Din toate unghiurile ţărilor române, de
peste Carpaţi, sosea poporul cu trenul, cu căruţele, călări, pe jos, îmbrăcaţi în haine de
sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ţinuturilor, în
cântări şi plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de
faţă la actul cel mai măreţ al istoriei românilor.
Mulţimea imensă urcă drumul spre Cetăţuie printre şirurile de ţărani români înveşmântaţi în
sumanele de pătură albă şi cu căciulile oştenilor lui Mihai Viteazul. Pe porţile cetăţuii, despuiate
de pajurile nemţeşti, fâlfâie Tricolorul român. Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul şi se
adună pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune, cuvântătorii explică poporului măreţia vremurilor
pe care le trăiesc.
Adunarea Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria a fost convocată
la 1 decembrie la Alba Iulia pentru a se citi textul Rezoluției Unirii.
Adunarea a proclamat Unirea în entuziasmul mulţimii. Adunarea naţională a stabilit ulterior
Marele Sfat Naţional compus din 200 de membri aleşi şi 50 de membrii cooptaţi. La 2 decembrie
1918, Marele Sfat a ales prima formaţie de conducere românească a Transilvaniei,
Consiliul Dirigent, prezidat de Iuliu Maniu. Citirea Rezoluției Unirii în fața a 100.000 de oameni de
către Vasile Goldiș este un act simbolic. Unirea în sine a fost ratificată printr-un decret de lege, la
11 decembrie de către Regele Ferdinand.
La 14 decembrie 1918, Consiliul Dirigent a publicat în "Gazeta Oficială" un
manifest din care se desprinde mai presus chiar decât sentimentul naţional,
năzuinţa către universalitate: "Învierea acestui neam la viaţă liberă şi rodnică
pentru umanitate" şi "Numai în acest fel va putea poporul român să păşească
pe un drum ascendent şi să contribuie la progresul civilizaţiei".

Primul act de integrare a fost trimiterea în guvernul central de la Bucureşti a


trei reprezentanţi ai Transilvaniei: Ştefan Cicio Pop, Alexandru Vaida Voevod
şi Vasile Goldiş
“Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin
reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor
români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul
inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureş, Tisa şi Dunăre.”
“...Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei
româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu
este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este
fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu
putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de
fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre
ţelul dorit. [...]
O necesitate istorică - naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional - s-
a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme
sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă
ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional.”
“O istorie sinceră a poporului român” - Florin Constantiniu