IMPORTANȚA CELOR ȘAPTE ANI DE ACASĂ

IANCU IONELA SORINA

SCOALA GIMNAZIALA MINERVA ALEXANDRESCU
COMUNA SOIMARI , JUD. PRAHOVA

Motto:
"Copilăria e o lume aparte;pentru noi, o lume fantastică, ireală,pentru
cei care fac parte din ea , dimpotrivă, una reală si plină de armonie"
(Eugen Heroveanu)

Primul factor care formează persoana intr-o perspectivă multidirectională este

famila, acolo unde copilul iși petrece primii șapte ani din viață. Aceasta are
menirea de a-l introduce pe copil in valorile grupului de referință, dar si de
formare a primelor conduite sau de interiorizare a unor stări de spirit elementare.
Familia constituie mediul cel mai natural cu putință si care exercită o influență
imensă, de multe ori in mod implicit, ascuns, indirect. Carențele manifestate la
acest nivel reverberează intr-un mod profund si de durată asupra
comportamentului celor tineri. Un climat propensator, tonifiant va constitui un
factor favorizant pentru îmbogățiri ulterioare. Să remarcam faptul că familia il
inserează pe copil in civilizație mai mult prin latura expresivă, strict
exemplificativă, si mai putin prin latura teoretică, reflectată. Familia trebuie mai
mult să formeze decât să informeze. Copilul ,,absoarbe" din mediul apropiat,
familial primele impresii, formându-și conduite prin mimetism și contagiune
directă. Copiii vor face sau vor crede precum părinții, imitând comportamentele
acestora.
Educaţia, bunele maniere, regulile morale sunt cheia către adaptarea
copilului în societate. Un copil manierat se va descurca mult mai bine în relaţiile
cu cei din jur decât unul căruia îi lipsesc cei 7 ani de acasă.
Realitatea de zi cu zi a familiilor de astăzi este diferită de cea a generațiilor
anterioare. Părinții își petrec din ce in ce mai puțin timp alături de copiii lor ,
majoritatea cu problema echilibrării atribuțiilor în cadrul familiei ,cu cele de la
serviciu. Când vorbim despre cei 7 ani de acasă ne gândim la educaţia pe care
copilul o primeşte de la părinţi, la formarea personalităţii şi comportamentului
copilului până merge la şcoală. Când spunem că un copil are cei 7 ani de acasă
ne gândim la un copil bine crescut, care ştie să salute, să spună mulţumesc, te
rog, care se comportă cuviincios cu cei de vârsta lui şi cu adulţii.
Baza formării unui comportament corespunzător al copilului este relaţia
afectivă cu părinţii. "Dragostea cu care părinţii îşi înconjoară copilul îi permite
acestuia să se dezvolte, să aibă încredere în propriile forţe. Copilul iubit de
părinţi se simte protejat, îngrijit, iar această idee de siguranţă îi creează
deschiderea spre învăţarea şi asumarea regulilor de comportament", subliniază
psihologul Oana-Maria Udrea. Copilul care se simte apreciat de părinţi percepe
în mod pozitiv regulile transmise de aceştia. Ba chiar el realizează că părinţii îi
acordă atenţie, că sunt preocupaţi de ceea ce face. Totodată, educarea copilului
într-o atmosferă deschisă, bazată pe iubire şi încredere, face ca regulile să nu se
transforme în disciplină de fier. Pentru ca temelia educației să fie rezistentă este
necesar ca părinții să explice copiilor normele de bună purtare, care fac ca
oamenii să trăiască în bună-înțelegere. Acestea pot varia de la o familie la altă,
întrucât pot interveni diferențe de educație, religie și credință. Și totuși partea
cea mai importantă este aceeași: regulile de bun simț, care nu ne permit să
mințim, înșelăm sau unelti împotriva celui de lângă noi. Iubirea, respectul și
onestitatea sunt general valabile în toate societățile, fie ele creștine sau nu,
educate sau mai puțin educate. A educa un copil este sarcina cea mai grea din
lume, dar aproape obligatorie. Calitatea acestui demers se va observa în evoluția
ulterioară a copiilor, în dezvoltarea societății și în crearea unei mentalități
sănătoase. În cadrul familiei copilul se dezvoltă intelectual, îşi însuşeşte
limbajul. Volumul vocabularului şi corectitudinea exprimării copilului depind de
munca depusă de părinţi in această directie.Familia contribuie şi la educaţia
morală a copilului. În familie se formeaza cele mai importante deprideri de
comportament: respectul, politeţea, sinceritatea, ordinea, grija faţă de lucrurile
incredinţate. Părintele este un exemplu pentru copil. Pe măsură ce copilul creşte
asupra lui acţioneaza tot mai mulţi factori educativi: grădiniţa, şcoala care
continuă să perfecţioneze educaţia începută în familie. La vârsta preşcolară,
copilul are nevoie de modele, de identificare cu o persoană foarte apropiată,
astfel el se va identifica cu mama sau cu tata. Comunicarea dintre părinţi şi copil
este foarte importantă pentru că ajută la formarea imaginii de sine. Pentru a-l
putea înţelege, este nevoie ca părinţii să-l ajute pe copil să-şi exprime emoţiile
fără teamă, să stimuleze copilul să vorbească despre ceea ce-i interesează, fără a
recurge la un interogatoriu. În cazul în care nu i se acordă atenţie copilul poate
să se închidă în sine, refuză să mai comunice, considerând că ceea ce spune nu
este important, că nu interesează. Părinţii trebuie să fie exemple pozitive pentru
copil prin modul cum vorbesc, cum se comportă, cum rezolvă anumite conflicte
apărute in familie, deoarece copilul va fi foarte atent, iar mai târziu va
exterioriza toate acestea in diverse situaţii şi va fi acceptat sau nu de societate.

In concluzie, educația este cea mai de calitate haină pe care un om o poate

îmbrăca, haina fiind cumpărată cu "banii" strânși in cei șapte ani de acasă."