ROLUL MEDIULUI CA FACTOR EXTERN AL DEZVOLTĂRII PERSONALITĂȚII

COPILULUI

Mediul ca factor al dezvoltării umane, este constituit din totalitatea elementelor cu care
copilul interacționează direct sau indirect, pe parcursul dezvoltării sale. Mediul este primul mare
“transformator” care acționează asupra fondului ereditar al fiecarui copil, îl activează și îl face să
contribuie la dezvoltarea psihică. Este factor de socializare pentru că în mijlocul celorlalți,
fiecare învață să comunice, să coopereze și să colaboreze cu cei din jur. Generează valori și
criterii apreciative care devin factorii principali ai orientării, dezvoltării copilului.
Pe scurt, putem defini mediul: totalitatea elementelor cu care un copil intră în relație la
o vărstă dată.
Mediul poate exercita influențe pozitive dar și negative care trebuie contracarate cu cel
de-al treilea factor educația. Este un factor necesar dar nu suficient pentru dezvoltarea deplină a
personalității copilului. Menționăm două componente principale ale mediului: mediul natural
(climă, relief) și mediul socio-global( familie, grup de joacă, gradiniță) și psihosocial.
Rolul mediului asupra unui copil poate fi în egală măsură favorabil unei dezvoltări
normale, dar poate constitui și o frână, un blocaj în dezvoltarea sa (de exemplu cazul copiilor
care din punct de vedere biologic se nasc cu un potențial normal, dar din cauza mediului familial
deficitar, ostil nu sunt stimulați suficient in perioadele de dezvoltare, ajungând să prezinte semne
evidente de retard intelectual sau social).
Dacă ne referim la o melodie pentru un copil lipsit de auz sau un tablou cu o imagine
pentru un copil lipsit de vedere, acestea nu apar ca factori de mediu în acest caz.
Structura unei nișe de dezvoltare (totalitatea stimulilor mediului pentru un copil la o
anumită vârstă prezente concomitent în spații diferite) vizează:
 Obiectele și lucrurile accesibile copilului, la diferite vârste;
 Răspunsurile și relațiile anturajului față de copil;
 Cerințele adultului vizând competențele copilului, astfel încât aceste să fie încurajat
permanent, prin solicitarea unor nivele de performanțe gradat;
 Activitățile impuse, propuse copilului sau acceptate de acesta.

1
 În prezent psihologii sunt de acord că atât ereditarea, cât și mediul influențează
dezvoltarea, dar maim ult decât atât, că interacțiunea dintre aceste două categorii de factori
determină de fapt dezvoltarea ( Atkinson et al, 2002, pg. 82).
Consider că rolul familiei ca mediul social de dezvoltare a personalității copilului este un
prim pas important în etapele dezvoltării sale și îl ajută în integrarea lui la grădinită, școală și mai
departe in viata sa de zi cu zi. De aceea sunt foarte importanți în viață “ cei șapte ani de acasă”.
În opinia mea, mediul joacă un rol important în dezvoltarea copilului preșcolar întrucât
acesta stimulează dorința copilului către descoperirea lucrurilor noi și a lumii în care trăiește. În
altă ordine de idei, mediul se regăsește în anumite contexte de viață precum: grupurile familiale,
grupurile de joc și grupurile de educație. Astfel, în viața copilui preșcolar, mediul devine sursa
dezvoltării psihice prin faptul că oferă circumstanțe concrete de viață, precum și sursa dezvoltării
sociale întrucât creează ocazii de comunicare și interacțiune cu cei din jur.

DOBREA RALUCA EUGENIA