Colaboarea grădiniţei cu ceilelţi factori educaţionali

Familia și școala, parteneri în educația copilului

Factorii de bază care ajută copilul în desăvârșirea propriei educaţii sunt şcoala şi familia.
Funcţia educativă a familiei constă în formarea priceperilor, deprinderilor de viaţă,
sentimente. Rolul familiei este important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic,
intelectual, moral si estetic.
Şcoala, alături de familie, influenţează, prin condiţiile concrete în care se desfăşoară
procesul de învățământ, personalitatea copilului. Şcoala eficientă realizează un parteneriat cu
elevul, prin valorizarea si respectarea identităţii sale cu familia, prin recunoaşterea importanţei
acesteia şi atragerea în procesul didactic şi cu toate resursele educative ale societaţii pe care le
identifică şi le foloseşte activ.
Este nevoie a se dezvolta un nou concept care să întărească schimbarea în relaţiile şcoală-
familie. Acest concept este parteneriatul educaţional.
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul
copilului la nivelul procesului educaţional. Acesta presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii
şi acţiuni educative între factorii educaţionali.
Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţia pe care copilul o primeşte în
familie, în şcoală şi de la comunitate. Implicarea părinţilor joacă un rol important în cadrul
intervenţiei şcolare. Acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi
cresc aspiraţiile, atât ale părinţilor pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi.
Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament : respectul,
politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudine,
Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune o comunicare efectivă şi eficientă, o
unitate de cerinţe şi o unitate de acţiune când este vorba de interesul copilului.

Colaborarea grădiniţei cu familia:

Familia a fost dintotdeauna „prima şcoală a copilăriei”. În familie, copiii îşi formează
primele reprezentări şi noţiuni despre mediul înconjurător, despre viaţă, despre relaţiile umane;
tot aici îşi conturează opinii morale, estetice, intelectuale; aici îşi formează atitudini, dintre care
cea mai importantă este atitudinea faţă de muncă, îşi dezvoltă trăiri emoţionale, stări afective
dintre cele mai însemnate.
O caracteristică specială a „primei copilării” este tendinţa de a imita. Iar „modelele” pe
care le au la îndemână şi pe care le imită sunt membrii familiei. De aceea, membrii familiei
trebuie să constituie modele de comportament, demne de imitat de cei mici, ca şi de cei mai mari.
Copiii învaţă, cum se vede, „pe bază de modele”. Iar familia trebuie să devină ceea ce este deja:
celula de bază a societăţii şi, cum s-a mai spus, „prima şcoală a vieţii”.
Familia este un model cultural de sistem social, compus din doi sau mai mulţi membri,
care:
- sunt legaţi prin legături de sânge, căsătorie, adopţiune sau consimţământ reciproc,
- locuiesc împreună,
- interacţionează din perspectiva unor statute şi roluri repartizate sau asumate,
- creează şi menţin o subcultură comună.
Familia este prima scoala a copilului. Ea este cea care raspunde de trebuintele elementare
ale copilului si de protectia acestuia, exercitand o influenta atat de adanca, incat urmele ei raman,
uneori, intiparite pentru toata viata in profilul moral - spiritual al acestuia.
Familia ocupa un loc aparte in sisternul institutional al educatiei. Actiunea ei pe intreaga
perioada a dezvoltarii include si toate laturile formarii personalitatii. Ea reprezinta unul din
mediile de socializare si educare din cele mai complete datorita posibilitatilor ce le are de a-l
introduce pe copil in cele mai variabile situatii si de a actiona asupra lui prin cele mai complexe
si firesti mijloace.
Familia ofera copilului primele informatii despre lumea ce-l incojoara, primele norme si
reguli de conduita, dar si climatui socioafectiv necesar trebuintelor si dorintelor sale.
Influentele educative pe care familia le exercita asupra copiilor se pot manifesta fie direct
- prin actiuni mai mult sau mai putin dirijate, fie indirect - prin modele de conduita oferite de
catre membrii familiei, precum si prin climatul psihosocial existent in familie.
Modelele de conduita oferite de parinti - pe care copiii le preiau prin imitatie si invatare -
precum si climatul socioafectiv in care se exercita influentele educationale ("cei sapte ani de
acasa") constituie prirnul model social cu o influenta hotaratoare asupra copiilor privind
formarea conceptiei lor despre viata, a modului de comportare si relationare in raport cu diferite
norme si valori sociale. Este recunoscut faptul ca strategiile educative la care se face apel in
familie, mai mult sau mai putin constientizate, determina in mare masura dezvoltarea
personalitatii, precum si rezultatele scolare ale copiilor, comportamentui lor sociomoral.

Colaborarea grădiniţei cu şcoala:

După familie, mediul instituţionalizat (grădiniţa) constituie prima experienţă de viaţă a
copilului în societate. Aici, copilul ia cunoştinţă cu activităţi şi obiecte care-i stimulează gustul
pentru investigaţie şi acţiune, îl provoacă să se exprime şi îi propune angajarea în relaţiile sociale
de grup.
Educaţia este procesul prin care se realizează formarea şi dezvoltarea personalităţii
umane. Ea constituie o necesitate pentru individ şi pentru societate. Ca urmare, este o activitate
specific umană, realizată în contextul existenţei sociale a omului şi, în acelaşi timp, este un
fenomen social specific, un atribut al societăţii, o condiţie a perpetuării şi progresului acesteia.
Educaţia timpurie, ca primă treaptă de pregătire asigură intrarea copilului în sistemul de
învăţământ, prin formarea capacităţii de a învăţa.
Instituţiile şcolare realizează o serie de funcţii semnificative pentru sistemul social
global:
- Asigură obţinerea unor rezultate de învăţare specifice, printre care cel mai des evocate sunt
cunoştinţele, conceptele, capacităţile şi atitudinile;
- Asigură, împreună cu familia, transmiterea obiectivelor şi valorilor caracteristice contextului
cultural în care acţionează;
- Acţionează pentru compensarea unor deficite majore de dezvoltare, care ar putea periclita
funcţionarea eficientă a elevilor în context social. Frecvent, această funcţie compensatorie se
realizează prin cooperare cu părinţii, cu agenţii specializate şi cu experţi de tipul psihologilor şi
consilierilor;

Colaborarea grădiniţei cu biserica:

Biserica este instituţia care se bucură de cea mai mare încredere şi simpatie din partea
cetăţenilor ţării, a enoriaşilor săi. Ea inspiră tuturor credincioşilor, şi nu numai lor, optimism şi
speranţe în realizarea aspiraţiilor de mai bine ale cetăţenilor, ale societăţii. În calitatea sa de
instituţie religioasă, biserica are o contribuţie decisivă în realizarea educaţiei religioase,
componentă majoră a educaţiei. Biserica propagă dogmele unei anumite religii, care aşază în
plan central problematica umană, valori care se regăsesc la nivel comportamental.
În înţelesul cel mai uzual, mai cunoscut, Biserica este clădirea (construcţia) destinată unui
cult creştin, iar în sens mai larg este instituţia creştinismului în ansamblu, precum şi o comunitate
religioasă aparţinând aceluiaşi cult.
Virtuţile religioase, promovate prin biserică sunt sentimentele, trăirile care se transformă
în acte comportamentale.

Colaborarea grădiniţei cu mass-media:

Mijloacele de comunicare în masă sunt: cinematograful, radioul, televiziunea, discul,
banda magnetică (fono, foto etc.), imprimatele de mare tiraj (ziare, reviste, ilustrate, cartea de
popularizare), reproducerile de artă, afişul, fotografiile, nu în ultimul rând internetul etc.
Încercând o definiţie, aceasta ar putea fi formulată astfel: mass-media sunt mijloace de
vehiculare a informaţiilor, ideilor, impresiilor etc. pentru un mare număr de oameni; o verigă de
legătură prin care emiţătorul comunică mesajul său celor care îl receptează.
Influenţa acestor medii asupra educaţiei, în general asupra învăţământului este
covârşitoare. Educaţia privită în sensul ei larg nu mai poate fi concepută fără această dimensiune
importantă a dinamicii culturii contemporane. Formarea copiilor, adolescenţilor, tinerilor, a
întregii populaţii nu se mai poate realiza fără a se ţine seama de intervenţia tehnicilor moderne de
comunicare în masă.

Colaborarea grădiniţei cu armata/poliţia:

Ca factor educaţional, armata oferă modele de conduită cu mari resurse pentru educaţia
de tip şcolar. Un prim domeniu ce poate fi explorat îl constituie disciplina militară care oferă un
cadru, pe fondul căruia se pot înfăptui comportamente dezirabile în toate formele educaţiei,
formale şi nonformale. Finalităţile educaţiei de tip militar se înfăptuiesc în cadrul unui proces
complex, prin mijloace cu totul aparte, prin folosirea unor tehnologii în care îşi găsesc locul
domenii de mare rafinament ale cunoaşterii.
Trebuie avute în vedere dimensiunile unei discipline de fier, care îşi găsesc loc în toate
componentele procesului didactic, de la finalităţi până la evaluarea finală.
 Spiritul de ordine, legat intim de disciplina militară, reprezintă o ţintă permanentă în
procesul educaţional de tip şcolar, cu implicaţii în toate etapele acestuia, fie că avem în vedere
proiectarea demersului didactic pe perioade de timp de perspectivă mai îndepărtată sau mai
apropiată, fie că realizăm proiectarea pe unităţi de învăţare şi pe lecţii.

Colaborarea grădiniţei cu societatea:

Familiile şi copiii ar trebui să se situeze în inima fiecărei comunităţi. Comunităţile în care
are loc învăţarea includ legături puternice de sprijin şi o infrastructură solidă. În asemenea spaţii,
locuitorii săi se află la intersecţia a trei cercuri de sprijin:
-cel al relaţiilor de îngrijire- familia extinsă, prietenii, vecinii şi colegii de slujbă, toţi
aceştia reprezentând prima lor sursă de suport.
-al doilea cerc e constituit din grupul de susţinere al instituţiilor de mare utilitate. Acesta
conţine şcoli, biserici, organizaţii ale comunităţii, biblioteci, centre de recreare, colegii, centre de
sănătate, spitale şi agenţii de voluntari.
-un al treilea cerc, mai îngust, conţine servicii specializate de intervenţie şi tratament în
situaţii de criză- bunăstarea copilului, susţinerea venitului, justiţia juvenilă, tratarea sănătăţii
mintale, a celor ce iau droguri, precum şi cele împotriva abuzului domestic- pentru a-i ajuta pe
cei pentru care prevenţia nu a fost suficientă.