,, Locul familiei în sistemul educațional la etapa contemporană.

Familia reprezintă un sistem de referinţă important pentru modul de elaborare, aplicare şi

evaluare a politicilor sociale în general. Aceasta se datorează faptului că familia este una
dintre cele mai stabile forme de comunităţi umane care asigură perpetuarea speciei,
evoluţia şi continuitatea vieţii sociale. Familia a fost considerată totdeauna şi o sursă de
creare a bunăstării, presupunând participarea membrilor ei la activităţile producătoare de
venituri, sprijinul intergeneraţional (pe baza relaţiilor de rudenie), menţinerea solidarităţii
acestora. In opinia mea, familia reprezintă locul în care individul se dezvoltă, unde își
petrece o mare parte din timp, unde devine practic ființă socială. Astfel, rolul educației
realizate în familie este acela de a dezvolta aptitudini de bază și competențe sociale în
primii ani, ulterior copiii fiind preluați de catre școală, pentru instruirea didactică. De
asemenea, familia pregătește și susține copilul din punct de vedere academic (în afara
școlii), emoțional,  comportamental, social, financiar.

În primele etape ale vieţii, responsabilitatea educării copilului revine familiei. Copiii sunt
apoi înscrişi în grădiniţă, instituţie care le asigură condiţiile necesare pentru dezvoltarea în
concordanţă cu nevoile individuale. Grădiniţa este un important mediu de socializare, îi
ajută pe copii să interacţioneze cu alţi copii, dar şi cu adulţi, şi le oferă acestora un mediu
primitor, adecvat învăţării.
După familie, grădiniţa constituie prima experienţă de viaţă a copilului în societate.
Această instituţie îl aşază într-un cadru nou prin dimensiunile şi conţinutul său. Aici
copilul ia cunoştinţă cu activităţi şi obiecte care-i stimulează gustul pentru investigaţie şi
acţiune, îl provoacă să se exprime şi îi propune, incipient, angajarea în relaţiile sociale de
grup.

Parteneriatul grădiniţă-familie se referă la construirea unor relaţii pozitive între

familie şi grădiniţa, la o unificare a sistemului de valori care va avea un efect benefic
asupra copiilor.
Ca parteneri în educație să fim convinși că nu educăm copiii doar atunci când vorbim cu
el; doar atunci când le oferim tot ce își doresc; doar atunci când realizăm, împreună,
activități atractive.  Îl educăm în fiecare moment al vieţii noastre. Felul cum ne îmbrăcăm,
cum vorbim cu alţi oameni şi despre alţi oameni, cum ne bucurăm şi cum ne întristăm,
cum ne purtăm cu prietenii şi cu cei care nu ne sunt prieteni; toate acestea au pentru copil
o mare însemnătate.  Copiii urmează exemple de la un număr mare de persoane: ei imită
fraţii mai mari, pe prietenii de joacă, pe colegi, pe educatori. Prin jocul lor copiii imită
activitatea şi comportarea celor din jur; imită relaţiile care se stabilesc între oameni în
cadrul vieţii de familie şi în societate de aceea să ne străduim să investim tot ce avem ami
bun în noi pentru binele acestor mici făpturi care ne sunt încredințate spre a fi iubite,
modelate și însoțite în viață.
La etapa actuală se comunică mult şi la toate nivelurile despre educaţie, în procesul
educaţional sunt antrenaţi diferiţi factori: familia, grădiniţa, şcoala, comunitatea etc.
Contribuţia acestora este foarte valoroasă, însă ponderea cea mai mare a inluenţelor le
revine părinţilor, familiei în întregime. Inluenţa ei are o putere considerabil mai mare decât
suma inluenţelor iecăruia dintre membrii acesteia.
În cadrul organizat al grădiniţei, copilul nu doar ia parte la o serie de acivităţi speciic
învăţământului preşcolar, ci şi intră în contact cu mediul extern; evenimentul are un
caracter predeterminat, ceea ce-l deosebeşte de numeroşii simuli pe care copilul îi
receptează din jur. Frecventarea grădiniţei favorizează conturarea unui autenic
comportament interrelaţional. Structura formală şi informală a grupului de copii din
grădiniţă generează un climat psihosocial în care iecare copil este, în acelaşi imp, şi actor,
şi spectator.
Parteneriatul şcoală–familie în zilele noastre primeşte noi valenţe. Scopul fundamental al
acestei colaborări este integrarea deplină a grădiniţei/şcolii în comunitate. Dacă până în
prezent acest parteneriat grădiniţă–şcoală–familie a fost dezvoltat unilateral, iind de multe
ori considerat „responsabilitatea” grădiniţei/şcolii, acest lucru trebuie să se schimbe pe
viitor.
Chiar și în cadrul unui parteneriat educațional eficient, familiei îi revin totuși,cele mai
relevante funcții:
 Asigurarea condițiilor favorabile pentru securitatea și dezvoltare;
 Crearea mediului rațional care ar influența direct socializarea copilului;
 Crearea unui climat psihologic favorabil pentru satisfacerea trebuinței de respect de
sine a copilului și a condițiilor opportune pentru explorarea sinelui;
 Încurajarea tentației copilului pentru autoeducație;
 Oferirea unor modele relaționale și comportamentale.
Unitatea de acțiune a celor doi factori( gradinița –familia) în opera de formare a copilului
este condiționată de unitatea de vederi, de un mod comun de lucru și o bună cunoaștere
reciprocă. Interesul comun a celor două instituții trebuie să determine o mișcare de
apropiere cu dublu sens, familie- gradiniță, gradiniță-familie, în vederea unei suficiente
cunoașteri a ambelor părți.
Acțiunea comună și apropierea mai mare este posibilă dacă vizitele sunt reciproce, în
sensul că și părinții vor trebui să asiste la unele activități și realizări ale copiilor în timpul
programului de activitate. Se vor prilejui astfel schimburi de păreri și o cunoaștere
reciprocă încărcată de satisfacții.
In concluzie, familia rămâne grupul social vital ce asigură îngrijirea, protecţia şi educaţia
copilului. Indiferent de modul de organizare, mediul familial, întemeiat pe un sistem de
interacţiuni afective intense, este apt de a reacţiona la nevoile copilului, de a participa şi
favoriza dezvoltarea personalităţii, imaginii de sine şi despre lume a copilului.