,, Și copilul autist are dreptul la educație”

Fiecare copil este diferit, unic în dezvoltare, cu particularități specifice şi fiecare

copil are dreptul la educație conform nevoilor şi posibilităților lui.

Adesea, când explorăm universul copiilor, ne ciocnim de o mare diversitate. Copiii

care păşesc pragul grădinițelor ne pun în situația de a căuta noi soluții la
problemele abordate. Una din aceste probleme o reprezintă copiii cu autism.
Copilul cu autism face parte din aria copiilor cu cerințe educaționale speciale, iar
integrarea lui în grădinițele de masă trebuie să se realizeze pe baza unui parteneriat
educațional, astfel încât rezultatul să fie pozitiv. Procesul de integrare a copiilor cu
tulburări de spectru autist în învăţământul de masă, fie el preşcolar sau primar, este
un demers complex şi de durată, implicând nu doar aportul terapeuților, al cadrelor
didactice şi al familiei, ci şi participarea părinților celorlalți copii din colectivitate.

Caracteristicile copiilor cu autism ar fi următoarele:

A (1) impedimente în interacțiunea socială, manifestate sub forma a cel puțin două
din următoarele:

(a) impedimente marcante în utilizarea unor com- portamente nonverbale cum ar fi

privitul ochi în ochi, expresiile faciale, pozițiile corpului;

(b) eşecul în dezvoltarea unor relații caracteristice nivelului de dezvoltare;

(c) lipsa dorinței de a impărtaşi plăcere, interese sau realizari cu alte persoane (de
exemplu, nu sunt arătate sau aduse obiectele de inters de către persoanele autiste);

(d) lipsa reciprocității sociale sau emoționale;

(2) impedimente în comunicare, manifestate sub forma a cel puțin unuia dintre
următoarele:

(a) întârzierea sau lipsa totală a limbajului verbal (fără a fi însoțită de încercarea de
a compensa această lipsă prin moduri alternative de comunicare cum ar fi gesturile
sau mimarea);

(b) la indivizii cu un limbaj potrivit apare un im- pediment in abilitatea de a iniţia

sau susţine o conversație cu ceilalți;

(c) limbaj stereotip şi repetitiv sau limbaj idiosin- cratic;

(d) lipsa jocului variat și spontan sau a jocului social imitativ potrivit värstei;
(3) comportamente, interese şi activitați reduse, repetitive şi stereotipe, manifestate
sub forma a cel pu- țin unuia din următoarele:

(a) interes redus şi anormal în intensitate sau concentrare;

(b) aderența aparent inflexibilă pentru un ritual specific şi nefuncțional;

(c) maniere stereotipe sau repetitive (de exemplu: falfàirea sau răsucirea mâinii sau
a degetului, sau miş- cări complexe ale întregului corp);

(d) preocupări insistente pentru părţi ale obiectelor;

B. întârzieri sau funcționări anormale într-unul din următoarele domenii:

(1) interacțiune socială;

(2) limbaj asemănător cu cel din comunicarea socială;

(3) joc simbolic sau imaginativ;

Incluziunea copiilor cu autism în programul grădiniței este facilitată de realizarea

parteneriatului între părinţi şi grădiniță. Implicarea părinților la grădiniță este o
modalitate excelentă de a-i implica pe aceştia în viața grădiniței. Comunicarea
părinte-educatoare în contextual integrării copilului în instituție asigură un anumit
echilibru, deoarece dețin cele mai multe informații despre copilul lor, ei furnizând
informații despre specificul dizabilității preşcolarului, precum și date despre
contextul de dezvoltare a acestuia.

Cadrele didactice sunt obligate să le spună părinților despre dificultățile pe care le

întâmpină copilul lor la grădiniță, deschis, sincer, dar atent şi sensibil. Trebuie să
fie conştiente de reacțiile emoționale care pot să apară după anunțarea problemei,
să-şi amintească, de asemenea, că unele dificultăți sunt moştenite şi că unii părinți
ar putea să aibă dificultăți asemănătoare cu cele ale copiilor lor. Să invite părinții la
grădiniță ca să discute despre sprijinul pe care î-l pot acorda în învățarea copiilor
lor. Deși mulți părinți îşi doresc să aibă un copil care să demonstreze că are multe
cunoştinţe la integrarea în grădiniță, în prima fază va conta cum va face față copilul
la această schimbare, cum va reacționa. Spre deosebire de copiii tipici, copiii cu
autism au de depăşit mai multe bariere pentru reușita integrării în mediul preşcolar.
Este vorba de barierele specifice de comunicare și de socializare, întărite adesea de
reacții „bizare", cauzate de o percepere diferită a stimulilor din mediul
înconjurător.
La început, se recomandă ca integrarea să se facă alături de un shadow (însoțitor)
care să meargă cu copilul la grădiniță și să-l ajute când e cazul. Însoțitorul nu este
pe post de educator, în fața copilului e important ca educatorul să îşi impună
punctul de vedere, iar însoțitorul să intervină în mod discret, după necesitate.
Educatoarele, pe lângă specialiștii care lucrează în centre specializate, pot ajuta
copilul autist să se integreze în colectivitate. Jocurile imitative au efect asupra
învățării incluzând dezvoltarea aptitudinilor sociale şi de comunicare a copiilor cu
autism cu copiii grupei. Îmbinarea activităților de rutină cu cele de joc furnizează
oportunități de învățare naturală a limbajului de către copil, în sensul dezvoltării
modului propriu de comunicare ori chiar al deprinderii unuia nou. Încurajând
preşcolarii să accepte în cadrul jocului copiii cu autism, aceștia învață reguli
sociale, formule de salut, precum şi să recunoască unele emoții (vesel-trist). Dacă
educatoarea utilizează metode care să încurajeze participarea copiilor cu autism la
activități, aceştia vor îndeplini comenzi ce presupun o singură acțiune, vor
identifica acțiunile în poze, vor identifica obiecte, părți ale corpului, precum și
unele sunete din mediu. În același timp, părintelui îi revine preocuparea principală
să încerce să lucreze față în față cu copilul la o măsuță, prin jocuri educative
simple, folosind metode structurate - ABA, TEACCH - sau o tehnică proprie. La
început, va fi dificil, însă e impor tant să susțină copilul. Pentru a avea rezultate,
trebu- ie să lucreze câteva ore zilnic. În funcție de gravitatea tulburării, un terapeut
va lucra 15-40 de ore pe săptămână, însă specialiştii estimează că părinții vor reuşi
să lucreze 15 ore. Autismul nu este o boală, nu ucide şi nu e contagios. Dar există.
Prin educație pentru toți ar trebui să fie posibil ca toate ființele umane, inclusiv
cele cu dizabilități, să-şi dezvolte întreg potențialul, să aducă folos societății și, mai
presus de toate, să se îmbogățească prin diferențele dintre ei, nicidecum să fie
depreciate.