INST.

ALEXANDRU RODICA
G.P.P.NR.1-RM.SARAT

INTERCULTURALITATE, EDUCATIE
INCLUZIVA IN ATENTIA
EDUCATOARELOR

Ce inseamna interculturalitate?
Interculturalitate este termenul ce denumeste contactul dintre culturi,existenta unui dialog
intre acestea si nu in ultimul rand interactiunea si influenta pe care o primesc reciproc.
Uniunea europeana fiind un ansamblu de tari care incearca sa convietuiasca impreuna si
sa se ajute reciproc pe toate planurile(social,economic,cultural etc) interculturalitatea este
indispensabila pentru ca aceasta decurge de la sine.Aceste tari pentru a putea colabora trebuie sa
interactioneze,sa comunice ,sa intre in contact unele cu celelalte.De aceea pentru ca exista
aceasta uniune exista si interculturalitate in spatial european care se poate recunoaste pe mai
multe planuri.Unul dintre aceste planuri ar fi cel cultural.Fiind mai multe tari care colaboreaza
toate au unele particularitati culturale pentru ca nu putem fi toti la fel,fiecare tara are o identitate
culturala si asta este unul din lucrurile cele mai importante care o deosebeste de celelalte.Chiar
daca ne influetam unii pe altii nu inseamna ca trebuie sa renuntam la identitatea noastra, ceea ce
ne reprezinta ,ci sa preluam acele aspecte pozitive care ne avantajeaza, cu acordul tarii
respective.
Dar vorbind de interculturalitate trebuie sa vorbim si de toleranta. Trebuie sa ne respectam
unii pe altii asa cum suntem, mai ales atunci cand interactionam.Acceptarea si recunoasterea
diversitatii insemna de fapt incluziune,care este bazata ,la randul ei pe ideologia
democratiei.Legea poate reglementa intr-o anumita masura problema incluziunii intr-o societate
dar nu suficient.Cel mai important rol in acest caz este al educatiei care dezvolta constiinta
individului pentru ca de mic sa fie pregatit sa accepte drepturile si valoarea individului cu diferite
nevoi, indiferent de ce natura sunt acestea.
Educaţia incluziva are ca principiu fundamental - un învătămant pentru toti, impreuna cu
toti - care constituie un deziderat şi o realitate ce castiga adepti si se concretizeaza in experiente
si bune practici de integrare / incluziune. Programele de stimulare timpurie a dezvoltarii
reprezinta o etapa decisiva in realizarea obiectivelor educatiei pentru toti. Acestea au o influenta
determinanta asupra formarii inteligentei, a personalitatii si a comportamentelor sociale. În
pedagogia contemporana exista o preocupare intensa pentru gasirea cailor şi mijloacelor optime
de interventie educativa înca de la varstele mici asupra unei categorii cat mai largi de populatie
infantila.
. De ce să fim incluzivi şi sa realizam o educatie incluziva?
Pentru a nu pierde calitatile si competentele acelora care sunt amenintati cu excluderea-
indivizi cu valoare egala cu altii.In acest sens, constiinta copiilor, de la cea mai frageda varsta
trebuie formata si dezvoltata invatandu-i ca toti copiii trebuie sa participe la actiuni comune
care ii ajuta ca creasca, sa se dezvolte ,pentru ca atunci cand vor fi mari sa participe si ei la
dezvoltarea comunitatii in care traiesc
Problema care se pune este deci, cat de bine sunt pregatiti copiii, parintii acestora dar si
educatoarea pentru diversitatea existenta si identificata in fiecare grup prescolar si cat de bine
sunt pregatiti sa o accepte.Ma refer aici la incluziunea copiilor care provin din medii sociale
diferite,copii cu diferite dizabilitati, sau de alte etnii si pregatirea celorlalti in vederea acceptarii
acestora alaturi de ei, fara diferente de manifestare comportamentala sau verbala.
Mai intai trebuie insa ca parintii sa cunoasca aceasta diversitate la care ma refer.In acest
sens ,personal, inlesnesc comunicarea intre parinti prin cursuri,,Educati,asa!”,prin antrenarea
acestora la actiuni din cadrul proiectelor intreprinse:,,Copii catre copii”, ,,De la suflet la suflet”,
discut individual cu acestia ori de cate ori este nevoie.
Doresc sa detaliez acum in ce consta munca educatoarei cu copiii grupei pentru a-i
determina sa raspunda pozitiv la provocarea diversitatii, pentru a face fata varietatii existente
in mod normal intr-o grupa.
Se stie ca la venirea in gradinita copiii nu se ajuta intre ei,nu cedeaza jucaria cu care se
joaca, nu dau mana unui coleg daca nu-i convine ceva in aspectul lui, nu se joaca cu un copil
care sta retras etc.In acest sens un rol important il au jocurile cu rol care ii plaseaza pe copii
in ipostaze noi, ajutandu-i sa inteleaga situatii diferite,diferentele de opinii dintre persoane.
Interpretand rolurile unor personaje comune(parinti,copii),sau mai putin comune,in functie de
experienta lor,ei vor intelege mai bine propriul rol, ca si pe al celor din jur,dezvoltandu-si astfel
capacitatile empatice,gandirea critica si puterea de decizie.
Activitatile desfasurate la centrul biblioteca ii ajuta de asemenea sa comunice intre ei,
sa se grupeze dupa preferinte, sa isi doresca sa fie prieteni.Pe masura ce cresc si trec la grupa
urmatoare sunt capabili sa creeze povestiri care sudeaza grupurile de lucru si diferentele aparente
se streg. Metodele interactive de grup folosite cu tact creaza situatii de invatare centrate pe
disponibilitatea si dorinta de cooperare a copiilor, pe implicarea lor directa si activa,
pe influenta reciproca din interiorul microgrupurilor si interactiunea lor.
Noua metoda a proiectelor ii ajuta sa se cunoasca mai bine,sa coopereze,sa-si dezvolte
competente:creativitatea,capacitatea de comunicare,munca in echipa, fara insa a neglija
atragerea si implicarea parintilor,ocazie pentru acestia din urma de a cunoaste mai bine intregul
colectiv,de a valoriza copii pe care poate i-a considerat exemple nu tocmai potrivite pentru
COPILUL LOR.Am facut referire pana aici la diversitatea mediilor sociale din care provin
copiii,la atitudinea familiei vis a vis de acest aspect.
Ma voi opri acum asupra integrarii copiilor cu tulburări/ deficienţe de limbaj şi
comunicare, care sunt cuprinşi in activitatea de terapie logopedica desfasurata de profesorul
logoped, educatoarea desfasurand in paralel o activitate sustinuta pentru:
- dezvoltarea/ exersarea auzului fonematic şi a respiratiei verbale;
- dezvoltarea vocabularului uzual/ functional şi exersarea comunicarii.
Copilul cu cerinte speciale trebuie acceptat de colegi si acest lucru trebuie pregatit de
educatoare prin informarea acestora cu scopul de a se comporta normal cu el.
Este foarte importanta sensibilizarea copiilor şi pregătirea lor pentru a primi in randurile lor un
asemenea coleg.Sensibilizarea se face prin stimulari: crearea şi aplicarea unor jocuri care
permit stimularea unor deficiente (motorie, vizuala, auditiva), ceea ce determina copiii sa
inteleaga situatia celor care au dizabilitati: vizitarea/ vizita unor persoane cu deficiente
- exersarea/ dezvoltarea psiho – motricitatii, motivatiei şi afectivitătii.In aceste situatii parintii
sunt cei mai reali parteneri deoarece ei detin cele mai multe informatii despre copiii lor.
Aceasta relatie a gradinitei cu parintii copiilor cu cerinte educative speciale este necesara şi
benefica, ea furnizand informational specificul dizabilitatii prescolarului, precum şi date despre
contextul de dezvoltare a acestuia. Parintii informeaza şi despre factorii de influenta negativa
care ar trebui evitati (fobii, neplaceri, stimuli negativi, atitudini, care determină inhibarea /
izolarea copiilor).Trebuie sa recunoastem insa ca de-a lungul anilor am intalnit cazuri in care
acestia nu erau destul de deschisi si astfel munca noastra ,a educatoarelor ,logopedului a fost
ingreunata.Personal am constatat ca odata cu incadrarea unui psiholog la unitate, acestia au
ales sa fie consiliati de acesta si astfel multe aspecte din familie explicau comportamente
nedorite ale copiilor .Iata deci ,ca am trecut la copilul hiperactiv si incapatanat,diagnostic care
poate fi stabilit doar de catre un expert noua ne ramane insa datoria de a aprecia aspectele ce
caracterizeaza o asemenea tulburare si de a gasi masurile care se pot lua . In privinta
deficitului de atentie, copilul:
 de multe ori esueaza in incercarea de a-si mentine atentia asupra unor sarcini, activitati,
chiar si in ceea ce priveste, de exemplu, regulile unui joc pe care il joaca cu prietenii
sai;
 de multe ori ai senzatia ca nu te asculta atunci cand ii spui ceva, chiar daca in mod
evident te adresezi lui direct;
 adesea nu e in stare sa rezolve sarcina pana la capat; se opune, si nu pentru ca nu a
inteles ce trebuie sa faca, ci evita aceste activitati, care ii displac in mod evident;
 pierde usor lucrurile, uita usor ce are de facut si este foarte usor distras de stimuli
externi.
Un copil hiperactiv:
 este mereu nelinistit, adesea se ridica de pe scaun, in situatii in care se presupune ca trebuie
sa stea asezat, alearga, se misca necontrolat si nu e capabil sa stea in jocuri care nu implica
agitatie si zgomot;
 vorbeste excesiv si se agita excesiv, ca si cum ar fi “motorizat”;
 ii intrerupe pe ceilalti, nu asteapta sfarsitul unei intrebari pentru a da raspunsul, ii e greu sa
isi astepte randul.
 de cele mai multe ori cand altii ii vorbesc da impresia ca nu asculta
Cauzele ADHD nu sunt cunoscute, in sensul ca nu exista baze neurofiziologice si neurochimice
pentru aceasta tulburare. Exista teorii care sustin expunerea toxica prenatala, prematuritatea la
nastere, aditivi alimentari, insa pentru ele nu exista evidenta stiintifica care sa indice ca acesti
factori duc la dezvoltarea ADHD.Noua, educatoarelor, ne revine sarcina de a cunoaste aceste
simptome,de a discuta cu parintii si a stabili masurile care se pot lua atat la gradinita cat si acasa.
La gradinita este benefic ,de exemplu,ca dimineata ,cand vine la gradinita,sa aleaga un joc,si sa
se joace un timp determinat,fara a-l intrerupe, ferit de sursele de agitatie.Copilul trebuie
recompensat daca finalizeaza jocul.Pentru aceasta,ca si pentru diminuarea altor probleme
comportamentale,este bine sa folosim panouri pe care sunt prinse bulinele rosii/fetisoare vesele
pe care le aduna copilul.Este o mare responsabilitate a noastra de a proceda asa pentru ca acesta
sa nu ocupe o pozitie de ,,intrus” si sa fie respins de colegi.
De un real folos pentru integrarea cu succes a copiilor cu dizabilitati in invatamantul de masa
este Centrul de Resurse pentru Educatie si Dezvoltare (CRED),infiintat de curand in unitatea
noastra care ofera servicii:
-de consiliere a copiilor,adultilor care vin in contact cu acestia.
 - formarea initială şi continuă a cadrelor didactice în problematica CES;
- adaptarea şi flexibilitatea curriculum-ului prescolar;
- Evaluarea progresului scolar al copiilor cu CES integrati în grădinitele obisnuite;
- Implicarea, încurajarea participării părintilor, schimbul de informatii, consilierea
părintilor în măsura solicitărilor şi a necesitătilor, mobilizarea resurselor disponibile
şi competente.
O grădinita poate fi incluziva şi poate dezvolta practici incluzive în abordarea
copiilor, dacă se doreste cu adevarat acest lucru. In acest sens, munca cu copiii continua
pană cand nu se vor mai face diferentieri si segregari în cadrul grupului, iar părintii vor
accepta toti “colegii” copilului lor.

Bibliografie
Fluieraş,Vasile,2005,Teoria şi practica invăţării prin cooperare, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă,
Cluj – Napoca
Vrasmas, Traian,2004, Şcoala şi educaţia pentru toţi, Editura Miniped, Bucureşti
Vrasmas Traian ,,Invatamantul integrat si/sau incluziv”,Editura Aramis,2001
Dofner,Schurmann,Lehmkuhl ,,Copilul hiperactiv si incapatanat”,Editura ASCR 2000
 INTERCULTURALITATE, EDUCATIE
INCLUZIVA IN ATENTIA
EDUCATOARELOR
REZUMATUL LUCRARII
Interculturalitate este termenul ce denumeste contactul dintre culturi,existenta unui
dialog intre acestea si nu in ultimul rand interactiunea si influenta pe care o primesc reciproc.
Uniunea europeana fiind un ansamblu de tari care incearca sa convietuiasca impreuna si
sa se ajute reciproc pe toate planurile(social,economic,cultural etc) interculturalitatea este
indispensabila pentru ca aceasta decurge de la sine. Aceste tari pentru a putea colabora trebuie sa
interactioneze,sa comunice ,sa intre in contact unele cu celelalte. Pentru a exista aceasta uniune
exista si interculturalitate in spatial european care se poate recunoaste pe mai multe planuri.
Chiar daca ne influetam unii pe altii nu inseamna ca trebuie sa renuntam la identitatea noastra,
ceea ce ne reprezinta ,ci sa preluam acele aspecte pozitive care ne avantajeaza, cu acordul tarii
respective.
Educaţia incluziva are ca principiu fundamental - un învătămant pentru toti, impreuna cu toti
care constituie un deziderat şi o realitate ce castiga adepti si se concretizeaza in experiente si
bune practici de integrare / incluziune.Este necesar sa realizam o educatie incluziva pentru a nu
pierde competentele celor care sunt care sunt amenintati cu excluderea.
Incluziunea este adeseori asociată cu copii care au dezabilităti, sau care au „nevoi educationale
speciale”. De fapt, incluziunea se referă la educatia scolară a tuturor copiilor şi tinerilor, conform
conceptului „scolii pentru toti”.
Cunoasterea strategiilor educatiei integrate este indispensabila oricărui cadru didactic , care vrea
să-si asume responsabilitatea de a răspunde tuturor exigentelor şi cerintelor educative ale
diversilor copii , care le calcă pragul clasei cu speranta reusitei .
Metodele interactive de grup folosite cu tact creaza situatii de invatare centrate pe
disponibilitatea si dorinta de cooperare a copiilor, pe implicarea lor directa si activa, pe
influenta reciproca din interiorul microgrupurilor si interactiunea lor.
Angajarea şi responsabilizarea familiei în educatia copiilor este fundamentala pentru reusita
participării în grădinita. La orice copil, în mod particular la copiii cu dizabilitati gradul de interes
si de colaborare a părintilor cu grădinita este cel mai adesea direct proportional cu rezultatele
obtinute de copii. De aceea, putem afirma că familia este primul educator si are cel mai mare
potential de modelare daca este constienta de problema copilului si sprijina educatoarea in
demersul pe care aceasta il aplica.
Preşcolarul M.S. diagnosticat cu autism, care prin natura sa, traieşte în sine, cu sine; are
propriile ganduri si puncte de vedere; nu relationeaza în mod obisnuit cu ceilalti, deoarece are
dificultăti în a întelege dorintele, emotiile, atitudinile altora si, de aceea pare egocentric ori
nepăsător. Am structurat un program de educare adecvata acestui copil, prin care, respectandu-i
nevoile şi posibilitătile, să-l aduc mai aproape de „lumea noastra”, sa îi formez deprinderi
sociale care să îi dea posibilităţi de integrare. În colaborare cu familia copilului am desfăsurat
tehnici de formare a deprinderilor sociale concretizate în: joc de rol, înregistrări audio – video,
imitatie, jocuri creative, etc.Am fost incantata ca treptat evolutia sa a fost extraordinara iar
acum este scolar in clasa I si are rezultate bune.
 O grădinita poate fi incluziva dacă se doreste cu adevarat acest lucru. In acest sens,
munca cu copiii continua pana cand nu se vor mai face diferentieri in cadrul grupului,
iar parintii vor accepta toti ,,colegii” copilului lor.