Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SI CALITATE IN EDUCATIE
MOTTO:
,,Educaţia nu este pregătirea pentru viaţă, educaţia este viaţa însăşi"
(John Dewey)’’
Oamenii au nume: Ion, Maria, etc. Cu toate acestea, mulţi dintre noi găsim mai la îndemână
să folosim etichete pentru a caracteriza persoanele, pentru a le descrie sau chiar pentru a ne adresa
lor. E mai uşor să spunem despre cineva: „E ţigan, handicapat, ţăran, prost, idiot, pocăit, etc…" şi
gata! Le-am pus o etichetă, i-am aşezat într-o cutie, ştim totul despre ei! Într-adevăr, avem nevoie
doar de o scurtă privire pentru a observa caracteristicile exterioare, evidente ale unei persoane. Dar
cât ne spun aceste caracteristici despre acea persoană? Probabil că nu v-aţi gândit niciodată ce
reprezintă aceste etichete, fiecare în parte.
Adesea, când explorăm universul fiinţei umane, ne confruntăm cu o mare diversitate. Copiii
care ne trec pragul grupelor ne pun în situaţia de a căuta mereu noi soluţii la problemele ridicate. De
cele mai multe ori găsim soluţiile cele mai bune pentru copii. Însă, uneori suntem puşi în dificultate
de complexitatea problemelor. Una dintre aceste probleme o reprezintă copiii cu cerinţe educative
speciale.
Aceşti copii nu sunt speciali în sine. Ei au nevoie doar de o abordare personalizată în ceea ce
priveşte demersurile pe care le întreprindem în educaţia lor. O caracteristica speciala a acestor copii
"în pericol de excludere" o constituie faptul că ei nu sunt în concordanţă cu nivelul obişnuit al
aşteptărilor faţă de copii, ei nu se adaptează cu uşurinţă.
În spatele acestor probleme, stă desigur şi faptul că nici în cadrul familiei şi nici în societate,
ei nu beneficiază de o stimulare corespunzătoare. Deficitul apărut în urma educaţiei
necorespunzătoare este totuşi reversibil şi poate fi compensat chiar şi în cazul unor tulburări
organice, cu condiţia ca potenţialul copilului să fie activat în mod corespunzător.
Incluziunea şcolară se defineşte prin acceptarea de către instituţiile de învăţămầnt a tuturor
copiilor, indiferent de apartenenţa etnică sau socială, religie, naţionalitate sau infirmitate şi este
strâns legată de recunoaşterea şi acceptarea diversităţii – condiţie normală a convieţuirii umane.
Învăţământul incluziv presupune ca tinerii şi copiii cu dizabilităţi şi ceilalţi fără probleme să
înveţe împreună în instituţiile de învăţământ având sprijinul corespunzător. Un început timpuriu în
grupuri de joacă sau grădiniţe obişnuite este cea mai buă pregătire pentru o viaţă integrată.
Fiecare copil este diferit şi special şi are propriile nevoi, fie că este sau nu un copil
cu disabilităţi. Toţi copiii au dreptul la educaţie în funcţie de nevoile lor.
Şi copiii diferiţi au drepturi egale cu ceilalţi, iar o educaţie separată ar duce la marginalizare
şi discriminare, împiedicând formarea, împlinirea de sine şi afirmarea personalităţii. Beneficiile
incluziunii sunt reciproce, dar majoritatea dintre noi n-am simţit încă acest lucru. Separarea ne
limitează înţelegerea reciprocă. Familiaritatea şi toleranţa reduc frica şi respingerea favorizầnd relaţii
de comunicare şi colaborare în beneficiul tuturor.
Câţi suntem pregătiţi (părinţi, cadrele didactice, copii) pentru diversitatea existentă în
fiecare grupă şi cầt de bine sunem pregătiţi să o acceptăm ?
Educaţia incluzivă vine să sprijine acest aspect deoarece ea se centrează mai ales pe învăţarea
strategiilor necesare rezolvării problemelor din viaţa cotidiană, într-o manieră cooperantă şi solidară,
unde procesul de învăţare este realizat în spiritul respectului şi acceptării celor din jur. Prin strategii
didactice bazate pe cooperare, educatoarea poate favoriza unele procese de interacţiune socială,
diferenţele dintre copii fiind percepute ca modalităţi de îmbogăţire a practicii pedagogice iar
strategiile învăţării ca modalităţi de abordare a diversităţii.
Fiecare copil trebuie înţeles ca un participant activ la învăţare pentru că fiecare aduce cu sine,
în procesul complex al învăţării şi dezvoltării, o experienţă, un stil de învăţare, un model social, o
interacţiune specifică, un ritm personal, un model de abordare, un context cultural căruia îi aparţine,
o valoare.
În sprijinul educaţiei incluzive există o serie de priorităţi, reglementate prin legi naţionale şi
internaţionale, priorităţi exprimate în termeni de strategii şi practică – Convenţia O.N.U. cu privire la
Drepturile Copilului, Declaraţia UNESCO de la Salamanca – 1994, Regulile standard ale O.N.U.
privind egalitatea de şanse a persoanelor cu dizabilităţi – 1993, Legea 272 / 2004 privind drepturile
şi protecţia copilului. Proiectul în exerciţiu PHARE «Acces la educaţiei pentru grupuri
dezavantajate » iniţiat în 2001 în ţara noastră.
Incluziunea ar trebui reglementată prin lege şi să se bucure de practici active şi eficiente. Se
întâmplă abuzuri şi discriminări foarte des: o persoană nu este angajată pentru un handicap fizic ; un
copil cu CES este marginalizat de restul copiilor şi părinţii acestora, chiar exclus prin acţiuni de
stradă, aşezat singur sau în ultima bancă etc şi exemplele pot continua. Concluzia ce se desprinde
este că legea poate reglementa într-o anumită măsură problema incluziunii într-o societate, dar nu
suficient.
Cel mai important rol în acest caz este al educaţiei care dezvoltă conştiinţa individului
pentru ca de mic să fie pregătit să accepte drepturile şi valoarea individului cu diferite nevoi,
indiferent de ce natură sunt acestea.
De ce să fim incluzivi şi să realizăm educaţie incluzivă? O simplă analiză SWOT
răspunde la întrebare şi ne determină să abordăm integrarea copiilor cu nevoi speciale în oricare din
unităţile preşcolare.
Brainstorming-ul. Se poate aplica de mai multe ori această metodă deoarece formează
comportamente creative prin exersarea gândirii divergente, care invită la elaborarea unor soluţii
personale pentru problemele identificete în diverse situaţii.
Atunci când, în grupă, se petrece un incident de îndepărtare a unui copil dintr-un grup, sau o
altă situaţie, se amintesc copiilor regulile discutate, cu altă ocazie, despre drepturile fiecăruia, despre
modul în care trebuie să ne comportăm unii cu alţii. Copiii işi expun ideile, soluţiile despre
incidentul întâmplat, educatoarea le acceptă orice idee, părere, le notează, le citeşte pe rand, le
analizează împreună, caută soluţia cea mai bună pentru toţi. De obicei, majoritatea îşi schimbă
opiniile, acestea devenind pozitive.
Exemple de întrebări prin care ajutăm formarea ideilor şi soluţiilor :
1. Ce ştiţi despre….?
2. De ce credeţi că s-a întâmplat… ?
3. Ce aţi fi făcut în locul ……?
4. Ce sfaturi i-aţi da ?
5. De ce credeţi că a făcut aşa….?
6. Cum se poate corecta...?
Prin povestiri: Personajele din poveşti şi basme dezvăluie copilului curajul, bunătatea,
hărnicia, altruismul, prin opoziţie cu trăsăturile negative respective. Copiilor le plac poveştile,
poeziile şi aderă afectiv la comportamentele pozitive ale eroilor preferaţi. Pentru dezvoltarea
spiritului de compasiune şi solidaritate, despre persoane aflate în dificultate sau neajutate, se pot
purta discuţii cu copiii după lecturarea unor povesti ca: “Fetiţa cu chibrituri”, „Hansel şi Gretel”,
„Puiul”, „Povestea ursului cafeniu” etc. Le putem cere copiilor să spună câteva idei despre: ce s-ar fi
putut face pentru aceste personaje? ce ar face ei dacă ar întâlni o asemenea situaţie?;
Se poate găsi un alt sfârşit povestirii, la alegerea copiilor, acesta a fiind redat de copii prin
desen, în dramatizare şi în jocurile de rol al copiilor.
Activităţile de cunoaştere a mediului înconjurător îi ajută pe copii să cunoască şi să
respecte fiinţa umană, indiferent de ipostaza socială în care se află acesta, să respecte vieţuitoarele şi
să le îngrijească, să-şi însuşească normele morale ale colectivităţii din care fac parte.
In cadrul activităţii de observare: „Copilul", „Familia mea", La grădiniţă” etc. copiii îşi
însuşesc cunoştinţe, si deprinderi sociale. Lecturile după imagini: “Jocurile copiilor în grădiniţă",
„De ziua colegului", "Împreună cu familia" etc., copiii îşi aprofundează manifestările afective faţă de
colegi, prieteni, adulţi. Se urmăreşte iniţierea copiilor în practicarea unui comportament activ,
responsabil, capabil de toleranţă şi respect faţă de sine şi de ceilalţi, conştient de drepturi şi de
datorii.
Activităţile de desen, pictură, modelaj, activităţile practice au interesante valenţe pentru
educaţia morală. Copiii învaţă să se bucure atunci când pregătesc un dar, să-l ofere politicos, să fie
mândri că participă cu forţe proprii la bucuria unui coleg sau prieten.
Activitatea muzicală şi memorizarea. Prin câteva cântece şi poezii copiii se sensibilizează:
la prietenie, ajutor, toleranţă, simpatie: “Copii din lumea toată”, ”Negruţa”, “Căţeluşul şchiop”,
“Coliba iepuraşului.”
Se pot organiza audiţii cu cântece, dansuri şi jocuri muzicale ale diferitelor naţionalităţi.
Activităţile libere. Aceste activităţi lasă deschisă posibilitatea consolidării unor
comportamente. Copiii transpun în jocul lor conduite ale adulţilor, se apreciază între ei imitând
comportamentul evaluativ al acestora. Educatoarea trebuie să urmărească acest comportament ludic,
imitativ, să-i surprindă nuanţele şi, când este necesar, să intervină cu tact şi eficienţă, corectiv.
Jocul de rol plasează copiii în ipostaze noi, tocmai pentru a-i ajuta să înţeleagă situaţii
diferite, să se adapteze, să accepte şi să înţeleagă diferenţele de opinii dintre persoane. Interpretând
rolurile unor personaje commune (părinţi, copii aflaţi în anumitea situaţii} sau mai puţin obişnuite,
conform experienţei lor, copiii vor înţelege mai bine propriul rol şi rolul celor din jur şi îşi vor
dezvolta capacităţile empatice, gândirea critică şi puterea de decizie. Jocul de rol evidenţiază modul
corect sau incorect de comportare a unui copil. Jocuri organizate: “ De-a familia”; “La spital”; “La
grădiniţă”; “Astăzi eu sunt educatoare”, “O întâmplare în parc” etc
La sectorul Construcţii copiii lucrează împreună stabilind relaţii interpersonale şi de
cooperare prin jocuri ca ‘Grădiniţa’,’Curtea de joacă’, ‘Cartierul’.
Jocuri educative – exemple:
Joc “Caută fără să vezi”
Scop: înţelegerea ideii că diferenţele sunt pozitive şi utile; dezvoltarea respectului şi încrederii
în sine.
Desfăşurare: Copiii formează un cerc. Unul dintre ei este legat la ochi şi atingând părul, nasul,
faţa, hainele altui copil, acesta trebuie să-l recunoască. Procedura continuă până sunt implicaţi toţi
copiii. Întrebări:
• De ce credeţi că ne-am jucat astfel?
• Cum aţi recunoscut colegul?
• Ce consecinţe are faptul că oamenii au culoarea sau forma nasului diferite?
• Ce s-ar întâmpla dacă toţi am avea părul sau ochii de aceeaşi culoare,etc
• Ce s-ar întâmpla dacă nu am vedea?
BIBLIOGRAFIE: