Activități specifice elevilor identificați cu ADHD

Prof. Sandu Teodora

Copiii cu dificultăți de învățare fac parte din societatea

noastră. Aceştia mai mult decât ceilalţi copii au nevoie de o
permanentă monitorizare din partea părinților, specialiștilor ,
cadrelor didactice şi de colaborare cu alţi copii pentru asigurarea
integrării lor sociale . Prin contactul direct cu elevii din instituţiile
şcolare şi prin participarea alături de ei la diverse activităţi se
realizează diminuarea izolării şi înlăturarea, în mare măsură, a
etichetei de ”copil problemă” , contribuind la îmbunătăţirea modului
lor de viaţă. Tendinţa de a crea şi sprijini cadrul necesar integrării
sociale a copiilor cu CES, cu cât este mai activă, cu atât mai
eficientă,

Cu totii stim că, în general, copiii sunt “neastampărați” și

plini de energie. O categorie specială sunt cei considerați “răi”,
neascultatori și care creează mereu probleme. Adesea deficitul de
atenție se combină cu hiperactivitate. De aceea prea mulți părintii se
îngrijorează, gândindu-se că copilul lor are ADHD (“Attention
Deficit and Hyperactivity Disorder”). În multe cazuri însă este vorba
de un temperament vulcanic și de deficiențe în educație și disciplină
și nu de o problemă cu substrat neurologic, cum este ADHD-ul.
Copiii par a fi un izvor nesecat de energie, pe care și-o pot consuma
numai mișcându-se, sărind și vorbind într-una Mai mult, stilul de
viață modern, care oferă oportunități reduse de mișcare în aer liber și
activități practice, nu îi lasă pe copii să își consume într-un mod
adecvat energia. Prea mult timp petrecut în casă cu ochii în televizor
sau tabletă , ore în șir de dimineață până seara petrecute în bancă la
școală și afterschool, îi face pe micuți să se transforme în adevărate
“explozii de energie”. De aceea, din copiii veseli, sănătoși și energici
devin “copii-problemă”, cu toate consecințele de rigoare asupra vieții
școlare și familiale.
 Din păcate însă sunt și copii care într-adevăr se confruntă cu
probleme neurologice datorită unei disfuncții a creierului și necesită
consiliere de specialitate și tratament medicamentos. Simptomele
sunt neatenția, impulsivitatea, hiperactivitate motorie,distractibilitate,
comportamente distructive, imaturitate, dificultăți în comunicarea de
bază. Copilul poate fi agresiv, nu acceptă autoritatea, manifestă
nestăpânire de sine, este certăreț și ostil verbal. Adesea un copil cu
deficit de atenție și hiperactivitate îi este greu să-și facă prieteni sau
să mențină relații cu alți copii din cauza comportamentului său
neatent și impulsiv. Aceste manifestări pot fi primele simptome ale
unei tulburări cunoscute sub numele de deficit de atenție/ tulburare
hiperkinetică (ADHD). Dacă aceste manifestări persită mai mult de 6
luni, copilul poate fi diagnosticat cu ADHD.

Copiii cu ADHD sunt la fel de inteligenți și capabili ca

ceilalți, dar nu știu cum să-și utilizeze resursele de care dispun..Tot
ce trebuie pentru a le canaliza energia este identificarea unui
domeniu care să-i pasioneze. Părinții au un rol însemnat în tratarea
acestei tulburări investind timp si efort (răbdare) în educatia copiilor.
Secretul pentru a-i ține în frâu este motivarea și cel mai important
lucru este să nu fie lăsați să se plictisească. Deficitul de atenție
devine evident la vârsta începerii școlii și apare mai frecvent la
băieți. Se estimează că aproximativ 3-7% dintre copiii care merg la
școală suferă de această tulburare.

Intervenția primară are în vedere școala. Școala este mediul

în care copiii învață abilitățile sociale. Aici isi pot dezvolta
sentimentul că aparțin societății. Stima de sine a unui elev crește
atunci când se simte conectat cu profesorul și cu colegii. Profesorul
are rolul de a-l ajuta să împartă, îl învață reciprocitatea, îi recunoaste
rolul în grup. Copiii pot simți că fac parte din familie sau clasă.

În fața unui comportament dificil, reacția tipică a

profesorilor și părinților este pedeapsa, atenția negativă (se acordă
importanță mare când greșește, face ceva rău, se poartă neadecvat),
izolarea de colegi sau alți copii, nu face decât ca cel vizat să se simtă
și mai descurajat și izolat. Profesorii ar trebui să-i încurajeze pe
acești copii să contribuie în clasă și să-i implice în proiecte în
beneficul școlii. Așa ei ajung să învețe cum se împart deciziile,
importanța efortului de grup, cum se face managementul timpului și
își însușesc abilități organizaționale. De exemplu, când un elev își
deranjează constant colegii împrăștiindu-și lucrurile peste tot și
scăpând mereu obiecte sub bancă, decât să fie izolat sau mutat în
prima bancă, mai bine se face o discuție în grup despre cum poate fi
rezolvată problema și colegii pot veni cu idei. Elevul cu ADHD
trebuie încurajat de către profesor chiar și când nu obține
performanțe, trebuie remarcat efortul făcut de el și exprimată
încrederea că data viitoare va reuși mai bine.

Elevii cu astfel de cerințe trebuie să beneficieze de servicii

de sprijin permanent care să-i poată susține. Cei mai multi au nevoie
de terapie pentru schimbarea comportamentului și ajutor special la
școală.Adaptarea la clasă se face prin crearea unui mediu de învățare
stimulativ, prin reducerea elementelor de pe masa de lucru care să-i
distragă atenția, așezarea în bancă lângă perete pentru a nu fi tentat
să se ridice din bancă.

Predarea eficientă a curricumului implică o serie de strategii

didactice care să diminueze obstacolele învățării. Comunicarea cu
acești copii se realizează prin indicații verbale și scrise în cuvinte
simple și clare, însoțite pe cât posibil de imagini, simboluri, activități
practice sau care să se bazeze pe experiența de viață a elevului.
Utilizarea culorilor pentru a evidenția informațiile cheie, astfel încât
acestea să îi atragă atenția. Pentru dezvoltarea memoriei,informațiile
trebuie repetate și pe cât posibil aplicate în vederea consolidării
cunoștințelor nou dobândite. Pentru a-i da încredere în forțele proprii
în evaluare se recomandă creșterea treptată a gradului de dificultate a
itemilor, să fie încurajat să ceară sprijin sau informații suplimentare
în vederea rezolvării sarcinilor de lucru. Fișele să fie adaptate
nevoilor elevului, cu informații clare să fie însoțite și de imagini
ajutătoare. Timpul de lucru poate fi extins în comparatie cu al
colegilor.

Crearea unor parteneriate între şcoală, familie şi comunitate

dar şi între diverse instituţii şcolare, presupune succesul elevilor la
şcoală şi mai târziu în viaţă. Atunci când părinţii, profesorii, elevii şi
ceilalţi membri ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în
educaţie, se creează în jurul elevilor cu ADHD o comunitate suport
care începe să funcţioneze. Într-o şcoală a diversităţii, educaţia
trebuie să pună accentul nu numai pe împărtăşirea unor noi modele
de socializare şi de percepţie a propriei persoane, ci şi să faciliteze
acceptarea unor diverse moduri de viaţă, situaţii, puncte de vedere
diferite. Într-o lume perfectă deficienţa nu reprezintă un impediment,
o lipsă, ci doar o altă faţă a normalităţii. Deseori comunitatea tinde
să-i marginalizeze pe cei care sunt altfel. Persoanele cu deficienţe
suferă nu atât din cauza deficienţei, cât din cauza atitudinii pe care
cei din jur o au faţă de ea. Nu este suficient să spunem că au aceleaşi
drepturi, ci trebuie să le oferim şi aceleaşi şanse la integrarea în
societate.

Dacă persoanele cu cerințe speciale de învățare se străduiesc

să ţină pasul cu societatea, oare cea din urmă la rândul ei, nu ar trebui
să le ofere şansa de a evolua cât mai aproape de normal sub aspect
fizic, psihic, personal, profesional şi social? 

Bibliografie:

1. Dumitru G.; Bucurei C,; Cărăbuţ C., Integrarea elevilor cu cerinţe

educative speciale, Timişoara, Editura Mirton, 2006.
2. Cucoş, C.,Pedagogie, Iaşi, Editura Polirom, 2006.
3. Tomşa, G., Consiliere şcolară, Credis, Bucureşti, 2000.