Parteneriatul

școală - familie
–vector
esențial al
managementu-
lui clasei de
elevi.
 Motto: „Prezența părinților
poate transforma cultura școlii”(S.Lighfoot).

Parinții parteneri ai profesorului în procesul educațional.

I Argument

Ce este un copil?O împlinire,o speranța,o bucurie,o regăsire,o grija (sau toate la un loc) un efort
de a ne prelungi viața sau poate….un dar divin,o posibilitate de a crea veșnicia sufletului nostru.
Cu certitudine,copilul este un moment de turnură nu doar in viata unui individ, ci si în cea a
societații.

Reforma învatamântului modern pune accentul pe caracterul prospectiv al educației si pe

plasarea copilului în centrul tuturor schimbărilor,el devenind subiect al procesului
educațional.Numai astfel de elevi în viitor vor deveni cetațeni care vor identifica temelia unei
societați cu adevărat democratice. Suntem cu toții responsabili pentru educația tinerei generțtii.
Cu cât se complica viata sociala și provocările lumii moderne formuleaza întrebări si cer
răspunsuri la care nu ne-am fi gindit acum douăzeci de ani, devine tot mai clar că este nevoie de
un parteneriat educațional în favoarea si pentru asigurarea viitorului, pentru cresterea mai
adecvată a copiilor. Acest parteneriat presupune o interacțiune, colaborare, cooperare între
factorii educaționali familiie-școala-societate. Dupa cum îi vom crește și îi vom învăța să se
adapteze schimbărilor permanente din lumea noastra de azi și în cea de miine, așa vom asigura și
continuitatea culturii si civilizației umane.

II Studii si cercetări în domeniul colaborării școala-familie

Pentru a evidenția rolul important pe care îl joaca familia în dezvoltarea urmașilor și nevoia
de a structura sprijinul acordat acesteia s-au realizat diferite studii la acest subiect. În continuare
voi prezenta succint principalele cercetari efectuate în ultimii ani. Aceste studii confirma tot mai
mult faptul că perioada petrecută în familie este determinantă pentru evoluția personalității
copiilor și pentru integrarea lor școlară și socială.

O direcție predilectă a cercetărilor în domeniul familiei o constituie analiza rolului pe care îl

joacă mama, gradul ei de cultură, statutul social și dezvoltarea individuală,
dragostea/atașamentul pentru copil. Este evidențiată valoarea relațiilor stabilite între membrii
familiei, între frați și între părinți ca o coordonată de influențare a copilului. O altă direcție de
cercetare o constituie relația dintre mediului familiar și rezultatele școlare ale copilului. Impactul
familiei asupra dezvoltării si achizițiilor școlare ale copilului au fost de asemenea cercetat de
către specialiștii din străinătate si din spaâiul romanesc.

III Parteneriatul educațional – principiu esențial în pedagogia

contemporană.

Parteneriatul educațional reprezintă o condiție a eficienței intervențiilor socio-educative

bazate pe școală și comunitate.Familiile iși trimit copiii la școala , acolo unde speră că ei să-și
dobândească instrumentele necesare pentru a reuși în viată. Școlile preiau copiii și-i trimit
înapoi în familiile lor,acolo unde presupun că le va fi furnizat sprijinul de care acestea au
nevoie pentru a crește și a învăta. Modul cum interrelaționează părinții și profesorii iși pune
amprenta pe formarea și instruirea copilului. Numeroase studii au demonstrat că o relație buna
între cele două instituții ale educației - școala si familia - este în avantajul dezvoltării copilului
la toate vârstele. De aceea se pune accentul mai mult pe concepte ca opinia
copilului,participarea lui la deciziile care îl privesc,opțunea personală,implicarea copilului,de
la vârstele cele mai mici în responsabilizarea și drepturile pe care le asigură societatea.

Relațiile de parteneriat care se stabilesc între diriginte-elev-familie trebuie să se bazeze pe

urmatoarele obiective:

 profesorul-manager să acumuleze cât mai multe informații despre preocupările

elevilor;

 profesorul-manager să înlocuiască imitația, improvizația în luarea deciziilor ca

metode de educație definite științific;

 profesorul-manager să înlocuiască deciziile intuitive cu cele argumentate;

 profesorul-manager să preîntâmpine în colectivul de elevi tensiunile si

formarea grupelor conflictuale;

 profesorul-manager să asigure unitatea între decizie, acțiune , control, reglare;

 profesorul-manager să precizeze clar sarcinile si responsabilitațile elevilor din

clasă, să evite subiectivizmul în relațiile cu elevii;

 profesorul-manager să comunice deschis cu parinții prin abordarea problemelor

activitații educative în ansamblul lor;

 profesorul-manager să adopte și să respecte principiile participării active si

conștiente a șlevilor și părinților în activitatea clasei.

Parteneriatul educațional presupune:

 educația este orientată către motivația si creativitatea elevilor;

 educația este centrată pe elev, ca subiect al propriei formări;

 dominanta acțională este bazată pe dezvoltarea personală prin acțiuni de

autocunoaștere în cadrul grupurilor mici;

 acceptarea diferențelor și tolerarea opțiunilor diferite;

 egalizarea șanselor de participare la o acțiune educativă comună(școala,

familia, comunitatea,);

 comunicarea eficientă, colaborare, cooperare între participanți;

 motivațiile devin prioritare. Astfel profesorul-manager urmarește în relația

de parteneriat proiectele de dezvoltare personală a elevului, motivația
participării și afirmării, trăirea succesului;
  interacțiuni acceptate de toți partenerii;

 finalitatea educației se exprima în formarea capacitaților elevilor de a se

adapta mereu la situațiile reale sociale, ca participanți activi.

Parteneriatul educaăional este o forma de comunicare,cooperare,colaborare în sprijinul

copilului la nivelul procesului educațional. Toate formele de activități realizate în sprijinul
funcției educative a familiei respectă urmatoarele principii:

1. Confidențialitatea, care semnifică nevoia de a pastra secretul problemelor familiei și

a datelor culese.

2. Respectul individualității- fiecare beneficiar este o persoana care are dreptul la

respect si înțelegere, la acceptarea sa așa cum este, fără a se emite în discuție judecăți
de valoare.

3. Sinceritatea cere o imagine cât mai clară și mai sinceră a problemelor întâmpinate,
discuții cu beneficiarii și abordarea cât mai realistă a situațiilor.

4. Recunoaștearea propriilor limite este tot o forma de sinceritatea și cere ca

profesionalistul să apeleze la un colaborator atunci când singur nu poate găsi soluțiile.

5. Negocierea soluțiilor și respectarea deciziilor beneficiarului se refera la nevoia de

a-l face pe fiecare subiect al demersului nostru, presupune discutarea tuturor pașilor în
programele de intervenție, ca și sprijinirea deciziilor.

6. Nediscriminarea se refera la respectul indentității culturale, etnice, religioase,

sociale etc. a beneficiarului.

7. Acordarea unor servicii integrate presupune apelul la profesioniști diferiți în anume

momente (psihologi, consilieri psiho-pedagogi, asistenti sociali, medici. Școala trebuie să
cunoască toate instituțiile sociale cu caracter educativ și să stabileasca relații de vecinatate, adică
de colaborare, elaborând un proiect special al rețelei educative pe care l-am numi ,,Harta rețelei
educative”. Această hartă ar trebui afișată la un loc accesibil în școala. Ea ar putea fi analizată la
prima adunare generală de părinăi pentru ca aceștia să cunoască particularitațile și posibilitațile
fiecarei instituții sociale privind asistența educativă.
Policlinica Poliția

Biserica Cafenele/
bar

Biblioteca Întreprinderi

Centrul de creație Cluburi

Școala de sport /

de pictura/ de muzica

Figura . Harta rețelei educative.

Stiluri educative în familie

1. Permisiv- caracterizat de un nivel scăzut al controlului, asociat cu identificarea

stărilor emoționale ale parintelui si ale copilului. Controlul este slab si responsabilitățile
și normele de conduită sunt puține;

2. Autoritar – se asociază cu un control puternic, o sustinere slabă în activitatea

copilului, acestuia i se impun reguli și norme foarte rigide;
3. Autorizat – care îmbina controlul sistematic cu sprijinul parental. Parinții formuleaza
regului si controlează respectarea lor, dar nu le impun. Sunt deschiși la schimburi verbale cu
copii, explicindu-le rațiunile pentru care trebuie să respecte regulile și situațiile în care se
implică, stimulând totodată autonomia lor de gândire. Educația nu este numai pregatirea
școlara,ci este înteleasă tot mai mult ca un flux continuu de influențe modelatoare si
transformatoare exercitate pe tot parcursul vieții individului.

Ele construiesc,modelează și transformă personalitatea, dar e necesară corespondența cu

nevoile și cerințele individuale. Educatia este eficienta atunci cind considera copilul in centrul ei
ca parte activă și motivată la propria devenire. Școala este factorul primordial si extrem de
important,dar ea nu este totul,ea are nevoie de familie,de comunitate,de întreaga societate pentru
a sprijini și îndruma omul in devenire. Totuși rolul familiei nu trebuie diminuat,el este leaganul
social al copilului și sprijinul său pe aproape toată viața.

Copiii nu trebuie priviți ca simpli beneficiari ai acțiunilor de caritate si asistență-acesta a

fost și continuă să fie crezul nostru,al tuturor. Vreau să închei cu sloganul latin: ,,Tres facium
colegium”/,,Trei fac o uniune”-adica familia,școala si comunitatea. Și această uniune este pentru
interesul copilului.