„Eu sunt copilul. Tu ţii în mână destinul meu.

Tu determini,

în cea mai mare măsură, dacă voi reuşi sau voi eşua în viaţă!

Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire.

Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume. ”

Child`s Appeal

ARGUMENT
 Preşcolaritatea este perioada formării iniţiale a personalităţii, perioada apariţiei primelor relaţii şi atitudini ce
constituie un nivel superior de organizare a vieţii psihice a copilului. În locul dependenţei copilului de impresiile
externe, în locul instabilităţii şi fluctuaţiei emoţionale, în preşcolaritate vom întâlni detaşarea, desprinderea
copilului de câmpul perceptiv, o mai mare organizare şi stabilizare a comportamentelor, fapt posibil datorită
modificărilor esenţiale care se produc în structura activităţii psihice. Mediul familial ocupă un loc central în
multitudinea factorilor determinanţi ai evoluţiei individului. Copilul nu este un adult în miniatură, ci el este un
”candidat la maturizare”(H. Pierot), deosebit de receptiv la influenţele pozitive sau negative care se exercită asupra
lui. Copilul trebuie socializat şi modelat, iar fundamentarea personalităţii sale se realizează, în mare măsură, în
interiorul familiei acestuia, care concentrează primul său univers afectiv şi social. Trăsăturile şi coordonatele
personalităţii se cristalizează în raport cu modelul şi natura situaţională trăită în mod direct, nemijlocit, de către
copil în mediul său familial, iar atitudinile părinţilor au consecinţe durabile asupra personalităţii, în formare, a
copilului. La vârstele mici, adaptarea copilului se realizează prin imitaţie, acesta raportându-se permanent la
persoana adulţilor. Primul model oferit copilului este familia sa, iar calitatea şi tipul relaţiilor copil-părinţi vor
marca profund evoluţia viitoare a copilului (G. Mauco).
Activitatea cu părinţii, ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copilului in programul educativ din grădiniţă,
poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respect de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai
buni.
Grădiniţa este prima treapta a sistemului de învăţământ, de aceea susţin ideea de a implica părinţii în
programul educativ încă de la început, căci doar aşa îşi vor forma deprinderi de parteneriat cu grădiniţa si, implicit,
cu educatoarea.
Parteneriatul grădiniţă-familie se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie şi grădiniţa, la o
unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor, atunci când aceştia văd
educatoarea sfătuindu-se cu părinţii.
Toţi părinţii au nevoie de informaţii de bază referitoare la copiii lor. Ei trebuie informaţi despre scopul de bază
al programului educativ la care participă copiii lor şi trebuie implicaţi în luarea deciziilor. Părinţii trebuie să fie la
curent cu progresele copilului lor, dar şi cu percepţia pe care o are grădiniţa despre calităţile şi problemele
copilului. Educatoarea va sugera acestora modul în care îşi pot ajuta copiii acasă, căci sunt părinţi care oferă copiilor
sprijin suplimentar în învăţare.
Parteneriatul, asigurarea coerenţei influenţelor educative şi ale tuturor factorilor care acţionează asupra
copiilor este un deziderat major şi trebuie să se realizeze. Problemele pe care le implică acest domeniu sunt
multiple. Copiii care vin in grădiniţă pot avea dificultăţi de adaptare, atât în sensul socializării, cât şi din punct de
vedere intelectual, estetic, fizic. Cauzele acestora se pot identifica de către educatoare, împreună cu părinţii. Atât
părinţii copiilor cu dificultăţi, cât şi ai celor cu dezvoltare firească, este bine să fie consultaţi pentru a stabili
programe educative, în care să se implice şi familia. Parteneriatul dintre grădiniţă şi familie cunoaşte numeroase
forme în care activitatea propusă conduce la creşterea şi educarea copilului prin armonizarea celor doi factori
educativi: şedinţe cu părinţii – în care sunt prezentate principalele aspecte ale activităţii grădiniţei; mese rotunde;
propaganda vizuală – afişarea diverselor materiale pe teme de educaţie, în special materiale ce arată activitatea
copiilor; vizitarea grădiniţei de către părinţi; participarea la activităţi, plimbări, excursii, alături de copiii lor, serbări.
Grădiniţa nu poate face minuni, iar educaţia dată în această instituţie nu va avea rezultate bune, dacă nu se va
sprijini şi nu va colabora cu familiile copiilor.
În concluzie, putem spune că reuşita privind devenirea umană a copilului depinde de o colaborare prodigioasă
dintre doi factori educaţionali de bază: grădiniţa şi familia. De aceea, în cadrul acestui parteneriat coresponsabil
dorim să descoperim cheia unităţii de acţiune ce deschide porţile succesului educaţional.

SCOP
  Eficientizarea relaţiei grădiniţă - familie , printr-o colaborare coresponsabilă între aceste două

părţi, în vederea implicării, cât mai active, a familiei în procesul de formare a personalităţii

preşcolarului.

OBIECTIVE

 Cunoaşterea individuală a copiilor, urmărind manifestarea lor în familie şi grădiniţă;

 Folosirea unor metode eficiente pentru dezvoltarea psiho-afectivă;

 Iniţierea unor acţiuni comune, prin contactul direct al grupului de părinţi cu persoane abilitate

să desfăşoare un proces educaţional;

 Găsirea unor soluţii comune în educaţie;

 Studierea unor cărţi, documente, reviste de specialitate în vederea realizării unor dezbateri

pe teme date;

 Valorificarea unor experienţe personale;

 Exprimarea opiniei participanţilor cu privire la acţiunile întreprinse în cadrul acestui

parteneriat

 Încurajarea părinţilor în a face propuneri menite să aducă înbunătăţiri actului educaţional din

grădiniţă/familie.

DURATA: un an şcolar: 2014-2015

LOCUL DE DESFĂŞURARE: Grădiniţa Nr. 33 „Un cîntec de primăvară“