UNIVERSITATEA ,,CONSTANTIN BRÂNCUȘI” DIN TÂRGU-JIU

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

PROGRAMUL DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ, NIVELUL I

PROGRAMUL DE STUDII DE LICENȚĂ RISE

PORTOFOLIU DIDACTIC DE
EVALUARE FINALĂ

Coordonator,
Lect. univ. dr. Rodica PISCUPU

Absolvent,

Elisa Gabriela ANTON

IULIE 2021
 Pagina |2

Familia și rolul său în reușita școlară a elevului

Familia este matrice de viaţă fundamentală pentru existenţa şi formarea personalităţii

elevului, ca mediu educativ determinant, dar şi ca sursă de dezadaptare şcolară şi de
comportament deviant al elevului, prin factori psiho-pedagogici, cu efect cauzal negativ.
Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte dintre
cunoştinţele despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament,
elevul le datorează educaţiei primite în familie.
Familia se preocupă şi de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le
dezvoltă spiritul de observaţie, memoria şi gândirea.
Strategiile educative la care se face apel în familie, mai mult sau mai puţin
conştientizate, determină în mare măsură dezvoltarea personalităţii, precum şi rezultatele
şcolare ale copiilor, comportamentul lor socio moral. Familia este partenerul tradiţional al
şcolii deoarece influenţează atitudinea copilului faţă de învăţătură, motiv pentru care
şcolarizarea nu se poate realiza fără participarea activă a părinţilor. Alături de şcoală şi
organizaţiile de tineret, familia este unul din factorii care se preocupă de educaţia omului. De
educaţia oamenilor se ocupă şi alte persoane, instituţii şi organizaţii sociale, dar influenţele
educative exercitate de acestea sunt mai puţin organizate decât cele ale familiei, şcolii şi
organizaţiilor de tineret.
Orice studiu care are ca obiectiv educaţia arată că familia şi şcoala constituie mediile
socio-culturale, care modelează fiinţa umană de-a lungul întregii vieţi. Şcoala şi familia
rămân laboratoarele de formare a personalităţii sociale şi culturale, prima, prin pregătire
temeinic organizată, după programe, cu cadre specializate şi în perioade de timp bine definite,
a doua, prin procesul real al vieţii de zi cu zi, în care copilul, învaţă regulile primare de viaţă,
deprinderea de a vorbi, de a se comporta faţă de cei din jur şi de a-i aprecia.
Factorii de bază care ajută copilul în desăvârșirea propriei educaţii sunt şcoala şi
familia. Funcţia educativă a familiei constă în formarea priceperilor, deprinderilor de viaţă,
sentimente. Rolul familiei este important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic,
intelectual, moral si estetic. Şcoala, alături de familie, influenţează, prin condiţiile concrete în
care se desfăşoară procesul de învățământ, personalitatea copilului.
Şcoala eficientă realizează un parteneriat cu elevul, prin valorizarea si respectarea
identităţii sale cu familia, prin recunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în procesul
didactic şi cu toate resursele educative ale societății pe care le identifică şi le foloseşte activ.
 Pagina |3

Este nevoie a se dezvolta un nou concept care să întărească schimbarea în relaţiile şcoală-
familie. Acest concept este parteneriatul educaţional.
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în
sprijinul copilului la nivelul procesului educaţional. Acesta presupune o unitate de cerinţe,
opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali.
Parteneriatul educațional se realizează între:
 instituţiile educaţiei: familie, școală și comunitate;
 agenţii educaţionali: copil, părinţi, profesori, specialişti în rezolvarea unor probleme
educaţionale;
 membrii ai comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării și dezvoltării copilului
(medici, factori de decizie, reprezentanţi ai bisericii, ai poliţiei);
 influentele educative exercitate la anumite momente asupra copilului;
 programele de creştere, îngrijire şi educare a copilului.
Părinții, copiii şi comunităţile se influențează puternic unii pe alţii. Mediul în care
trăiesc părinţii poate sprijini sau devia vieţile lor, poate determina multe dintre valorile lor.
De asemenea, părinţii pot influenţa comunitatea şi pot contribui la dezvoltarea valorilor
comunităţii. Activitatea educativă ce se realizează în şcoală nu poate fi separată, izolată de
alte influenţe educative ce se exercită asupra copilului. Educaţia este cea care desăvârşeşte
fiinţa umană, educaţia pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de la comunitate.
Implicarea părinţilor joacă un rol important în cadrul intervenţiei şcolare. Acţiunile care
implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi cresc aspiraţiile, atât ale
părinţilor pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi. Ca prim factor educativ, familia oferă
copilului aproximativ 90 % din cunoştinţele uzuale (despre plante, animale, ocupaţiile
oamenilor, obiecte casnice), familia este cea care ar trebui să dezvolte spiritul de observaţie,
memoria şi gândirea copiilor. Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care
părinţii se implică în procesul de învăţare, asigurându-i copilului cele necesare studiului.
Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament:
respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudine, adică ,,cei şapte ani
de acasă”. Uneori părinţii uită că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece şi unii şi
alţii nu doresc decât dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor
acestuia. Se întâmplă totuşi ca ceea ce consideră părinţii a fi o măsură corectă pentru copilul
lor într-o anumită situaţie, să nu fie tocmai ceea ce are nevoie copilul în acel moment. De aici
apar conflictele, rupturile dintre membrii familiei, renunţarea la intervenţii din partea
 Pagina |4

părinţilor care sunt depăşiţi de situaţie . Între familie şi şcoală trebuie să existe o permanentă
colaborare care se poate realiza prin vizite reciproce , şedinţe şi lectorate cu părinţii.
Implicarea educațională a familiei este definită ca un set de activități pe care părinții le
îndeplinesc cu scopul de a susține, direct sau indirect procesul de instruire a copiilor.
Cercetările arată că perioada dintre copilăria timpurie și prima clasă primară este crucială
pentru dezvoltarea copilului. Comparativ cu părinții ai căror copii nu au frecventat grădinița,
cei care au optat pentru urmarea programului instructiv-educativ în grădiniță au aspirații
ocupaționale mai ridicate pentru proprii lor copii și o satisfacție în privința performanțelor
școlare ale acestora. Implicarea familiei în procesul de pregătire din perioada preșcolară este
considerată de o deosebită importanță, cu efecte pozitive asupra performanțelor școlare.
Crearea practicilor educaționale care să încurajeze parteneriatul familie-grădiniță reprezintă o
primă etapă.
În privința factorilor impliciți în adaptarea copilului la viața școlară, menționăm că
aceștia trebuie să fie cunoscuți de educatoare și părinți, pentru a se evita dificultățile aferente
„șocului școlarizării”. Din perspectivă bioecologică, se poate vorbi de o mulțime de factori:
factori ce țin de comunitate, factori de natură familială și factori ce sunt legați de copil.
Perioada preșcolară presupune luarea în considerare a influenței tuturor factorilor amintiți
anterior asupra procesului de adaptare a copilului. Experiențele copilului anterioare începerii
școlii reprezintă un factor care are un rol important în adaptare. Adaptarea școlară este un
predictor important asupra succesului școlar. Atitudinea copilului față de școală este
importantă pentru adaptarea sa și pentru o stare socioemoțională echilibrată. Copiii care au o
percepție pozitivă despre școală vor avea performanțe școlare mai bune și se vor adapta mai
bine din punct de vedere social decât cei care percep școală într-un mod negativ. Calitatea
relațiilor dintre cadru didactic și copil, experiențele cu ceilalți preșcolari și atitudinea familiei
față de procesul de învățare reprezintă factori care influențează percepția copilului față de
școală.
Încrederea și acceptarea susțin tot ceea ce se petrece în cadrul parteneriatului părinte-
educatoare sau familie-grădiniță-comunitate. Cadrele didactice trebuie să ofere un model
părinților, pentru ca aceștia să știe cum să acționeze.
De asemenea, cadrele didactice au nevoie să fie familiarizate cu modelul părinților
pentru a facilita modelarea în următoarele domenii:
 cum percep părinții comportamentul cadrelor didactice cu preșcolarii;
 cum se raportează ei ca familie la procesul de educație;
 Pagina |5

 cum privesc părinții cadrele didactice în comunitate;

 cum îndeplinesc rolurile.
Simpla decizie de a se angaja în formarea relației este un pas major spre dezvoltarea
relațiilor semnificative și pozitive cu părinții. Decizia de a stabili relații pozitive cu părinții
schimbă perspectiva și fundamentează natura și frecvența interacțiunilor. Preocuparea de a
interacționa frecvent cu familia este un indicator al grijii pentru aceasta. Comunicarea
frecventă exprimă dorința educatoarei de a forma un parteneriat. Este important să știm că
nevoile și scopurile părinților se modifică pe măsură ce copilul se dezvoltă; de aceea,
preocuparea pentru înțelegerea acestora va crește.
În relațiile cu familia, trebuie să evidențiem inputurile folosite de aceasta pentru a
satisface nevoile copilului. Părintele poate fi el însuși educator, beneficiind de programe
educaționale care să îl ajute să descopere calitățile copilului. Este puțin probabilă proiectarea
unui veritabil parteneriat între familie și scoală, care să faciliteze o evoluție adecvată a
fiecărui individ pe întregul traseu al dezvoltării și să promoveze progresul în învățare, în
condițiile absenței acelor coordonate în care se înscrie astăzi acest demers. Acesta vizează
studierea într-o manieră integrativă a celor doi factori fundamentali implicați în educația
copilului, întrucât abordarea izolată sau ignorarea unuia dintre ei poate duce la erori
interpretative majore.
Mai mult, interdependența nevoilor „micului om” impune necesitatea unui echipe care
să le abordeze, echipă din care face parte familia și școala (dar nu numai), ca factori
catalizatori și declanșatori de resurse. Se impune în acest context o reconsiderare a misiunii
școlii, dar și o redefinire a rolului familiei. Astfel, cadrul menționat include interrelaționările
și intercondiționările conturate de nișa de dezvoltare, dar și a implicațiilor pe care aceste
interacțiuni le are în planul dezvoltării.
Astăzi, relația familie-școală este o prioritate. Însă este nevoie de timp și de efort,
întrucât problemele comportamentale și de educație ale elevilor nu dispar după o singură
intervenție. Uneori, atât familia, cât și școala vor fi nevoite să lucreze împreună ani întregi
pentru soluționarea problemelor comune și pentru a-și oferi ajutor reciproc în vederea
accelerării progresului școlar al copiilor. În același timp, este nevoie de acceptarea
necondiționată a celuilalt. Relațiile de colaborare sunt mult mai îmbunătățite atunci când
educatorii îi abordează pe părinți la nivelul la care se află aceștia, nu la nivelul la care ei
(educatorii) cred ca ar trebui sau ar putea sa fie. Astfel, sensibilitatea la diferențele dintre
 Pagina |6

părinți în ceea ce privește timpul, aptitudinile și cunoștințele lor va împiedica emiterea de

judecăți nefondate.
Privind parteneriatul familie-școală cu deschidere și interes, într-o manieră dinamică
și flexibilă, suntem în măsură să evităm o anumită rutinizare a relaționării și să depășim
modalitățile tradiționale, clasice, de lucru cu părinții. În cadrul unor coordonate definite de
respect mutual, permisivitate, acceptare necondiționată, căldură, empatie și absența oricărei
exploatări, parteneriatul are șansa de a fi constructiv. Numai astfel vom reuși să găsim în
psihologia educațională un loc adecvat parteneriatului, astfel încât perspectiva din care sunt
privite locul și rolul copilului să permită o conexiune eficientă a școlii cu viața reală, elevul
învățând în cele din urmă să fie bine ancorat în realitate și, în același timp, un model pentru
alții.
In consecință, unul dintre scopurile principale ale parteneriatului este crearea unui
mediu educațional care să activeze potențialul de învățare al elevilor și să încurajeze
implicarea activă în învățare. În acest sens, școala trebuie să asigure un climat în care atât
elevii, cât și părinții să se simtă confortabil și, pe cât posibil, să fie protejați de tentația de a
asocia școala cu sentimentul de eșec.
Dacă interacțiunile dintre familie și școală sunt de calitate, cei care contribuie la
stabilirea acestor relații se vor simți mai puternic conectați, mai optimiști, mai respectați și
mai pregătiți în ceea ce privește ajutorul pe care îl pot oferi elevilor în procesul învățării.
Școlile vor ca părinții să fie implicați, dar implicarea lor depinde de măsura în care
sunt invitați, informați și implicați în tot ce se întâmplă.