Gestionarea situațiilor de criză școlară

Menținerea unei discipline eficiente la clasă este rezultatul unui șir constant de decizii
corecte. Oricare sunt deciziile disciplinare pe care le ia un dascal, ele sunt rezultatul direct al
filosofiei și pregătirii pe care cadrul didactic o are și o trăiește în fața elevilor săi.

Profesorul stabilește relații personale de preocupare și grijă față de toți elevii săi; îi învață
pe elevi să respecte principiile structurii de autoritate, dar în primul rând trebuie să reprezinte un
model în acest sens.

Profesorii pot monitoriza comportamentul elevilor, pot vedea dacă acesta corespunde
așteptărilor și dacă elevii dovedesc simțul răspunderii. În acest sens profesorul trebuie să fie
prezent în clasă fizic, psihic și mental, să observe și să aprecieze comportamenele dorite ale
elevilor. Aprecierea comportamentului adecvat poate fi manifestată prin zâmbet, înclinarea
aprobatoare a capului, laude, remarci compatibile cu vârsta elevilor, acțiuni ce ar trebui repetate
în mod frecvent, deoarece în gestionarea situațiilor de criză cea mai importantă etapă este
prevenția.

Ca alte strategii de încurajare a comportamentului responsabil al elevilor aș mai aminti:

consemnări scrise, notificări adresate direct elevului sau părinților, supraveghetorilor, incluzând
certificate de merit, diplome, buline pozitive. De asemenea, profesorul poate să-și arate
aprecierea dând elevului sarcini suplimentare și laudându-l pentru eforturile sale zilnice.

O altă metodă pe care eu personal aș aplica-o, ar fi atragerea atenției elevilor, din când în
când, asupra actelor comportamentale neadecvate ce pot interveni în cadrul școlii, al orelor. De
exemplu acestea ar putea fi dezbătute la orele de diriginție prin exemple și prin discuții libere, cu
posibilitatea elevilor de a găsi soluții la situații critice. Brainstorming-ul cred că ar funcționa
perfect. Chiar și pălăriile gânditoare. Profesorul poate astfel anticipa, determina dacă există
predispoziție spre astfel de comportamente și poate găsi din timp metode de prevenție, control,
intervenție, corecție. De asemenea consider că elevii trebuie să fie informați în privința
consecințelor unor comportamente inadecvate și asupra măsurilor ce se pot impune în cazul
abaterilor. Profesorul poate și ar trebui să găsească mereu ocazii pentru a da exemple de
comportamente responsabile și iresponsabile, să interacționeze pozitiv cu elevii și să încerce
constant corectarea limbajului verbal sau corporal neadecvat.
 Dacă totuși situațiile de criză se petrec, profesorul ar trebui în primă fază să ignore un
elev care consideră că ar reacționa negativ la admonestare verbala blândă sau un elev al carui
comportament neadecvat nu lezează neapărat buna desfășurare a orei. Asta înseamnă de altfel și
o bună cunoaștere de către profesor a clasei, a elevilor, a caracterelor și stilurilot atitudinale. De
aceea profilul psihologic al fiecărui elev ar trebui să fie, în opinia mea, baza actului didactic și în
egală măsură startul în evitarea situațiilor de criză. Sunt unii elevi predispuși la comportamente
neadecvate, dar sunt și elevi care au episoade temporare, trebuie să știm cu cine lucrăm, ca să
știm cum să lucrăm..

În orice grup de instruire este necesară totuși ordinea si disciplina, acestea ar trebui
împletite cu apropierea și prietenia cu un fir atât de subțire încât elevul sa nu le sesizeze, aceasta
este esențială pentru colaborarea productivă la clasă și pentru atingerea obiectivelor actului
educațional. Am putea să ne imaginăm chiar și pentru o clipă o activitate la clasă fără îndrumarea
spre comportamente adecvate și cu siguranță am realiza imediat haosul și lipsa productivității.
Din aceste motive, profesorul ar trebui să stabiliească anumite limite cu privire la ceea ce poate fi
tolerat și ceea ce constituie un comportament acceptabil în timpul lecțiilor. Organizarea,
mentinerea unui mediu fizic și psihologic adecvat, acestea ar trebui să fie primele teme pentru
viitorul profesor.

Administrarea disciplinei este o sarcină mai laborioasă decât refugiul în câteva trucuri
punitive. Putem asocia această sarcină cu tehnicile medicinei, ce nu pot fi înlocuite nicicum de
hocus-pocus-ul vraciului primitiv. La fel, profesorul nu se poate juca „de-a școala”.

Strategii specifice utilizate în procesul de asigurare a disciplinei în clasa de elevi:

 Utilizarea metodelor nonverbale și de continuitate (Deplasarea ușoară cu spatele pentru a

fi aproape de elevul care vorbește, punerea mâinii pe umărul elevului, mutarea elevului
într-o altă bancă - metode care permit lecției să aibă continuitate).
 Utilizarea tăcerii ca mijloc corectiv (Oprirea bruscă în mijlocul unui cuvânt așteptând ca
un elev să fie atent. Clasa va simți imediat motivul opririi. Se continuă după pauza de
vorbire fără nici un comentariu referitor la cauză. Dacă acest lucru nu este suficient
putem folosi timpul pierdut cu pauza de vorbire doar pentru elevul indisciplinat, timp în
care ceilalți colegi vor face activități libere. Ideal ar fi să nu ne adresăm clasei până nu
avem certitudinea că toți elevii dovedesc comportamentul disciplinat de ascultare.)
  Înștiințarea părinților cu privire la comportamentul elevului (Li se va sugera părinților să
inducă acestuia un comportament responsabil, însă nu este eficientă în cazurile de
comportament neadecvat repetitiv, cronic.)
 Angajamentul scris (Soluție cooperantă pentru rezolvarea problemelor disciplinare în
cazul în care măsurile nu sunt eficiente; ar trebui să includă așteptările profesorului,
consecințele negative ce decurg din comportamentul elevului, intervalul de timp în care
se așteaptă remedierea. Ar trebui alcătuite împreună cu profesorul și ar fi ideal ca elevul
să aleagă și să administreze singur posibilele măsuri și consecințe.)
 Măsurile coercitive (Se recomandă utilizarea cu grijă, deoarece sunt intervenții radicale
ce ar trebui utilizate în ultimă instanță. De asemenea trebuie aplicate pe termen scurt.)

Situațiile de criză școlară sunt fenomene școlare din interiorul școlii și pot constitui
adevărate crize, conflicte și situații relaționale greu controlabile. Acestea pot fi:

 elevi: certuri injurioase, bătăi soldate cu traume fizice și psihice, tentative de sinucidere,
prezența și infiltarea unor grupuri delicvente cu implicarea elevilor în consumul de
droguri, furturi, abuzuri sexuale sau chiar omoruri;
 profesori-parinti: conflicte care pot afecta coeziunea clasei și a echilibrului atitudinal al
cadrului didactic, denigrări, mituiri;
 inter-clase: exacerbarea competițiilor în diverse împrejurări, conflicte deschise între
membrii a două colective, identificabile prin scăderea eficienței activităților educaționale
sau amplificarea lor.

Acestea sunt câteva din posibilele situații de criză ce pot avea loc în activitățile școlare.
Dar, unei crize îi este de fapt propriu atipismul, de aceea este esențială încercarea anticipării
despre care vorbeam la începutul acestei lucrări. Iar datoria cadrului didactic nu constă atât de
mult în în gestionarea situațiilor de criză, cât în prevenirea lor prin educație de calitate.

Din perspectivă axiologică, principiile care trebuie să guverneze intervenția managerială

de soluționare a situațiilor de criză sunt: sinceritatea, cooperarea, beneficiul comun. Și revin aici
asupra ideii iterate mai sus, cum că profesorul ar trebui în primul rând să fie un bun manager al
clasei, să desfășoare activitatea didactică în concordanță cu principiile, legitățile, funcționalitățile
sistemului educațional și să nu ignore complexitatea și diversitatea situațiilor și factorilor
educaționali.

Bibliografie:

1. Elena Lupşa; Victor Bratu, Manualul de Psihologie, clasa a Xa, Editura Corvin, Deva,
2005;
2. Elena Lupşa; Victor Bratu, Psihologie – Sinteze, aplicaţii, teste, clasa a Xa, Editura
Corvin, Deva, 2005;
3. Dorina Sălăvăstru, Didactica psihologiei, Editura Polirom, 1999.
4. www. edu.ro
5.