Gândirea critică- abilitatea pentru societatea cunoaşterii şi comunicării

Gândirea critică pare a fi una din abilităţile cheie care asigură succesul în societatea cunoaşterii
şi comunicării.
Gândirea ca proces psihic, într-o accepţiune generală, reprezintă capacitatea specific umană de
a introduce ordine, raţionalitate în evenimentele lumii. Aşadar, cu ajutorul gândirii ordonăm,
clasificăm, comparăm, categorisim.
Conform DEX termenul de critic desemnează “ care apreciază calităţile şi defectele (unor
oameni, stări, fapte, opere etc.) ”
Aşadar, într-o primă accepţiune prin critic înţelegem acea posibilitate a gândiri de a se distanţa
şi a analiza cât mai obiectiv Termenul critic se referă, mai ales din perspectivă constructivistă,
nu la critica ce distruge, ci la cea care construieşte.
A gândi critic constructiv arată I. Al. Dumitru, înseamnă “a susţine cu argument convingătoare,
raţionale, anumite opinii şi ale respinge pe altele, a te “îndoi” cu scop de a obţine noi
argumente care să-ţi întărească sau, dimpotrivă, să-ţi şubrezescă propriile convingeri şi
credinţe, a supune analizei şi evaluării orice idee personală sau aparţinând altora”
(Dumitru,2000,p.25-26)
Văzută ca abilitate cognitivă, necesară întoate activităţile individului, gândirea critică este
văzută ca abilitate ce implică analiza şi efectuarea de judecăţi nu neapărat pentru a identifica
erori ci şi pentru a înţelege deplin şi a putea descrie ceea ce a fost înţeles (...) implică detaşarea
întregului în elementele lui componente pentru a vedea cun sunt corelate şi pentru a emite
judecăţi asupra acestuia.
R. Sternberg include în gândirea critică procesele mentale, strategiile şi reprezentările utilizate
de individ pentru rezolvarea problemelor, luarea deciziilor şi învăţarea noilor concepte precum
şi o serie de abilităţi de autocorectare, de descoperire a propriilor puncte slabe şi de depăşire a
obstacolelor şi greşelilor.
Caracteristici:
•Presupune formularea de către fiecare elev a unor păreri proprii, personale, eventual originale
referitoare la o problemă
• Dezbaterea responsabilă a ideilor şi soluţiilor avansate de fiecare individ, în mod individual
sau în grup
• Alegerea raţională a unei soluţii optime dintre mai multe posibile
• Rezolvarea de probleme în timp optim şi cu eficienţa scontată
Gândirea critică are două dimensiuni esenţiale:
1. socială: potrivit căreia învăţarea şi munca în colaborare determină construirea şi
manifestarea solidarităţii umane.
2. pragmatică: învăţarea bazată pe dezvoltarea gândirii critice creează posibilitatea
implicării plenare a elevilor în activitate, pornindu-se de la stârnirea curiozităţii
acestora şi continuând cu implicarea efectivă a lor în rezolvarea unor probleme
autentice, de viaţă.
Formarea abilităţii de a gândi critic presupune transformări pe mai multe planuri cum ar fi:
1. trecerea de la personal la public. Acesta presupune de fapt, trecerea de la reacţia
primară personală, la exprimarea ei nuanţată, într-o manieră adecvată, în public. Acesta
reacţie este rodul experienţei şi educaţiei persoanei.
 2. trecerea de la heteronomie la autonomie . Acesata presupune trecerea de la
credinţa că “ceea ce este scris este adevărat”, la posibilitatea de a te îndoi de adevărurile scrise
ale unor personalităţi şi de a aduce şi alte adevăruri, chiar proprii, justificându-le şi
argumentându-le. Cu alte cuvinte se face trecerea spre o gândire autonomă, flexibilă,critică.
3. trecerea de la intuitiv la logic . Fără a nega rolul intuiţiei, trebuie să remarcăm că
logica presupune un nivel profund al rezolvării tuturor problemelor cu care ne
confruntăm. Mai ales pentru formrea gândirii critice, pentru prezentarea şi susţinerea
argumentelor trebuie să facem apel la logică.
4. trecerea de la o perspectivă la mai multe perspective. Un adevărat gânditor critic
este cel care acceptă mai multe perspective de abordare a unei probleme, conştientizând
avantajele şi dezavantajele fiecărei perspective. Un gânditor dogmatic acceptă doar o singură
rezolvare văzută ca infailibilă.
Din toate caracteristicile de mai sus, observăm faptul că abilitatea de a gândi critic
presupune o anumită experienţă de viaţă, un antrenament special în abordarea
perspectivelor multiple, deschiderea spre nou şi spre împărtăşirea experineţelor proprii
celorlaţi membrii ai grupului.
Gândirea critică se exersează şi se dezvoltă practicând-o! Transformările amintite mai
sus nu se petrec de la sine, ele trebuie exersate, antrenate, dirijate de către formatori cu
gândire critică. Aşa cum se mai poate observa gândirea critică este un semn al maturizării
persoanei, un indiciu al clarificării propriilor valori, valori care, fără a fi absolutizate, justifică
acţiunile şi opţiunile persoanei. Sintetizând:
•Gândirea criticăm este:
- gândirea de nivel superior (raportată la taxonomia abilităţilor lui B.S.Bloom)
- gândirea bazată pe deprinderile de argumentare şi contraargumentare (din
perspectiva filosofică)
- gândirea critică, din perspectiva educaţiei constructiviste se referă la
imperativul trezirii conştiinţei, creşterii sentimentului de participare a celui care învaţă în
construirea propriului destin
Modalităţi de cultivare şi dezvoltare a gândirii critice
Cadrul necesar predării-invăţării pentru dezvoltarea gândirii critice.
Principalul mediu în care gândirea critică se formează sistematic este şcoala. Fără a nega
rolul familiei şi al societăţii care constrâng la dezvoltarea acestei abilităţi, şcoala rămâne singura
instituţie preocupată de formarea competenţei de agândi critic.
Dovadă, unul dintre obiectivele învăţământului românesc actual, este formarea
competenţei de a gândi critic.
Gândirea critică se formează prin exerciţiu, prin învăţarea elevilor de a gândi critic,de a
aduce argumente bazate pe cunoştinţe, teorii, experienţe.
Pentru acesta este necesar un anumit cadru de desfăşurare a lecţiilor, ce constă în
parcurgerea următoarelor etape:
- evocarea
- realizarea sensului
- reflecţia
Aceste etape nu anulează evenimentele „clasice” ale lecţiei (momentul
organizatoric, verificarea temelor, captarea atenţiei, anunţarea obiectivelor şi a
subiectului lecţiei etc.)
În etapa evocării elevii sunt solicitaţi să-şi amintească ceea ce ştiu depre un subiect,
despre o temă sau o problemă ce urmează a fi predată-învăţată. Cu alte cuvinte, se face apel la
experienţa elevilor pentru ca pe baza acesteia să construim împreună cu ei, noi conexiuni.
Se urmăresc obiectivele:
- conştientizarea de către elevi a propriilor cunoştinţe despre un subiect ce urmează a
fi pus în discuţie
- implicarea activă a elevilor în activitatea de învăţare
- stimularea curiozităţii şi interesului elevilor, motivarea angajării într-o situaţie de
învăţare autentică şi eficientă
În etapa numită realizarea sensului , elevii vin în contact cu noile afirmaţii, străduindu-
se să înţeleagă sensul şi semnificaţia acestora.
Contactul elevilor cu informaţia nouă se face cu ajutorul unor metode şi mijloace
didactice cât mai stimulative şi mai apropiate de experienţa lor de viaţă (pe cât posibil se
recurge la analiza unor situaţii autentice desprinse din experienţa elevilor): lectura unui text,
vizionarea unei secvenţe de film, o prelegere a unui invitat.
Obiectivele pedagogice ale acestei etape:
- menţinerea interesului şi sporirea implicării elevilor în activitatea de învăţare,
solicitate încă din etapa evocării
- încurajarea şi stimularea elevilor să-şi stabilească scopuri, să facă analize şi sinteze,
comparaţii, abstractizări şi generalizări, ajungând treptat la o conceptualizare adecvată
- susţinerea efortului elevilor de a-şi monitoriza propria înţelegere
Reflecţia este etapa în care elevii reconsideră (reconstruiesc), datorită noilor
semnificaţii desprinse, ceea ce ştiau sau credeau că ştiu.
Din punct de vedere pedagogic, în acestă etapă se consolidează cunoştinţele, se fac
transferuri în alte contexte, se lărgeşte perspectiva de analiză a diferitelor evenimente.
Obiectivele pedgogice :
- exprimarea cu proprile cuvinte noilor cunoştinţe
- reconstruirea unor scheme mitale mai flexibile
- integrarea în propria experienţă a cunoştinţelor dobândite
Se observă că tot ceea ce se învaţă pleacă de la experienţa elevilor şi se întoarce la
experienţa lor, dar la un alt nivel. Putem vorbi despre o evoluţie în spirală a cunoştinţelor,
experienţelor, competenţelor noastre.
Folosirea cadrului de gândire şi învăţare bazat pe Evocare- Realizarea sensului-Reflecţie
(ERR) creează contextul favorabil pentru:
- stabilirea unor scopuri pentru învăţare
- activitatea gândirii elevilor
- implicarea activă a acestora în învăţare
- motivarea elevilor pentru învăţare
- stimularea reflecţiei personale
- confruntarea de idei şi opinii cu respectarea fiecăreia dintre acestea
- încurajarea exprimării libere a tuturor opiniilor
- ajutorarea elevilor să-şi formuleze propriile întrebări şi să caute răspunsuri
 - procesarea informaţiei de către elevi,prin aceasta exersându-şi gândirea
Metode de dezvoltare a gândirii critice:
- SINELG (sistem interactiv de notare şi eficientizare a lecturii şi gândirii)
- Mozaicul
- Jurnalul cu dublă intrare
- Tehnica cvintetului
- Cubul
- Ciorchinele
- Ştiu – Vreau să ştiu- Am aflat
- „Pălăriile gânditoare”
- Turul galeriei
SINELG (sistem interactiv de notare şi eficientizare a lecturii şi gândirii)
Este o metodă de menţinere a implicării active a gândirii elevilor în citirea unui text,
de monitorizare a gradului de înţelegere a unui conţinut de idei, de învăţare eficientă.
Înainte de a începe lectura textului, elevilor li se cere să noteze tot ceea ce ştiu sau cred
că ştiu despre tema/problema ce va fi prezentată în text.
Ei sunt atenţionaţi că nu are mare importanţă dacă ceea ce vor scrie este corect sau nu;
important este să scrie tot ce le vine în minte referitor la acea temă, solicitându-şi astfel,
gândirea şi imaginaţia.
Apoi ideile produse de elevi sunt notate pe tablă iar eventualele neconcordanţe
sunt discutate şi reformulate într-o manieră cceptabilă.
Elevii sunt invitaţi să citească textul cu atenţie slujindu-se de anumite semne ce au
următoarele semnificaţii:
- să bifeze pe margine textului acolo unde conţinutul de idei confirmă ceea ce ei
ştiau dej sau cred că ştiu
- să pună un minus „-” acolo unde informaţia citită contrazice ceea ce ei ştiau su
credeau că ştiu
- să pună unplus „+” acolo unde găsesc informţie nouă
- să pună semnul întrebării „?” acolo unde doresc explicaţii sau ideile par neclare,
confuze
Metoda Mozaic
Este o metodă prin care se promovează învăţarea prin colaborare şi cooperare între
elevi.
Presupune parcurgerea următorilor paşi:
- 1. construirea grupourilor de lucru iniţiale. Clasa de elevi se împarte în grupuri de
4- 5 elevi . Fiecare elev în grup va avea un număr 1,2,3,...
- 2. Profesorul împarte materialul de studiu în 4-5 părţi, corespunzătore grupurilor
de elevi constituite.
- 3. construirea grupurilor de experţi şi rezolvarea sarcinii de lucru. Elevii cu nr.1
vor studia prima parte a textului, grupul elevilor cu nr.2 vor studi a doua parte ş.a.m.d.
Fiecare grup de „experţi ” are sarcina de studia o numită parte/ bucată din text,
repartizată de profesor.elevii din fiecare grup trebuie să discute conţinutulde idei al textului ce
le revine, s-o înţelegă cât mai bine şi mai adecvatpentru a fi capabili ca ulterior , s-o predea
celorlalţi colegi. Ei hătăresc împreună ,prin discuţii care sunt ideile esenţiale care trebuie
prezentate colegilor şi modul în care vor face prezentare (predarea) astfel încât ceilalţi colegi să
înţeleagă cât mai bine.
4. revenirea elevilor în grupurile iniţiale şi predarea conţinutului pregătit celorlalţi colegi.
Prin predarea reciprocă se realizează cea mai bună învăţare a conţinutului informţional.l
sfârşitul lecţiei fiecare elev trebuie să stâpânească conţinutul întregului text şi nu numai
a bucăţii în care afost „expert”
Profesorul monitorizează predarea asigurându-se că informaţia şi cunoştinţele se
transmit şi se asimilează corect.
Cubul
Este o tehnică prin care se evidenţiază activităţile şi operaţiile de gândire implicate în
învăţarea unui conţinut, care poate fi utilizată atât în etapa de evocare cât şi de reflecţie.
Tehnica constă în:
- elevii citesc un text sau realizează o investigaţie peo temîă dată. Activitatea
poate fi desfăşurată individual sau în perechi.
- -Li se solicită elevilor care au la dispoziţie un cub de hârtie să scrie pe fiecare faţă
a cubului următoarele cuvinte:
•Descrie! (cum arată)
•Compară! (cu cine se aseamănă şi de cine deferă)
•Asociază! (la ce teface să te gândeşti)
•Analizează!(Ce conţine, din ce e compus)
•Aplică! (dă un exemplu propriu)
•Argumentează pro sau contra! (e bun? E rău? De ce ?)
Procesele de gândire implicate sunt asemănătoarea celor prezentate ăn taxonomia lui
Bloom. Astfel se realizează implicarea elevilor în înţelegerea unui conţinut informaţional.
Tehnica „Ciorchinelui”
Este o tehnică de predare-învăţare care încurajează elevii să gândească liber şi
deschis.
Ciorchinele este un „brainstorming necesar”, prin care se stimulează
evidenţierea legăturilor ,conexiunilor între idei; o modalitate de a construi/ realiza asociaţii noi
de idei sau de a releva noi sensuri ale ideilor.
Presupune parcurgerea următorilor paşi:
- a. scrieţi un cuvânt sau o propoziţie-nucleu în mijlocul tablei