Gandirea critica

“Gandirea critica este un proces complex care incepe cu

asimilarea de cunostinte, cu dobandirea unor operatii si procedee
mentale, de procesare a informatiilor si formare a unor credinte si
convingeri care fundamenteaza adoptarea comportamente adaptive
adecvate si eficiente.”
Deţinător al unei capacităţi specifice de procesare a informaţiei în
vederea dobândirii unor cunoştinţe, priceperi, abilităţi cognitive necesare rezolvării
problemelor ivite în viaţa cotidiană, omul se deosebeşte de celelalte vieţuitoare
prin gândire. Aceasta funcţionează diferit de la o persoana la alta şi chiar în cazul
unuia şi aceluiaşi individ în situaţii diverse. Fiecare dintre noi îşi formează un stil
propriu, o modalitate personalizată de abordare şi rezolvare a problemelor.
În clasificarea modurilor fundamentale de gândire, oprindu-se asupra
criteriului finalităţii, Mielu Zlate a identificat: gândirea reproductiva, gândirea
creatoare şi gândirea critică. Dacă gândirea reproductivă este liniară şi are
grad ridicat de stereotipie şi automatism, iar gândirea creatoare vizează
elaborarea a cât mai multor soluţii posibile, în schimb, gândirea critică este
centrată pe testarea şi evaluarea soluţiilor posibile într-o situaţie-problemă dată, pe
alegerea soluţiei adecvate şi respingerea argumentată a celor mai puţin adecvate.
După unii autori, gândirea creatoare şi cea critică sunt feţe ale aceleiaşi medalii
deoarece prima are utilitate şi valoare doar dacă în prealabil produsele ei au fost
analizate şi evaluate critic în scopul fundamentării şi întemeierii raţionale.
În lumea educatorilor, gândirea critică semnifică o gândire de nivel superior
bazată pe capacitatea celor ce o practică de a raţiona corect, coerent logic, pe baza
unor argumente suficiente, solide şi valoroase şi implică analiza, sinteza, evaluarea
pe baza unor criterii şi valori dezirabile social, asumate de individ, practicate cu
pricepere şi eficientă.
B) Caracteristicile gandirii critice
 Condiţie şi modalitate de realizare a învăţării eficiente cu rol esenţial în
dezvoltarea personalităţii individului, gândirea critică se caracterizează prin:
a) formularea de către elevi a unor păreri personale, eventual originale;
b) dezbaterea responsabilă a tuturor ideilor şi soluţiilor avansate;
c) alegerea raţională a soluţiilor optime din multitudinea celor posibile;
d) rezolvarea eficientă a problemelor în timp optim.
Prin natura şi modul de manifestare, gândirea critică se manifestă în două
dimensiuni esenţiale: una socială conform căreia învăţarea şi munca în colaborare
duc la construirea solidarităţii umane şi o dimensiune pragmatică – învăţarea ce
are la bază dezvoltarea gândirii critice creează posibilitatea implicării active a
elevilor în activitate prin stârnirea curiozităţii şi rezolvarea problemelor de viaţă.
Munca la clasă trebuie proiectată şi desfăşurată astfel încât să genereze un
climat de încredere care să determine în rândul elevilor rezolvarea eficientă a
problemelor în urma investigaţiei temeinice a dezbaterilor autentice şi a găsirii
răspunsului adecvat. Consecutiv cu obişnuirea elevilor de a lucra în acest mod,
aceştia vor dobândi deprinderi valoroase de gândire critică şi de învăţare eficientă
şi autentică.
Progresul realizat de şcolari prin formarea capacităţii de a gândi creativ,
constructiv, eficient şi critic priveşte urmatorii paşi:
- de la reacţii personale la idei susţinute public, argumentate convingător;
- de la respectul pentru ideile altora la încrederea în sine;
- de la intuitiv la logic;
- de la o singură perspectivă în abordarea unei probleme, la mai multe.
A gândi critic înseamnă:
- a deţine cunoştinţe valoroase şi utile şi a avea convingeri şi credinţe
întemeiate pe acestea;
- a-ţi forma opinii independente şi a accepta ca ele să fie supuse evaluării;
- a supune ideile unui scepticism constructiv pentru fundamentare;
- a construi argumente pentru a da consistenţă opiniilor;
 - a manifesta flexibilitate, toleranţă, respect pentru ideile altora; a le accepta
sau respinge numai pe bază de argumente;
- a participa activ la elaborarea de soluţii; a colabora;
- a învăţa să gândeşti eficient şi presupune raţionalitate şi mai puţin
subiectivism nefondat pe argumente pertinente.
C) Gandirea critica si modernizarea metodologiei didactice
Modernizarea învăţământului vizează toate componentele sale. În viziunea
abordării sistemice, modernizarea se referă nu numai la diverse aspecte sau laturi
ale învăţământului, ci şi la relaţiile dintre ele.
Referitor la aspectul tehnologiei şi strategiilor didactice se disting două
tendinţe convergente: transformarea celui care învaţă în subiect activ al propriei
deveniri şi apropierea cunoaşterii didactice de cea ştiinţifică. Modernizarea acestui
segment al procesului didactic constă în crearea unui cadru adecvat care să
declanşeze celui format componente precum: imaginaţia creatoare, gândirea,
inteligenta, atitudinile, nivelul de aspiraţie, motivele intrinseci, trăsături
caracteriale etc. Pentru aceasta gândirea critică, prin metodele sale, vine în
sprijinul derulării unei astfel de activităţi.
Gândirea critică se învaţă prin practicare şi conştientizare şi reprezintă o
capacitate ce trebuie încurajată şi dezvoltată într-un mediu de învăţare adecvat în
urma căruia, prin experienţă proprie sub îndrumarea cadrelor didactice elevul
dobândeşte anumite capacităţi şi abilităţi. Învăţarea gândirii critice este eficientă
dacă sunt respectate anumite condiţii cum ar fi:
- crearea unor situaţii de învăţare şi alocarea timpului necesar;
- încurajarea elevilor să gândească independent, să speculeze, să reflecteze;
- acceptarea diversităţii de opinii şi idei;
- implicarea activă prin confruntare de idei, cooperare şi colaborare pentru
găsirea soluţiilor adecvate;
- convingerea elevilor că nu vor fi ridiculizaţi pentru opiniile exprimate;
- încrederea în capacitatea fiecăruia de a gândi în mod critic;
- aprecierea pozitivă a gândirii critice.
 Eficienţa învăţării este dată de capacitatea individului de a rezolva situaţii
diverse, de a face faţă oricăror solicitări, de valoarea şi utilitatea cunoştinţelor şi
abilităţilor posedate la un moment dat şi ea se produce dacă:
- se oferă elevilor oportunităţi ocazionarea
- există motive pentru a învăţa provocarea
- se stabilesc scopuri şi obiective direcţionarea
- există resursele necesare sprijinirea
- conduce la achiziţii valoroase şi utile valorificarea
D) Cadrul de predare-invatare-evaluare pentru dezvoltarea gandirii critice:
Modul de a concepe şi realiza predarea-învăţarea pornind de la cunoştinţele deja
deţinute de elevi, promovând analiza şi evaluarea soluţiilor posibile pentru
înţelegerea sensului celor învăţate, stimulându-se reflecţia critică asupra acestora
presupune un cadru alcătuit din trei etape strâns legate între ele: evocarea(E),
realizarea sensului(R), reflecţia(R).
În etapa evocării elevii sunt solicitaţi să-şi amintească ceea ce ştiu sau cred
că ştiu despre un anumit subiect: prin conştientizare, implicarea activă şi evocare.
Etapa realizării sensului îi determină să înţeleagă semnificaţia noilor informaţii cu
care intră în contact pe diverse căi, să găsească răspunsuri propriilor întrebări.
Înţelegerea poate fi interpretativă, personală sau critică şi se realizează prin
întrebări formulate de învăţător sau elevi. Reflecţia aduce elevii în stadiul realizării
reconsiderării a ceea ce ştiau sau credeau că ştiu, graţie realizării înţelegerii
autentice. Ei îşi consolidează cunoştintele şi îşi restructurează schemele mintale
prin introducerea noilor informaţii şi îşi exprimă reflecţia într-o manieră personală,
în scris sau oral.
Gândirea critică este probabil aceea care oferă cele mai mari oportunităţi de
evaluare formativă, autoevaluare şi „autoevaluare formativ-continuă” prin
autocorectarea sistematică a greşelilor, remedierea lor prin programe de
aprofundare, ratrapare sau dezvoltare. În acest tip de activitate metodele de
predare-învăţare utilizate pun în permanenţă elevul în situaţia de a se autoevalua,
autoaprecia şi autocorecta în raport cu ceilalţi alături de care învaţă în cooperare
sau în raport cu modelul.
E) Optimizarea metodologiei de predare-invatare prin folosirea
elementelor de gandire critica:
Prioritatea fundamentala a invatamantului romanesc este acum realizarea
“omului cu stil eficient”, a omului cu calitati sedimentate si cu simtul datoriei,
punerea in valoare a “aurului cenusiu”,dezvoltarea la maxim a potentialului
individual de la cele mai fragede varste.
Aceste deziderate ale scolii se inscriu in directiile pedagogiei post
moderniste, subliniate la nivel mondial, in cadrul Comisiei Internationale asupra
educatiei, instituita de UNESCO, in anul 1993.
Cresterea calitatii produselor invatarii trebuie realizata prin:
- dezvoltarea educatiei;
- valorificarea elementelor positive ale fiecarui elev;
- implicarea active in realizarea unei invatari prin colaborare si cooperare;
- dezvoltarea gandirii critice.
Pentru a putea exista intr-o lume in schimbare, elevii nostril vor avea nevoie de
capacitatea de a cerne informatiile si de a alege intre ceea ce este si ceea ce nu este
important.Trebuie ca ei sa inteleaga cum se coreleaza anumite informatii, sa
descopere sensul, sa le respinga pe cele irelevante sau false.
In concluzie, ei trebuie sa dea sens, creativ si productiv, informatiilor, sa
gandeasca si sa invete in mod critic.
Gandirea si invatarea critica se realizeaza atunci cand cadrul didactic apreciaza
diversitatea de idei si experiente, cand nu exista mentalitatea “unicului raspuns
corect”
Pentru dezvoltarea gandirii critice a elevilor, invatatorul trebuie sa asigure un
demers didactic adecvat invatarii active si interactive, care sa aiba in vedere
urmatoarele etape:
- Motivarea elevului pentru activitate, formularea unor scopuri pentru invatare
prin corelarea evenimentelor si anticiparea derularii unei actiuni; stabilirea
 unui punct de plecare bazat pe cunostinte anterioare; formularea unor intrebari
la care elevii ar dori sa gaseasca un raspuns.
- Realizarea sensului informatiilor, mentinerea interesului, implicarea elevilor,
sustinerea eforturilor acestora in monitorizarea propriei intelegeri prin
investigarea active a materialului spre a identifica noile informatii;
introducerea noilor informatii in schemele de cunoastere existente ale fiecarui
elev; crearea unei punti intre cunoscut si nou pentru o mai buna intelegere;
revenirea asupra pasajelor citite si neintelese; formularea de intrebari pentru a
lamurii ceea ce este necesar.
- Reflectia - exprimarea ideilor si informatiilor cu propriile cuvinte,pentru
realizarea unui schim de idei intre copii,prin constituirea unei scheme care
descrie principalele castiguri dobandite in procesul de cautare; ”listarea” de
catre fiecare elev a ceea ce a invatat; comentarea unor pasaje citite;
prezentatrea unor argumente pro sau contra.;
O gandire critica nu se poate dezvolta fara stimularea capacitatilor creatoare
ale copiilor. Numai invatandu-l sa vada si alt drum, acesta va avea curajul sa
critice ceea ce este depasit.
Evolutia societatii in ansamblu este dependenta de creativitatea individuala si
colectiva; intre societate, creativitate si mediu se stabileste o relatie circulara de
feed-back.
Stim cu totii ca, din cele trei tipuri ale invataturii (mecanica, logica –
informativa si logica – creativa), confera eficienta maxima cea logica – creativa;
aceasta se caracterizeaza prin organizarea situatiilor de invatare in asa fel incat
scolarul parcurge drumul pe care il foloseste cercetatorul in descoperirea
adevarurilor. Este acel tip de invatare care garanteaza intelegerea si asimilarea
logica a cunostintelor si, totodata, sporeste curiozitatea, dezvolta capacitatile
intelectuale, asigura progresul psihic si autonomia intelectuala in situatii teoretice
si practice care necesita o gandire critica.
Pentru a valorifica gandirea critica a elevilor, cadrul didactic, prin metodele
didactice pe care le foloseste, trebuie sa creeze diferite situatii-problema, care vor
oferi posibilitatea de a-i stimula sa caute singuri si in grup solutiile posibile.
Situatia-problema declanseaza descoperirea. Ceea ce se obtine prin efort propriu si
de grup nu se reduce la simpla intiparire in memorie, ci are un caracter operational,
favorizand dezvoltarea aptitudinilor, a intereselor, a deprinderilor de investigare, a
unei atitudini exploative si experimentale. Deci, pentru optimizarea invatarii, e
nevoie de folosirea unor metode didactice active si interactive.