UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” din SUCEAVA

PROGRAM DE FORMARE CONTINUĂ

DEZVOLTAREA GANDIRII CRITICE SI A GANDIRII EMPATICE (DGCE)

MARIANA BOCA

DEZVOLTAREA GÂNDIRII CRITICE

DOI Paşi minimali

I. PRIMUL PAS:

Asumarea de catre educator (cadru didactic) a unui model functional de

gândire critică cu care ştie să opereze conştient şi în funcţie de care îşi poate
modela propriul stil didactic.

Precizări:

1.Ce este gandirea critica si de ce avem nevoie de ea?

Gandirea critică este capacitatea ratiunii de a reflecta si de a decide in două

direcţii vitale: ce să credem şi ce să facem ca sa ne simtim bine in lumea in care
traim.

Gandirea critica este coloana vertebrala a gandirii autonome.

Gandirea autonoma reprezinta capacitatea omului adult de a formula singur

raspunsuri, decizii, solutii si de a avea singur initiativă, de a organiza singur in
mod benefic spatiul si problematica existentei sale, de a-si produce in cea mai
mare parte constient si prin vointa proprie scenariul vietii sale.

Gandirea autonoma are mai ales doua manifestari dominante, inafara

carora nu poate exista: gandirea critica si gandirea de tip empatic.

Nu exista gândire autonoma fara gândire critică. Competenta si gradul de

performanta al educatorului actual este direct proportional cu capacitatea lui de a

1
produce gandire critica si mai ales de a tranfera un model de gandire critica spre
elevii sai.

Gândirea critică este:

receptivă,
interogativă,
analitică,
sceptică,
argumentativă,
inventivă,
speculativă,
sintetică,
creativă,
decizională.

Atenţie: Gândirea critică NU este: criticistă, nihilistă, negatoare, negativă,

distructivă, demolatoare, dispreţuitoare etc.

2. Natura inconfundabilă a gândirii critice reprezintă drumul autonom al minţii

unui om, de la o intrebare la decizia de a da un anumit răspuns acesteia, în analiza
oricărui tip de realitate care îi solicită puterea de receptare, de participare şi de
înţelegere, aşa cum le poate manifesta prin voinţă proprie.

A avea gandire critica inseamnă:

-sa stii sa decizi ce sa crezi ;

- sa stii sa decizi ce sa faci.

3. Cand decizi ce sa crezi, trebuie sa alegi intre ce e bine si ce e rau, dar si intre ce
e adevarat si ce e fals.

Acest tip de decizie are nevoie de un model stabil de referinta si de mai

multe operatii de gandire, care trebuie sa fie structurale individului, prin urmare
trebuie sa le simtim drept parte a modului nostru propriu si natural de a gandi:
interogatia,
analiza,
selectia,
argumentarea,
interpretarea,

2
evocarea,
verbalizarea,
formularea concluziei.

4. Iar cand decizi ce sa faci trebuie sa iti intemeiezi gandirea pe o suita de operatii
asemanatoare, la care e necesar sa asociezi cel putin urmatoarele:
identificarea si verbalizarea problemei,
formularea intereselor si a tintelor,
formularea alternativelor,
asumarea solutiei,
planificarea actiunii,
descoperirea resurselor motivationale si a atitudinii optime.

3
5. Etape integrate ale unui posibil model de gandire critică pentru adultul
educator:
a) Receptarea realitatii contextuale, care solicită atentia minţii noastre, la
un moment dat
(Participarea activă la realitatea reala care se ni ofera si care ne solicită o
reactie: realitate sociala, spirituala, economica, intelectuala, textuala,
mediatică, virtuală, emoţională, culturală, informaţională, experienţială
etc. Mintea noastră trebuie să fie activă şi participativă. Realitate
contextulă este orice lecţie pe care o ţinem, orice întâlnire cu elevii, orice
experienţă pe care o trăim – de la dicuţia la o cafea cu colegii, până la
orice schimbare majoră din viaţa noastră.)

b) Constientizarea nevoilor proprii legate de realitatea ce ni se adresează

si stimularea energiei motivaţionale necesare pentru a le satisface
(Activarea raţiunii, a intuiţiei şi a motivaţiei, pentru a face legătura
directă între persoana noastră şi realitatea care ne solicită).

c) Verbalizarea intrebarilor productive in fata noii realitati (intrebare

productiva = intrebare ce orienteaza constiinta spre un raspuns bun/o
buna decizie). Verbalizarea poate fi exprimată în diverse feluri (direct si
manifest faţă de alte persoane implicate; intern, în faţa propriei
conştiinţe etc.)

d) Analiza realităţii prin intermediul întrebărilor:

-interpretare prin argumente şi contra-argumente (analiza trebuie să

se bazeze pe interpretare si argumentare raţională)
-selectarea informaţiei (A decide intre informatia necesară si
informatia neproductivă, în satisfacerea nevoilor, din tot complexul de
informaţii conţinut în realitatea supusă analizei şi interpretării minţii
noastre.)

e) Formularea răspunsurilor sau a soluţiilor şi a alternativelor (în funcţie

de specificul realitătii contextuale).

f) Luarea deciziei: alegerea răspunsului sau a soluţiei vizate, din care

rezultă clar ce credem şi ce vom face, in realitatea contextuală dată.

4
II. AL DOILEA PAS:

Crearea personalizată a unor strategii de transfer al gandirii critice de la

educator spre elev/preşcolar, specifice fiecarui stil didactic, adaptate
varstei celui educat si, mai ales, specifice fiecarui tip de disciplina sau de
activitate realizata cu copiii sau cu adolescentii

Precizări:

1. Transferul si transferabilitatea abilitatilor de gandire critica catre

adolescenti si copii depind in totalitate de adultul educator.

2. Cum integram un model de gandire critica fiecarei ore de predare-invatare

si evaluare? Educatorii trebuie sa ofere un cadru de gandire si invatare –
sistematic, continuu si transparent.

3. Cum definim calitatea unui cadru de gandire de a fi transparent?

Elevii trebuie sa constientizeze modul de gandire, trebuie sa urmareasca

dinamica acestuia, trebuie sa monitorizeze propriile procese de gandire pe
parcursul studiului independent (Educatorul trebuie sa fie atent la:
formularea scopurilor trasmiterii informatiei; pozitionarea intalnirii dintre
educator si elev pe nevoile elevului; depasirea pozitionarii educatorului pe
trasmiterea informatiei; alegerea cultivarii dominante a gandirii critice;
subordonarea fată de gândirea critică a tuturor experientelor şi modelelor de
gândire reproductiv-imitativă.)

5
4. Etapele unui model de transfer de gândire critică, de la adultul educator, la
copilul sau adolescentul educat:

a) Crearea unei realitati contextuale, pentru orice tip de lecţie, indiferent

de disciplină, activitate sau vârstă: contextul solicită atentia minţii
elevului, îi dă motive să participe activ, îi câştigă implicarea.
Acest moment este introductiv şi obligatoriu. Trebuie atent pregătit de
educator, pentru ca să fie adecvat temei activitătii de la clasă, vârstei elevilor
şi obiectivelor urmărite.

Doar existenţa contextului real poate să ajute elevul să facă o legătură vie
între persoana lui proprie şi lecţie/activitate, pentru că interesul sau
nevoia lui intrisecă se reflectă numai într-o realitate contextuală, şi nu pur
si simplu intr-o teorie, informaţie, aplicaţie etc...

Context sau realitate contextuală în procesul didactic poate să însemne:

-evocarea unei secvente de realitate in directă legătură cu lecţia,
-utilizarea unui text potrivit;
-folosirea unei povestiri,
-producerea in sala de clasă a unei experienţe;
-evocarea unei experienţe prin istorisire sau imagine sau film;
-folosirea unui film etc.

b) Verbalizarea rezumativă şi descriptivă de către elevi a realităţii

contextuale prezentate (elevii răspund la întrebarea educatorului,
adecvată contextului: Ce vedeţi? Despre ce am povestit? Ce am văzut
împreună? Ce credeţi că am realizat împreună? Etc..)

c) Exprimarea de către elevi a întrebarilor sugerate de realitatea

contextuală specifică lecţiei – secvenţă de realitate concretă, povestire,
film, imagine, experienţă. Etapă obligatorie şi puternic productivă, pe
termen lung, în evoluţia minţii copiilor si a adolescentior.

Intrebările pot fi inspirate sau mai puţin inspirate. Important este ca elevii să
pună întrebări.

d) Drumul de la întrebări la răspunsuri şi soluţii:

-Analiza întrebărilor;
-selectarea întrebărilor inspirate;
-analiza simplă şi transparentă a întrebărilor neinspirate;

6
 -interpretarea realităţii prin argumente şi contra-argumente
-exprimarea argumentelor;
-exprimarea contra-argumentelor;
-selectarea informaţiilor importante;
-formularea răspunsurilor sau a soluţiilor şi a alternativelor (în
funcţie de specificul realitătii contextuale);
-luarea deciziei: alegerea răspunsului sau a soluţiei vizate, din care
rezultă clar ce este bine să credem şi ce este bine să facem, in realitatea
contextuală dată.

5. Ce abilitati urmarim cand vrem sa dezvoltam gandirea critica la elevi?

Urmărim să tranferăm copiilor şi adolescenţilor:

-abilitatea de a fi prezenţi în realitatea vieţii lor;
-abiliatea de a pune întrebări;
-abilitatea de a-şi înţelege nevoile şi interesele;
-abilitatea de a analiza realităţile contextuale;
-abilitatea de a interpreta realitatea prin arugumente si contra-argumente;
-abilitatea de a selecta informatiile;
-abilitatea de a intelege corelatia dintre ele;
-abilitatea de a decide ce este important si ce este nu este important;
-abilitatea de a plasa in diverse contexte idei si cunostinte noi;
- ablitatea de a descoperi esenta lucrurilor intalnite prima oara;
-abilitatea de a respinge lucrurile irelevante sau false;
-abilitatea de a da sens critic si creativ unei analize/interpretari;
-abilitatea de a formula o ipoteza asupra unei probleme/situatii;
-abilitatea de a aplica eficient operatii de gandire;
-abilitatea de a invata in mod critic;
-abilitatea de a oferi informatiilor sensuri clare ce se vor materializa in
comportamente coerespondente;
-abilitatea de a supune orice experienta noua sau orice informatie noua reflectiei
critice etc.

6. ....Doar căteva strategii didactice indicate in transferul de gândire critică:

1. Strategia descoperirii obiectului supus constiintei: interogatia si verbalizarea.

Cum ii invatam pe copii sa puna intrebari?

7
Copii trebuie sa puna intrebari; copii trebuie stimulati sa spuna ceea ce stiu si ceea
ce nu stiu.
Elevii trebuie motivati sa afirme ceea ce stiu, ca sa afle ceea ce nu stiu.
Elevii trebuie lasati sa greseasca ca sa afle unde gresesc si de ce.

2.Strategia gândirii analitice: cum il invatam pe elev sa analizeze o informatie?

Cum il invatam sa argumenteze? Tehnica contrapunctica: argument si contra-
argument.

3.Strategia analizei comparative. A compara doua realităţi contextuale (două sau

mai multe texte; două experienţe; două teorii; două planuri; două informatii; doua
ipoteze; doua opinii etc.).
Analiza ocmparativă pune în evidentă asemănarile dintre termenii comparaţiei,
pentru a dezvolta, prin interpretare, deosebirile dintre aceştia, in vederea formulării
unei concluzii.

4. Strategia gandirii anticipative. Strategie didactica experientiala.

5. Strategia gandirii decizionale. Cum ii invatam pe elevi sa descopere ce este fals,

ce este rau, ce este gresit? Strategii adaptate. Cum ii invatam pe copii sa decida ce
cred si sa decida ce fac? A decide intre adevarat si fals. A intelege si a aplica
conceptul de ipoteza si atitudine fata de adevarul ipotetic, binele ipotetic. A decide
intre ipotetic adevarat si ipotetic fals.

6. Metoda eseului (raspunsul la intrebarea: ce crezi?)

7. Metoda planului de actiune (raspunsul la intrebarea: ce faci?). Identificarea

abiliatilor de gandire critica transferate. Fise de lucru sau studiu de caz. Dezbatere.
Controversa critica.