SISTEMELE DE ACORDARE

NETEMPERAT ȘI TEMPERAT
De-a lungul dezvoltării artei muzicale s-au folosit două sisteme de acordare: sistemul
netemperat şi sistemul temperat. Sistemul acordajului netemperat se mai numea şi
gama cîntăreţilor, iar sistemul acordajului temperat – gama pianiştilor.

Sistemul de acordare, în care semitonul cromatic este mai mare decît semitonul
diatonic, se numeşte sistem de acordare netemperat sau absolut. În sistemul
muzical netemperat tonul este divizat în 9 părţi egale (nu în două semitonuri, ca în
sistemul temperat), numite come. De aici rezultă, că semitonurile nu pot fi egale între
ele. Un semiton este mai mare decît celălalt cu o comă, adică unul are 4 come, iar
celălalt – 5 come. După legile acusticii, împărţirea secundei mari în 9 come dă naştere
la două semitonuri inegale: semitonul cromatic de 5 come (do – do-diez) şi semitonul
diatonic de 4 come (do-diez – re).

Notă: Intonaţia netemperată este caracteristică pentru instrumentele cu coarde, instrumentele de

suflat de lemn şi de alamă, precum şi pentru vocea umană.

Sistemul de acordare, care împarte fiecare octavă a scării muzicale în 12 semitonuri

egale, se numeşte sistem de acordare temperat sau relativ.

Datorită împărţirii octavei în 12 semitonuri egale şi constante, numite semitonuri

temperate, semitonul diatonic devine egal cu cel cromatic.

Notă: Sistemul temperat s-a încetăţenit la începutul sec. al XVIII-a.