A.

ISTORIA MUZICII UNIVERSALE

4. Opera în secolul al XVIII-lea:
Opera este un gen muzical destinat reprezentării scenice, având la bază un
libret pe care sunt construite momentele (numerele) muzicale: uvertură,
interludii orchestrale, arii,duete, terțete, cvartete, cvintete, sextete vocale, coruri,
recitative, balete (toate acompaniate de orchestră). În afara elementului literar
(libretul) și muzical, între componentele operei intră decorul (scenografia),
costumele și toate elementele teatrale menite a realiza vizual spectacolul. În
acest sens, opera este un spectacol sincretic în care se cântă tot timpul. Dealtfel,
apariția, dezvoltarea și reformele petrecute de-a lungul sec. în genul operei se
leagă de acest deziderat al spectacolului total, realizat prin sincretismul artelor.
Opera buffa (opera comica) are originea în intermezzo-urile operelor
seria (serioase). Foarte muzicale, pline de umor si de fantezie, operele buffe
exercitau o adevarata atractie pentru publicul sec. al XVIII-lea. Prima opera
buffa reprezentata a fost La serva padrona, compusa de Pergolesi, a carei
premiera era la Paris, în 1752. Aceasta premiera a dat nastere unei ciocniri de
opinii denumita querelle des Bouffons (cearta bufonilor), în care partizanii
operei traditionale franceze se opuneau si înfruntau noile aparitii.
Christopf Wilibald Gluck este cel care renunta la artificialitatea stilului
italian, cautând expresia simpla, accentul dramatic natural si profund în
declamatia muzicala, toate în scopul redarii sentimentelor. Prin operele create:
Orfeu -1762, Alcesta - 1766, Ifigenia în Aulida - 1774,Gluck câstiga întrecerea
cu compozitorii italieni, punând astfel capat unui nou conflict ivit între
partizanii stilului italian (piccinisti) si cei ai noului stil abordat de Gluck
(gluckinisti).
În Germania, opera comica îsi are originile în cântecul popular, denumit
singspiel. Dupa Hiller, Wolfgang Amadeus Mozart va fi cel care va dezvolta
genul.
Singspielul german: Gen liric german, de obicei comic, înrudit cu opera
buffa italiană, opéra comique franceză și ballad opera engleză.
Singspielul include masive porțiuni de dialog vorbit, din care cauză în sec. 18 ar
fi trebuit să fie numit mai propriu „piesă cu interpolări muzicale”.
Au mai compus Singspieluri.: J. Haydn și W.A. Mozart prin creația cărora S.
încetează a mai fi o piesă cu muzică incidentală, apropiindu-se de genul operei.
Alături de Impresarul și Răpirea din Serai, Flautul fermecat (1791) este o
adevărată capodoperă a genului, remarcându-se prin ampla dimensionare a
planului emoțional și subtilitatea caracterizării muzicale a personajelor.
L. van Beethoven marchează prin Fidelio (1805) tranziția între S. și opera
propriu-zisă, folosind mult recitativele secco și stromentato.
Vodevilul si opera comica franceza:Opera franceza se naste odata cu creatia
compozitorului Jean Baptiste Lully, creatorul stilului francez al genului, în care
baletul avea un loc aparte. Lully a creat comediile balet, gen foarte gustat la
curtea regelui Ludovic al XIV-lea. Libretele erau fie antice, fie scrise de Moliere.
În sec. al XVIII-lea, urmasul lui Lully la Versailles a fost Jean Philippe
Rameau, care îmbogateste sonoritatile orchestrale, folosind armonii noi, ce duc la
sonoritati ce caracterizeaza fiecare personaj din cadrul actiunii. Dintre cele mai
cunoscute opere ramase de la Rameau enumeram: Hippolyte et Aricie, Indiile
Galante, Castor si Polux, Dardanus, toate acestea preluând subiecte mitologice.
Opera engleza: Aparitia operei engleze în sec. al XVII-lea este legata de
numele lui Henry Purcell, a carui creatie dramatica ne-a ramas Dido si Aeneas
(1689), în care pune în evidenta frumusetea limbii engleze, cântecul fiind
sustinut de o scriitura armonica deosebita. În 1728, compozitorul Pepush, urmas
al lui Purcell, initiaza "Beggers' Opera" (opera cersetorilor), inspirata din viata
oamenilor simpli din Londra, care valorifica cântecul popular englez,
ridiculizând, în acelasi timp, elmentele de opera italiana.