Oligocordiile.

Sisteme modale primare

ale muzicii universale.
În evoluţia istorică a scărilor muzicale, oligocordiile – scările prepentatonice – ocupă
primul loc. Deşi nu avem documente prin care putem să cunoaştem structura melodiilor din
epoca preistorică şi cea antică îndepărtată – cele mai vechi documente descifrate datând din
antichitatea elină – putem trage totuşi concluzii asupra muzicii din epocile respective,
studiind:

a) folclorul popoarelor primitive

b) folclorul copiilor

c) folclorul anumitor popoare civilizate, care mai păstrează urme de cultură primitivă

Raţiunea acestor studii este următoarea:

a) Comparând elementele de cultură ale popoarelor primitive cu cele datând din epoca
preistorică – descoperite de arheologi – observăm multe asemănări. Dacă muzica popoarelor
primitive se bazează, în bună parte pe scările modale cu puţine sunete şi cu ambitus redus,
putem deduce că astfel de scări muzicale au stat şi la baza muzicii din epocile cele mai
îndepărtate.

b) Folclorul copiilor se caracterizează ca un gen universal, bine conturat, care a luat

naştere în mod firesc la o vârstă când jocul constituie punctul central al activităţii lor. Prin
cântec şi joc, copilul ia contact cu mediul înconjurător, străduindu-se să-l cunoască, să şi-l
apropie ori să-l domine.

Trăsăturile generale ale folclorului copiilor:

- folclorul copiilor este un fenomen accentuat sincretic, ce îmbină – în grade diferite –

textul poetic, melodia, gestul, mişcarea, jocul.

- are la bază o serie de norme tradiţionale existente în formă latentă în memoria pasivă
a copilului – care se obiectivează cu fiecare interpretare

- în definirea trăsăturilor proprii acestei categorii trebuie să se ţină seama nu numai de

conţinutul literar şi de structura compoziţională (muzical-poetică), ci şi de funcţionalitate.
 c) Există anumite popoare care, deşi sunt la un nivel înalt de civilizaţie, mai păstrează,
în muzică, urme din antichitate. În această situaţie se regăsesc poparele din centrul şi estul
Europei. Analizând folclorul muzical al acestor popoare, este uşor de dedus că aceste cântece
care sunt bazate pe scări muzicale cu sunete puţine şi ambitus restrâns sunt cele mai vechi,
din următoarele două motive:

- acestea sunt legate, de cele mai multe ori, de anumite ritualuri sau obiceiuri foarte
vechi – colinde, bocete, cântece de leagăn, etc.

- este firesc ca omul să fi cântat întâi melodii cu o structură mai simplă, deci cu sunete
puţine şi ambitus restrâns.

Organizarea materialului sonor în oligocordii urmează două căi:

- prin trepte alăturate şi salturi intervalice – la numărul de trepte se adaugă sufixul

„tonii”

- numai prin trepte alăturate – la numărul de trepte se adaugă sufixul „cordii”

a) Oligocordiile alcătuite din două, trei şi patru sunete, dispuse în scară atât treptat, cât
şi prin salturi intervalice.

Intervalele dintre două trepte alăturate (succesive) sunt în cele mai multe cazuri,
secunda mare şi terţa mică. Mai rar se întâlneşte secunda mică şi foarte rar secunda mărită,
terţa mare sau alte intervale.

În melodie treptele scărilor prepentatonice capătă anumite funcţii melodice. Dintre

aceste funcţii, cele mai importante sunt finala (finalis) şi iniţiala (initium). La scările
prepentatonice iniţiala este întotdeauna mai înaltă decât finala.
 Înscriindu-se ca factură pe linia modurilor pentatonice, oligocordiile de această formă
alcătuiesc sistemele modale prepentatonice.

b) Oligocordiile alcătuite din două, trei şi patru sunete dispuse în scară numai prin trepte
alăturate se întâlnesc sub următoarele forme:

Înscriindu-se ca factură pe linia modurilor pentacordice, oligocordiile de această formă

alcătuiesc sistemele modale prepentacordice.

Existenţa oligocordiilor este semnalată în creaţia tuturor popoarelor. Acestea au apărut

într-o vreme când spiritul uman era stăpânit de credinţă şi vrăji, când omul folosea formulele
magice pentru a îmblânzi forţele naturii, dar mai ales în procesul muncii.

În folclorul românesc, oligocordiile se întâlnesc în ritualuri vechi populare ca:

scaloianul, paparuda, bocete, cântece de nuntă, dar mai ales în folclorul copiilor.
 1. Oligocordii din seria prepentatonică

a) Oligocordii de două sunete – bitonie (prin salturi)

- O bitonie prin salt descendent de terţă, unde iniţiala este sunetul Sol şi finala este
sunetul Mi

- O bitonie prin salt descendent de cvartă perfectă

b ) Oligocordiile de trei sunete – tritonie (prin salturi)

 c) Oligocordiile de patru sunete – tetratonie (prin salturi)

Tetracordie cu finala pe treapta a II-a, prefigurând o cadenţă tipic modală:

Oligocordii din seria prepentacordică

a) Oligocordii din două sunete – bicordie (prin mers treptat)

Bicordie la secundă mare, cu aceeaşi incertitudine funcţională observată la bitonii

b) Oligocordii de trei sunete – tricordie (prin mers treptat)

Tricordie de stare majoră cu finala la baza scării modale.

 Tricordie de stare majoră cu finala la mijlocul scării modale şi cadenţă prin subton.

Tricordie de stare minoră cu finala la mijlocul scării modale şi cadenţă prin subton.

c) Oligocordii de patru sunete – tetracordie (prin mers treptat)

Tetracordie de stare majoră, cu finala la baza scării modale.

Tetracordie de stare minoră, cu finala la baza scării modale.

Tetracordie de structură cromatică, având în componenţă secunda mărită – interval

caracteristic modurilor cromatice.
 Principii teoretice rezultând din oligocordiile de 2, 3 şi 4 sunete

Ca o notă generală, caracteristică, ambitusul melodic în oligocordii este restrâns, iar

sensul liniei melodice este preponderent descendent.

- În oligocordii se conturează deja primele formule melodice tipic modale, mai ales în
scările modale cu salturi intervalice, sau în care apare subtonica.

- Cadenţarea pe finală este mai bine conturată în oligocordiile alcătuite din mai multe
sunete. Apare în acest cadru şi cadenţa finală prin subton, de factură tipic modală.

- Dintre sistemele prepentatonice, tritoniile şi tetratoniile cu salt de cvartă şi terţă permit

aşezarea materialului sonor în ordinea naturală – din cvintă în cvintă perfectă – prefigurându-
se astfel sistemele intonaţionale diatonice naturale

Tritonii

Tetratonii

- În cadrul oligocordiilor apare şi primul model de sistem cromatic muzical – tetracordia

cu secunda mărită -, ceea ce ne întăreşte convingerea că sistemul cromatic este tot aşa de
vechi ca şi cel diatonic, corespunzând naturii artistice a limbajului muzical al unor popoare,
cum sunt cele orientale.
 Aşadar, tetracordiile arhaice – diatonice şi cromatice, considerate sisteme muzicale
independente, stau la baza tetracordurilor moderne, concepute ca sisteme dependente, a căror
structură se determină în funcţie de locul semitonului, pentru cele diatonice, şi al secundei
mărite, pentru cele cromatice:

Tetracorduri diatonice

Tetracorduri cromatice