Simfoniile Londoneze

Simfonia 93

Această simfonie a fost compusă în anul 1791 la Londra și a fost pentru prima dată
interpretată ca eveniment de deschidere a celui de-al doilea sezon de concerte ale lui Salomon.
Această simfonie se deschide cu o introducere lentă, pe când în partea a doua începe cu
Largo cantabile cu un set deosebit de variațiuni care scoate în evidență ansamblul de corzi.
Ultima parte este un menuet care aduce un final grandios și o concluzie deosebit de festivă.
Salomon este cel care a dirijat în postura de concertmaestru alături de Haydn.

Simfonia 94

Acestei simfonii i s-a atribuit și numele de „simfonia surpriză”, în tonalitatea Sol

major. După ce prințul Miklós József Esterházy a murit Haydn a fost liber să plece spre
Anglia, fiind ca și invitat de către un mare violonist pe nume Johann Peter Salomon. 1 Această
lucrare a devenit populară în momentul în care Haydn a a schimbat într-un mod spontan
dinamica celei de-a doua mișcări. Conform uneia dintre versiuni, Haydn oferise deja un rimt
descrescător pentru a începe mișcarea când somnul ușor al unui patron din primul rând i-a
trezit simțul umorului, iar la final Haydn a terminat pe un fortissimo. În limba germană
această lucrare are denumirea de „Mit dem Paukenschlag” care prin traducere înseamnă
lovitură de tobă. Această lucrare a fost compusă în anul 1791 și este formată din patru părți:
Adagio cantabile, Andante, Menuet - Trio, Finale(Presto).

Simfonia 95

Această lucrare compusă în anul 1791 și tot în acest an a avut loc și premierea. Haydn
a fost de părere că primele note au fost îndeajuns a atrage publicul. Această lucrare este
formată din trei părți prima fiind Allegro, a doua este un Andante cu variațiuni unde viorile își
demonstrează abilitatea în note rapide, partea a treia este Menuet, unul mai dramatic, unde
violoncelul solo este cel îndrăgit. Orice idee legată de o simfonie în do minor este abandonată
în entuziasmul unui final de mare impact în Do major.

Simfonia 96

Această simfonie mai este și numită Miracolul deoarece la un eveniment care la baza
unor cercetări mai amănunțite nu a avut loc la una dintre interpretările sale ci la simfonia cu
numărul 102, înainte de a începe evenimentul publicul s-a strâns lângă scenă pentru al putea
1
H. C. Robbins, Landon: The Symphonies of Joseph Haydn, Universal Edition, London 1955
observa mai de aproape pe Haydn iar în acel moment un candelambru s-a prăbușit fără a răni
pe nimeni. Așa a fost pusă denumirea de Miracol. Simfonia 96 este cea pe care Haydn și-a
fondat faima de compozitor clasic. Lucrarea afost compusă în anul 1791 și este formată din
trei părți: prima este Adagio - Allegro, cea de a doua parte este Andante iar la finalul aceastei
părți este ceva special, după pauză instrumentele își reiau pe neașteptate activitatea. Ultima
partea este un menuet, iar finalul, un așa numit rondo de sonată.

Simfonia 97

Simfonia 97 este ultima lucrare pentru stagiunea din anul 1792 a lui Salomon. Această
simfonie este cea mai impresionantă dintre multele simfonii a lui Haydn. Prima parte Adagio
–Vivace deschide cu un ton lent având o cadență în care vivace-ul scoate în evidență foarte
tare acest lucru. Cea de a doua parte este Adagio ma non troppo, iar ultima parte este Menuet -
Allegretto — Trio. Haydn obișnuise publicul ca la finalul lucrării să fie un rondo, dar această
lucrare este aduce o strălucire și o dinamică prorpie care are ca punct culminant o coda care
care se oprește în mod amuzant înainte de a pătrunde într-o finală de Do major. Această
simfonie a fost compusă în anul 1792.

Simfonia 98

Aceată lucrare a fost compusă în anul 1792 și a fost interpretată pentru prima dată la
Hanover Square Rooms. Haydn s-a bucurat enorm de mult pentru popularitatea acestei lucrări
din timpul vieții lui. Partitura originală se află într-o colecție rusă 2. Prima parte se începe cu
Adagio iar această este în tonalitatea si bemol minor. Lucrarea se continuă cu partea a doua
care este Adagio cantabile. Următoarea mișcare este un menuet iar după terminarea acestui
menuet se continuă cu un pasaj solistic care apare foarte surprinzător și neașteptat de clavecin.
A treia parte are formă de menuet, iar lucrarea se încheie cu un final care are un tempo mai
liniștit iar apoi se continuă cu tema principală. Lucrarea se termină într-un presto grandios.

Simfonia 99

Catalogul bogat a lui Haydn curpinde și simfonia 99 care după întoarcerea sa de la

Viena, a scris această lucrare în anul 1793 și a avut premierea la Londra, la King's Theatre la
un an după. Prima parte începe lent având ca formă Adagio, iar mai apoi trece la Vivace assai.
Lucrarea se continuă cu Adagio și este o parte care continuă cu un amuzament și este în
tonalitatea Sol major și iasă în evidență datorită timpanilor pe care Haydn ia introdus.
2
H. C. Robbins, Landon: The Symphonies of Joseph Haydn, Universal Edition, London 1955
Următoarea parte se continuă cu Menuet într-o formă de dans iar simfonia se încheie cu un
final Vivace care afirmă muzică excentrică și amuzantă pe care Haydn a compus-o.

Simfonia 100

Simfonia are numele și de Militară și a fost scrisă după cea de a doua vizită a sa din
anul 1793-1794. Aceasta a avut premiera la Hanover Square Rooms. A fost introdus și
percuția pentru care exista o mare popularitate în secolul al XVIII-lea. Lucrarea se începe cu o
introducere lentă, după care urmează prima parte Adagio cu flaut solo și se continuă cu cea de
a doua parte care este Allegretto. Ultima partea este menuet, un dans tipic simfoniei din
secolul al XVIII-lea. Această parte transmite un de măreție, iar viorile delicate și silențioase
au o apariție militară de moment. În finalul Presto apare din nou percuția care transmite un
sentiment de concluzie îmbucurătoare.

Simfonia 101

Lucrarea a fost compusă în anul 1793 și a fost intereptată la Hanover Square Rooms.
Prima parte este Adagio și se deschide într-o manieră misterioasă. Cea de a doua parte
Allegretto se spune că ritmul este tic-tac și de aceea această simfonie i se mai spune și Ceasul.
A treia parte este Menuet și este și cel mai lung Menuet a lui Haydn. Finalul se încheie cu un
Presto, iar aceast final transmite o temă grațiosă.

Simfonia 102

A fost compusă în anul 1794 și mulți cercetători au considerat-o ca fiind cea mai
intensă, genială și interesantă dintre simfoniile târzii ale lui Haydn, dar din păcate nu a fost
atât de cunoscută. Cercetătorul H. C. Robbins Landon a descris-o ca fiind „cea mai
zgomotoasă și mai agresivă Simfonie a lui Haydn, cel puțin în mișcările exterioare”. Prima
mișcare se deschide cu o parte lentă (Largo) după care debutează Vivace-ul. A doua mișcare
este Adagio, având și violoncelul o parte solo și a introdus în surdină trompete, și timpane.
Ultima mișcare este Menuet iar simfonia se încheie cu finalul în glumă a lui Haydn care
provocă continuu cu reveniri neașteptate ale temei principale3.

Simfonia 103

3
Peter Brown, The First Golden Age of the Viennese Symphony: Haydn, Mozart, Beethoven, and Schubert,
Indiana University Press, 2002
 Numele Simfoniei 103 este de „Drum Roll” și este preluat de la cadența timpanelor cu
care se deschide prima parte. Acest Allegro are ca și temă veselia și se menține până la
sfârșitul părții. Partea a doua este compusă din două teme, deoarece se schimbă tonalitatea. În
ultima parte ( Menuet) se revine la tonalitatea de bază. Acest joc armonic este tipic lui Haydn.
Această ultimă parte este monotematică, iar cornii sunt cei care încep. Această lucrare a fost
compusă în anul 1795, iar premiera a avut loc la King's Theatre în Londra.

Simfonia 104

Ultima simfonie este și cea la care i sa atașat numele de Londra. Premiera a avut loc în
13 aprilie 1795. Lucrarea se deschide cu un Adagio în tonalitatea Re major și se continuă cu
următoare parte Andante în care apare o tonalitate nouă Sol major. Menuetul voinic are un trio
în mod special vesel condus de oboiul solo și fagotu. Acest final de altfel ca și flinalul
Simfoniei Jupiter a lui Mozart a reprezentat un model foarte puternic pentru simfonia
ulterioară, iar actualii compozitori păstrează încă importanța moștenirii lui Haydn4.

Simfoniile Priziene

Simfonia 82

Simfonia 82 este prima dintre simfoniile Pariziene. Acolo la Paris, Haydn a avut parte
de o orchestră foarte mare. În această lucrare a introdus și trompetele și tobele, iar prima parte
se deschide cu ornamente de fanfară. Aceată parte se deschide cu un Vivace maestos. Partea a
doua (Allegretto) în tonalitatea Fa major cuprinde un set de variațiuni care este o parte în
major, iar cealaltă în minor. Cea de a treia mișcare este un Menuet elegant pentru Ancien
Régime care cuprinde o secțiune de trio mai capricioasă. Fianlul este cel care a dat acestei
simfonii acest nume ( Ursul). Basul zgomotos și ambianța de carnaval le-a inspirat francezilor
urșii dansatori. Lucrarea a fost compusă în anul 17865.

Simfonia 83

Simfonia nr. 83 în sol minor, a luat naștere în urma unei comenzi din 1784 din partea
consiliului de administrație al societății pariziene de concerte, Concert de la Loge Olympique.
Prima mișcare începe cu o enunțare orchestrală tutti a unui motiv ascendent în sol minor, care
4
Peter Brown, The First Golden Age of the Viennese Symphony: Haydn, Mozart, Beethoven, and Schubert,
Indiana University Press, 2002
5
Harrison Bernard Haydn: The Paris Symphonies, Cambridge University Press, 1998
este imediat echilibrat de o figură descendentă, urmată de o tăcere dramatică, mișcarea se
încheie într-un strălucitor Sol major. Mișcarea a doua este un Andante blând, O scurtă
dezvoltare este urmată de o reluare a materialului de deschidere. Finalul se bazează pe o
singură idee melodică.

Simfonia 84

Simfonia 84 a fost compusă în anul 1786 și este formată din următoarele părți: Largo –
Allegro, Andante, Menuet – Trio și Finale – Vivace. Tema principală este similară ca formă
cu introducerea primei mișcări. Mișcarea trece apoi la un pasaj de cadență care prezintă banda
de suflat completă peste coarde pizzicato înainte ca tutti complet să încheie mișcarea cu o
ultimă declarație a temei. Lucrarea a fost realizată pentru: flaut, două oboaie, doi fagoți, două
cornuri și coarde.

Simfonia 85

Joseph Haydn compune această simfonie ca parte a simfoniei pariziene. Această

simfonie începe cu o introducere Adagio iar introducerea este una lentă. Această a doua
mișcare este în mi bemol major în măsura de 2/2. A patra mișcare este un final spiritual. Se
încadrează în forma monotematică rondo-sonată. Simfonia 85 este una dintre cea mai
interpretată.

Simfonia 86

Simfonia nr. 86 este una dintre singurele simfonii care are trompete și timpane. Prima
mișcare începe cu o introducere lentă și apoi se strecoară. mișcare lentă care urmează este
marcată Capriccio, ceea ce pentru Haydn sugerează o anumită libertate în forma piesei 6. Cu
toate acestea, arpegiul simplu și lent care deschide mișcarea revine periodic. Lucrarea se
încheie cu un final care este deopotrivă sprinten, dar și jucăuș și plin de umor.

Simfonia 87

Lucrarea este în formă standard de patru mișcări și este compusă pentru flaut, oboi,
fagot, corn, clavecin și coarde. Cele patru mișcări sunt: Vivace, Adagio, Menuet și trio, Final
Vivace. Trio-ul Menuetul prezintă în mod proeminent oboiul solo. Lucrarea a fost compusă în
anul 1785, iar prima publicație a fost în anul 1787 la Vienna.

6
Steinberg Michael, The Symphony: A Listener's Guide, Oxford University Press, 1995