Renaşterea muzicală.

Consideraţii generale
Epocă de înflorire culturală, proprie Europei Occidentale;

A apărut la sfârşitul Evului Mediu (secolele XIV-XVI).

Se manifestă în plan ştiinţific, literar şi artistic;

Promovează în special umanismul, ca reacţie faţă de spiritul religios,

medieval.
În sfera artelor, Renaşterea se caracterizează prin:

promovarea ideii de perfecţiune

În plan muzical, cumulează toate cuceririle tehnicii polifonice de până

atunci.
Evoluţia polifoniei:

sec. VII-IX - faza monodiei gregoriene –– cântul dat – deasupra

căruia se adaugă treptat voci

sec XI- polifonia de tip organum paralel, liber şi organum cu vocalize

– Ars Antiqua (sec XIII), Missa lui Machaut

sec XIV- până la tehnica desăvârşirii contrapunctice – John

Dunstable, Jan Ockegem, Johannes Cicconia – autori de chansons
polifoniques;

sec. XVI - epoca de aur a polifoniei vocale

Genurile caracteristice vocale în muzica religioasă sunt:

missa

motetul

Muzica laică:

chansonul francez

madrigalul italian.
La desăvârţirea muzicii în Renaştere au contribuit în special numeroşi
reprezentanţi din Ţările de Jos (Şcoala franco-flamandă).

Josquin des Prez,

Orlando di Lasso.

Giovanni Pierluigi da Palestrina.

 În Italia, Renaşterea se răspândeşte în mai multe şcoli: romană,
veneţiană, florentină.

În Franţa, s-au manifestat:

Cl. Janequin, Claude le Jeune

Sunt autori de chansone polifonice cu texte laice în care predomină

tematica naturii, a iubirii;

Thomas Morley, în Anglia;

Hans Leo Hassler în Germania.

Renaşterea s-a afirmat în muzică mai târziu decât în celelalte arte;

Atributele sale esenţiale:

laicizarea muzicii,

perfecţionarea tehnicii contrapunctice

Ne referim la tratarea polifonică a genurilor laice de provenienţă
populară:

ballata,

rondellus,

virelai,

caccia.
Laicizarea muzicii nu s-a produs numai prin influenţa cântecului
popular, ci şi prin abordarea unor texte din poezia cultă.

Madrigalul italian recurge la versurile lui Petrarca sau Tasso;

Chansonul francez la cele semnate de Cl. Marot sau de Pierre

Ronsard;

Tendinţa poeţilor francezi de a reânvia metrul antic, a condus la

îmbogăţirea creaţiilor sub aspect ritmic.
Polifonia – suprapunerea liniilor melodice alternează treptat cu
structuri armonice clare

Omofonia- o linie melodică principală plasată pe un suport acordic.

Treptat, limbajul modal va fi înlocuit de cel tonal funcţional.

Procesul de destrămare a polifoniei vocale de la sfârşitul Renaşterii a
fost determinat şi de răspândirea diferitelor instrumente de
acompaniament:

lăută,

clavecin,

orgă.
Au preluat executarea muzicii plurivocale,

Au acţionat asupra ei printr-o simplificare a polifoniei în favoarea

unei tratări armonice.

Consolidarea noului stil armonic va evolua cu tendinţa generală de

instrumentalizare a muzicii, spre epoca Barocului muzical.