Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Opunându-se artei clasice, încorsetată de canoane, romanticul a găsit un refugiu în trecutul medieval,
exaltând virtuţile cavalereşti. De aceea, legenda medievală a Nibelungilor, a lui Tristan şi Isolda,
Lohengrin, Tannhäuser, Parsifal au fost reluate de romantici. Adesea istoria Evului Mediu se
împleteşte cu legenda. Tipic este subiectul operei Tannhäuser de Wagner, unde faptele istorice se
împletesc cu mitul german şi cu tema creştină. În legendă, dominată de fantastic, artistul romantic îşi
dă frâu liber năzuinţelor sale. Şi eddas-urile nordice, miturile eline, legendele populare cu universul lor
de ficţiune, au furnizat numeroase teme romanticilor.
Un alt loc de refugiu pentru romantici a fost natura, cu peisajul ei singuratic, neîntinat de mâna omului.
De fapt, era o atitudine de protest împotriva oraşului şi a burgheziei dominatoare. Romanticii
idealizează viaţa satului, unde omul este mai aproape de natură, de izvorul sănătos al vieţii. Uneori
văd în natură personificarea divinităţii, alteori consideră că este locul unde sălăşluiesc fiinţe
supranaturale malefice (Loreley, Undine).
Altă evadare este în spaţiul exotic, cu o viaţă curată şi ideală. Sentimentul naturii este pentru romantici
un spaţiu de puritate şi un loc pentru cugetări solitare. Îndreptându-se spre natură, spre viaţa omului
simplu, artiştii romantici descoperă arta populară. Folclorul este considerat ca un vestigiu al trecutului
şi ca o experienţă artistică mai apropiată de natură. Valorificarea folclorului aduce o sevă nouă în
creaţia muzicală, constituind un important element de regenerare a culturii muzicale şi de accentuare
a particularităţilor naţionale ale popoarelor.
Nasterea operei
Romantismul a luat nastere in Anglia, de unde s-a extins in Germania si Franta, apoi in intreaga
Europa. Acest curent cultural s-a manifestat si in muzica, s-a ridicat impotriva rigorilor, a
dogmatismului estetic, a ratiunii reci si a ordinii, propunandu-si sa iasa din conventional si abstract.
Romantismul a sustinut manifestarea fanteziei si exprimarea sentimentelor, a originalitatii,
spontaneitatii si sinceritatii emotionale, promovarea libertatii de expresie.
Armonia romantică lărgeşte conceptul tonalităţii, părăsind prezenţa tiranică a celor trei funcţiuni tonale
în favoarea celor secundare, care diluează stabilitatea tonală. Desele acorduri pe treptele secundare,
modulaţiile frecvente şi insolite, alteraţiile, armonia modală, toate conturează o mare diversitate în
cadrul organizării tonale, până când armonia wagnerienă va marca criza tonalităţii. Din acest moment
de diluare tonală, în cultura muzicală se va căuta o nouă modalitate de organizare sonoră, mergându-
se până la anihilarea tonalităţii.
Limbajul romantic cunoaşte o mare varietate coloristică prin dezvoltarea şi diferenţierea elementelor
de dinamică şi de agogică. Gama variată a diferenţierilor de nuanţă, cu contraste izbitoare,
permanenta schimbare (gradată sau bruscă) a tempo-urilor şi alte procedee traduc un vibrant clocot,
necunoscut clasicilor. Şi paleta timbrală îmbogăţeşte mijloacele de exprimare. Varietatea timbrelor
orchestrei creşte nu numai prin folosirea unor instrumente noi sau prin valorificarea registrelor
extreme, dar şi prin multiple şi variate combinări de timbruri instrumentale, care lărgesc paleta
orchestrala.
Compozitori
Principali reprezentanţi ai romantismului în muzică: