SIMBOLISM ȘI SINESTEZIE

ÎN CREAȚIA LUI ALEXANDR SKRIABIN

Autor: Leonard Octavian Bonea1

Coordonator științific: Prof. univ. dr. Petruța MĂNIUȚ-COROIU

Abstract
„Muzica e singura artă care conferă un sens cuvântului absolut (...) E un absolut efemer, de fapt un
paradox. Această experiență, ca să dureze, îți cere s-o reînnoiești la nesfârșit, apropiată de
experiența mistică a cărei urmă, de îndată ce revii în cotidian, se pierde” 2. În această lucrare
propun metaforele simbolismului rusesc și studiul armoniilor sinestezice pe care compozitorul
Alexandr Skriabin le utilizează în poemul simfonic „Prometeu”. Așadar voi urmări sonoritățile
mistice și limbajul său muzical de factură simbolistă.

Cuvinte cheie: poem simfonic, limbaj muzical, hipercromatism, dimensiune a atonalității,

misticism.

1. Noțiuni ale simbolismului rus și sinestezia

Simbolismul rus este o mișcare artistică intelectuală, ancorată în filozofiile poemelor lui
Vladimir Soloviov, ale operelor literale ale lui Feodor Dostoievski, sau operele compuse de
Richard Wagner (aceștia ar fi doar câțiva reprezentanți de seama ai acestui curent, mai amintim
și pe Friedrich Nietsche, Arthur Schopenhauer). Acest simbolism rus presupune presentimente
apocaliptice, un individualism ce definește creația și combină știința cu religia. Este de
menționat conceptul de teurgie artistică („operație magică, proprie ermetismului elenistic (...)
pretinsă artă de a face minuni” 3) care presupunea stoparea fragmentării lumii moderne prin
realizarea unei transfigurări utopice care înglobează diferite ramuri de cercetare, precum artele
sau religia, realizată prin intermediul oamenilor. Așadar, simboliștii căutau o cale prin care pot
transfigura realitatea.

1 Anul II Master, Facultatea de Muzică, Specializarea SPIIV, pian.

2
CIORAN, Emil Convorbiri EDITURA GALLIMARD 1995 pagina 205
3
Dicționarul explicativ al limbii române
 Sinestezia reprezintă un procedeu prin care se încearcă o împletire
cromatic-sincretic-semantică, ori vizual-senzorială spre menținerea și receptarea paradoxurilor
lumii. Mișcările artistice precum simbolismul au contribuit la percepția sinesteziei de către
posteritate. Skriabin compune această muzică colorată bazată pe cercul cvintelor, exemplul
fiind lucrarea sa, „Prometeu” având ca referință doctrina Heleinei Blavatsky.

2. Alexandr Skriabin

Alexandr Skriabin „poate fi considerat una dintre personalitățile cele mai originale ale
muzicii începutului de secol XX.” 4 Compozitorul Skriabin a fost un pianist desăvârșit și
compozitor cu influențe Wagneriene și sensibilități specifice Impresionismului francez, de
asemenea în creația sa, el își cultivă convingerile mistice și filozofice. „Pornind de la realizările
compozitorilor romantici, Skriabin (...) a fost un mare artist, care, pe de o parte, continuă,
totalizează și încheie o epocă (...) iar pe de alta deschide orizonturi noi, un artist care a ajuns în
pragul descoperirii unui nou sistem de organizare sonoră” 5Skriabin a dezvoltat un substanțial
sistem muzical atonal cu armonii mult mai disonante, care se acordă cu marca sa personală de
misticism. Scriabin a fost influențat de sinestezie, iar sunetele și culorile sunt asociate cu
diverse armonice. El este considerat de unii a fi principalul compozitor simbolist rus. Tolstoi a
descris muzica lui Scriabin ca „o expresie sinceră de geniu”.
Skriabin a dorit să compună o muzică a luminii, a focului și de asemenea a poeziei. Așadar
acesta începe să compună ultimul său opus, o lucrare exhaustivă, „Mysterium”; această lucrare
înglobează sunetul, decorul, orchestra, pianul, corul, lumina, culorile, poezia, astfel el a gândit-o
ca pe o ultimă capodoperă teurgică care să transfigureze realitatea, sintetizarea tuturor artelor.
Colaborarea lui Skriabin cu poeții simboliști Viaceslav Ivanov și Konstantin Balmont , i-a trezit
fascinația față de lumină, foc și soare și astfel folosind sinestezia în sens artistic, a atins o
caracteristică a simbolismului rus, aceea de a combina retoric și psihologic vorbind, percepția
sunetului ca pe o anumită culoare. În acest sens, punând împreună potențialul vizual, poetic și
muzical al luminii, imaginile sinestezice ale focului și cele ale soarelui rezultă în opere precum
„Prometeu” a lui Skriabin.

4
CONSTANTINESCU, Grigore BOGA, Irina O călătorie prin istoria muzicii EDITURA DIDACTICĂ ȘI
PEDAGOGICĂ pagina 202
5
MELNIC, Victoria Trăsăturile armoniei romantice în preludiile op. 11 de Alexandr Skriabin pagina 12
3. Poemul simfonic „Prometeu : Poemul Focului”, acordul mistic sau acordul „Prometeu”

Alexandr Skriabin începe să compună poemul simfonic „Prometeu : Poemul Focului” în anul
1909, lucrare scrisă pentru orchestră (orchestrație foarte amplă : flaut piccolo, 3 flaute, 3
oboaie, corn englez, 3 clarinete în Sib, clarinet bas, 3 fagoți și un contrafagot, 8 corni, 5
trompete, 3 tromboni, tubă, timpan, instrumente de percuție, pian, orgă, celestă, 2 harpe,
instrumente cu coarde), pian, cor mixt, și o claviatură de culori și lumini „Luce”/ „Clavier a
lumieres”, instrument creat de Skriabin cu scopul de a spori imaginea focului din această
lucrare. Aici Skriabin invocă stările abstracte și scenele naturale din „Prometeu”. Pe ultima
pagină se află o descriere a apocalipsei „un cataclism; totul este în flăcări”. Compozitorul își
pronunță ideile sinestezice, articulându-le de trei ori, odată muzical, apoi vizual (partea cu
„Luce”) și mai apoi verbal. „Prometeu” este o lucrare ce cuprinde calități mistice și divine cu
referiri la lumină și curent electric, de asemenea întâlnim aici predominarea sines teziei între
natură și muzică.
De menționat totodată este paralela pe care filozoful Aleksei Losev o remarcă între foc și
electricitate. Acesta sugerează că iraționalismul și extazul din „Prometeu” se împletește cu un
maxim de rațiune și intelectualism. Simbolistica lucrării, spune filozoful, „electricitatea aici
înseamnă o permeabilitate a intuiției și gândirii, a melodiei și armoniei (...)” 6.
Muzica din „Prometeu : Poemul focului” este o interpretare prin prisma focului a luminii și
electricității, elemente conceptualizate în simbolismul rus (prin poezie și filozofie mistică).
Astfel, vom urmări discursul muzicologic desfășurat pe structura și funcția ambiguului acord
mistic sau acordul „Prometeu” și modul universal prin care acesta influențează sono ritățile
poemului simfonic „Prometeu : Poemul focului”. Lucrarea este pătrunsă de acest acord mistic și
reprezintă o formă superioară, divină, un loc „mai real”, fiind esența simbolisticii „a realibus ad
realiora” (de la realitate la o realitate superioară); prin urmare, pune în lumină uniunea și
revelarea eternă pe care Skriabin a dorit să o realizeze prin muzica sa. Acordul are șase sunete
iar intervalele ce îl alcătuiesc, față de baza care este sunetul do sunt: cvartă mărită, septimă
mică, terță mare, sextă mare, secundă mare; îl întâlnim derivat în diferite forme în cadrul
lucrărilor lui Skriabin. „(...) sursele romantice ale compozitorului constituind (...) un teren
propice pentru evoluția ulterioară a stilului Skriabinian, conducând spre descoperirea multor
procedee armonice inedite și deschizând calea pentru numeroase inovații din muzica secolului
al XX-lea. Experimentele cu acordurile fără semitonuri, emanciparea dominantei și tratarea
acesteia ca element ce determină baza tonal-funcțională, crearea acordului prometeic (sau

6
BAKER, James The music of Alekander Scriabin EDITURA NEW HEAVEN: YALE UP pagina 237
mistic cum se mai numește acesta) au condus spre crearea unui sistem armonic nou (...)” 7.
Skriabin mai numește acest acord și acordul „pleroma”, cuvânt care se referă la totalitatea
puterilor divine.

Fig. 1: Acordul Mistic, „Prometeu”

Acordul este o gamă formată numai din tonuri, și nu are tensiunea diatonica unde
dominanta revine pentru a rezona cu tonica. Acest acord utilizează de două ori tritonul, interval
ce este considerat drept cel mai disonant, însă privit dintr-o altă perspectivă, este simetric și
invariant. Conflictul dintre simetrie și disonanță este potrivit pentru reprezentarea
interpretării spirituale, și deși acordul mistic nu mai are dominantă (devenit deci invariant și
stabil) el invocă o lumea a anticipării contopirii la un mai înalt nivel spiritual.
În ciuda prefigurațiilor armonice și melodice, a reprezentării apocalipsei prin
instrumentele de alamă (o fanfară a apocalipsei), și a interpretării sonorităților acordului
mistic, „Poemul focului” rămâne o lucrare temporală; este într-o formă de sonată, are expoziție,
dezvoltare, repriză și codă, astfel are la bază principiile convenționale de tonică ca și punct de
plecare și revenire. Schimbarea se produce prin tratarea acestui acord mistic ca si consonanță,
o tonică stabilă, dar într-o altă realitate. „Prometeu” delimitează călătoria spiritului de originile
sale sincretice (elementele eterogene ce aparțin diferitelor arte). Spiritualul și materialul sunt
reprezentate de tonalități cât mai opuse. Spiritualitatea inițială, reprezentată de acordul mistic,
pornind de pe sunetul fa#, arată expoziția lucrării, dezvoltarea debutează cu acordul prometeu
dar de pe sunetul do în timp ce repriza revine cu acordul de pe sunetul fa#. Skriabin asociază
culoarea albastru cu sunetul fa# și culoarea roșu cu sunetul do, așadar de la spiritualul albastru
până la spiritualul roșu și înapoi la albastru, poemul simfonic sinestezic al compozitorului
descrie traiectoria spirituală și istorică care duce către apocalipsă și către un punct al
unisonului. De menționat că, finalul exhaustiv nu se concluzionează în finalul lucrării de oarece
o „încetare” a timpului se poate întâmpla numai în momentul în care muzica se oprește. Cu
toate că, după cum am mai menționat, lucrarea este temporală, Skriabin au gmentează triada

7
MELNIC, Victoria Trăsăturile armoniei romantice în preludiile op. 11 de Alexandr Skriabin pagina 11
tonală într-un hexacord ce utilizează sunetul diafan al armonicelor. Așadar, îndepărtându-se de
sunetul fundamental, compozitorul caută vibrații sonore și frecvențe prin care să definească
tonuri prin culori sau timbre. Estetic vorbind, sunetul și culoarea coexistă.
În măsurile de la începutul lucrării, acordul mistic este introdus pe sunetul la, și este
susținut de tremoloul instrumentelor de suflat din lemn și al instrumentelor cu coarde pentru
realizarea unei sări nebuloase și haotice, acestea reprezentând atmosfera de dinaintea
procesului de creare. Tema poemului simfonic sau tema lui Prometeu, este prezentată în
intrarea cornilor de pe sunetul fa# (roșu), iar mai apoi urmează intrarea instrumentelor de
suflat din alamă, reprezentând o fanfară a apocalipsei. Acest proces dinaintea creației este
întrerupt de tema gândirii creatoare interpretată la trompetă. Conform culorilor asociate de
Skriabin, cercului cvintelor, în acest motiv al trompetelor un albastru-violet străpunge
întunericul. Acordul mistic este completat de către tremoloul instrumentelor cu coarde.
(măsurile 22 și 23).

Fig. 2: Tema lui Prometeu

Fig. 3: Completarea acordului mistic cu tremoloul corzilor

Fig. 4: Tema gândirii creatoare la trompetă

Vom întâlni din noua tema gândirii creatoare odată cu intrarea pianului iar de acolo tema
este interpretată ascendent în ritm de triolete. Pianul intră și „spune” din nou, enramonic, tema
de la trompetă. Asemănarea celor două prezentări ale motivului gândirii creatoare apar în
repetarea enarmonică a temei cu anumite variațiuni ritmice. De asemenea, pianul începe fraza
cu un fa#, sunet care nu corespunde cu gândirea creatoare însă adăugarea acestuia la bas
stabilește motivul lui Prometeu în tonalitatea Fa# major (măsura 26). Fa# major este
reprezentată prin culoarea albastru-violet. Pianul continuă cu arpegii, sub forma acordului
mistic, însă este incomplet. Asemănarea mistică și diferența gândirii creatoare individuală,
joaca rolul interpretării luminii și a sunetului și anticipă viitoarea lor contopire/unison.
Momentul de climax al lucrării se află între măsurile 139 și 142, întâlnim aici cvintolete cu
mers ascendent rapid, la instrumentele de suflat din lemn, flautul piccolo și contrabasul
formează acordul mistic de pe sunetul fa#; așadar avem fa#, mi, la#. Indicațiile din partitură,
„avec enthousiasme” (cu entuziasm), descriu intensitatea culminației iluminate, o imagine
muzicală care prin sonoritățile ei reamintesc etimologia entuziasmului ca fiind supra naturală, o
frenezie a inspirației și a posesiei de către un zeu. Empifania momentului este armonică și
melodică, pe misticul Fa# major și conține și hexacordul mistic. În acest moment de dramatism
pianul intervine cu tema lui Prometeu, aceasta fiind prelucrată

Fig. 5: Acordul mistic de pe Fa#

 Fig. 6: Tema lui Prometeu, cântată la pian, variată.

De menționat că la începutul lucrării, tema poemului este armonizată cu acordul mistic format
de pe sunetul la (măsurile 5-12), însă după cum este prezentată de pian în acest moment de
climax, pianul transformă armonia mistică a temei, astfel se produce o accelerare armonică și
ritmică. Aici întâlnim la mâna dreaptă triolete care se suprapun arpegiilor mâinii stângi care
stau la baza temei lui Prometeu. De asemenea, în măsura 131 în care pianul începe secvențarea
temei lui Prometeu, acesta parcurge un ciclu al terțelor mici, 131-134 si-re, 135-138 mi-sol; în
aceste armonizări ale temei lui Prometeu, sunetele si, re , mi, sol, vor oferi baza pentru
construirea acordului mistic, iar contrabasul arpegiază un acord cu septimă micșorată, astfel
este format acordul mistic.
Acest dramatism extatic ce se manifestă între măsurile 139 și 142 trilurile flautului piccolo și
flautului unu și doi încoronează triumfător acest moment, iar secțiunea se rarefiază în
continuare, devenind, la măsura 145, transparent, cu pianul care dispare puțin câte puțin și
trilurile și tremolourile într-o nuanță de piano foarte mică la instrumentele cu coarde. Uniunea
culorilor duce la o dispariție spirituală, la nimicnicie.
Începutul lucrării plin de emoție comunică presentimentul climaxului final al poemului
simfonic „Prometeu: Poemul focului” din final, coda lucrării, unde putem observa din nou
mișcarea de acumulare a materialului sonor și a culorilor și mai apoi dematerializarea,
disiparea individualității pianului, spre momentul unificării acordului mistic de pe fa#.
Unisonul din „Prometeu” este o aglomerare de sunete și culori care duc spre o lumină divină, un
soare la final, iar mai apoi către apusul lucrării.

4. Concluzia
Idea interpretării armonice, orizontale și verticale, caracteristica a lucrării „Prometeu” a
existat în discursul muzical al lucrării încă de la început. Acordul mistic este epitomul acestei
interpretări sinestezice ale anticipării uniunii. Hexacordul mistic prin intermediul
suprapunerilor tonale, este prezent ori modulează în tonalități apropiate. Prin urmare,
„Prometeu” fluctuează între echilibrul sintetic și progresia temporală, anticipă apocalipsa, prin
interpretarea sinestezică a luminii și sunetului precum este indicat în partitură. În această
lucrare întâlnim principiile simbolismului și interpretările acestuia în legătură cu materia și
lumina, poetic și muzical.
Bibliografie
1. BAKER, James The music of Alekander Scriabin EDITURA NEW HEAVEN: YALE UP
2. CIORAN, Emil Convorbiri EDITURA GALLIMARD
3. CONSTANTINESCU, Grigore BOGA, Irina O călătorie prin istoria muzicii EDITURA DIDACTICĂ
ȘI PEDAGOGICĂ
4. GROVE, George Dictionary of music and musicians EDITURA MACMILLAN
5. MELNIC, Victoria Trăsăturile armoniei romantice în preludiile op. 11 de Alexandr Skriabin
6. ȘTEFĂNESCU, Ioana O istorie a muzicii universale EDITURA FUNAȚIEI CULTURALE ROMÂNE

Webografie
1. MONTAGU, Nathan A History of Russian Music - Being an account of the rise and progress of
the russian school of composers, with a survey of their lives and a description of their works
2. Partitura generală de la „Prometeu: Poemul focului” -
http://conquest.imslp.info/files/imglnks/usimg/5/55/IMSLP05221-Scriabin_A._Le_poeme_du_
feu,_Prometheus,_Op._60_(orchestra_music_score).pdf
3. Reducția pentru două piane
http://ks4.imslp.info/files/imglnks/usimg/c/c0/IMSLP421399-PMLP12598-PMLUS00155-1e3
6-PMLP12598-Scriabin,_Alexander_-_Prometheus,_Poem_of_Fire_(arr._Sabanayev,_Leonid).pdf