Genuri muzicale clasice

Sonata clasică
Sonata este un gen şi formă aparţinând muzicii instrumentale clasice.
Se cristalizează şi se perfecţionează în creaţia clasicilor vienezi.
Sonata este un gen compus pentru unul, maxim 2 instrumente; al doilea
instrument având rol de acompaniament.
Sonata cunoaşte în istoria sa mai multe etape de evoluţie legate atât de
perfecţionarea instrumentelor cât şi de stabilirea structurii ei.
Sonata clasică se mai numeşte şi bitematică(având 2 teme la bază).
Un principiu fundamental este aplicarea sistemului tonal-funcţional pe
scriitură omofonă, care vine să înlocuiască stilul polifonic.
Structura sonatei s-a cristalizat treptat începând cu Philipp Emanuel Bach şi
Domenico Scarlatti la începutul secolului XVIII.
Scarlatti compune 500 de sonate pentru clavecin în care apare deja sâmburele
bitematismului, element ce va domina gândirea componistică a clasicilor.
La început sonatele erau destinate clavecinului, ulterior fiind compuse sonate
şi pentru alte instrumente precum:vioara, violoncelul, flautul; toate acestea cu
acompaniament de pian.
Existe sonate clasice alcătuite din 3 părţi sau 4 părţi.
Sonata cu 3 părţi:
Partea I: Allegro de sonată-bazat pe 2 teme aflate în contrast tonal şi de
atmosferă.
Partea II: Lied sau temă cu variaţiuni sau sonată fără dezvoltare de proporţii
mai restrânse decât partea I.
Partea III: Poate fi formă de menuet(scherzo la Beethoven) sau rondo.
La sonatele cu 4 părţi, ultima parte este fie în formă de sonată, fie în rondo.