Clasicismul muzical

Vine din latinescul “classicus”, care însemna demn de dat exemplu (model).
Stilul denumit Clasic este cuprins in perioada dintre cea de-a doua jumătate a secolului al
XVIII-lea și primele decenii ale secolului al XIX-lea, fiindu-i caracteristice unitatea,
stabilitatea și perfecțiunea formelor.

In muzica, clasicismul cuprinde perioada delimitata de dispariția lui Bach (1750) și

Handel (1759), pana la dispariția lui Beethoven (1827), când își fac deja apariția elementele
romantice.

Stilul clasic s-a manifestat diferit de la o tara la alta, forma cea mai înaltă fiind atinsa
de clasicismul muzical vienez, reprezentat de Haydn, Mozart și Beethoven.

Stilul Clasic apare ca o reevaluare, ca o necesitate de sincronizare moderna a

parametrilor compoziționali, cu tendințe estetice și filosofice generale.

Caracteristici:
 claritatea și simplitatea expresiei
 perfecțiunea formelor și a echilibrului sonor
 melodia este simpla, in alcătuiri diatonice tonale, cu mers treptat ascendent și
descendent, in valori ritmice moderate, primordială in discursul muzical.
 armonia este tonală, cu structuri acordice îmbogățite cu armonii repetate și înnoite cu
cromatisme, disonante și modulații mai îndepărtate. Relațiile armonice se lărgesc și se
diversifica mai ales in lucrările mai ample, contrastele armonice fiind determinate de
necesitați dramaturgice.
 ritmul este stabil si constant, impune și dezvolta simetria binara și ternara intr-o mare
varietate de combinare a formulelor ritmice. Predomina ritmul binar, cel ternar fiind
folosit in momentele cu caracter dansant.

Genuri muzicale

In clasicism s-au consacrat câteva forme și genuri muzicale caracteristice: lied-ul,

sonata ca forma și gen, tema cu variațiuni, trioul, cvartetul și cvintetul.

Dinamica

Nuanțele sunt mult mai semnificative, bogate fata de perioada anterioară.

 Instrumentele

Clavecinul este înlocuit treptat cu pianul. Apare arcușul drept. Apar contrafagotii,
flautul piccolo, trombonii, percuția este din ce in ce mai folosită, mai ales spre finalul
perioadei clasice, orchestrația este mult amplificată (se trece de la aspectul compact la cel
diferențiat).

In perioada clasica avem doua etape:

I. Etapa Pre-Beethoveniana

Se individualizează muzica vocala de cea instrumentală, atat prin scriitura, cât și prin
expresie. Ritmurile de dans, sau extrase din dans, stau la baza compozițiilor muzicale.

Formele muzicale sunt conturate definitiv (prima parte dintr-o simfonie este allegro, in
care Haydn introduce doua teme. Mozart, tot in prima parte, realizează succesiuni de fraze
muzicale alcătuite eterogen (cu elemente diferite). Cea de-a doua parte, adagio, in general
este conceputa in forma de lied cu trei fraze. A treia parte, menuetul, era alcătuit din doua
fraze, fiecare cu repriza. Iar ultima parte, presto, adesea fiind un rondo, este alcătuita din mai
multe cuplete cu refren. Ex: ab, ac, ad, etc.)

Haydn este creatorul cvartetului de coarde. Mozart l-a urmat, extinzând formația la 5
instrumente (cvintet).

Orchestrația este lejera, inspirata de la Stamitz.

II. Etapa Beethoveniana (atinge perioada romantica)

Stilul clasic atinge apogeul.

Beethoven acorda o foarte mare importantă temei, care este individualizata, pregnantă,
construită din elemente simple, adesea din fragmente de game sau din câteva sunete ale unui
acord (Simfonia nr. 5).

Ritmurile sunt diverse, păstrând echilibrul clasic.

Armonia este îmbogățită cu acorduri de cvinta, sexta și septima de dominanta.

Forme muzicale noi (înlocuiește menuetul cu scherzo).

Instrumente noi apărute in orchestra lui Beethoven: a introdus contrafgotul in

Simfonia nr. 5 , corul și soliștii in Simfonia nr. 9 (la final).
 Scoli premergătoare și paralele Clasicismului vienez

I. Scoala de la Mannheim
Reprezentanti: Johann Stamitz, Karl Stamitz, Anton Stamitz, Franz Xaver Richter,
Ignatz Holzbauer.
Scoala de la Mannheim era o grupare de compozitori și instrumentiști, majoritatea lor
fiind de naționalitate ceha, ce au activat in a doua jumătate a secolului al XVIII-lea in orașul
Mannheim.
In perioada post-Bach și pre-Haydn acești muzicieni au jucat un rol important in
stabilirea simfoniei ca gen și forma, in stabilirea formei de sonata, in structurarea
concertului instrumental, in abandonarea scriituri polifonice in favoarea monodiei
acompaniate și in folosirea nuanțelor gradate pe spații restrânse.
Întemeietorul școlii de la Mannheim a fost Johann Stamitz (1717- 1757):
- compozitor și violonist născut in Boemia
- parintele fondator al școlii de la Mannheim
- violonist și concert maestru la curtea din Mannheim (1741)
- director al muzicii instrumentale din Mannheim, transformând aceasta orchestra in
cea mai buna orchestra din Europa;
- a contribuit la dezvoltarea formei de sonata, la stabilirea structurii simfonice in 4
părți;
- este creatorul concertului pentru clarinet și orchestra.
A scris simfonii, concerte pentru diverse instrumente, muzica de camera, lucrări
vocale și o misa in Re Major.

Karl Stamitz (1745- 1801)

A fost compozitor, interpret și violonist secund in orchestra din Mannheim. Creația sa
cuprinde simfonii, 2 opere și 38 de simfonii concertante.

II. Scoala de la Paris

Reprezentanti: François-Joseph Gossec, André Ernest Modeste Grétry, Étienne
Nicolas Méhul, François-André Danican Philidor
Francois-Joseph Gossec (1734-1829)
A fost compozitor, dirijor și teoretician. A fost unul dintre inițiatorii simfoniei
franceze. A pus bazele școlii simfonice pariziene. A înființat concertele de amatori. A fost
primul dirijor din Franța al unei simfonii de Haydn. A scris opere, lucrari religioase și lucrari
coregrafice.
 III. Scoala de la Londra
Johann Christian Bach (“Bach londonezul”) (1735-1782)

Era compozitor și pianist german. In creatia sa se observa o foarte mare simplitate.

Concertele pentru clavecin sunt cele care stabilesc tiparul concertului clasic pentru pian,
influențându-l mai tarziu pe Mozart. Creația sa cuprinde sonate pentru clavecin, simfonii,
opere (“Orione și Zinaida”, “Temistocle”).

IV. Scoala nord-germana

Wilhelm Friedemann Bach (1710-1784)

A fost compozitor, clavecinist și organist. A contribuit la definirea genurilor moderne

ale sonatei și concertului. Prin cele 9 simfonii ale sale a încercat o sinteza și o continuare a
genurilor de concerto grosso și a concertelor Brandenburgice. Creația sa cuprinde simfonii,
sonate, fugi, fantezii pentru clavecin, cantate și muzica religioasă.

Carl Philipp Emmanuel Bach (1754-1788)

Compozitor și clavecinist, a fost creatorul stilului modern de Sonata bitematica (cu

doua teme), adoptată mai tarziu de Haydn și Mozart. A fost clavecinist in orchestra printului
Prusiei. A teoretizat cântul pianistic in cartea sa intitulată “Eseu asupra adevăratei maniere de
interpretare la instrumentele cu claviatura”.

Creația sa cuprinde lucrari pentru clavecin, muzica religioasă (“Oratoriul evreii in

desert”; “Oratoriul Învierea și Înălțarea Domnului”). A mai scris concerte pentru pian și
simfonii.

Michael Haydn (1737-1806) (Haydn’s brother)

A fost compozitor, a scris un Recviem in do minor, divertismente, muzica de scena

(opere), mise și serenade.

Karl Ditters von Dittersdorf (1739-1799)

Compozitor și violonist, a studiat genurile și formele clasice cu rolul de a consolida

muzica clasica. A scris simfonii, concerte pentru vioara, opere (“Doctor și farmacist”,
“Amore in musica”).

Leopold Mozart (1719-1787) (Mozart’s dad)

Compozitor, dirijor, teoretician, pedagog, violonist.

Creația: “Plimbarea cu trenulețul”, “Simfonia jucăriilor”, “Nunta țărănească”,
“Divertisment militar”.
Folosește in orchestra, in lucrările sale, cimpoiul, flașneta, focuri de pistol.
 Prima scoala vieneza

Franz Joseph Haydn (31 Martie 1732 - 31 mai 1809)

A fost un compozitor austriac.

La vârsta de 6 ani a luat primele lecții de muzica de la un unchi de-al sau, iar la vârsta
de 7 ani a fost admis in corul de copii al catedralei Stephansdom din Viena. In acest cor a
cântat pana la 17 ani, când a fost dat afara din cauza schimbării de voce.
A studiat ca autodidact, in special tratatul “Gradus ad Parnassum” al lui Johann Joseph
Fux și primele sonate ale lui Carl Philipp Emanuel Bach. In 1761 a intrat in slujba printului
Esterházy, căruia i-a devenit capel maestru al orchestrei la castel.

Avem doua etape de dezvoltare din viața lui Haydn.

I. În prima etapa (1761-1791)

- preia conducerea efectivă a orchestrei de la castelul lui Esterházy;

- diversifica și mărește componenta orchestrei;
- pune bazele cvartetului și simfoniei clasice;
- introduce menuetul ca mișcare de sine stătătoare;
- tinde spre omogenizarea ansamblurilor, a sonoritatilor și a echilibrului construcțiilor
arhitecturale;
- compune exclusiv pentru festivitățile princiare.
A compus serenade, divertismente, cvartetele soarelui, prusiene, un foarte mare număr
de simfonii și o misa, „Missa Brevis”.

In 1770 Haydn este influențat de curentul „sturm und drang” (furtuna și avânt) și de
stilul mozartian.

II. A doua etapa (1791-1809)

A plecat de la Esterházy, devenind muzician independent și câștigându-și traiul din

propriile concerte.
In 1791, la oferta impresarului Solomon, pleacă in primul sau turneu la Londra. In
prima sa perioada de la Londra apar primele sale simfonii londoneze. Tot la Londra a obținut
titlul de „Doctor Honoris Causa”, oferit de universitatea Oxford. În semn de mulțumire,
Haydn a compus simfonia no.92 „Oxford”.
 Caracteristici ale creației lui Haydn:

Melodia este marcată de caracterul divertismentului. Este simpla și pregnantă,

predominant acordica, într-un ambitus extins, îmbogățită cu numeroase formule de
ornament, aceste formule fiind preluate din perioada Barocului. Majoritatea lucrărilor lui
Haydn sunt scrise in tonalități majore.

Contrastul tematic este mai accentuat, având un caracter descriptiv. In creația sa apar
melodiile populare de inspirație croata și austriaca.

Ritmul este alert, bazat pe formule clare, simetrice și precise. Foarte apropiat de
caracterul dansant al muzicii baroce. Se observa simetria formulelor binare și ternare, cu rare
formule ritmice excepționale.

Armonia - diatonica tonală, in care întâlnim trisonuri înlănțuite pe trepte principale, cu

putine apariții pe treptele secundare. Se păstrează tonalitatea intiaiala cu usoare treceri prin
tonalitățile înrudite, apar cromatisme (rare) și se observa accentuarea stilului fugat.

Creația lui Haydn cuprinde lucrari instrumentale, camerale, muzica simfonica și

muzica vocal-simfonica.

Lied-urile pregătesc apariția lied-urilor lui Schubert.

Lied-urile pentru voce și pian sunt simple, concepute in limbajul pianistic al sonatelor,
mai rar in genul recitativului acompaniat.
Predomina melodia simetrica.
Tematica acestora este variata de la cântece glumețe la cele grave.

Sonatele pentru pian

- 60 de sonate pentru pian, majoritatea scrise in tonalități majore, in doua-trei părți,

una singura scrisa in patru părți (in Sol major).

Sunt scrise in 3 etape.

I. In prima etapa sunt considerate lucrari ocazionale, numite de Haydn
“divertismente”. Alături de Carl Philipp Emanuel Bach, Haydn contribuie la forma definitiva
a genului de sonata in 3 părți și la stabilirea sonatei bitematice (doua teme) in prima parte.
II. A doua etapa începe cu anul 1780, când apar influențele curentului artistic „sturm
und drang”. Tot in aceasta etapa se intensifica scriitura polifonica.
III. A treia etapa - sonatele de maturitate, scrise in perioada călătoriilor sale la
Londra.
 Cvartetele de coarde

Sunt 84 de cvartete de coarde, Haydn fiind creatorul lor.

Se observa o evoluție stilistica și de tranziție, pornind de la muzica de divertisment,
pana la cea cu mesaj artistic.
Titlurile cvartetelor nu sunt programatice, ele se referă la amănunte ale lucrărilor sau
la circumstanțele in care au fost scrise sau difuzate.
Exemple:
- Cvartetul “Ciocârlia”, in care apar pasaje onomatopeice.
- Cvartetul “Cvintelor”, in care tema este construită pe o succesiune de cvinte.
- Cvartetele “Soarelui”, in care Haydn aduce o scriitura preponderent contrapunctică.
- Cvartetele “Rusești”, dedicate țarului Rusiei, in care întâlnim tendințe spre
romantism.
- Cvartetele “Prusiene” dedicate regelui Prusiei.
- Cvartetul “Imperial” op. 76 no. 3, in care in partea a doua avem imnul Germaniei.
Se accentuează stilul fugat, toate cvartetele terminându-se cu câte o fuga.

Creația simfonica

- 104 simfonii, scrise in 3 etape.

I. Prima etapa (1759-1770)

- simfoniile au forma tripartita, după modelul uverturii italiene.

- se observa influența stilului vocal prin utilizarea îndelungată a unor instrumente
soliste.
Exemple: Simfonia no. 6 „Dimineata”, no. 7 „Prânzul”, no. 8 „Seara”.

II. A doua etapa (1770-1790)

- apar influențele „sturm un drang”.

- simfoniile sunt bazate pe urmatoarea schema:
Prima parte - allegro, construită in forma de sonata, precedata sau nu de o introducere
lenta.
A doua parte - adagio, in forma de lied sau tema cu variatiuni.
A treia parte - menuet, cu caracter dansant foarte apropiat de dansul austriac.
A patra parte - presto sau allegro, in forma de rondo sonata sau tema cu variațiuni.

Exemple: Simfonia no. 44 “Simfonia doliului”, Simfonia no. 45 „Simfonia despartirii”

sau „Simfonia lumânărilor” si Simfoniile pariziene no. 82, 87.
 III. A treia etapa (1791-1809)
Este perioada de apogeu a lui Haydn, in care scrie ultimele 12 simfonii cuprinse in
ciclul celor 12 simfonii londoneze și în care face o sinteza a stilului simfonic clasic.
Simfoniile au introduceri lente, cu caracter dramatic, aluziv programator. Dintre ele:
Simfonia no. 94 „Surpriza”, Simfonia no. 100 „Militara”, Simfonia no. 101 „Ceasornicul” și
Simfonia no. 104 „Cimpoiul”.

Creația vocal-simfonica.
Doua oratorii foarte importante: Oratoriul „Creatiunea” și Oratoriul „Anotimpurile”.
Oratoriul „Creatiunea” este scris pe un text al unui poem englez “Paradisul pierdut”,
in care este glorificata divinitatea, natura, omul și viața. Este alcătuit din 3 părți, inspirate din
povestiri biblice și anume: prima parte - cerul și pământul , a doua parte - viața pe pământ și
a treia parte - omul.
Oratoriul „Anotimpurile” este scris după un poem iluminist, un poem închinat
omului și naturii. Avem 3 soliști: Simon, Luca și Hanna.