Cultura muzicală a Evului Mediu

Perioada Evului Mediu (sec. V-XVII) se împarte în trei etape:

- Evul Mediu timpuriu – Ars Antiqua (sec. V-XI);

- Evul Mediu mijlociu – Ars Nova (sec. XII-XIV);

- Evul Mediu dezvoltat – Renașterea (sec. XV-XVII).

Ars Antiqua (sec. V – XI)

Muzica acestei perioade este în cea mai mare parte sacră și

caracterizată prin dezvoltarea lentă a unei independențe mai ritmice

dintre voci în texturi polifonice. Tot acum s-a căutat un

sistem de redare cât mai exactă a înălțimii sunetelor. La început

sunetele au fost notate cu literele alfabetului latin, după care s-a

trecut la notația cu neume. Mai târziu, Guido d’Arezzo a fixat sistemul

de cinci linii și patru spații (portativul) precum și denumirea silabică a

sunetelor: ut, re,mi, fa, sol, la, iar mai tarziu si, luate din capetele de

versuri ale unui imn medieval închinat sfântului Ioan Botezătorul: “Ut

queant laxis,/ Resonare fibris,/ Mira gestorum,/ Famuli tu

orum,/Solve poluti,/ Labii reantur,/ Sancte Ioannes.”

În Ars Antiqua artele au fost subordonate bisericii creștine, care a

dominat întreaga viață economică și social-politică a popoarelor. În

Răsărit, arta muzicală era cunoscută sub numele de artă bizantină.

Cântecul bizantin era vocal și omofon, unul dintre reprezentanții

acestuia fiind Sf. Ioan Damaschinul. La Roma, Papa Grigore I

selectează și compune cântece bisericești (gregoriene), reunite într-o

carte numită Antifonar. Cântecul gregorian era cântat vocal numai

de către bărbați, omofon, iar textul era în limba latină. Muzica

religioasă era promovată de Școala de la Notre Dame din Paris (prima

școală de compoziție), înființată de Leonid și Perotin. Ca genuri

muzicale, Ars Antiqua propune canonul și motetul (piesă corală

polifonică, ce se cântă la diferite procesiuni).

Mai târziu, biserica nu s-a mai putut împotrivi pătrunderii elementelor

populare în limba religioasă, fenomenul de laicizare luând astfel un

avânt deosebit. Un rol important în laicizarea muzicii l-au

avut cavalerii trubaduri. În epocă, acești artiști erau cunoscuți sub

numele de trubaduri (sudul Franței, Spania, Italia), truveri (nordul

Franței), minnesingeri și meistersingeri (Germania), iar locurile în care

aceștia puteau fi găsiți erau castelele nobiliare. Arta acestor

cavaleri a adus și unele îmbunătățiri în domeniul notației muzicale: pe

lângă semnele de înalțime muzicală au apărut și cele de durată. Unul

dintre cei mai de seamă reprezentanți ai acestora este Adam de la

Halle.