REFERAT SIMFONISMUL BEETHOVENIAN

Ludwig van Beethoven a fost un compozitor German , recunoscut ca unul din cei mai mari
compozitori din istoria muzicii. Este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasica si
romantica ale muzicii.

Ludwig van Beethoven s-a născut în 1770 la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann van
Beethoven (1740-1792), de origine flamandă și al Magdalenei Keverich van Beethoven(1744-1787).
Simfonia nr. 1 în Do major, op. 21, a lui Ludwig van Beethoven a fost dedicată Baronului
Gottfried van Swieten, un protector al compozitorului. Lucrarea a fost publicată la Leipzig în 1801. Nu
se știe cu exactitate când a finalizat Beethoven această simfonie, dar schițele ultimei părți datează din
1795
Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui, un cântăreț de
curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical precoce al fiului său, acesta a
încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus
Mozart. Beethoven a început să ia lecții de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul Christian
Gottlob Neefe. Acesta recunoaște dotarea muzicală excepțională a tânărului Beethoven și, cu sprijinul
arhiepiscopului Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena. Aici ia câteva lecții cu
Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, din cauza îmbolnăvirii și morții mamei sale.
În următorii patru ani lucrează cu capela curții arhiepiscopale și cu orchestra teatrului din Bonn, având
astfel prilejul să-și îmbogățească cunoștințele muzicale cu operele aflate în circulație în acel timp. În
această perioadă compune o cantată cu ocazia morții împăratului Iosif al II-lea, fratele
arhiepiscopului Maximilian Franz, binefăcătorul său.
În noiembrie 1792 Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul
lui Joseph Haydn, mai târziu și al lui Antonio Salieri. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven
reușește să câștige favorurile aristocrației vieneze prin concerte private, cu această ocazie căpătând
faima de virtuoz pianist și de compozitor. Grație acestor relații și a contactelor cu casele de editură,
care îi publică unele compoziții, Beethoven reușește să dobândească o independență, pe care și-a
dorit-o cândva și Mozart.
În martie 1795 apare pentru prima dată în fața publicului vienez executând primul său concert
pentru pian și orchestră. Urmează o serie de concerte
la Praga, Dresda, Berlin și Preßburg (Bratislava). După primele sonate pentru pian - printre care
sonata op. 13 "Patetica" - , Beethoven deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde,
compune și prima lui simfonie, în Do-major. În același timp apar primele semne ale scăderii auzului,
ceea ce îl face să se izoleze tot mai mult de societate. În celebrul "Testament de la Heiligenstadt"
(1802) Beethoven se adresează fratelui său, înspăimântat de surzenia sa tot mai accentuată. Totuși,
tocmai în acești ani, Beethoven compune o serie de opere desăvârșite ale stilului clasic de maturitate,
cum sunt cele trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a "Eroica", apoi sonata pentru pian op. 57
"Appassionata", concertul pentru vioară și orchestră, simfoniile a V-a (a "Destinului") și a VI-a
("Pastorala").
Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu
interlocutorii erau "caietele de conversații", în care aceștia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a
întrerupt însă creația artistică, în 1819 compune "Variațiile-Diabelli" pentru pian, în 1820 se execută
prima versiune a "Missei Solemnis", realizează ultimele sale sonate pentru pian și cvartetele de
coarde, în sfârșit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiție a Simfoniei
a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluționar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci
salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăși familia imperială era salutată la intrarea în sală doar
cu trei salve. Simfonia a dezlănțuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se
găsea pe scenă cu fața la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea
ridicată în picioare striga și își agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu fața la public,
putând astfel să-și trăiască triumful.
Tot mai bolnav, fiind țintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26
martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de
locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de două ori
exhumat și reîngropat în Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.
 Simfonia nr.1 este orchestrată pentru două flauturi, două oboaie, două clarinete în Do,
doi fagoți, doi corni în Do și Fa, două trompete în Do, timpane și coarde.
Părțile pentru clarinet sunt interpretate astăzi de clarinetele în Si bemol deoarece clarinetele în
Do și Re nu mai sunt folosite. Totuși, sunt controverse dacă trebuie interpretate pe un clarinet în Si
bemol sau un clarinet în Mi bemol. Timbrul clarinetului în Mi bemol este mult mai apropiat de cel al
clarinetului în Do sau Re comparativ cu sunetul mai cald al clarinetului în Si bemol.

Structură
Simfonia este structurată în patru părți:

1. Adagio molto - Allegro con brio, 4/4 - 2/2

2. Andante cantabile con moto, 3/8, Fa major
3. Menuetto: Allegro molto e vivace, 3/4
4. Adagio - Allegro molto e vivace, 2/4

Instrumentație
Simfonia este orchestrată pentru :
2 flauturi,
2 oboaie,
2 clarinete în Do,
2 fagoți,
2 corni în Do și Fa,
2 trompete în Do,
 timpane,
  coarde.

Părțile pentru clarinet sunt interpretate astăzi de clarinetele în Si bemol deoarece

clarinetele în Do și Re nu mai sunt folosite. Totuși, sunt controverse dacă trebuie interpretate pe
un clarinet în Si bemol sau un clarinet în Mi bemol. Timbrul clarinetului în Mi bemol este mult mai
apropiat de cel al clarinetului în Do sau Re comparativ cu sunetul mai cald al clarinetului în Si
bemol.[
 Simfonia nr. 2 a lui Beethoven a fost compusă în principal în timpul șederii sale în
Heiligenstadt din 1802, perioadă în care surzenia sa a devenit tot mai evidentă și a început să
realizeze că ar putea fi incurabilă. Lucrarea a avut premiera la Theater an der Wien din  Viena pe 5
aprilie 1803, concert în care a avut loc și premiera celui de-al treilea concert pentru pian și
a oratoriului Hristos pe Muntele Măslinilor. Este una din ultimele lucrări a așa numitei "perioade
timpurii" a lui Beethoven

Instrumentație
Simfonia este orchestrată pentru :
2 flauturi,
2 oboaie,
2 clarinete în La,
2 fagoți,
2 corni în Re și Mi,
2 trompete în Re,
 timpane ,
coarde.
Beethoven a transpus întreaga simfonie pentru un trio de pian care poartă același număr
opus.

Structură
Simfonia este structurată în patru părți:

1. Adagio molto, 3/4 - Allegro con brio, 4/4

2. Larghetto, 3/8 în La major
3. Scherzo: Allegro, 3/4
4. Allegro molto, 2/4
 Simfonia nr. 3 în E ♭ major , op. 55, (de asemenea, italiană Sinfonia Eroica , Simfonie
eroică ) este o simfonie în patru mișcări de Ludwig van Beethoven . 

Instrumentație

Simfonia este orchestrata pentru:

2 flauturi ,
2 oboe ,
2 clarinete în B ♭ ,
2 basoane ,
3 coarne (primul în E ♭ , C și F; al 2-lea în E ♭ și C; și al 3-lea în E ♭ ),
2 trâmbițe în E ♭ și C, timpani în E ♭ și B ♭ (în mișcările 1, 3 și 4) și în C și G (în a 2-a
mișcare)

Structură
Simfonia este în patru parti :
1.Allegro con brio (12-18 min.) ( E ♭ major )
2.Marcia funebre : Adagio molto (14-18 min.) ( Minusculă )
3.Scherzo : Allegro vivace (5-6 min.) (E ♭ major)
4.Finale: Allegro molto (10-14 min) (E b major)
 Simfonia a IV-a în Si bemol major, opus 60 este o simfonie a compozitorului german Ludwig
van Beethoven, scrisă în vara anului 1806. Premiera simfoniei a avut loc în martie 1807 într-un
concert privat la reședința prințului Joseph Franz von Lobkowitz

Structură
Simfonia este structurată în patru părți:
1. Adagio-Allegro vivace 2/2
2. Adagio 3/4 în E bemol major
3. Allegro vivace 3/4
4. Allegro ma non troppo 2/4
O interpretare tipică durează aproximativ 32 de minute.

Instrumentație

Simfonia este orchestrată pentru:

flauturi,
2 oboaie
2 clarinete în Si bemol,
2 basuri,
2 corni francezi în Si bemol și Mi bemol,
2 trompete în Si bemol și Mi bemol, 
timpane 
instrumente cu coarde.
 Simfonia a V-a în Do minor opus 67 este una dintre cele mai cunoscute simfonii ale celebrului
compozitor german Ludwig van Beethoven. Se folosește deseori drept exemplu de muzică clasică. A
fost supranumită în trecut și „Simfonia destinului”. A fost compusă de Beethoven într-o fază grea a
vieții sale.

Premiera simfoniei a avut loc la 22 decembrie 1808, când a fost cântată împreună cu simfonia
a VI-a (așa-numita Pastorala), cu Concertul Nr. 4 pentru pian precum și cu părți din Misa în Do major.

Este una dintre cele mai cunoscute compoziții din muzica clasică și una dintre cele mai
frecvente simfonii  și este considerată pe scară largă una dintre pietrele de temelie ale muzicii
occidentale. Spectacol pentru prima dată la Viena Theatre an der Wien în 1808, lucrarea și-a obținut
reputația prodigioasă la scurt timp după aceea. ETA Hoffmann a descris simfonia drept „una dintre
cele mai importante lucrări ale vremii”. Așa cum este tipic simfoniilor din perioada clasică , a cincea
simfonie a lui Beethoven se află în patru mișcări .

Instrumentație

1 picolo (a patra miscare) ,

2 flauturi ,
2 oboe ,
2 clarinete ,
2 basoane ,
1 contrabason ( a patra miscare )
2 coarne ,
2 trompete ,
3 tromboane ( alto,tenor si bas)

Structură

1.Allegro con brio (minor) ,

2.Andante con moto ( A b major)
3.Scherzo:Allegro ( C minor) ,
4. Allegro-presto (C major)
 Simfonia a VI-a in Fa major cunoscuta si sub numele de Simfonia pastorala , este o simfonie
compusa de Ludwig van Beethoven si finalizata in 1808. Una din putinele lucrari ale lui Beethoven
continand continut explicit programatic . Simfonia a fost interpretata pentru prima data in Theater an
der Wien la 22 decembrie 1803 intr-un concert de patru ore.

Instrumentație

Simfonia este orchestrată pentru:

2 flauturi,
1 piccolo,
2 oboe,
2 clarinete in B b,
2 basoane,
2 trompete,
2 tromboni (tenor)

Structură
1. allegro man non troppo (F major)
2. andante molto mosso (B b major)
3. allegro (F major)
4. allegro (F minor)
5. allegretto ( F major)
 Simfonia nr. 7 în A major , op. 92, este o simfonie în patru mișcări compuse de Ludwig van
Beethoven între 1811 și 1812, îmbunătățindu-și în același timp sănătatea în orașul balnear
din Teplice . Lucrarea este dedicata contelui Moritz von Fries. La premiera sa, Beethoven a fost
remarcat ca a fost una dintre cele mai bune lucrari ale sale.

Instrumentație

Simfonia este orchestrata pentru :

2 flauturi,
2 oboe,
2 clarinete ,
2 basoane,
2 coarne,
2 trompete ,
timpani ,
coarde ,

Structură
1.Poco sostenuto- Vivace (A major)
2.Allegretto ( A minor )
3. Presto-Assai meno presto ( F major- D major)
4,Allegro (A major)
 Simfonia nr.8 in F major , op.93 este o simfonie in patru miscari compuse de Ludwig van
Beethoven in 1812. Beethoven a mentionat-o cu drag ca „mica mea simfonie in F” , distingan-o de a
sasea simfonie , o lucrare mai lunga in F.
A opta simfonie este in general cu inima usoara , desi nu e usoara . Unii ascultatori asculta
diverse pasaje din simfonie drept glume muzicale. La fel ca in cazul altor lucrari , cum ar fi sonatele
pentru pian Opus27 , simfonia se abate de la traditia clasica pentru a face ultima miscare sa fie cea
mai grea dintre cele patru.
Lucrarea a fost inceputa in vara anului 1812 , imediat dupa finalizarea Simfoniei nr.7.
Premiera a avut loc la 27 februarie 1814 , la un concert in Redoutensaal , Viena .

Instrumentație

2 flauturi ,
2 oboe ,
2 clarinete in B b ,
2 basoane ,
2 coarne in F,
2 trompete ,
Timpani ,
Coarde,

Structură
1.Allegro vivace e con brio ( F major) ,
2.Allegretto scherzando ( B b major)
3. Tempo di menuetto ( F major) ,
4. Allegro Vivace ( F major ) ,
 Simfonia a 9-a cunoscutăsi ca Oda bucuriei  este una din cele mai renumite compoziții ale
lui Ludwig van Beethoven. Mai este renumită și pentru grandiosul final coral pe versurile
poetului Friedrich Schiller. Această simfonie este actualul imn oficialal Uniunii Europene, având
premiera în 1827. Așa cum spunea și Sergiu Celibidache [1], Beethoven, fiind surd atunci când a scris
simfonia, a avut nevoie de o putere mare de spiritualizare pentru a fi sigur de frumusețea simfoniei lui.
Simfonia a 9 a în re minor, op. 125 (uneori cunoscută doar ca "Coral"), este ultima simfonie
completă de Ludwig van Beethoven (1770-1827). Finalizată în 1824, simfonia este una dintre lucrările
cele mai cunoscute din repertoriul clasic occidental. Printre critici, este considerată a fi printre cele mai
mari opere ale lui Beethoven, și este considerată de unii cea mai mare bucată de muzică scrisă
vreodată. 
Beethoven a fost dornic să facă premiera la Berlin, cât mai curând posibil deoarece el crezuse
că în Viena domina aerul compozitorilor italieni ca Rossini.
Premiera simfoniei a IX-a a avut loc la Viena, la teatrul Kärntnertor (Theatre am Kärntnertor) în
anul 1824 împreună cu uvertura "Sfințirea Casei" și primele părți ale compoziției Missa Solemnis.
Aceasta a fost prima apariție a lui Beethoven după 12 ani. Sala era plină. Soprana Henriette Sontag și
Soprana alto Caroline Unger au apărut primele pe scenă

Instrumentație
Instrumente de suflat
Piccolo (pentru a patra parte)
2 Fluiere
2 Oboi
2 Clarinete în la, si-bemol și do
2 Fagoturi
Contrafagot (pentru a patra parte)
Instrumente din alamă
2 Cornuri (1 și 2) în re și si-bemol
2 Cornuri (3 și 4) în si-bemol (bas), si-bemol și mi-bemol
2 Trompete în re și si-bemol
3 Tromboane (alto, tenor, și bas; pentru a doua și a patra parte)
Percuție
Timpan
Tobă bas(pentru partea a patra)
Trianglu (pentru a patra parte)
Cinele (pentru a patra parte)
Muzică vocală (pentru a patra parte)
Soprană solo
Alto solo
Tenor solo
Bariton solo
SATB - Cor
Instrumente cu coarde
Viori I, II
Viole
Violonceluri
Contrabasuri

Structură
1.Allegro Ma Non Troppo
2.Scherzo
3.Adagio Molto e Cantabile
4.Finale (cor interpretând Oda bucuriei)

BIBLIOGRAFIE : WIKIPEDIA
12 LECTII DE ISTORIA MUZICII LUDWING VAN BEETHOVEN 

REFERAT SIMFONISMUL BEETHOVENIAN

STUDENT:ROSU MARIAN CRISTIAN
AN:III
RESTANTA ISTORIA MUZICII AN II , SEM I.