Aspecte ale evoluţiei

pedagogiei viorii
(Tema 2)

Conf. univ. dr. Tatiana Noia

 Dezvoltarea concepţiilor metodice în
Baroc şi Clasicism. Apariţia primelor
manuale
 Învăţământul muzical instituţionalizat.
Şcolile de vioară în secolul 19
 Concepţii metodice în epoca modernă
 Şcoala românească de vioară
Dezvoltarea amatorismului muzical /
instrumental duce la apariția
preocupărilor pedagogice.
Trei direcţii:
 tratate teoretice pentru învăţarea elementelor
de bază ale limbajului muzical
 manuale generale pentru învăţarea diverselor
instrumente
 lucrări muzicale propriu-zise, de dificultate mică
şi medie.
Caracteristicile pedagogiei viorii
în Baroc sunt:

 empirismul didactic al tradiţionalei

metode maestru–discipol, dominată
de imitaţie, sub lozinca ,,fă ca mine”

 autodidacticismul prin metodele de

tip ,,învaţă singur”.
 1695 – Manuale de vioară
,,Self-instructor”
 Bologna: „The Self-Instructor on the Violin”
(Autoinstruirea la vioară)
 Anglia:
 „Nolens Volens or you shall learn to Play on the
Violin whether you will or no” (Vrând-nevrând vei
învăţa să cânţi la vioară indiferent dacă vrei sau nu).
 ,,The Self-Instructor on the Violin or the Art of
Playing on the Instrument” (Autoinstruirea la vioară
sau arta de a cânta la instrument)
 Arcangelo Corelli (1653 – 1713)
Părintele violonisticii moderne
 cantabilitatea vocală transpusă în cantilenele violonistice
ale părţilor lente, solicitând o mare expresivitate, susţinerea
sunetului şi ornamentarea specific barocă;
 scriitura polifonică a fugilor din părţile secunde ale
sonatelor da chiesa pentru vioară şi bas continuu,
necesitând dezvoltarea tehnicii de duble coarde;
 scriitura de tip tocată, motorică, preluată de la
instrumentele cu claviatură, în Allegro-urile din sonatele
pentru vioară şi bas continuu, părţi tipic violonistice ce
solicită agilitatea şi sincronizarea perfectă a mişcărilor
instrumentale ale celor două mâini.
 Giuseppe Tartini (1692 – 1770)
Dezvoltarea virtuozității violonistice

În anul 1728 Tartini va înfiinţa la Padova ,,Şcoala

Naţiunilor”, o academie pentru numeroşii violonişti
din toată Europa.

,,Per ben suonare bisogna ben cantare” care poate

fi adaptată în limba română astfel: ,,Pentru a cânta
bine la instrument trebuie să cânţi bine din gură.”
Preocupări metodice (2 surse):
 Scrisoare din anul 1760 (publicată în anul 1771)
adresată elevei sale Maddalena Lombardini, în care
vorbeşte despre dezvoltarea tehnicii de arcuş prin
studierea Allegro-urilor (părţile motorice) din
Sonatele pentru vioară şi bas continuu, op.5, ale lui
Corelli şi
 Arta arcuşului, scrisă în jurul anului 1750, în care,
pe baza unei Gavote de Corelli, Tartini elaborează 50
de variaţiuni melodico-ritmice solicitând o mare
diversitate de combinaţii de trăsături de arcuş.
 Francesco Geminiani (1687 – 1762)
Prima metodică a viorii
1751 „Arta de a cânta la vioară”

A. Estetic (Prefața)
 muzica nu trebuie doar să placă urechii, ci să se
adreseze minţii, să trezească imaginaţia, să
stăpânească pasiunile;
 muzica nu trebuie să fie imitaţia cântecului cucului
şi a altor păsări, a glasului animalelor, sau a sunetelor
altor instrumente, ci trebuie să redea trăirile şi
sentimentele umane;
 dificultăţile tehnice gratuite, acrobatice, lipsite de
conţinut muzical nu îşi mai au locul în muzică.
B - Violonistic:
 ,,apucarea Geminiani” – acea plasare a mâinii stângi
pe gâtul viorii, considerată de autor ca fiind cea mai
eficientă în formarea pozării corecte, care pune degetul
1 pe coarda mi, degetul 2 pe coarda la, degetul 3 pe
coarda re şi degetul 4 pe coarda sol;
 semitonurile diatonic şi cromatic – a căror cantitate
este diferită de cea acceptată astăzi, şi anume:
semitonul diatonic era considerat mare (major) şi
semitonul cromatic era considerat mic (minor).
 Leopold Mozart (1719 – 1787)

1756, tratatul Încercarea unei temeinice

metode de vioară, tratat ce va fi foarte
răspândit în Europa prin multiplele ediţii şi
traduceri. În acest fel concepţia metodică a
lui Leopold Mozart a exercitat o mare
influenţă asupra violonisticii timpului.
Foarte interesant, din punct de vedere al
perspectivei istorice, este ultimul capitol al părţii a
treia, intitulat Despre citirea exactă a notelor şi
despre o bună execuţie în general. Aici autorul se
adresează orchestrantului, cerându-i să respecte
textul muzical şi, de asemenea, să se conformeze
intenţiilor compozitorului în ceea ce priveşte
caracterul, afectele, sentimentele lucrărilor –
aspecte care sunt de la sine înţelese astăzi de orice
interpret, dar care pe vremea lui Mozart nu erau
luate în seamă de către violoniştii concertişti.
Învăţământul muzical instituţionalizat.
Şcolile de vioară în secolul 19

Învățământ instituționalizat:
 Politică educațională
 Instituții specializate
 Profesori de specialitate
 Metode/Manuale

Conservatorul din Paris – 1795

Secolul 19 - vastă literatură didactică / 3 direcţii:
 metode/studii progresive pentru învăţarea viorii, ca de
exemplu: Méthode de violon, realizată în anul 1802 de Pierre
Baillot (1771-1842), Pierre Rode (1774-1830) şi Rodolphe
Kreutzer (1766-1831) la cererea conservatorului din Paris;
Metodă de vioară, de Louis Spohr (1784-1859) apărută în anul
1831; L’Art du Violon scrisă de Pierre Baillot şi publicată în anul
1834; Grande Méthode de Charles Auguste de Bériot (1802-
1870), publicată în anul 1858);
 caiete de studii melodice şi capricii: Gaviniès, Mazas, Dancla,
Rode, Kreutzer, Bériot, Paganini, Vieuxtemps, Wieniawski, Ernst;
 concerte ,,de şcoală”: Rode, Kreutzer, Spohr (cu menţiunea că
atributul ,,de şcoală” a fost ataşat ulterior de către pedagogii
secolului 20).
 Carl Flesch – ,, The Art of Violin Playing”
Școlile de vioară clasificate după maniera de
apucare şi mânuire a arcuşului
 ,,Vechea apucare germană”, în care degetul
arătător este plasat pe baghetă aproximativ lângă
încheietura dinspre vârful degetului
 ,,Noua apucare franco-belgiană”, în care degetul
arătător apasă bagheta cu falanga mijlocie
 ,,Cea mai nouă apucare, cea rusă” în care locul de
contact al indexului cu bagheta s-a deplasat spre
încheietura falangei de bază sau se face chiar pe
falanga de bază
Concepţii metodice în epoca modernă

 Învățământ de specialitate / profesionalism

 analiza foarte detaliată a elementelor de
tehnică violonistică în caiete de studii (O.
Sevcik, L. Capet)
 structurarea şi teoretizarea tehnicii viorii și
arcușului în lucrări metodice (L. Auer, C. Flesch,
I. Galamian)

 Învățământ pentru mase / amatori (S. Suzuki)

 Carl Flesch (1873 - 1944)
 Arta de a cânta la vioară
Două volume:
 I. 1923
 II. 1930
Trei părți:
 I. Tehnica generală
 II. Tehnica aplicată
 III. Realizarea artistică
 Studii de bază (Urstudien)
 Sistemul gamelor (Tonleiter-system).
 Memoriile
 Ivan Galamian (1903 – 1981)

Efrem Zimbalist spunea:

,,El ar putea învăţa şi o masă să cânte la
vioară”

Lucrarea:
„Principles of Violin Playing & Teaching„
,,Sunetul, intonaţia şi ritmul sunt elementele de bază ale muzicii.
De aceea este logic ca tehnica viorii să fie construită pe bazele
ferme ale acestor trei elemente traduse prin frumuseţea sunetului,
puritatea intonaţiei, controlul precis al ritmului. Pentru o apariţie
scenică de succes, tehnica trebuie să se îmbine cu interpretarea, o
bună realizare scenică depinde de următorii factori:
1. Factorul fizic: constând în (a) dotarea anatomică a individului, în
special forma degetelor, a mâinilor, la care se adaugă flexibilitatea
aparatului muscular; (b) funcţionarea fiziologică în ceea ce priveşte
mişcările instrumentale şi acţiunile musculare care le produc;
2. Factorul mental: abilitatea minţii de a pregăti, direcţiona şi
supraveghea activitatea musculară;
3. Factorul estetic-emoţional: capacitatea de a înţelege şi a simţi
sensul muzicii, la care se adaugă talentul de a transmite mesajul
expresiv ascultătorului.”
 Shiniki Suzuki (1898 – 1998)
 ,,absolut toţi copiii pot fi educaţi într-un mediu familial şi
social corespunzător, astfel încât factorii de mediu sunt mai
importanţi în creşterea unui copil decât aşa-numitul talent;
 Lecţiile pot fi începute la o vârstă fragedă, la trei şi, uneori,
chiar la doi ani, cu condiţia asigurării unui instrument
corespunzător ca mărime şi în perfectă stare de funcţionare
(au apărut viori mai mici de sfert: 1/8, 1/16 şi chiar 1/32;
 părinţii sunt participanţi activi învăţând ei înşişi materialul
muzical şi chiar instrumentul, asistând la lecţii, supraveghind
studiul zilnic şi stimulând copilul spre activităţi publice care să-
i facă plăcere şi să producă bucurie şi altora;
 ascultarea materialului de pregătit este o parte foarte
importantă a procesului, contribuind la formarea
reprezentărilor corecte muzical şi frumoase din punct de
vedere sonor;
 totul se cântă pe dinafară – fără pupitre şi partituri;
acesta este un element esenţial în educarea puterii de
concentrare asupra sunetului şi a deprinderilor tehnice prin
care acesta poate fi realizat; fiecare piesă va fi memorată,
chiar şi după ce elevul a început să citească muzica;
 deprinderile tehnice se formează pe baza repertoriului
aflat în cele 10 volume Suzuki, repetându-se şi şlefuindu-se
fiecare aspect tehnic până devine natural; nu se apelează la
materialul suplimentar al exerciţiilor tehnice şi studiilor
obişnuite în şcolile vocaţionale;
 pozarea corespunzătoare şi menţinerea pozei în timpul
diverselor activităţi precum şi corelarea permanentă
pozare-instrument odată cu dezvoltarea anatomo-
fiziologică a copilului de-a lungul timpului sunt esenţiale în
manevrarea corectă şi eficientă a instrumentului;
 eliberarea de tensiuni a corpului în timpul cântatului la
vioară este o grijă primordială şi aceasta se realizează prin
utilizarea jocurilor implicând activităţi fizice, necesitând
creativitatea profesorului în corelarea factorilor fizici,
muzicali, intelectuali;
 tonalizarea – adică sunetul clar, frumos şi procesul de
producere a lui – este conceptul central al metodei Suzuki,
însoţit fiind de accentul pus pe siguranţa în intonaţie;
 organizarea procesului este structurată astfel:
1. activităţi de învăţare:
• cursuri individuale săptămânale;
• cursuri colective pe grupuri mici /
medii o dată / de două ori pe lună sau
grupuri mari / foarte mari (festivaluri
anuale);
2. activităţi publice.
 George Enescu (1881 – 1955)
 iubirea constantă pentru muzică: ,,a trăi, a gândi, a
respira prin muzică”;
 rolul muzicii de a reda simţămintele omeneşti: ,,să vibrezi
tu însuţi pentru a-i face şi pe alţii să vibreze”;
 simţirea e mai importantă decât perfecţiunea tehnică
,,Tehnica poate fi rezumată într-un singur cuvânt: Muzica!”;
 munca este motorul vieţii şi cheia reuşitei profesionale:
,,Să te odihneşti de muncă prin muncă”; el spunea în anul
1931, când avea deja 50 de ani: ,,exersez şase ore zilnic;
învăţ, da învăţ ca un elev de şcoală elementară”;
 autocritica permanentă: ,,Nu sunt niciodată mulţumit”;
 autocritica permanentă: ,,Nu sunt niciodată
mulţumit”;
 voinţa, răbdarea şi disciplina sunt
importante în muzică: ,, ... arta , ... la urma
urmelor, nu e altceva decât o mare doză de
autodisciplină”;
 tânărul interpret trebuie:
1. să-şi cunoască posibilităţile;
2. să muncească raţional;
3. să-şi dezvolte autocontrolul
George Manoliu (1911 – 1997)

 Lucrări
Manual de vioară (volumele I-IV) – în
colaborare cu prof. Ionel Geantă
George Enescu, poet şi gânditor al viorii, 1986 –
lucrare distinsă cu
•Premiul Uniunii Compozitorilor din România
•Premiul Academiei Române.
Principii didactice

 emisia sonoră – act decisiv în comunicarea

artistică;
 necesitatea unei tehnici desăvârşite;
 gradaţia repertoriului;
 necesitatea organizării studiului;
 cunoaşterea stilurilor;
 dăruirea pedagogului faţă de discipolul
său.