UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE MUZICĂ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE INTERPRETARE MUZICALĂ

DIDACTICA SPECIALITĂȚII

Pozarea corectă și emisia sunetului la vioară

COORDONATOR: Conf. Univ. Dr. Tatiana Noia

STUDENT: Konstantinidis Charalampos, FIM, Anul II, Grupa 2

 București 2019

Pozarea Corectă

Conform lui Ivan Galamian, relația instrumentului cu corpul, brațele și mâinile, trebuie să fie una
care va permite o execuție comfortabilă și eficientă a tuturor mișcarilor instrumentale. Acestă este,
în uștimă analiza, principalul criteriu pentru "corectitudinea" oricărei atitudini corporale sau a
oricărei acțiuni musculare legate de cântatul la vioară.

Pozarea corectă la vioară nu ar trebui să facă obiecctul unor prescripții exacte, altele decât faptul
că instrumentistul ar trebui să se simtă în largul său.

Poziția în picioare

O poziție bună poate fi realizată ținând cont că greutatea corporală se bazează în primul rând pe
piciorul stâng, deoarece vioară se sprijină pe partea stângă. În poziția în picioare, greutatea trebuie
să fie distribuită uniform între picioare. Picioarele nu ar trebui să fie răspândite prea departe; de
treizeci până la treizeci și cinci de centimetri sunt suficiente pentru a da echilibrul adecvat. De
asemenea, spatele trebuie să fie drept și genunchii să fie flexați. Umerii trebuie să fie pastrați la
nivel și relaxați.

Poziția așezată
Fiecare violonist este cerut la un moment dat să participe la o orchestră sau într-o formație de
muzica de cameră, ceea ce înseamnă că instrumentistul ar trebui să cânte așezat pe scaun. Poziția
asezată necesită ca spatele să fie drept; distanța între picioare fiind aceeași cu cea din poziția în
picioare. Instrumentistul trebuie să fie așezat pe marginea scaunului, carei înalțimea ar trebui să
lase picioarele să se odihnească confortabil și plat pe podea cu piciorul superior orizontal. În plus,
talpile picioarelor să fie așezate pe podea aproximativ în dreptul umerilor. Trebuie specificat că
scaunul trebuie să aibă o bază solidă.

(Pentru ambele poziții este recomandabilă plasarea piciorului stâng ușor înainte)

Ținerea instrumentului/ Relația instrumentului fața de corp

Vioara se plasează orizontal pe umărul stâng, aproximativ paralel cu podea și inclinată la 45 de

grade. Trebuie să fie plasată pe clavicula și să fie sprijinită de mâna stângă și de umar. Ceafa
trebuie să ramână relaxată în timp ce capul cu o greutate blândă stabilizează vioara pe clavicula.
Pentru protejarea părții superioare a cutiei de rezonanță a viorii este folosită barbia care este
ajustată pentru lungimea gâtului a instrumentistului. De asemenea, o contra barbie este echipată
pentru a umple spațiul între spatele viorii și umărul instrumentistului precum corzile sunt ținute
paralel cu podea.

Mâna stângă

Principiul care se aplică pozarei adecvate a mâinii stângi desemnează degetele ca factor
determinant. Ele trebuie plasate astfel încât să le permită condițiile cele mai favorabile pentru
acțiunile lor variate. Odată ce acest lucru este făcut, fiecare alt aspect va găsi ulterior poziția sa
naturală corespunzatoare. De exemplu, cotul nu este plasat rigid niciodată . Indiferent de poziția
sa de bază, își schimbă poziția sub instrument, pe măsură ce degetele se deplasează peste corzi.
Încheietura mâinii nu trebuie să permită nicio curbă laterală și ar trebui să fie ținută astfel încât să
existe o aliniere aproximativă dreaptă a mâinii cu antebrațul, cu excepția semipoziției (altfel spus
"poziție pregușului"). Există totuși excepții specializate, cum se întâmplă de pilda în cazul
acordurilor sau pozițiilor înalte, situația în care încheietura mâinii va trebui să curbeze spre
exterior. Palma nu trebuie să ramână departe de gâtul instrumentului dar trebuie să atingă ușor
ambele părți ale gâtului de vioară, pentru a ajuta prin acest contact ușor orientarea întregii mâini.
De asemenea, palma nu trebuie să strângă gâtul instrumentului deoarece acest lucru provoacă
tensiuni care restricționează sever libertatea de acțiune a degetelor, palmei și brațului (eventual a
întregii mâini în general). Palma se va roti astfel încât degetele să cad rotunjite perpendicular cu
vârfurile pe tastiera; fie în poziție "patrată" fie într-o poziție alungită. Degetele își asumă poziția
alungită când trebuie să fie plasate cu un semiton sau un ton mai sus de la poziția lor de bază.
Bineînțeles, fiecare violonist trebuie să-și facă propriile ajustări pentru a permite plasarea necesară
și adecvată a degetelor de orice caz. De exemplu, dacă degetele sunt scurte, atunci gâtul
instrumentului este stabilit oarecum mai aproape de articulație de bază și cotul este plasat mai mult
spre dreaptă. În cazul contrar, dacă degetele sunt lungi, atunci gâtul instrumentului trebuie să fie
mai aproape de articulație de mijloc și cotul este ținut mai mult spre stângă. Ne ducem la concluzie
că plasarea cotului și reglarea verticală a mâinii în ceea ce privește gâtul, trebuie poziționate astfel
încât să fie comfortabile și să funcționeze eficient. Cu privire la degetul mare, dacă el este lung, se
va ridica considerabil deasupra nivelului tastierei deoarece degetele nu ar fi putut altfel să fie
plasate în locul lor potrivit pe corzi; în timp ce dacă este mic, ar trebui plasat mai mult sub gâtul
instrumentului. Totuși în mod normal, degetul mare ar trebui să fie plasat pe articulația celor două
falange ale lui vizavi de degetele arătător și mijlociu. În orice caz, degetul mare are nevoie de o
atenție deosebită pentru că foarte des este factorul responsabil pentru presiunea excesivă și
strângerea gâtului instrumentului, care contribuie la paralizia funcționării a mâinii stângi.

Mână dreaptă

Unul dintre principiile fundamentale a tehnicii mâinii drepte (/arcușului) este sistemul
articulațiilor. Pentru a lucra în ordine, articulațiile degetelor, degetului mare și brațului trebuie să
fie flexibile și suple. Trebuie adică să existe această elasticitate în funcționarea întregului braț de
la umăr până la vârfurile degetelor. Pentru a obține poziția de bază, începem cu plasarea degetului
mare fața de degetul mijlociu formând un cerc sau altfel spus un ''inel''. După aceea deschidem
puțin cercul inserând bagheta astfel încât degetul mare să fie în contact cu bagheta și capra,
păstrând totuși aceeași poziție în raport cu degetul mijlociu și anume al cercului inițial. Degetul
mare își pastrează curba exterioară și trebuie să țină marginea interioară a vârfului său în direcția
degetului mijlociu în timp ce el va fi curbat peste bagheta vizavi de degetul mare și va contacta
bagheta cu a treia falangă (partea degetului cea mai apropiată de unghie). Aceste doua degete
constutuie punctul central în jurul căruia funcționează celelalte degete, rolul lor este de a diviza
controlul degetelor și rularea arcușului. Al treilea deget se plasează peste capra. Cel de-al patrulea
deget este pus pe bagheta, pe partea după capra de construcție octagonală, aproape de cel de-al
treilea deget. De asemenea, vârful său nu se sprijină direct pe vârful baghetei ci pe partea interioară
a octagonului contactând suprafața plană de lângă partea superioară. Primul deget (arătător) este
plasat la o mică distanță de cel de-al doilea (mijlociu) și contactează bagheta cu a doua falangă a
degetului. Rolul lui principal se află în puterea lui care permite arcușului să dețină o ținere mai
bună pe corzi în momentul atacului. Cele patru degete deasupra baghetei trebuie să se plaseze cu
aproximativ aceeași distanță între ele. Ținerea ''corectă" a arcușului trebuie să fie una comfortabilă
cu toate degetele curbate într-un mod natural și relaxat; flexibilitatea rezultată trebuie să permită
tuturor articulațiilor ale degetelor și mâinii să funcționeze ușor, bine și eficient.

Emisia sunetului

Principiile fundamentale a emisiei sunetului la vioara sunt acțiunea flexibilă nu numai a întregii
mâini ci și arcușului, precum și mișcarea corectă a arcușului de a lungul corzii. Arcușul drept de
la capra la vârf constituie baza întregii tehnici a mâinii drepte. Arcușul trebuie să fie tras în linie
dreaptă perpendicular pe corzi sau altfel spus paralel cu caluș pentru a obține cea mai bună calitate
a sunetului. Ar trebui să menționăm că tragerea/împingerea arcușului pe coarda poate începe cu
punct de coardă sau nu, și în funcție de predenții opusului muzical din aer. În afară de acest lucru
, trebuie să luăm în considerare și cei trei factori fundamentali ai mâinii drepte. În primul rând
viteza (/canditatea arcușului). În al doilea rând presiunea exercitată asupra corzilor care are nevoie
de o atenție deosebită, deoarece controlul inexcact al acesteia poate provoca o schimbare a înalțimii
sonore și eventual să afecteze negativ intonația. În al treilea rând, punctul de contact care conform
lui S. Fischer poate fi imparțit în cinci părți. Acești factori sunt interdependenți, ceea ce înseamnă
că o schimbare în oricare dintre ei va necesita o adaptare corenspunzatoare în cel puțin unu dintre
ceilalți, cum se poate fi înțeles în urmatoarele exemple. Creșterea presiunii cu un punct de contact
constant necesită o creștere a vitezei arcușului; scăderea presiunii necesită o scădere a vitezei
arcușului. Creșterea presiunii cu o viteză de arcuș constantă necesită că punctul de contact să se
mute spre caluș. Scăderea presiunii cu o viteză de arcuș constantă necesită că punctul de contact
să se mute spre tastiera. O viteză mai mare cu o anumită presiune constantă necesită că punctul de
contact să se mute spre tastiera. O viteză mai mică cu o anumită presiune constantă necesită că
punctul de contact să se mute spre caluș. În orice caz, instrumentistul are de a alege din multe
variante după combinațiile acestor factori de bază care produc diferite stiluri și timbre ale
sunetului. În concluzie, după cum foarte corect spune și violonistul, pedagogul și compozitorul
Lucien Capet "pentru a obține cea mai mare varietate în interpretare, este esențial să dezvolți toate
capabilitățile mâinii drepte, deoarece caracterul superior al unei lucrări violonistice de artă nu se
află în tehnica mâinii stângi ci în arcușul".

BIBLIOFRAFIE

• ''Principles of violin playing and teaching'' - Ivan Galamian

• "La technique supérieure de l'archet" - Lucien Capet

• "Basics"( 300 excercises and practise routines for the violin) - Simon Fischer