A.

POZITIA DE CINTAT

(pozitia corpului si sustinerea violoncelului)

Violoncelul este singurul instrument cu coarde la care nu se poate canta decat asezat, in timp ce la
toate celelalte instrumente cu coarde putem adopta in timpul executiei tot atat de comod pozitia
sezat si ridicat. Prin aceasta se confirma traditia seculara a violoncelului – urmasul modern al violei
de gamba (basse de viole), la care se cinta in aceeasi pozitie.
Pentru deprinderea corecta a acestei pozitii, mai putin obisnuite estenecesar ca elevul sa tina seama
de la inceput de urmatoarele recomandari :
Elevul se va aseza pe cat este de posibil pe marginea scaului, in asa fel incat ambele picioare sa se
gaseasca pe o linie putin inalta.
Dup ace a asezat violoncelul (pe care-l sustine cu mana stanga) intre gambe (cu capul si gatul
instrumentului spre umarul stang), va strange usor cu picioarele partile laterale (inferioare)ale
violoncelului, ce ii vin cam in dreptul genunchilor. Dupa aceasta, piciorul drept se va tine cu putin
mai inapoi decat cel stang pentru a da instrumentului o usoara inclinare spre dreapta.
Se va evita acoperirea cu genunchilor a ecliselor, pentru a nu impedica (a surdina) vibratiile
sunetului.
La araniarea violoncelului in pozitie de cintat, un rol important il are piciorul (culisant,
de lemn sau de fier) care sustine instrumentul. Vom avea grija ca acesta sa fie de o másurá potrività;
prin lungimea sa trebuie sa tina violoncelul destul de sus (eclisele sa vina cu putin deasupra
genunchilor) pentru ca atunci cind se cintã pe coarda La sau Do (coardele extreme), arcusul, in
miscarea sa, sá nu atinga genunchii. Corpul va fi tinut intr-o pozitie fireasca, nesilità, usor inclinat
spre instrument, sprijinit pe solduri, nici exagerat de curbat, nici rigid.

B. POZITIA MINII STINGI SI APLICABEA DEGETELOR PE COARDE

Agezarea minii stingi pe instrument se face la capâtul de sus al gitului instrumentului.
Mina va cuprinde gitul intr-o pozitie arcuità, cu poignet-ul usor bombat in afarà, avind ca punct de
contact extremitatea superioarà a degetului mare, care va atinge, pe dedesubt, gitul violoncelului,
farà a-1 depäsi sau a trece peste el.
Degetele vor fi tinute deasupra tastierei usor curbate, in asa fel incit, la contactul lor cu tastiera,
prima falangã a degetului sá cadà perpendicular pe coarde.
Inceperea studiului violoncelului prezintà, datorità acordajului (DO, SOL, RE, LA), unele avantaje
melodice fatà de alte instrumente cu coarde (vioara, contrabasul), deoarece aplicarea degetului 1 se
face - la violoncel - la interval de secunda mare (ton) fatà de coarda libera. Aceastà posibilitate
exclude agezarea pe coarde a degetului 1 in pozitie de extensie inferioarà si permite chiar de la
inceput un contact liber, degajat de efort al degetelor cu coarda.
In ceea ce priveste punctul de contact al degetelor cu coarda, acesta este diferit ca pozitie pentru
fiecare deget in parte.
Degetul 1 va atinge coarda pe falanga I la mijlocul partii cârnoase, nici aproape de unghie, nici prea
inâuntru, cu o aplicare sigura si cu o articulare precisã si puternicã.
Degetul 3 va atinge coarda cu virful pártii cárnoase a falangei I.
Degetul 2 va face contact cu coarda tot in acelagi punct ca si degetul 1.
Aplicarea degetului 4 pe coarde trebuie facutà tinind seama cá acest deget face contact cu coarda
cam inspre partea exterioara a virfului, putin in afara.

C. PRINDEREA SI SUSTINEREA ARCUSULUI

Apucarea si sustinerea arcusului trebuie fäcutä tinind seama de punctele de contact si depozitia
degetelor pe baghetà. Pentru o mai bun observare a acestor puncte sá pornim - la inceput - prin
descompunerea miscarilor de apucare - sustinere a arcusului in acest fel :
Stind pe scaun, se pune mina dreaptà pe genunchi, cu palma in sus, se apuca arcusul de surub cu
mina stinga, punindu-se virful degetului mare in extremitatea superioara a scobiturii caprei, jumatate
pe baghetà, jumatate pe caprà, si degetul mijlociu in fata.
Dupä ce ne-am asigurat in acest fel de sustinerea arcusului, vom intoarce mina, incli-nind-o usor
inainte din poignel.
Degetul mijlociu trebuie sã formeze impreuna cu degetul mare. un fel de inel de sustinere care sà
permita arcusului sa se ageze perpendicular pe coarde si, sã acorde in acelasi timp si celorlalte
degete ale mini supletea si libertate necesara conducerii arcusului.
Celelalte degete vor participa la sustinerea baghetei in acest mod :
Aratâtorul va atinge bagheta precis pe falanga II, cu virful curbat in jurul baghetei.
Degetul inelar se va aseza pe falanga I, aproape de incheietura
Degetul mic, câruia ii revine un rol important in mentinerea echilibrului si in conducerea pe coarde a
arcusului, va fi asezat cu partea carnoasã a virfului pe baghetà.
Degetele inelar si mic vor fi puse natural pe baghetà, nici prea aproape, nici prea departate unul de
altul. Acest fel de a sustine arcusul permite o prindere ferma a baghetei si in acelasi timp o suplete a
articulatiei degetelor care, impreuna cu articulatile bratului, antebratului si mini, formeaza
complicatul mecanism al trasaturii de arcus. In stabilirea pozitiei degetelor pe baghetà este necesar
sã tinem seama si de conformatia diferita a minilor fiecârui elev. Din aceste motive evidente,
profesorul va trebui sá se orienteze de la caz la caz si sã nu impuna in mod rigid si invariabil una si
acceasi pozitie sau punct de contact al degetelor cu bagheta pentru toti elevii.

D. ASEZAREA SI CONDUCEREA ARCUSULUI PE COARDE

Arcusul se asaza pe coarde cam la jumatatea distantei dintre calus si tastierá. Conducerea sa pe
coarde, in jos si in sus trebuie facuta in asa fel incit sa se pâstreze acest punct de contact, fara a-
l apropia de lastiera sau calus.
Arcusul trebuie s formeze intotdeauna un unghi drept eu coardele. Acest principiu pune problema
apropierii si departarii bratului de corp, problema care se rezolvã astfel :
Cind arcusul se gaseste pe coarda, la talon, mina trebuie sa fie destul de ridicata pe bagheta
incheietura minii usor arcuita in sus, iar bratul putin departat de corp.
In drum spre virful arcusului (la trâsatura in jos), antebratul conduce miscarea, iar bra-tul se
depârteaza usor si treptat de corp. Incheietura mini, la inceput arcuita in sus, tinde si se indrepte.
Cind arcusul a ajuns la virf, mina si antebratul se gäsese usor inclinate in sus, iar bratul si cotul, la o
distanta fireasca fatã de corp, nici aprope, nici departe.
In tehnica modernã a violoncelului, sìntem departe de practica nefastã a tragerii arcusului cu cotul
lipit de corp, trebuie sa fim insa atenti sa nu ne obisnuim cu contrariul, adicã sã ridicam si sa tinem
cotul prea sus. Bratul trebuie tinut la nivelul pe care ni-l impune fiecare coarda. Pentru aceasta, este
suficient sã observam a atunci cind arcusul a ajuns la mijlocul lungimii sale, ante-bratul sã transmitã
si sã angajeze bratul, in mod treptat, in miscarea sa de departare si apropiere fatã de corp.
In ceea ce priveste presiunea arcusului pe coarde, este bine sã se asigure o apâsare necesará punerii
in vibratie a coardei.
Accasta minima apásare o putem exercita prin presiunea indexului. Orice exagerare in apásare
dauneaza calitätii sunetului. De asemenca, arcusul nu trebuie sà fie sustinut si purtat deasupra
coardelor, atingindu-le doar foarte usor, aceasta ar duce la o crispare, la o incordare a muschilor,
producind oboseala, si ar stingheri miscarea fireasea si lejera a bratului in timpul trâsaturii.
In incheierea recomandärilor privitoare la asigurarea unei bune si corecte trâsaturi de arcus, trebuie
sa insistam asupra rolului ce revine degetelor si articulatiilor in sustinerea si conducerea arcusului.
Degetul mare mentine rezistenta fata de apásarea contrarie a celorlalte degete asezate pe bagheta sau
in jurul ei.
Degetul mic agezat in virf mentine impreuna eu arätätorul, ca intr-un eleste, echilibrul baghetei.
Degetului aratator ii revine rolul de conducere si reglare a presiunii pe coarde in timpul trasaturii de
la talon catre virt; degetului mic ii revine acelasi rol in timpul trasaturii de la virf catre talon.
Din acest motiv, degetul mic nu trebuie sa paráseasea nici un moment bagheta sau sà alunece in
jurul ei. Fata de lungimea sa redusa in raport cu celelalte degete, el trebuie tinut usor indoit, cand
arcusul se aflá la talon, si bine intins, atunci cind se afla la virf. Sa nu uitam ca in arta interpretarii la
instrumentele cu coarde, arcusul este elementul de baza, deoarece el genereaza sunetul acordind
caldura, forta si personalitate executiei muzicale. Pentru obtinerea unei sonoritati de calilate, este
absolut necesar sa deprindem de la inceput trasatura de arcus supla si naturala prin participarea
activa a tuturor articulatiilor bratului, antebratului si miini.