Sunteți pe pagina 1din 6

Program de recuperare pentru spondilita anchilozanta

Spondilita anchilozanta este o boala inflamatoare cronica care afecteaza predominant coloana vertebrala, procesul inflamator debutand frecvent la nivelul articulatilor sacroiliace si progresand ascendent. Boala evolueaza spre fibroza, osificare si anchiloza a coloanei vertebrale, proces reflectat in denumirea greceasca a bolii: spondilos =vertebra si anchilos =stramb. Leziunea initiala apare la nivelul articulatiilor sacro-iliace, sub forma unei artrite sacro-iliace, de obicei unilaterala, iar mai tarziu bilaterala. Spatiul articular dispare printr-un proces de condensare articulara, si nu de osteoporoza. In afara de sacroileita, se mai pot gasit uneori si punti osoase, numite sindesmofite, la unirea coloanei dorsale cu coloana lombara. Ulterior este prinsa coloana vertebrala in mod progresiv, in totalitate, producandu-se calcificarea tuturor ligamentelor intervertebrale (interspinos, supraspinos etc), coloana luand din aceasta cauza un aspect rigid, de baston de bambus". Puntile osoase, sindesmofitele, incorseteaza toate vertebrele una de alta, realizand o adevarata chinga osoasa, o adevarata carapace, facand imposibila orice miscare. Se poate adauga alteori si prinderea unor articulatii periferice: glezne, picioare, genunchi, maini, umeri, realizandu-se astfel spondilita periferica. In faza de debut, sunt prezente durerile lombo-sacrate sau fesiere surde, necalmate de repaus, care persista si noaptea, cu exacerbari matinale. Redoarea (intepenirea) insoteste durerea. Aceste semne pot fi insotite de o presiune respiratorie, monoartrita genunchiului si gleznei sau talalgie simetrica, uneori limitarea discreta a flexiei lombare. Bolnavul poate prezenta cifoza, stergerea lordozei lombare, Mobilitatea coloanei vertebrale este diminuata, fenomen evidentiat de modificarea urmatorilor indici; distanta degete-sol, occiputperete (bolnavul stand cu spatele la perete), barbie-stern si semnul Schober, care consta in scaderea alungirii normale la flexiune a coloanei toraco-lombare, fixand doua repere. Articulatiile coxo-femurale sunt frecvent prinse bilateral: genunchiul poate prezenta hidrartroza. In stadiul avansat, durerea scade in intensitate. Daca boala nu a fost corect tratata, deformarile sunt mari, realizand aspectul in Z" sau in pozitia de bun schior" (cifoza, capul proiectat anterior, stergerea lordozei lombare, flexiunea in solduri si genunchi). Aceste forme sunt grave, invalidante. Daca bolnavul a fost corect tratat, pozitia coloanei este in rectitudine, care permite o viata cat mai aproape de normal, in toate stadiile descrise pot aparea manifestari oculare (irita, iridociclita), cardiace (insuficienta aortica, insuficienta cardiaca), neurologice (prin compresiune), amiloidoza, colita ulceroasa etc. Afectiunea apare in general la persoane cu varsta cuprinsa intre 15 si 35 de ani si e mai des intalnita la barbati decat la femei. Boala evolueaza la fiecare

persoana diferit. La barbati e in general mai agresiva decat la femei. Boala poate avea ca urmare, in cazul ambilor, o masiva reducere a functionalitatii. Pentru cei care sufera de spondilita anchilozanta este necesar sa faca miscare si exercitii controlate este incredibil de important, chiar daca boala nu este activa. Prin exercitii speciale si sport (adecvat), veti ramane (mai mult timp) in stare de miscare si va veti pastra forta musculara si conditia fizica generala. Si de asemenea veti invata sa aveti o postura buna. Intr-un stadiu ulterior poate avea loc intepenirea coloanei vertebrale. Este foarte important sa faceti tot ce va sta in putere pentru a tine coloana in pozitie cat mai intinsa. Prin exercitii si grija permanenta fata de postura puteti stimula aceasta pozitie dreapta. Uneori programul consta in miscare in apa (hidroterapie) si o parte din exercitii in sala. Pe langa asta se acorda atentie exercitiilor de flexibilitate si de intarire a musculaturii, de intindere a coloanei, exercitiilor de respiratie si de conditie fizica generala. Uneori in cadrul programului se face un sport, de exemplu volei sau badminton, unde spatele trebuie sa stea intotdeauna drept. Pentru a preveni pe cat posibil durerile si intepenirea, o mare importanta este acordata miscarii: incercati sa va miscati cat mai mult si sa va invatati sa aveti o postura corecta. Astfel evitati ca coloana dv. vertebrala sa ajunga intr-o pozitie aplecata inainte. DATE PERSONALE: NUME: Dinca PRENUME: Alexandru SEX: masculin VARSTA: 20 ani DOMICILIU: mediul rural DIAGNOSTIC: spondilita anchilozanta, in faza de debut la nivelul coloanei vertebrale ANTECEDENTE PATOLOGICE: apendicita, CONDITII DE VIATA: casa, 3 camere, 4 persoane, CONDITII LA LOCUL DE MUNCA: nu sunt conditii, lucreaza in domeniu constructiilor, fapt care solicita foarte mult coloana vertebrala ISTORICUL BOLII: lent si progresiv. OBIECTIVE GENERALE: Mentinerea mobilitatii segmentelor neafectate si imbunatatirea acesteia. OBIECTIVE SPECIFICE: 1. Mentinerea, corectarea posturilor si aliniamentului corpului pe tot parcursul recuperarii; 2. Dezvoltarea grupelor musculare necesare mentinerii corectiei obtinute prin exercitiile specifice de recuperare si a gimnasticii medicale;

3. Cresterea si refacerea mobilitatii articulare si musculare , treptat; 4. Mentinerea si pastrarea tonusului muscular , prin exercitii si gimnastica medicala; 5. Reantrenarea pacientului la efort prin cresterea treptata a fortei si rezistentei la nivelul grupelor musculare, se vor introduce o serie de aparate ajutatoare in recuperare si reantrenare . MIJLOACE FOLOSITE: Vom aplica gimnastica posturala , adica vom adopta unele pozitii cu caracter corectiv si hipercorectiv (antalgic), o gimnastica respiratorie, o gimnastica kinetica pentru tonificarea muschilor deficitari si a ligamentelor relaxate si destinse : - mobilizari active-pasive ; - exercitiu fizic , static si dinamic ; - mobilizari cu rezistenta ; PROGRAMUL DE RECUPERARE: - Perioada de incalzire: (20 min) Baile de 38 C timp de 10 minute sunt foarte potrivite inainte de o sedinta de kinetoterapie, cand urmarim efectele circulatorii, spasmolitice si miorelaxante. Tehnica consta in: corpul esste introdus pana la gat in cada cu apa calda la 35C, pacientul avand compresie umeda si rece pe frunte, termometru sub limba, si aparat de tensiune la indemana. La 3-5 minute din momentul imersiei se creste temperatura apei cu 1C si, apoi, la fiecare 1-3 minute se creste cu 1C prin adaos de apa calda, pana la 38.5 C-39.5-40 C temperatura sublinguala si 41-45 C temperatura apei din baie. Dupa ce am atis temperatura centrala dorita, bolnavul ramane in baie inca 5-10 minute. Procedura este urmata si de un masaj sedativ, avand in vedere ca pacientul cu spondilita anchilozanta prezita dureri. Masajul se executa pe regiunile: cervicala, dorsala, lombara si in articulatiile periferice. Inaintea masajului se poate executa o procedura de incalzire pentru relaxarea musculaturii. Bolnavul este asezat in decubit ventral si se incepe procedura cu neteziri, pe zona dorso-lombara, de la plica fesiera cu palmele intinse, se merge ascendent pe paravertebrali si pe interiorul zonei pana la partea superioare a zonei dorsale si se opreste in jurul umerilor. Se mai pot executa neteziri tot cu palmele intinse si pe partea exterioara a corpului si se incheie la vertebra cervicala. Procedura se continua cu frictiuni combinate cu vibratii, pe toata suprafata musculara, se executa cu mana intinsa si articulatia carpiana relaxata. Pe regiunea fesiera fiind o zona cu musculatura foarte dezvoltata se pot executa si usoare framantari combinate cu vibratii si geluiri pe toata suprafata musculara. Dupa terminarea masajului in zonele respective, pacientul este ridicat in

sezut pentru a i se putea executa masajul in zona cervicala. Se executa tot un masaj sedativ, dar pe alte directii. Framantarile se incep de la gaura occipitala si se coboara in jos pana la C7 si apoi se inconjoara umerii pana la acromion. O alta forma de netezire este cand mainile kinetoterapeutului se muleaza pe gatul pacientului, sau cand este cu degetele index si medius pe langa coloana vertebrala, se coboara de la gaura occipitala pana la C7. Masajul in articulatile periferice se executa cu neteziri cu partea cubitala sau cu policele in articulatie si se pot face usoare framantari combinate cu vibratii. Masajul la o articulatie se executa dupa ce in prealabil a fost facuta o incalzire a regiunii superioare si inferioare articulatiei. - Perioada propriu-zisa: (30 min) Exercitii de postura: 1. Subiectul se afla in decubit dorsal, pe un pat tare cu genunchii extinsi, se pune un sul sub coloana lombara, cu mainile sub ceafa incearca sa atinga cu coatele patul si sa mentina. In cazul in care pacientul nu reuseste atunci se vor pune saculeti cu nisip pe coate. 2. Se introduce o perna sub coloana toracala, pe fata anterioara a umerilor se plaseaza 2 saculeti de nisip, iar genunchii sunt perfect intinsi. 3. Subiectul se afla in decubit ventral cu o perna sub frunte si una sub piept, se vor pune saculeti cu nisip pe coloana vertebrala dorsala si pe bazin. 4. Cu spatele la 15cm de perete, pacientul atinge usor zidul mai intai cu sacrul, apoi cu omoplatii, apoi cu occiputul, se desprinde si se reia exercitiul. Exercitii de recuperare: 1. Subiectul se afla in decubit dorsal cu genunchii flectati, talpile pe sol, avand un baston in maini sprijinit pe coapse executa ducerea bastonului peste cap si revenire. 2. Subiectul se afla in decubit dorsal cu genunchii extinsi cu bratele pe langa corp, duce cate un membru inferior spre piept o data cu flexia genunchiului, apoi revine cu genunchiul perfect extins. 3. Subiectul se afla in decubit ventral cu membrele superioare intinse pe langa cap, cu palmele pe sol prind un baston de capete , acesta ridica bastonul concomitent cu extensia trunchiului, capului si a gatului, apoi revine. 4. Subiectul se afla in decubit ventral cu sprijin pe antebrate, cu palmele pe sol si executa rasuciri ale trunchiului concomitent cu ridicarea unui membru superior in abductie de 90. 5. Subiectul se afla in patrupedie si executa ridicarea unui membru superior odata cu membru inferior opus.

6. Subiectul se afla in patrupedie radicand un membru superior in sus odata cu rasucirea trunchiului si capului dupa mana. 7. Subiectul se afla asezat pe scaun cu mainile la ceafa cu coatele trase inapoi executand rasuciri spre dreapta si spre stanga de trunchi. 8. Din asezat pe un scaun cu un baston apucat de capete si plasat pe umeri, subiectul executa inclinari laterale de trunchi. 9. Subiectul se afla in ortostatism avand o minge medicinala in maini tinand-o pe umarul drept urmand sa o ridice deasupra capului, apoi o duce pe umarul stang. 10. Cu fata la spalier, picioarele departate, trunchiul la 90, mainile prind sipca din dreptul umerilor, pacientul executa intinderea paravertebralilor. Perioada de revenire: (10min) 1. Mers cu un baston tinut sub axile si cu coatele flectate. 2. Alergare usoara.

BIBLIOGRAFIE

- ANA TEODORU SUIU, (1985), GIMNASTICA DE INTRETINERE, EDITURA MEDICALA, BUCURESTI; - RODICA COTOMAN, (2006), KINETOTERAPIE METODICA DESFASURARII ACTIVITATII PRACTICE, EDITURA FUNDATIEI ROMANIA DE MAINE, BUCURESTI; - WWW.ELIPETROMED.RO; - http://forum.7p.ro/SPONDILITA--ANCHILOZANTA.aspx?g=posts&t=2368; - http://www.reumatism.ro/disease/spondilita. - http://www.scribd.com/doc/46002315/exercitii-spondiloza - http://www.scribd.com/doc/53927268/47328995-Kinetoterapie-exercitii

S-ar putea să vă placă și