CUPRINS

ARGUMENT .................................................................................................... 2
CAPITOLUL I.................................................................................................. 3
ANATOMIA ȘI BIOMECANICA GENUNCHIULUI .................................. 3
1.1. ANATOMIA GENUNCHIULUI ........................................................... 3
1.2. BIOMECANICA ARTICULAŢIEI GENUNCHIULUI ...................... 4
CAPITOLUL II ................................................................................................ 6
GONARTROZA – ARTROZA GENUNCHIULUI ....................................... 6
2.1. DEFINIȚIE ............................................................................................ 6
2.2. EPIDEMIOLOGIA BOLII ARTROZICE ........................................... 6
2.3. ETIOLOGIA BOLII ARTROZICE...................................................... 6
2.4. CLASIFICAREA BOLII ARTROZICE............................................... 8
2.5. INVESTIGAŢII PARACLINICE ....................................................... 14
2.6. EVOLUŢIA SI PROGNOSTICUL BOLII ......................................... 14
2.7. TRATAMENT ..................................................................................... 15
CAPITOLUL III ............................................................................................ 20
ORGANIZAREA ŞI METODOLOGIA CERCETARII ............................. 20
3.1. PREMISELE ŞI IPOTEZA LUCRĂRII ........................................... 20
3.2. SUBIECŢI ŞI METODE ..................................................................... 20
3.3. ORGANIZAREA CERCETĂRII........................................................ 22
3.4. REZULTATELE ŞI INTERPRETAREA LOR ................................. 29
CONCLUZII ŞI PROPUNERI ...................................................................... 42
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................ 44

1
 ARGUMENT

Motivul pentru care am ales această temă ,,Tratamentul recuperator în gonartroză”

este datorat faptului că această afecţiune este una dintre cele mai frecvent întâlnite, în special
la persoanele vârstnice (peste vârsta de 40 de ani) aceasta afectând cele mai importante dintre
funcţiile membrului inferior.
Pornind de la afirmaţia ,,Sănatatea este o comoară pe care puţini ştiu să o preţuiască,
deşi aproape toţi ne naştem cu ea” deducem că este important să prevenim o boală decât să o
vindecăm.
Prin prezenta lucrare doresc să previn evoluţia procesului degenerativ prin iniţierea
unui program kinetic care se bazează pe exerciţii şi masaj terapeutic, care au un rol important
atât în fazele incipiente cât şi în stadiile mai avansate.

2
 CAPITOLUL I
ANATOMIA ȘI BIOMECANICA GENUNCHIULUI

1.1. ANATOMIA GENUNCHIULUI

Genunchiul reprezintă partea membrului inferior la nivelul căreia gamba se unește cu
coapsa. Articulația gebunchiului trebuie să fie mobilă și suplă pentru a permite flexia și
extensia membrului inferior. Ea trebuie, de asemenea, să fie stabilă, având în vedere că ea
susține toată greutatea corpului.

Fig.1. ARTICULAȚIA GENUNCHIULUI

În alcătuirea articulației genunchiului intră:

femurul: acesta este unicul os al coapsei și prezintă în partea inferioară două
proeminențe numite condili femurali, care se sprijină pe partea superioară a tibiei.

meniscurile joacă rolul unor pernițe amortizoare între femur și tibie.

ligamentele încrucișate sunt situate în mijlocul genunchiului, acestea menținând
contactul dintre femur și tibie.

platoul tibial este partea superioară a tibiei pe care se sprijină femurul

tibia este cel mai voluminos dintre oasele gambei și este situat în partea internă a
gambei.

3

peroneul sau fibula: este un os lung localizat în partea externă a gambei, jucând un rol
minor în cadrul articulației.

cartilajul articular acoperă extremitățile osoase ale tuturor articulațiilor mobile.

capsula articulară îmbracă și delimitează articulațiile mobile.

rotula este un os situat în profunzimea tendonului mușchiului cvadriceps.

sinovială este membrana care acoperă interiorul capsulei articulare; funcția ei este
aceea de a facilita alunecarea suprafețelor articulare unele pe altele, datorită lichidului
sinovial pe care îl secretă

lichidul sinovial

ligamentul patelar unește partea inferioară a rotulei cu partea superioară a tibiei

tendonul muschiului cvadriceps se află în partea ventrală a genunchiului, în partea
superioară a rotulei; el intervine în timpul mișcărilor de întindere a gambei.

ligamentele externe și interne asigură stabilitatea articulației; rolul lor este acela de a
limita mișcările spre partea exterioară și interioară.

1.2. BIOMECANICA ARTICULAŢIEI GENUNCHIULUI

1.2.1. BIOMECANICA ARTICULAŢIEI FEMURO-TIBIALE
Mişcarea principală în această articulaţie este cea de flexie-extensie la care se adaugă
mişcări secundare rotaţie (internă şi externă); poate apare şi o foarte redusă mişcare de
înclinare laterală.
a. Flexia–extensia este mişcarea principală. Atunci când membrul inferior lucrează în lanţ
cinematic deschis articulaţia femuro-tibială joacă rol de pârghie
de gradul III, iar în lanţ cinematic închis articulaţia joacă rol de pârghie de gradul I. Mişcarea
de flexie - extensie nu se face în jurul unui ax fix datorită formei volute a condililor femurali.
Deplasarea segmentelor diferă după modul de acţiune a membrului inferior: în lanţ cinematic
deschis femurul rămâne fix, tibia alunecă pe el; în lanţ cinematic închis tibia rămâne fixă,
femurul alunecând pe tibie. Mişcarea de flexie începe cu o rostogolire şi se termină cu o
rotaţie pe loc. Limita flexiei o reprezintă întâlnirea feţelor posterioare ale segmentelor (coapsă
şi gambă). Principalii flexori ai genunchiului (în lanţ cinematic deschis) sunt: bicepsul
femural şi semimembranosul, la care se asociază şi semitendinosul, gemenii (din tricepsul
sural), popliteul, plantarul mic şi croitorul. Flexia asociază şi o mişcare de rotaţie internă.
Mişcarea de extensie începe cu rotaţia extremităţii femurului şi se termină cu rostogolirea pe
platoul tibial. Extensia asociază şi o rotaţie externă a gambei (datorită bicepsului femural).
Extensia este limitată de ligamentul posterior (Winslow), ligamentul încrucişat anterior şi

4
posterior, ligamentele colaterale şi muşchii ischiogambieri. În extensie completă se obţine
poziţia de „înzăvorâre” în care forţa musculară nu mai este necesară. Principalii extensori sunt
cvadricepsul şi tensorul fasciei lata; la acţiune se asociază tendonul cvadricepsului şi rotula
care fac parte din aparatul complex de extensie al genunchiului. Extensorii, fiind muşchi
antigravitaţionali, au forţă de acţiune totală mai mare ca cea a flexorilor.
b. Rotaţia internă – externă se datorează înălţimii diferite a condililor femurali şi a
ligamentelor încrucişate; rotaţia normală maximă activă este de 15-20º iar cea pasivă de 35-
40º şi se realizează în jurul unui ax vertical care trece prin centrul spinelor tibiale. Rotaţia
externă este realizată de bicepsul femural iar cea internă de semimembranos, popliteu,
semitendinos, dreptul intern şi croitor. Musculatura rotatoare internă este mult mai bine
reprezentată decât cea externă, deoarece rotaţia internă este o mişcare obişnuită asociată
flexiei, pe când rotaţia externeste excepţională.
c. Înclinarea laterală- este limitată de ligamentele colaterale; acestea sunt tensionate la
maxim în extensie şi complet relaxate în semiflexie .
d. Deplasarea înainte-înapoi a platoului tibial pe condilii femurali este limitată de
ligamentele încrucişate.
1.2.2. BIOMECANICA MENISCURILOR
Meniscurile sunt solidare cu tibia; ele se deplasează în flexie dinainte-înapoi pe tibie şi
se apropie între ele posterior, iar în extensie mişcarea este inversă, prin
modificarea formei. Funcţiile biomecanice ale meniscurilor (după Bouillet-raver) sunt:

completează spaţiul liber între suprafeţele articulare;

centrează sprijinul femurului pe tibie;

participă la lubrefierea suprafeţelor articulare (asigură repartiţia uniformă a sinoviei
pe suprafaţa cartilajelor);

amortizor de şoc între extremităţile osoase;

scad frecarea - prezenţa meniscurilor împarte articulaţia femuro-tibială în două
articulaţii distincte, în care frecarea in dublă devine simplă.
1.2.3. BIOMECANICA ARTICULAŢIEI FEMURO-PATELARE
În sens vertical, rotula este fixată între tendonul rotulian şi tendonul cvadricipital (între
ele ia naştere un unghi deschis înafară), singurul element motor care acţionează asupra rotulei
(ridică rotula şi o trage înafară). Rolul rotulei este de a depărta tendonul cvadricepsului de
trohlee la extensie maximă; astfel braţul de părghie al cvadricepsului creşte cu 50%. În flexie,
forţei reprezentată de greutatea corpului i se opune o rezistenţă reprezentată de cvadriceps şi
aparatul rotulian, rotula uşurând activitatea cvadricepsului.

5
 CAPITOLUL II
GONARTROZA – ARTROZA GENUNCHIULUI

2.1. DEFINIȚIE
Gonartroza constituie localizarea reumatismului degenerativ la articulaţia genunchiului.
Artrozele sunt artropatii care afectează articulaţiile periferice sau vertebrale, caracterizate
morfopatologic prin leziuni regresive degenerative ale cartilajului hialin articular, cu
interesarea osului subcondral, sinovialei şi ţesuturilor moi periarticulare caracterizate clinic
prin dureri, deformări şi limitarea mişcărilor articulaţiilor respective.
Gonartroza face parte din grupul artropatiilor, artroza fiind cea mai frecventă afecțiune
de acest tip, cu un impact social mare afectând 10 – 12% din populația globului. Gonartroza
(artroza genunchiului) reprezintă o problemă importantă de sănătate prin frecvența mare pe
care o are în populația de peste 40 de ani afectând 25 – 30% din persoanele de 45 – 64 ani și
60% din persoanele de peste 65 ani.
2.2. EPIDEMIOLOGIA BOLII ARTROZICE
Artroza este de departe cea mai frecventă suferință articulară și a doua cauză de
invaliditate la persoanele de peste 50 de ani, după boala ischemică coronariană, ceea ce atrage
după sine un impact economic enorm și o transformă într-o adevărată problemă de sănătate
publică. Incidența ei crește cu vârsta, fiind maximă între 55-75 de ani. Datele statistice diferă
de la un studiu la altul, dar în medie, se poate aprecia că:

afectarea clinică apare la 0,1% dintre persoanele de 25-35 de ani, 10% la 65 de ani,
30% la 75 de ani;

modificările radiologice apar la 1% dintre cei de 25-35 de ani, 30% la 65 de ani, 80%
la 75 de ani;

modificările anatomo-patologice la nivelul cartilajului articular apar practic la toți
decedați de peste 65 de ani.
Până la 55 de ani (la menopauză) boala are o incidență egală pe sexe, după această
vârstă este de 2 ori mai frecventă la femei, cu excepția localizării de la șold, singura
considerată mai frecventă la bărbați.
2.3. ETIOLOGIA BOLII ARTROZICE
Au fost identificați numeroși factori favorizanți ai bolii artrozice, care au fost împărțiți
în două categorii:
A. Factori care determină o predispoziție generală pentru boală
B. Factori care determină anomalii biomecanice locale

6
A. Factori care determină o predispoziție generală pentru boală
Din această primă categorie fac parte:
1. Ereditatea
Există o agregare familială a bolii, dovedită de studii familiale și pe gemem
monozigoți. Aceasta este mai evidentă pentru formele poliarticulare. Interesarea este
poligenică, probabil la nivelul genelor care asigură sinteza colagenului și a proteoglicanilor,
iar transmiterea se face autozomal dominant.
2. Vârsta
Incidența bolii crește cu vârsta. Unii consideră acest lucru un proces fiziologic de
îmbătrânire al cartilajului, cum se întâmplă cu orice țesut al organismului, lănsând chiar
termenul de ,,insuficiență cartilaginoasă".
3. Sexul
După menopauză , femeile fac de două ori mai frecvent boala, prevalența fiind mai
mare la femeile histerectomizate. Acest lucru este evident mai ales pentru formele
poliarticulare. Aceste observații nu au încă o explicație clară. S-a arătat că pe suprafața
osteoblastelor există receptori pentru estrogen, iar studiile în vitro au evidențiat că estrogenii
modifică culturile de condrocite.
4. Obezitatea
S-a pus problema dacă artroza, prin hipomotilitatea și sedentarismul pe care le induce,
favorizează obezitatea, sau dacă lucrurile stau invers; obezitatea favorizează apariția artrozei.
Studiile par a înclina balanța în favoarea celei din urmă ipoteze, arătând că reducerea greutății
corporale încetinește procesul artrozic. Asocierea dintre artroză și obezitate este mai evidentă
la femei și este legată mai ales de localizarea de la nivelul genunchiului (unde determină
afectare bilaterală), mai puțin de cea la șold și deloc de cea de la mâini.
5. Densitatea osoasă
Există o asociere negativă între osteoporoză și artroză. S-a emis ipoteza că o densitate
osoasă scăzută la nivelul osului subcondral suportă mai bine suprasolicitările decât osul
normal. De asemenea, boli asociate cu o densitate osoasă crescută, ca boala Paget sau
osteoporoză, sunt asociate cu o frecvență sporită a artrozei, cu afectarea poliarticulară și
precoce.
6. Hipermobilitatea
Articulaţiile foarte mobile sunt cele mai afectate de procesul artrozic.
7. Alte boli asociate

7
 Boli asociate cu o frecvenţă crescută a artrozei sunt: diabetul zaharat, hiperuricemia,
hipertensiunea arterială.
B. Factori care determină anomalii biomecanice locale
În ceea ce priveşte cea de-a doua categorie de factori favorizanţi, cei locali, există
două situaţii care predispun la artroză: solicitarea anormală a unor ţesuturi normale şi
solicitarea normală a unor ţesuturi anormale.
a) Solicitarea anormală a unor ţesuturi normale e produsă de:

Stresul mecanic repetat, anormal exercitat pe unitatea de suprafaţă articulară, datorat
unor forţe mecanice excesive: eforturi fizice repetate, mişcări legate de activitatea
profesională (artropatia ocupaţională), activitatea sportivă, obezitatea, anomaliile de
statică;

Traumatisme. Cele de la nivelul genunchilor pot duce la ruptura ligamentelor
încrucişate, meniscului, alterează cartilajul şi predispun la artroză chiar la vârste
tinere. Fracturile, subluxaţiile, luxaţiile sau chiar meniscectomia, prin schimbarea
raporturilor normale din articulaţii, afectează de asemenea funcţia mecanică şi
favorizează artroza.
b) Solicitarea normală a unor ţesuturi anormale e produsă de:

Alterări primitive ale cartilajului şi articulaţiilor: displazii de şold, luxaţia
congenitală de şold, displazia de acetabul, displazia de condili femurali, etc.

Alterări secundare ale cartilajului articular după boli infecţioase, inflamatorii,
metabolice, endocrine, neurologice.
2.4. CLASIFICAREA BOLII ARTROZICE
Criteriul de clasificare al gonartrozelor este cel etiologic, folosit în general pentru
diferenţierea artrozelor. Astfel, gonartrozele se clasifică în:
Gonartroze primare, care debutează în general între 40 şi 50 de ani, în special la femei
la menopauză, obeze şi cu varice la membrele inferioare. Leziunile artrozice sunt bilaterale şi
beneficiază de tratamente conservatoare.
Gonartroze secundare, care debutează mai precoce, sunt în majoritatea cazurilor
unilaterale şi necesită frecvent intervenţii chirurgicale.
Dintre cauzele incriminate în gonartrozele secundare sunt de menţionat:
• Traumatismele (sechele de fracturi, luxaţii, entorse, leziuni de menisc) care
lasă după ele leziuni şi dezechilibre osteo-articulare şi capsulo-ligamentare,
favorizând apariţia procesului degenerativ de tip artrozic. O căzătură pe
genunchi, la un tânăr, poate determina o condromalacie rotuliană, reprezentând

8
 stadiul precoce al artrozei femuropatelare. Numeroase gonartroze sunt
secundare unei fracturi a spinelor tibiale, unor entorse sau unor traumatisme
sportive (forţarea genunchiului în varus sau în valgus determină, de obicei,
elongaţia sau leziunea ligamentelor laterale sau ligamentelor încrucişate cu
dezechilibrarea genunchiului). Microtraumatismele profesionale favorizează de
asemenea leziunile degenerative (gonartroza parchetarilor, dansatorilor,
sportivilor).
• Tulburările statice: dezaxarea axei femurotibiale cu solicitările în varus sau
valgus constituie un stres mecanic care poate iniţia artroza; gonartrozele sunt
de patru ori mai frecvente la cei cu genu varum sau genu valgum decât la cei
cu axa femurotibială normală. Gonartrozele pot fi de asemenea secundare unei
dezaxări a aparatului rotulian (displazii rotuliene, luxaţii şi subluxaţii rotuliene)
• Dintre factorii generali care favorizează apariţia leziunilor artrozice sunt de
reţinut: tulburările endocrine (insuficienţa ovariană, menopauza), tulburările
metabolice (în special obezitatea, care acţionează atât prin alterarea cartilajului
articular, cât şi mecanic, prin supraîncărcarea ponderală şi hiperlaxitatea
ligamentară) şi unii factori genetici ( o fragilitate genetică a cartilajelor
articulare, la care se adaugă displazii rotuliene şi femurotibiale).
Stadializarea gonartrozei
Primul stadiu al gonartrozei se caracterizează prin dureri la nivelul genunchiului, de
obicei la mers prelungit sau urcatul coborâtul scărilor excesiv, poziţii monotone prelungite fie
în ortostatism, fie în şezut (sindrom rotulian). Poate avea o topografie variabilă localizată
profund sau periferic, în diferitele sectoare ale genunchiului (antero-intern, intern, extern,
perirotulian) cu iradiere (de vecinătate sau la nivelul şoldului) sau fără iradiere.
În stadiul de evoluţie durerile se intensifică, atât la ortostatism cât şi la mers şi se
conturează elementele clinico-funcţionale obiective: modificări de volum ale genunchiului,
cracmente, uneori reacţie inflamatorie sinovială de tip mecanic (şoc rotulian prezent), schiţe
de flexum, hipotonie cu hipotrofie de cvadriceps şi instabilitatea articulară. La palpare se
evidenţiază puncte dureroase de-a lungul ligamentelor şi tendoanelor solicitate, la nivelul
rotulei, interliniului articular sau în fosa poplitee.
Stadiul de gonartroză avansată este caracterizată de prezenţa durerilor accentuate,
aproape permanente, care dovedesc o decompensare inflamatorie importantă şi care impun
adoptarea unui flexum de genunchi (iniţial este reductibil, dar neglijat poate deveni
ireductibil), modificare de relief şi de volum articular cu deteriorare marcată a echilibrului

9
grupelor musculare agonist-antagoniste din jurul genunchiului, cu ortostatism dificil şi mersul
modificat, fiind posibil cu ajutorul unor mijloace tehnice de descărcare (cârje, baston, cadru
de mers).
EVALUAREA PACIENTULUI
Tratamentul gonartrozei trebuie precedat de un examen clinic complet şi de
investigaţii paraclinice necesare stabilirii diagnosticului.

Anamneza
Anamneza joacă un rol deosebit de important. Sexul, vârsta, rasa, domiciliul şi
condiţiile de viaţă ale bolnavului pot conduce la un diagnostic de probabilitate. Gonartroza
este mai frecventă la femei, iar incidenţa bolii creşte cu vârsta. Anamneza are în vedere atât
profesiunile prezente cât şi cele anterioare. În clasificarea etiologică, s-a discutat despre
suprasolicitarea genunchilor în unele profesii: parchetar, dansator, sportiv.
Interogatoriul asupra antecedentelor personale este obligatoriu nu numai din punct de
vedere al precizării diagnosticului, ci şi în scopul de a contura cât mai precis prognosticul
afecţiunii actuale. În cazul gonatrozei e important de ştiut dacă pacientul suferă de:
hipertensiune arterială, diabet zaharat, boli ale circulaţiei venoase.
Tot în cadrul antecedentelor personale sunt cercetate tratamentele efectuate pentru
vindecarea fostelor boli, precum şi intervenţiile chirurgicale care au fost necesare.
Un important capitol al antecedentelor personale îl constituie cel al traumatismelor
suferite de bolnav. De aceea se insistă nu numai asupra traumatismelor majore, cauze ale
gonartrozelor post-traumatice ci şi asupra micro-traumatismelor. Caracteristica
microtraumatismelor este dată de slaba lor intensitate şi mai ales de repetarea lor.

Examenul clinic
Este important pentru a aprecia gradul afectării din punct de vedere funcţional al
genunchiului. Acest examen cuprinde: examenul clinic general pe aparate şi sisteme;
examenul aparatului locomotor, urmărindu-se în special starea genunchiului.
Examenul aparatului locomotor
După ce anamneza şi examenul general al bolnavului au fost efectuate, se va trece la
examenul aparatului locomotor, care trebuie să cuprindă atât simptome subiective, cât şi pe
cele obiective, în vederea stabilirii diagnosticului clinic al afecţiunii.
Simptomele subiective
a) Durerea
Între puseurile inflamatorii gonalgiile sunt de tip mecanic (calmate de repaus şi
exacerbate la ridicarea de pe scaun, la suit-coborât scările, la genuflexii şi la mers). În puseul

10
acut, gonalgiile sunt de tip inflamator (persistente şi în repaus). Pe măsura avansării leziunilor
artrozice, gonalgiile devin persistente. Topografia durerilor este în funcţie de articulaţia
artrozată (artroză femurorotuliană, femurotibială sau globală) şi de interesarea structurilor
periarticulare, meniscale sau ligamentare.
În artroza femuropatelară durerea predomină, în majoritatea cazurilor, la nivelul
interliniei femurorotuliene externe (mai rar interne). Rotula este dureroasă la percuţia sa cu
ciocanul de reflexe şi la mobilizarea sa pasivă (lateral şi axial) asociată cu apăsarea simultană
a palmei examinatorului pe suprafaţa rotulei. În gonatrozele avansate, această mobilizare
pasivă a rotulei este mult limitată sau chiar blocată. Palparea feţei posterioare a rotulei
(devenită accesibilă prin deplasarea sa pasivă) este dureroasă.
În artroza femurotibială durerea poate fi percepută pe întreaga interlinie articulară sau,
dacă leziunile artrozice predomină într-unul din compartimentele femurotibiale, durerile vor
avea sediul pe zona medială sau laterală a interliniei articulare. În gonartrozele acutizate,
durerea este prezentă pe întreaga interlinie articulară. Predominanţa durerilor pe faţa internă
sau externă a genunchiului poate însă să ţină de co-afectarea ligamentelor laterale sau a unor
inserţii tendinoase. Palparea sistematică şi provocarea de dureri prin anumite manevre permite
localizarea exactă a procesului.
b) Sindroamele de instabilitate ale genunchiului
Sunt prezente la aproape 40% din cazurile de gonatroze însoţite de laxitatea sau de
leziuni degenerative ale ligamentelor colaterale (în instabilitatea laterală a genunchiului), ale
ligamentelor încrucişate (în instabilitatea anteroposterioară) sau de leziunea combinată a
ligamentelor colaterale şi a ligamentelor încrucişate (instabilitatea rotatorie a genunchiului).
c) Tumefacţia genunchiului
Este prezentă în gonatroze activate (sinovită acută secundară gonatrozei, uneori cu
reacţii hidartrozice repetate); procesul inflamator poate interesa şi ligamentele sau tendoanele
periarticulare. Mărirea de volum a genunchiului poate însă să ţină uneori de o hipertrofie
adipoasă (lipogonartroze). Uneori apare un chist sinovial popliteu, în care caz trebuie sâ se
excludă o poliartrită reumatoidă, un chist Baker sau o leziune de menisc: la artrografia opacă
se injectează chistul şi se evidenţiază comunicarea sa cu cavitatea articulară. Chisturile
poplitee voluminoase pot comprima venele (edem al gambei) sau o ramură a sciaticului.
Uneori chistul popliteu se rupe: apare o durere bruscă, cu tumefierea rapidă a moletului
(diagnosticul diferenţial se face cu flebita şi cu un anevrism popliteu sau cu o formaţiune
tumorală).

11
d) Deviaţiile axiale la nivelul genunchiului
Genunchiul poate fi dezaxat astfel:
1) La nivelul articulaţiei femurotibiale în plan frontal. Circa 30% din gonartroze sunt
asociate cu genu varum sau genu valgum, care reprezintă cauza unor gonatroze
secundare. Trebuie avut însă în vedere şi ipoteza că aceste dezaxâri nu reprezintă
cauza, ci consecinţa gonartrozelor (de obicei a formelor avansate, cu leziuni
distructive în compartimentul femuro-tibial intern sau extern, la care se adaugă
tasarea asimetrică a platoului tibial sau remanierea artrozică a condilului femural).
2) La nivelul articulaţiei femurotibiale în plan sagital. În cazul unui genu flexum, se
măsoară cu goniometrul deficitul de extensie al gambei (în raport cu linia „zero”,
reprezentată prin prelungirea axului coapsei). Un genu flexum este expresia unei
gonartroze avansate (extensia completă a gambei nu este posibilă) ;în acelaşi timp
reprezintă un factor de agravare al gonartrozei.
3) La nivelul articulaţiei femuropatelare. O dezaxare rotuliană poate fi evidenţiată pe
radiografie din incidenţă axială de 30o. Este uneori dificil de stabilit dacă
subluxaţia rotuliană este primitivă sau este secundară leziunilor artrozice.
e) Limitarea mobilităţii genunchiului artrozic
Această limitare este progresivă. Afectarea frecventă a rotulei prin procesul atrozic
diminuează forţa cvadricepsului, încă de la debutul artrozei femuropatelare, cu extensia
incompletă a genunchiului. De asemenea, în gonatrozele incipiente se reduce progresiv şi
flexia, astfel încât tentativa de a lipi (activ sau pasiv) prin flexie talonul de zona fesieră, cât şi
genuflexiile sunt dificile şi dureroase. Gonatrozele se însoţesc, pe de altă parte, de reducerea
forţei şi amplitudinii rotaţiei axiale a gambei (la sportivi, balerini, dansatori se reduce, prin
aceste limitări de mobilitate, abilitatea profesională şi rezistenţa la efort).
Pentru mersul normal pe un plan orizontal sunt necesare minimum 40o de flexie, iar
pentru suitul scărilor, minimum 80-90o de flexie. Forţa de ridicare tricipitală a talonului (în
timpul mersului) este condiţionată şi de flexia - extensia normală a genunchiului. În
gonatrozele avansate, contractura cvadricepsului blochează sau limitează flexia genunchiului.
Cu timpul apar şi atrofii musculare. Mersul se însoţeşte de înclinare anterioară şi laterală a
corpului, cu piciorul în rotaţie externă, pentru a nu lovi obstacolele.

12
Simptomele obiective
Examenul obiectiv trebuie efectuat, în mod obligatoriu, în trei poziţii standard:
decubit, ortostatism şi în mers. În ortostatism se notează alinierea articulară a membrelor
inferioare, în special statica genunchiului. Genunchiul deviat în var (constituţional şi mai rar
post-traumatic, boala Paget, rahitism) duce la dezvoltarea unei artroze a compartimentului
femuro-tibial intern. Genunchiul deviat în valg se însoţeşte frecvent de piciorul plat-valg, este
cel mai adesea idiopatic, bilateral şi mai frecvent la femei. Aceste deviaţii pot trece
neobservate în ortostatism, dar devin evidente în sprijin unipodal sau în timpul mersului.
Bilanţul articular trebuie să pună în evidenţă prezenţa mobilităţii fiziologice (flexie,
extensie, rotaţie internă, rotaţie externă) şi reducerea gradului de mobilitate, prezenţa
mişcărilor anormale, bilanţul articulaţiilor de vecinătate.
Bilanţul muscular al genunchiului. Bilanţul muscular reprezintă un sistem de tehnici
de examen manual pentru evaluarea fiecărui muşchi sau a unor grupuri musculare. Orice
evaluare a stării muşchiului cu ajutorul unor aparate mecanice, electrice, electronice nu mai
intră în cadrul acestui bilanţ clinic muscular.
Flexia
• Muşchii: ischiogambieri- semimembranos, semitendinos, biceps femural;
• De stabilizat: coapsa;
• Poziţia fără gravitaţie: decubit heterolateral, cu membrul de testat susţinut de către testator
sau pe o placă:
– F1: palparea tendonului bicepsului femural pe marginea laterală a spaţiului
popliteu; palparea semitendinosului pe partea medială a spaţiului popliteu;
– F2: flectarea gambei;
• Poziţia antigravitaţională: decubit ventral, cu şoldurile şi genunchii extinşi:
– F3: se ridică gamba;
– F4 şi F5: rezistenţă pe faţa posterioară, în treimea distală a gambei;
Extensia
• Muşchii: cvadriceps- drept anterior, vast medial, vast lateral, vast intermediar;
• De stabilizat: coapsa;
• Poziţia fără gravitaţie: decubit heterolateral, cu membrul de testat susţinut şi gamba
flectată la 90o:

13
 – F1: palparea muşchilor pe faţa anterioară (cu excepţia vastului intermediar, care se
află sub dreptul anterior); dreptul anterior este central, fiind flancat de vastul intern
şi cel extern;
– F2: se extinde complet gamba;
• Poziţia antigravitaţională: şezând, cu gamba atârnată la marginea patului; sub coapsă, o
pernă mică:
– F3: gamba se extinde până la orizontală;
– F4 şi F5: rezistenţă pe faţa anterioară în treimea inferioară a gambei;
2.5. INVESTIGAŢII PARACLINICE
Examenul radiologic
Radiografia de profil a articulaţiei femuro-patelare evidenţiază: îngustarea interliniei
prin uzura şi ulceraţia cartilajului;
osteoscleroză subcondrală în zonele de
presiune maximă ca reacţie a osului;
osteofitoză - în afara zonelor de presiune, la
nivelul condililor femurali şi la marginea
rotulei. Leziunile mai incipiente pot fi
evidenţiate prin incidenţă axială: la 30o –
evidenţiind treimea inferioară a rotulei), la
60o (treimea mijlocie) şi la 90o (treimea
superioară). Prin acest „defileu standard” se pun în evidenţă modificările interliniei osoase, în
timp ce prin „defileul opac” (obţinut după injectarea laterorotuliană de 6-8 ml substanţă de
contrast, după care se efectuează radiografia femuropatelară din incidenţă axială) se
vizualizează în plus şi interlinia cartilaginoasă, ceea ce permite un diagnostic precoce al
leziunilor artrozice. În plus, aceste radiografii descoperă o luxaţie sau subluxaţie rotuliană sau
o displazie /displazii la nivelul trohleei. Articulaţia femuro-tibială prezintă modificări
artrozice evidenţiate pe radiografia standard (de faţă şi profil). În cazurile de gonartroză
secundară unui genu varum sau genu valgus, leziunile artrozice predomină în compartimentul
femurotibial intern sau extern. În cazul asocierii unor leziuni de menisc se recomandă o
artromeniscografie.
2.6. EVOLUŢIA SI PROGNOSTICUL BOLII
EVOLUŢIA
Gonartroza este lentă, dar progresivă cu degradarea tot mai accentuată a articulaţiei,
permanetizarea durerilor, agravarea instabilităţi, deformarea genunchiului şi reducerea

14
perimetrului de mers. În general ameliorarea radiografică este rară. Evoluţia simptomelor este
foarte variabilă ele putându-se ameliora tranzitoriu într-un procent împortant de cazuri.
1. Dureri, spaţiul articular pensat în compartimentul afectat, condensarea osoasă,
subcondrală.
2. Dureri, limitarea subiectivă a mişcărilor, atitudini vicioase, antalgice (genu flexum),
tumefacţie, căldură locală, impotenţă funcţională.
3. Dureri mari la orice mişcare, atitudini vicioase, tumefiere cu dezaxarea genunchiului
urmată de laxitatea ligamentară anormală şi instabilitate.
PROGNOSTICUL
Poate fi influenţat de anumiţi factori; bilateralitaea creşte progresia boli, afectarea artrozică
multiplă (poliartroza) creşte rate de deteriorare a articulaţiei, coexistenţa de noduli Heberden
creşte de 6 ori riscul de deteriorare articulaţiei. Vârsta se dovedeşte a fi şi ea un factor de risc
pentru progresia boli, la fel ca şi obezitatea, chiar gonartrozele cu evoluţia cea mai gravă şi
rapidă (genu varum), pot evolua favorabil dacă sunt „interceptate” la vreme şi tratate
corespunzător. Prognosticul gonartrozei netratate este prost, deşi mai bun decât al coxartrozei.
2.7. TRATAMENT
1. TRATAMENTUL PROFILACTIC
Prevenirea artrozei are la bază cunoaşterea factorilor de risc şi favorizanţi. Este necesară
instituirea cât mai devreme a măsurilor de educaţie, de modificarea stilului de viaţă.
Exerciţiile fizice ameliorează mobilitatea articulară şi previne atrofia prin inactivitate a
musculaturii periarticulare.
2. TRATAMENTUL IGIENO-DIETETIC
Se impune de la început repausul articular pentru a preveni o solicitare prea mare a
articulaţiei ce prezintă deja modificări degenerative. Regimul alimentar trebuie să fie
hiposodat atubci cînd bolnavul utilizează medicaţie antiinflamatoare nesteroidă (pentru a evita
retenţia hidro – sodată ce se manifestă clinic prin hipertensiune arterială şi edeme).
3. TRATAMENTUL MEDICAMENTOS
Are următoarele obiective: îndepărtarea durerii; creşterea mobilităţii în articulaţia
suferindă; împiedicarea progresiei bolii (atrofii musculare, deformări articulare).
Combaterea durerii se face cu analgezice sau antiinflamatoare nesteroidiene
administrate pe cale generală sau în aplicaţii locale. Cele mai utilizate astfel de medicamente
sunt: aspirina, indometacinul, diclofanec, fenilbutazona. Ele trebuiesc administrate cu
precauţie datorită efectelor secundare defavorabile pe care le au (iritabilitatea gastrică, retenţia
hidrosodată). De asemenea, trebuie evitată administrarea prelungită a acestor medicamente.

15
 Corticosteroizii se folosesc rar, mai mult aplicaţi local, rareori pe cale sistemică sau
intraarticulară (datorită reacţiilor lor adverse). Ei sunt indicaţi atunci cînd există un proces
inflamator important, cu lichid sinovial abundent. Administrările repetate pot produce
deteriorări ale cartilajului miorelaxante (diazepam, clorzoxazonă), care combat spasmele şi
contracturile musculare. În scopul protecţiei şi refacerii cartilajului se administrează
condroprotectoare obţinute din extracte de cartilaj şi măduvă osoasă. Ele au scopul de a
normaliza şi a stimula metabolismul perturbat al cartilajului.
4. TRATAMENTUL ORTOPEDICO-CHIRURGICAL
Se aplică în artrozele deformate, cu invalidităţi. Se pot folosi diverse tehnici, de la artrodeze
şi osteotomii pînă la proteze articulare. Se poate face rezecţia marilor osteofite, atunci cînd
este cazul.
TERMOTERAPIA
Aplicaţiile de termo- şi crioterapie sunt utilizate frecvent. Este preferabilă căldura
umedă, medie, în hidrokinetoterapie, pentru efectele antialgice, miorelaxante şi de facilitare a
mişcărilor în procesul de recuperare. Sunt utile şi aplicaţiile de căldură locală-pungi termice,
parafină, nămol. În procesele de hidartroză dureroase, efectele antialgice-antiinflamatorii pot
fi obţinute prin crioterapie. Aplicaţiile locale de căldură trebuie interzise la bolnavii cu forme
de gonartroză asociate cu tulburări circulatorii venolimfatice la membrele inferioare sau cu
sechele de tromboflebită. Cura balneară cu ape iodurate, sulfuroase, clorurosodice măreşte
troficitatea structurilor articulare şi a aparatului musculoligamentar, ameliorând mobilitatea şi
accelerând procesul de recuperare. Balneokinetoterapia în piscina cu apă caldă (mai ales cu
exerciţii de pedalaj şi înot) este deosebit de utilă.
ELECTROTERAPIA
Tehnicile de electroterapie pot fi deseori utile în obţinerea unor efecte antialgice sau
pentru stimularea musculaturii cu risc de atrofie (cvadriceps), în condiţii în care kinetoterapia
activă este restrânsă (leziuni articulare cu imobilizare sau cazuri de atrofie musculară după
imobilizări prelungite). Curentul galvanic este indicat pentru efectul său antialgic, vasoactiv şi
trofic. Contraindicaţiile curentului galvanic sunt: afecţiunile care împiedică aplicarea
electrozilor pe tegument, leziunile de diferite cauze, supuraţiile, unele manifestări alergice,
eczemele, tuberculoza cutanată, neoplasmele cutanate. Tot pentru efectul antialgic şi
hiperemiant se folosesc curenţii de joasă frecvenţă: TENS, curenţii diadinamici şi curenţii
Träbert.
Stimularea nervoasă electrică transcutană (TENS) constituie o metodă
netraumatizantă de combatere a stărilor dureroase acute şi cronice de diverse cauze utilizând

16
curenţi cu impulsuri dreptunghiulare de joasă frecvenţă prin intermediul unor electrozi aplicaţi
direct pe tegumentul bolnavului. Contraindicaţiile TENS-ului sunt: purtătorii de pace-maker
cardiac, sarcina în primul trimestru, regiunile cutanate anestezice, sindroamele dureroase de
origine talamică, zonele cu iritaţie cutanată.
Curenţii diadinamici. Principalele efecte sunt cele analgetice, hiperemiante şi
dinamogene. Acestea sunt determinate de nivelul intensităţii, forma curentului diadinamic şi
modalitatea de aplicare a electrozilor. Pentru tratamentul gonartrozelor se pot folosi
următoarele forme de curenţi diadinamici: DF (Difazatul fix) –este considerat ca cel mai
analgetic, ridicând pragul sensibilităţii la durere; PL (Perioada lungă)–prezintă un efect
analgetic şi miorelaxant evident şi persistent; este preferat în stările dureroase şi persistente;
Cu ajutorul unui aparat numit Diapulse se obţin curenţi de înaltă frecvenţă pulsatilă
foarte utili în tratamentul gonartrozelor reactivate şi hidartrozelor.
Laserul de mică putere este considerat a fi un mijloc terapeutic utilizat în tratamentul
gonartrozei datorită următoarelor sale efecte: antialgic, antiinflamator, stimularea
metabolismului celular şi a circulaţiei arterio-venoase.
Ultrasunetul. Principalele efecte fiziologice sunt: analgetice, miorelaxante şi
hiperemiante. Există două forme de aplicaţie: în regim continuu şi cu impulsuri. Traductorul
prin care se aplică ultrasunetul se va alege în funcţie de mărimea şi forma suprafeţei corporale
tratate. Contraindicaţiile ultrasunetului sunt: modificările tegumentare, afecţiuni cutanate
diverse, tulburări de sensibilitate cutanată, tumori în toate stadiile evolutive, tuberculoza
activă, fenomene inflamatorii acute, reumatism articular acut, insuficienţa cardio-circulatorie,
insuficienţa coconariană, tulburările de ritm cardiac, suferinţele venoase ale membrelor.
Prevenirea atrofiei musculare de cvadriceps se poate realiza printr-o serie de proceduri
electrice ce stimulează contracţia musculară -curenţi de joasă frecvenţă, curenţi interferenţiali
de medie frecvenţă.
Dintre curenţii de joasă frecvenţă, se folosesc curenţii dreptunghiulari, modulaţi şi
neofaradici, care prin efectul lor excitomotor, sunt indicaţi pentru atoniile şi atrofiile
musculare de diferite cauze. Sunt contraindicaţi în paraliziile spastice, spasmele musculare,
musculatura parţial sau total denervată.
Curenţii interferenţiali sunt utilizaţi şi ei pentru efectul excitomotor pe musculatura
striată. Într-unul şi acelaşi muşchi există fibre musculare cu excitabilitate şi cronaxie diferită:
frecvenţele mici (sub 10Hz) excită toate fibrele musculare, cu particularităţile lor
electroexcitabile diferite. Curentul interferenţial acţionează numai pe muşchii sănătoşi,
normoinervaţi. Contraindicaţiile aplicaţiilor cu curenţi interferenţiali sunt: neoplazii, afecţiuni

17
febrile de diferite etiologii, tuberculoza activă şi cronic-evolutivă, toate procesele inflamatorii
purulente, pace-maker cardiac.
MASAJUL
Masajul, cu tehnici sedative pe structurile periarticulare şi tehnici excitante-tonifiante
pe muşchii adiacenţi, poate fi utilizat în pregătirea şedinţelor de kinetoterapie şi după acestea.
Pacientul este aşezat în decubit dorsal, cu genunchiul în extensie. În cazul artrozei
femuro-patelare, manevrele specifice ale masajului constau în frcţiuni puplpare perirotuliene
bilaterale, în sens ascendent sau descendent. Se vor utiliza cu prudenţă manevrele de petrisaj,
presiune locală şi dilacerarea fibrelor implicate în procesul de fibroză. În timpul masajului se
pot aborda zone fibro-paniculoase (la nivelul tuberculului Gerdy) şi în fosa poplitee.
Masajul îşi găseşte o certă valoare prin efectele sedative analgetice în faza dureroasă,
cât şi prin efectul vasculotrop şi miorelaxant sau excitant, aspecte fiziopatologice implicate în
dinamica funtională a genunchiului. Se pot face 5-10 şedinţe de câte 20 de minute.
TRATAMENTUL BALNEAR
Terapia cu factori naturali reprezintă una dintre cele mai vechi ramuri ale medicinii,
care valorifică o serie de metode tradiţionale în staţiuni balneoclimaterice. În toate ţările
europene cu tradiţii balneare au survenit o serie de evoluţii conceptuale şi metodologice, care
justifică adresabilitatea mare a multor categorii de bolnavi către staţiuni balneoclimaterice
pentru cure care includ şi factori terapeutici naturali (ape minerale, nămoluri şi gaze
terapeutice, factori climaterici). Medicina balneară valorifică în mod tradiţional curele cu
factori terapeutici naturali pentru profilaxia secundară a bolilor reumatismale degenerative,
dar şi a altor boli.
Obiectivele curelor profilactice secundare pentru bolnavii cu afecţiuni degenerative la
nivelul genunchiului vor urmări:
• Corectarea sau compensarea tulburărilor posturale de tip genu varus, genu valgum,
genu recurvatum.
• Tonifierea musculaturii membrelor inferioare, cu scopul asigurării unei mai bune
stabilităţi, unui control articular mai eficient la subiecţii cu tulburări de statică, cu
laxităţi sau instabilitate articulară şi pentru redresare posturală.
• Ameliorarea mobilităţii articulare şi a coordonării motorii, ca şi a creşterii
capacităţii de efort.
• Reducerea greutăţii la hiperponderali.

18
• Corectarea tulburărilor circulatorii venolimfatice şi ameliorarea nutriţiei în
ţesuturile solicitate, prin proceduri cu efecte vasotrofice.
• Corectarea unor tulburări endocrinometabolice la bolnavii cu fenomene
preartrozice.

19
 CAPITOLUL III
ORGANIZAREA ŞI METODOLOGIA CERCETARII

3.1. PREMISELE ŞI IPOTEZA LUCRĂRII

În realizarea experimentului, am plecat de la următoarea ipoteză: dacă se selectează şi
se aplică cele mai eficiente mijloace de recuperare specifice afecţiunilor artrozice se va putea
influenţa creşterea gradului de mobilitate a acestora.
Lucrarea are la bază următoarele elemente:
• Perspectivele recuperării – de unde se pleacă cu pacientul şi unde se ajunge prin
intermediul recuperării medicale kinetice;
• În ce măsura aplicarea tratamentului recuperator asigură optimizarea rezultatelor şi
scurtarea timpului de refacere a disfuncţionalităţilor apărute în gonartroză;
• Dacă mijloacele, procedeele selectate şi aplicate după principiile metodologice ale
kinetoterapiei sunt eficiente;
• În ce măsură mijloacele proprii ale kinetoterapiei, cât şi cele asociate, pot duce la
înlăturarea complicaţiilor imediate şi tardive ale acestei afecţiuni.
O aprofundată cunoaştere a posibilităţilor şi limitelor recuperării reprezintă prima
condiţie spre o recuperare cât mai apropiată de resurele pe care bolnavul le mai posedă.
3.2. SUBIECŢI ŞI METODE
Caracterizarea lotului de pacienţi
Pentru acest studiu, am urmărit un lot de 5 pacienţi cu diferite afecţiuni, determinate de
procese patologice diverse, instalate la nivelul genunchiului, care au necesitat tratament
recuperator. Evoluţia clinică a pacienţilor din acest lot a fost observată în perioada iulie 2016
– decembrie 2016.
Pacienţii incluşi în acest lot provin atât din mediul rural cât şi din mediul urban.
Caracteristicile pacienţilor în acest lot
• vârsta, cuprinsă între 70 ani şi 89 ani;
• diagnosticul cert de gonartroză de peste un an;
• prezenţa afecţiunilor patologice la nivelul genunchiului
• numărul de articulaţii tumefiate
• numărul de arţiculaţii dureroase
• durerea, gradul de afectare (redoare, redoare articulară strânsă semianchiloza,
anchiloza)

20
 • cooperarea pacienţilor

Nume şi prenume Vârsta Sex Ocupaţia Diagnostic

B.A. 89 ANI M PENSIONAR GONARTROZĂ STÂNGĂ
T..B. 70 ANI M PENSIONAR GONARTROZĂ BILATERALĂ
C.G 73 ANI F PENSIONARĂ GONARTROZĂ DREAPTA
R.M 71 ANI F PENSIONARĂ GONARTROZĂ BILATERALĂ
R.C 82 ANI M PENSIONAR GONARTROZĂ STÂNGĂ

În derularea activităţii au fost folosite o serie de metode de cercetare specifice,

domenii în care consider că se încadrează şi kinetoterapia, cu specificitatea rezultată din
scopul în care se aplică (profilaxie, terapie şi recuperare). Dintre metodele utilizate în
experimentul nostru ne-am oprit asupra următoarelor

METODA DOCUMENTĂRII
În condiţiile exploziei informaţionale la care suntem martori, se apreciază că există
domenii în care este mai uşor pentru cercetători să efectueze o anumită investigaţie decât să
cerceteze publicaţii pentru a vedea dacă a mai făcut cineva o lucrare asemanatoare.

METODA OBSERVĂRII
Observaţia este contemplarea intenţionată a unui obiect, fenomen, document sau
proces. Aplicarea metodei obseraţiei pe parcursul lucrării a stat la baza investigaţiilor
funcţionale, pentru a stabili ceea ce s-a considerat a fi important de consemnat în fişele
individuale ale subiecţilor. De asemenea, a fost utilizată şi pentru a stabili cauzele ce au
produs modificari faţă de parametrii cunoscuţi şi în plus, a dus şi la formarea unor obiective
pentru etapele următoare ale programelor de tratament. Înregistrarea observatilor s-a realizat
în fişe de observaţie.

METODA ANCHETEI
Ancheta, ca metoda de lucru, a avut un rol deosebit în obţinerea datelor necesare
cunoaşterii pacienţilor, a dinamicii evoluţiei lor. Metoda a contribuit la realizarea anamnezei
prin dezvăluirea condiţiilor şi cauzelor ce au generat gonartroza având ca rezultat recuperarea
acesteia. Prin intermediul anchetei, datele au fost culese de la pacienti, însa pentru
obiectivitate, informaţiile au fost completate cu datele înscrise în documentele medicale (fişa
medicală, foaie de observaţie, foaie de tratament, bilet de externare).

21
 METODA EXPERIMENTULUI PROPRIU – ZIS
În cadrul experimentului au fost observaţi pacienţii din punct de vedere somatic şi
funcţional cât şi impactul pe care afecţiunea o are asupra lor, influenţa asupra
comportamentului, reactivitatea psihică a pacienţilor la mediul ambient şi la programul de
recuperare la care au fost supuşi.
3.3. ORGANIZAREA CERCETĂRII
Am elaborat un studiu retrospectiv asupra modalităţilor de abordare terapeutică în
gonartroză, cu date culese de la pacienţii mei. Studiul a fost efectuat pe un lot de 5 pacienţi,
ale căror date au fost culese în perioada 01.07.2016 – 31.12.2016. Materialul a fost prelucrat
după un protocol unitar care a inclus următorii parametri:
A. Parametri clinico-epidemiologici:
1. Diagnosticul de gonartroză şi al eventualelor boli asociate
2. Sexul
3. Vârsta
4. Mediul de provenienţă
5. Numărul de zile de spitalizare
6. Antecedente heredocolaterale
7. Antecedente personale patologice pe grupe de afecţiuni:
- digestive, respiratorii, cutanate, ale aparatului locomotor
- cardio-vasculare
B. Parametri funcţionali şi paraclinici:
I) Istoricul episodului actual:
1. Durerea - intensitate
- caracter
- evoluţie sub tratament
2. Redoarea articulară - intensitate
- evoluţia pe perioada internării
3. Alterarea stării generale
II) Examenul obiectiv:
1. Afectarea uni - sau bilaterală a genunchilor
2. Prezenţa durerii spontan, la palpare sau la mobilizarea articulaţiei
3. Modificări de tip inflamator al articulaţiei afectate
4. Mobilitatea articulară
5. Starea musculaturii (hipotonie, contractură, retractură)

22
 6. Stabilitatea genunchiului în timpul mersului şi al ortostatismului
7. Alinierea articulară a membrelor inferioare şi a coloanei vertebrale
8. Starea de nutriţie a pacientului
III) Parametri paraclinici:
Radiografia bilaterală de genunchi
C. Tratamentul aplicat
1. Igieno-dietetic
2. Medicamentos – antialgice, antiinflamatoare nesteroidiene
– protectoare gastrice, condroprotectoare
– terapia intra-articulară
3. Balneo-fizical – kinetoterapie, electroterapie, termoterapie
– masaj, balnear
4. Chirurgical
Etapele experimentale
În prima etapă am stabilit literatura de specialitate existentă ce trata tema propusă pentru
studiu şi cazuistica din ultimii ani, precum şi modul de rezolvare.
Pentru aceasta am luat legatura cu specialişti implicaţi în echipa complexă de recuperare
(medici reumatologi, medici recuperatori, kinetoterapeuţi) cu care am discutat metodele şi
mijloacele aplicate, precum şi rezultatele lor, toate acestea oferindu-mi informaţii în vederea
întocmirii programelor terapeutice.
În etapa a doua am selecţionat subiecții şi mi-am alcătuit grupa destinată studiului. Tot
în această etapă s-a facut o pregătire prealabilă a lotului de desfăşurare a experimentului,
materiale şi instrumente necesare evaluării (goniometru şi centimetru).
Mi-am întocmit fişele individuate cu datele necesare fixării diagnosticului clinico-
funcţional. Aceste fişe au constituit baza decizională stabilirii obiectivelor, mijloacelor şi
indicaţiilor de tratament.
În etapa a treia am aplicat programele de tratament kinetoterapeutice specifice fiecărui
caz. Am facut explorări şi evaluări periodice.
În etapa finală am făcut testarea finală şi pe baza rezultatelor s-a realizat aprecierea
evoluţiei individuate a subiecţilor, concretizate în reprezentarea graphică
În realizarea studiului s-au folosit teste şi măsurători care au avut drept scop
cuantificarea sistematică a conduitelor şi performanţelor pacienţilor pe o durată lungă de timp.
Astfel, am utilizat:
Evaluarea de ansamblu a genunchiului prin inspecţie şi palpare

23
 Inspecţia pacienţilor s-a efectuat asupra întregului membru inferior, indiferent de
tipul şi de localizarea afecţiunii pe care o acuzau aceştia. Inspectia poate oferi date
importante, aspectul genunchiului fiind adesea „cartea de vizita a artrozicului. Examinarea am
facut-o cu bolnavul aşezat pe un scaun sau în decubit dorsal. Se observă sediul, simetria,
aspectul tumefacţiilor articulare, tipul deformaţiilor genunchiului, asocierea de leziuni
cutanate sau tulburări circulatorii şi trofice. De asemenea am examinat genunchiul în
abducţie adductie, flexie şi extensie.
Palparea
În spaţiul popliteu am urmarit prin palparea tegumentelor să apreciez grosimea şi
elasticitatea lor. Prin palparea am urmărit descoperirea unor noduli mici subcutanaţi, duri,
albicioşi, uneori ulceraţi. Palparea simetrică mi-a permis aprecierea topografică algezica şi
sediul maxim al tumefacţilor articulare sau periarticulare.
Evaluarea durerii am realizat-o printr-o discuţie avută cu pacienţii după palparea
feţelor cartilaginoase ale rotulei prin presiune pe marginea ei superioară şi pe care am
apreciat-o pe o scala analogă vizuală între 0-10. Am luat în calcul: durerea nocturnă; durerea
spontană; durerea declanşată la palparea articulaţiei.
Evaluarea sensibilităţii am efectuat-o cu ajutorul unui obiect cu care am
mers pe platoul tibial intern şi în spaţiul popliteu, am întrebat pacientul dacă simte sau nu
ceva. Cotele sensibilităţii: 0 - sensibilitate absentă; 1 - deteriorarea sensibilităţii; 2 -
sensibilitate normală.
Evaluarea mobllităţii
Studiul mobilităţii genunchiului pune în evidenţa existenţa cracmentelor articulare,
care pot fi simţite prin palparea articulaţiei acoperite cu toată palma pe faţa sa anterioară, în
timp ce bolnavul face mişcări de flexie-extensie ale genunchiului, sau pot fi auzite cu ajutorul
stetoscopului. Se va preciza dacă laxitatea laterală permite redresarea deviatiei axiale
existente, ceea ce indică relaxarea ligamentului omolateral prin uzura cartilaginoasă şi
micşorarea consecutivă a interliniei sau, dimpotrivă, determină exagerarea deviaţiei,
traducând o destindere a ligamentului contralateral. Asocierea unei laxităţi ligamentare
importante adaugă un plus de gravitate gonartrozei, simptomatologia clinică fiind mai
supărătoare prin existenţa instabilităţii şi sancţiunea terapeutică, mai dificilă şi mai putin
eficace. Am grupat gonartroza în trei clase, în funcţie de laxitate: clasa I se caracterizează
prin instabilitatea minima de 5—10°; clasa a Il-a cuprinde cazurile de gonartroză cu o laxitate
moderată între 10 ş 20°; clasa a Ill-a include cazurile cu laxităţi severe de 20—45°.

24
 Evaluarea tonusului muscular s-a efectuat pentru determinarea gradului de forţă
musculară. S-a notat cu: 5 - atunci când pacientul a efectuat mişcarea contra gravitaţiei şi
contra unei rezistenţe mari; 4 - atunci când pacientul a efectuat mişcarea contra gravitaţiei şi
contra unei rezistenţe mici; 3 - atunci când pacientul a efectuat mişcarea contra gravitaţiei,
dar fără rezistenţă; 2 - atunci când pacientul a realizat mişcarea fără gravitaţie; 1 - atunci când
pacientul a schiţat mişcarea; 0 - lipsa mişcării.
Bilantul articular si goniometria
Articulaţia femuro-tibială este o artroză cu un singur grad de libertate, care permite
efectuarea mişcărilor de flexiune-extensie. Amplitudinea medie normală a mişcării active este
de 135°, iar a celei pasive de 150°. Bolnavul este culcat pe masă în decubit ventral, cu
piciorul atârnând în afara planului mesei (pentru a se obţine extensia totală a genunchiului).
Goniometrul aşează în plan sagital, cu baza anterior şi în lungul axului coapsă-gambă, cu axa
indicatorului în dreptul axului biomecanic transversal şi cu indicatorul culcat în dreptul
axului lung al gambei.
Examinarea radiologică
La această examinare s-au efectuat radiografii simple.
Programul kinetic efectuat
Pentru ca programul kinetic să debuteze prin mobilizarea pasivă a articulatiei,
kinetoterapeutul ia contact direct cu articulaţia bolnavă, întră în comunicare cu pacientul,
încercând să-i câştige încrederea şi să-şi asigure o bună colaborare pe durata programului
complex de recuperare.
Mobilizarea pasivă
Kinetoterapia pasivă în gonartroză începe cu mobilizarea rotulei (în sens longitudinal şi
transversal), după care se trece la mobilizarea articulaţiei femuro-tibiale, având ca obiectiv
principal asigurarea libertăţii de mişcare în extensie şi rotaţie, în special rotaţia internă care este
aproape întotdeauna limitată. Totodată asigura o buna circulate sangvina pe segmentele
membrelor paralizate. Manevrele de mobilizare pasivă se efectuează cu blândeţe, progresiv
ca amplitudine, şi cu prudenţă, uneori putând fi în discuţie o osteoporoză, care complică
printr-o fragilitate osoasă.
Mobilizare pasivă pentru mişcarea de rotaţie internă:
Pacientul în decubit dorsal, coapsa în abducţie şi genunchiul flectat la 90°.
Kinetoterapeutul fixează glezna bolnavului şi susţine extremitatea superioară a gambei cu
ambele mâini sub linia articulară, imprimând o mişcare de translaţie orizontală externă a

25
 întregii gambe. Această mişcare se repetă, reducând progresiv unghiul de flexie a gambei pe
coapsa .
Mobilizare pasivă pentru mişcarea de abducţie şi adducţie
Pacientul în decubit lateral.O mână sprijină bazinul .Cealaltă cu degetele desfacute pe
faţa internă a genunchiului astfel încât antebraţul să traverseze oblic pe sub gamba spre
maleola externă.Se execută mişcări alternative de abducţie şi adducţie
Mobilizare pasivă pentru mişcarea de circumducţie
Pacientul în decubit dorsal în decubit dorsal. O mână psrijină genunchiul pe rotula.
Cealaltă mână sprijină călcâiul cu palma căus, astfel ca antebratul să sprijine planta si
degetele.Se execută circumducţii în ambele sensuri, imprimându-se
genunchiului astfel sprijinit o mişcare sub formă de cerc.
Mobilizare pasivă pentru mişcarea de extensie: Pacientul în şezând, cu trunchiul aplecat
în faţă; kinetoterapeutul execută extensia, făcând două prize - una pe faţa anterioară a
coapsei, fixând-o la scaun şi cealaltă pe gambă, distal.
Mobilizarea activă
Refacerea forţei musculare şi a echilibrului dintre muşchii agonişti şi antagonişti, în special
a muşchilor stabilizatori ai articulaţiei trebuie începută cât mai precoce şi continuată mereu
printr-un program de menţinere a tonusului şi forţei musculare. Se realizează prin exerciţii
izometrice şi izodinamice contra unor rezistenţe, fiind recunoscută necesitatea de a se lucra cu
rezistenţă manuală dirijată .
 Exerciţiile pentru refacerea forţei depind de gradul deficitului muscular: pentru
forţele 0-1-2, tehnicile de facilitare reprezintă singurele modalităţi logice de lucru
(contracţii repetate, inversarea lentă, inversarea lentă cu opunere, relaxare -
contracţie, izometria alternantă); reeducarea forţei musculare de la o valoare peste 3
se realizează prin tehnicile obişnuite de izometrie (exerciţiile scurte izometrice
zilnice), tehnicile izokinetice
În gonartroză sunt preferate contracţiile musculare izometrice şi pedalarea pe bicicleta
ergonomică fără rezistenţă şi se insistă asupra tonifierii muşchilor cvadriceps, ischiogambieri şi
triceps sural.
 Exerciţiu pentru tonifierea musculaturii extensoare a articulaţiei
coxofemurale (fesierul mare şi fibrele posterioare ale fesierului mijlociu,
ischiogambierii): Pacientul în decubit dorsal la marginea mesei, cu articulaţia
coxofemurală flectată, genunchiul extins, piciorul flectat; kinetoterapeutul face priza
pe faţă dorsală a treimii distale a coapsei şi pe faţa plantară; membrul inferior opus

26
 este flectat, cu piciorul pe masă sau gamba atârnă la marginea mesei; pacientul
execută flexia degetelor, extensia piciorului apoi flexia genunchiului şi în sfarşit
extensia articulaţiei coxofemurale în timp ce kinetoterapeutul opune rezistenţă
acestor mişcari (mişcarea de extensie contrată se continua sub planul orizontalei).
 Exerciţiu pentru tonifierea muşchiului fesier mare: Pacientul în decubit dorsal la
marginea mesei; membrul inferior opus se sprijină cu talpa pe masă, membrul afectat
are coapsa flectată la 60° (adductorii sunt scoşi din activitate), genunchiul este flectat
(ischiogambierii sunt scoşi din activitate), gamba relaxată; se execută extensia
articulaţiei coxofemurale, kinetoterapeutul contrând pe faţa posterioară a coapsei.
 Exerciţiu pentru tonifierea ischiogambierilor: Pacientul în decubit dorsal, cu
articulaţia coxofemurală flectată, genunchiul aproape extins (poziţia genunchiului
este importantă - nu trebuie extins complet, ci atât cât intră în acţiune
ischiogambierii); pacientul face extensia coapsei, kinetoterapeutul contrând la
nivelul talonului.
 Exerciţiu pentru tonifierea muşchiului fesier mijlociu: Pacientul în decubit
contralateral, cu membrul inferior opus flectat şi membrul afectat cu genunchiul
flectat; pacientul execută abducţie în timp ce kinetoterapeutul opune rezistenţa pe faţa
laterală a genunchiului.
 Exerciţiu pentru tonifierea muşchiului cvadriceps: Pacientul în decubit dorsal, cu
coapsa întinsă şi gamba în afara mesei; membrul inferior opus, flectat, se sprijină cu
piciorul pe masă; kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsală a piciorului şi pe faţa
anterioară distal pe gambă; pacientul execută extensia gambei fiind contrat de
kinetoterapeut.
 Grupul de exerciţii selective pentru antrenarea celor 3 capete monoarticulare ale
cvadricepsului au ca principiu general menţinerea articulaţiei coxofemurale flectate la
90°, din această poziţie executându-se extensia genunchiului.
 Exerciţiu pentru tonifierea muşchiului triceps sural: Pacientul în decubit dorsal,
cu membrul inferior întins şi glezna în flexie dorsală; kinetoterapeutul prinde în mână
calcâiul pe faţa lui posterioară şi se opune încercărilor pacientului de a extinde
piciorul. Deoarece nu există rezistenţa pe degete sau antepicior, nu va intra în
activitate decât tricepsul sural.
Pe parcursul de reeducării mersului, bolnavul de gonartroză ia treptat contact cu o
serie de aparate ajutătoare, proteze Hessing, cârje subaxilare, etc.

27
Program de exerciţii
Ex.1. bicicletă ergometrică timp de 10-15 minute sau chiar mai mult, fără încărcare (wattaj).
Este indicat ca pacientul să facă bicicletă ergometrică acasă, de câte ori are posibilitatea, de
mai multe ori pe zi. Este unul dintre cele mai bune exerciţii pentru menţinerea troficităţii
cartilajului articular.
Ex.2. P.I. decubit dorsal cu Mi afectat extins, MI opus flectat, talpa pe sol. T1. Se contractă
cvadricepsul, presând podeaua cu spaţiul popliteu. T2. Se menţine 10 secunde. Dacă se percepe
un oarecare discomfort sub genunchi, se va aşeza un sul în zona poplitee, în timpul exerciţiului.
Se execută 2 seturi a câte 10, repetări.
Ex.3. P.I. decubit dorsal, mâinile pe lângă corp. T1. flexia coapsei MI afectat, cu călcîiul pe pat,
T2. revenire la P.I., T3. flexia coapsei MI opus, cu călcâiul pe pat, T4. revenire în P.I. Se
execută 2 seturi a câte 5 repetări.
Ex.4. P.I. decubit homolateral (cu MI afectat deasupra), kinetoterapeutul fixează coapsa şi
susţine gamba (dacă este necesar). T1. flexia gambei pe coapsă T2. kinetoterapeutul forţează
uşor gamba în flexie T3. revenire în P.I. Se execută 2 seturi a câte 6 repetări.
Ex.5. P.I. aşezat la marginea patului, genunchii flectaţi, gambele atârnate, mâinile pe lângă corp,
pentru menţinerea echilibrului, kinetoterapeutul în faţa pacientului T1. extensia gambei, după
care kinetoterapeutul va susţine piciorul T2. contracţia coapsei, presând genunchiul spre
podea T3. relaxare T4. revenire în P.I. Se execută 2 serii a câte 6 repetări.
Ex.6. P.I. aşezat la marginea patului, genunchii flectaţi, gambele atârnate, mâinile de o parte şi de
alta a trunchiului. T1. flexie plantară T2. revenire în P.I. T3. flexie dorsală T4. revenire în P.I.
Se execută 2 serii a câte 10 repetări
Ex.7. P.I. aşezat la marginea patului, genunchii depărtaţi flectaţi, gambele atârnate, mâinile de o
parte şi de alta a trunchiului. T1. rotaţia externă a coapsei cu apropierea tălpilor T2. rotaţia
externă a coapsei cu depărtarea tălpilor Se execută 2 serii a câte 5 repetări.
Ex.8. P.I. aşezat la marginea patului, genunchii flectaţi, gambele atârnate; kinetoterapeutul în faţa
pacientului, T1. flexia gambei contra unei rezistenţe opuse de kinetoterapeut T2. revenire din
flexie fără rezistenţă. Se execută 2 serii a câte 6 repetări.
Ex.9. P.I. Învăţarea mersului cu sprijin în baston.
Şedinţa de kinetoterapie se poate termina tot cu bicicletă ergometrică, timp de maxim 10
minute, fără încărcare.
Pacientul trebuie să înveţe elementele de igienă a genunchiului.
1. mersul se va face cu sprijin în baston, care se va ţine de partea piciorului afectat.
2. sprijinul pe membrul inferior afectat trebuie să fie minim, pentru a nu încărca

28
 articulaţia.
3. nu se vor căra greutăţi, pentru a nu mări încărcarea.
4. obligatoriu, reglarea greutăţii corporale,
5. se poartă pantofi ortopedici, fără toc.
6. se evită ortostatismul prelungit.
7. la menţinerea poziţiei ortostatice, genunchiul nu trebuie tensionat în extensie, ci trebuie să
fie relaxat.
8. se evită menţinerea îndelungată a poziţiei în flexie a genunchiului.
9. dacă nu se poate evita, se va executa obligatoriu o extensie maximă a genunchiului
afectat.
10. în timpul somnului, poziţia de repaus a genunchiului trebuie să fie în extensie, pentru a
putea asigura sprijinul şi mersul.
3.4. REZULTATELE ŞI INTERPRETAREA LOR
CAZUL NR. 1
NUME SI PRENUME: B.A.
VÂRSTA: 89 ani
SEX: M
PROFESIE: pensionar
LOCALITATE: Bucureşti
DIAGNOSTIC LA PREZENTARE - gonartroză secundară stanga
DIAGNOSTICE SECUNDARE - hernie de disc L5 – S1 stânga paralitică operată în 2007,
- hipertensiune arterială
MOTIVUL PREZENTĂRII:
- dureri reumatismale cu caracter inflamator, impotenţă functională parţială
- creştere ponderală importantă: aproximativ 7 kg
- dispnee la eforturi minime
ANAMNEZĂ:
- mers dificil, posibil doar cu sprijin.
- antecedente heredo - colaterale: afecţiuni reumatismale
- condiţii de viaţa şi muncă: pensionară
- comportare faţa de mediu : cooperantă
ISTORICUL BOLII: Pacientul diagnosticat cu gonartroză în 1999.
EXAMEN CLINIC GENERAL: articulaţia genunchiului stâng apare mult mărită
transversal

29
EXAMEN DE SPECIALITATE Evaluarea durerii: după prima examinare. evaluarea pe
scală vizuală analogă a durerii este de 7.
Inspecţia:
- gonartroza secundară cu genu valgum şi tulburări ale circulaţiei de retur.
- tumefacţie partială a feţei anterioare, însoţită de roşeaţe a tegumentelor
Palparea :
- se simte deplasarea rotulei
- limitarea flexiei şi extensiei datorită tumefierii articulaţiei
- limitarea abductiei şi anteducţiei articulaţiei genunchiului:
- unghiul format de coapsă cu gamba este de 160°
- limitarea dureroasă a rotaţiei interne şi externe a piciorului.
Sensibilitatea: sensibilitate diminuată la genunchiul stâng, iar la cel drept o deteriorare
însemnată
Evaluarea mobilităţii - gonartroză de clasa a II a cu laxitate (redoare) moderată între 10 şi
20°
Evaluarea tonusului muscular - s-a constatat forţa 4 - pacientul putând efectua mişcarea
contra gravitaţiei şi contra unei rezistenţe mici.
TRATAMENT KINETIC urmăreşte:
• combaterea şi ameliorarea durerii
• creşterea gradului de mobilitate articulară
• creşterea tonusului muscular anterior şi posterior a coapsei
• combaterea deformaţiilor.
Bilantul articular
Articulaţia genunchiului
Bilanţul articular Genunchiul stâng Genunchiul drept
Internare După 6 luni Internare După 6 luni
Mişcare activă de flexie-extensie 10° 15° 65° 70°

Mişcare pasivă de flexie-extensie 65° 70° 80° 85°

Tabel nr 1. examinarea cu goniometru a mobilităţii articulare

30
CAZUL NR. 2
NUME SI PRENUME: T.B.
VÂRSTA: 70 ani
SEX: M
PROFESIE: pensionar
LOCALITATE: Bucureşti
DIAGNOSTIC LA PREZENTARE - gonartroză bilaterală
DIAGNOSTICE SECUNDARE - hemiplegie spastică stânga
- hipertensiune arterială
MOTIVUL PREZENTĂRII:
- dureri reumatismale cu caracter inflamator, impotenţa funcţională
- creştere ponderală importantă: aproximativ 6 kg
- dispnee la eforturi minime
ANAMNEZĂ:
-.dificultate în deplasare, sprijin cu ajutorul cârjei canadiene
- antecedente heredo-colaterale: - afecţiuni reumatismale (osteoporoză)
- condiţii de viaţă şi muncă:pensionară
- comportare faţa de mediu :cooperantă
ISTORICUL BOLII: pacientul este diagnosticat cu gonartroză bilaterală în 1995.
EXAMEN CLINIC GENERAL: articulaţiile genunchiului apar mult mărite transversal
EXAMEN DE SPECIALITATE Evaluarea durerii: după prima examinare evaluarea pe
scala vizuală analogă a durerii este de 9.
Inspecţia:
- gonartroza bilaterală cu genu varum şi tulburări ale circulaţiei de retur.
- tumefacţie partială a fetei anterioare ,însoţită de roşeaţă tegumentelor
Palparea
- se simte deplasarea rotulei
- limitarea flexiei şi extensiei datorită tumefierii articulaţiilor
- limitarea abducţiei şi anteducţiei articulaţilor genunchiului
- mişcarile executate la nivelul membrului stang sunt limitate din cauza hemiplegiei pe
partea stângă mişcarea activă este imposibilă
- limitarea dureroasă a rotaţiei interne şi externe a articulaţiilor.
Sensibilitatea: deteriorarea sensibilităţii
Evaluarea mobilităţii - gonartroză de clasa I cu instabilitatea minimă de 5-10°:

31
Evaluarea tonusului muscular- s-a constatat forţa 4 la membrul drept - pacientul putând
efectua mişcarea contra gravitaţiei şi contra unei rezistenţe mici şi forţa1 la membrul stâng -
pacientul schiţând mişcarea
TRATAMENT KINETIC urmăreşte:
• combaterea şi ameliorarea durerii
• reducerea edemului
• menţinerea/creşterea gradului de mobilitate articulară
• menţinerea/creşterea tonusului muscular
• combaterea deformaţilor.
• reeducarea mersului

Bilanţul articular

Articulaţia genunchiului
Bilanţul articular Genunchiul stâng Genunchiul drept
Internare După 6 luni Internare După 6 luni
Mişcare activă de flexie-extensie 45° 45° 60° 70°

Mişcare pasivă de flexie-extensie 30° 40° 75° 85°

Tabel nr. 2. Examinarea cu goniometru a mobilităţii articulare

32
CAZUL NR. 3
NUME SI PRENUME: C.G.
VÂRSTA: 73 ani
SEX: F
PROFESIE: pensionară
LOCALITATE: Bucureşti
DIAGNOSTIC LA PREZENTARE: - gonartroză dreapta severă
DIAGNOSTICE SECUNDARE: - scleroză laterală amiotrofică
- hipertensiune arterială
- obezitate de gradul II
MOTIVUL PREZENTĂRII:
- dureri reumatismale
- stază venoasă
- impotenţa funcţională
- creştere ponderală importantă: aproximativ 12 kg
- dispnee la eforturi minime
- dureri intense în ortostatism dar şi în repaus
ANAMNEZA:
- mers imposibil fără cârje.
- condiţii de viată şi muncă: fără ocupaţie
- comportare faţa de mediu: cooperantă
ISTORICUL BOLII: pacienta este diagnosticată cu gonartroză dreapta în 1992.
EXAMEN CLINIC GENERAL: - articulaţiile genunchiului apar mult mărite
- tegumentul prezintă o culoare vânătă
EXAMEN DE SPECIALITATE: evaluarea durerii: după prima examinare evaluarea pe
scala vizuală analogă a durerii este de 9.
Inspecţia:
- gonartroză dreapta severă cu genuflexum şi tulburări ale circulaţiei de retur.
- tumefacţie a feţei anterioare, însoţită de roseaţe tegumentelor
Palparea:
- se simte deplasarea rotulei
- limitarea flexiei şi extensiei datorită tumefierii articulaţiilor
- limitarea abductiei şi anteductiei articulaţilor genunchiului
- mişcările executate la nivelul membrului drept sunt limitate din cauza sclerozei
33
 - limitarea dureroasă a rotaţiei interne şi externe a articulaţiilor.
Sensibilitatea: deteriorarea sensibilităţii
Evaluarea mobilităţii - gonartroză de clasa a II- a cu laxitate moderată între 10-20°
Evaluarea tonusului muscular - s-a constatat forţa 3 pacientul a efectuat mişcarea contra
gravitaţiei, dar fără rezistenţă.
TRATAMENT KINETIC urmăreşte:
• combaterea şi ameliorarea durerii
• reducerea edemului
• menţinerea/creşterea gradului de mobilitate articulară
• menţinerea/creşterea tonusului muscular
• combaterea deformaţiilor.
• reeducarea mersului
• împiedicarea/stagnarea agravării afecţiunilor

Bilanţul articular

Articulaţia genunchiului
Bilanţul articular Genunchiul stâng Genunchiul drept
Internare După 6 luni Internare După 6 luni
Mişcare activă de flexie-extensie 30° 30° 35° 35°

Mişcare pasivă de flexie-extensie 60° 60° 65° 65°

Tabel nr. 3. Examinarea cu goniometru a mobilităţii articulare

34
CAZUL NR.4
NUME SI PRENUME: R.M.
VÂRSTA: 71 ani
SEX: F
PROFESIE: pensionară
LOCALITATE: Bucureşti
DIAGNOSTIC LA PREZENTARE - gonartroză bilaterală
DIAGNOSTICE SECUNDARE - coxartroză bilaterală predominant stânga
- spasmofilie
- hipertensiune arterială
MOTIVUL PREZENTĂRII:
- mers dificil, apar dureri la urcarea şi coborârea scărilor
- dureri reumatismale cu caracter inflamator,
- impotenţa functională
- tulburări ale circulaţiei (varice)
-creştere ponderală importantă: aproximativ 5 kg
- dispnee la eforturi minime
- dureri în ortostatism dar şi în repaus
ANAMNEZA:
- mers şchiopătat, imposibil fără cârje.
- condiţii de viaţă şi muncă: fără ocupaţie
- comportare faţă de mediu: cooperantă
ISTORICUL BOLII: pacienta este diagnosticată cu gonartroză bilaterală în 1990.
EXAMEN CLINIC GENERAL:
- articulaţiile genunchiului apar mult mărite
- cartilajul articular nu prezintă luciul si troficitatea normală
- tegumentul prezinta o culoare vânătă
EXAMEN DE SPECIALITATE: evaluarea durerii: după prima examinare; evaluarea pe
scala vizuală analogă a durerii este de 9.
Inspecţia:
- atitidine vicioasă
- atrofie musculară la nivelul regiunii fesiere
- gonartroză bilaterală severă cu genu flexum şi tulburări ale circulaţiei de retur.
- tumefacţie a feţei anterioare ,însoţită de roseaţă a tegumentelor
35
- căldură locală la nivelul genunchiului
Palparea:
- prezenţa semnului “rindelei”
- limitarea flexiei şi extensiei datorită tumefierii articulaţiilor
- limitarea abductiei şi anteducţiei articulaţilor genunchiului
- mişcările executate la nivelul membrului stâng sunt limitate datorită coxartrozei
- limitarea dureroasă a rotaţiei interne şi externe a articulaţiilor.
Sensibilitatea: sensibilitate minimă
Evaluarea mobilităţii - gonartroza de clasa I cu instabilitatea minimă de 5-10°:
Evaluarea tonusului muscular - s-a constatat forţa 3 pacientul a efectuat mişcarea contra
gravitaţiei, dar fără rezistenţă.
TRATAMENT KINETIC urmăreşte:
• combaterea şi ameliorarea durerii
• reducerea edemului
• menţinerea/creşterea gradului de mobilitate articulară
• menţinerea/creşterea tonusului muscular
• combaterea deformaţiilor.
• reeducarea mersului
• toniferea musculaturii fesierilor

Bilantul articular

Articulaţia genunchiului
Bilanţul articular Genunchiul stâng Genunchiul drept
Internare După 6 luni Internare După 6 luni
Mişcare activă de flexie-extensie 20° 25° 25° 30°

Mişcare pasivă de flexie-extensie 30° 35° 30° 35°

Tabel nr. 4. Examinarea cu goniometru a mobilităţii articulare

36
CAZUL NR. 5
NUME ŞI PRENUME: R.C.
VÂRSTA: 82 ani
SEX: M
PROFESIE: pensionar
LOCALITATE: Bucureşti
DIAGNOSTIC LA PREZENTARE - gonartroză stânga
DIAGNOSTICE SECUNDARE - accident vascular ischemic
- fibrilaţie atrială permanentă
MOTIVUL PREZENTĂRII:
-mers dificil, apar dureri la urcarea şi coborârea scărilor, oboseala instalându-se rapid
- dureri reumatismale cu caracter inflamator, impotenţa functională
- tulburări ale circulaţiei (varice)
- creştere ponderală importantă: aproximativ 5 kg
- dispnee la eforturi minime
- dureri în ortostatism dar şi în repaus
ANAMNEZA:
- mers imposibil fără cârje.
- condiţii de viaţă şi muncă:fără ocupaţie
- comportare faţa de mediu: cooperantă
ISTORICUL BOLII: pacienta este diagnosticată cu gonartroză stânga în 1986.
EXAMEN CLINIC GENERAL:
- articulaţiile genunchiului apar mult mărite
- cartilajul articular nu prezintă luciul şi troficitatea normală
- tegumentul prezintă o culoare vânătă
EXAMEN DE SPECIALITATE: evaluarea durerii: după prima examinare; evaluarea pe
scala vizuală analogă a durerii este de 8.
Inspecţia:
- gonartroza bilaterală severă cu genu flexum şi tulburări ale circulaţiei de retur.
- tumefacţie a fetei anterioare, însoţită de roseaţe tegumentelor
- căldură locală la nivelul genunchiului
Palparea:
- prezenţa semnului “rindelei”
- limitarea flexiei şi extensiei datorită tumefierii articulaţiilor
37
- limitarea abducţiei şi anteducţiei articulaţilor genunchiului
- mişcările executate la nivelul membrului stâng sunt limitate datorită coxartrozei
- limitarea dureroasă a rotaţiei interne şi externe a articulaţiilor.
Sensibilitatea: deteriorarea sensibilităţii
Evaluarea mobilităţii - gonartroză de clasa I cu instabilitatea minima de 5-10°:
Evaluarea tonusului muscular - s-a constatat forta 3 pacientul a efectuat mişscarea contra
gravitaţiei, dar fără rezistenţa.
TRATAMENT KINETIC urmăreşte:
 combaterea şi ameliorarea durerii
 reducerea edemului
 menţinerea/creşterea gradului de mobilitate articulară
 mentinerea/creşterea tonusului muscular
 combaterea deformatiilor.
 reeducarea mersului

Bilantul articular

Articulaţia genunchiului
Bilanţul articular Genunchiul stâng Genunchiul drept
Internare După 6 luni Internare După 6 luni
Mişcare activă de flexie-extensie 50° 60° 60° 65°

Mişcare pasivă de flexie-extensie 60° 75° 75° 80°

Tabel nr. 5. Examinarea cu goniometru a mobilităţii articulare

38
INTERPRETAREA REZULTATELOR
În urma cercetării s-au
au obţinut următoarele rezultate:
Efectele pozitive ale kinetoterapiei s-au
s observat în urma testingului articular efectuat
printr-o creştere / menţinere a amplitudinii mobilităţii articulare atfel:
CAZUL NR.1

70 100
60
80
50
40
60
30 40
20
20
10 dupa 6 luni dupa 6 luni
0 0 internare
internare
1 1
2 2

Grafic 1. Interpretarea statistică a valorilor Grafic 2. Interpretarea statistică a valorilo

valorilor
bilanţului articular la genunchiul stang bilanţului articular la genunchiul drept

În urma programului kinetoterapeutic se poate observa o creştere de 5°atât pe

mişcarea activă cât şi pe cea pasivă de flexie-extensie.
flexie

CAZUL NR.2

70 90

60 80
70
50
60
40
50
30 40
20 30
10 dupa 6 luni 20
0 internare 10 dupa 6 luni
0
internare
1
2 1
2

Grafic 3.. Interpretarea statistică a valorilor Grafic 4.. Interpretarea statistică a valorilor
bilanţului articular la genunchiul stang
st bilanţului articular la genunchiul drept

39
 În urma programului kinetoterapeutic se poate observa o creştere de 10° pe mişcarea
pasivă de flexie-extensie,miscarea
extensie,miscarea activă rămânâd la celeaşi valori datorită diagnosticului
secundar de hemiplegie.

CAZUL NR.3

70
60
60
50
50
40
40
30 30
20 20
10 10 dupa 6 luni
dupa 6 luni
0 internare
0
internare
1 1
2 2

Grafic 5.. Interpretarea statistică a valorilor Grafic 6.. Interpretarea statistică a valorilor
bilanţului articular la genunchiul stang bilanţului articular la genunchiul drept

Din cauza diagnosticului secundar de scleroză laterală amiotrofică nu se înregistrează

nici o creştere a valorilor bilanţului articular,kinetoterapia având rol de menţinere
menţinere a tonusului
muscular.

CAZUL NR.4

35 35

30
30
25
25
20
20
15
15
10
10
5 dupa 6 luni
5 dupa 6 luni 0
intrare
0
internare 1
2
1
2

Grafic 7. Interpretarea statistică a valorilor Grafic 8. Interpretarea

nterpretarea statistică a valorilor
bilanţului articular la genunchiul stang bilanţului articular la genunchiul drept

40
 În urma programului kinetoterapeutic se poate observa o crestere de 5°atât pe miscarea
activă cât si pe cea pasivă de flexie-extensie
flexie

CAZUL NR.5

70 80
60 70

50 60

40 50
40
30
30
20
20
10 dupa 6 luni
10 dupa 6 luni
0 internare 0
internare
1 1
2 2

Grafic 9. Interpretarea statistică a valorilor Grafic 10. Interpretarea statistică a valorilor

bilanţului articular la genunchiul stang bilanţului articular la genunchiul drept

În urma programului kinetoterapeutic se poate observa o creştere de 10-15°atât

10 pe
mişcarea activă cât şi pe cea pasivă de flexie-extensie.
flexie

41
 CONCLUZII ŞI PROPUNERI

CONCLUZII FINALE
Din rezultatele obtinute de-a lungul desfăşurării experimentului pe care s-a bazat
lucrarea, am tras următoarele concluzii:
1. Diagnosticul precis şi precocitatea tratamentului au dat rezultate favorabile.
2. Participarea constantă (şi de două ori pe zi) a pacienţilor la programul de kinetoterapie şi
crearea unui climat de siguranţă şi incredere au favorizat recuperarea precoce.
3. Practicând lucrul în echipa (medic reumatolog, kinetoterapeut, asistent fizioterapeutic,
maseur) s-a reuşit învingerea obstacolelor care au aparut atât fizice cât şi psihice şi
integrarea bolnavului în activitatea socio-familială.
4. Prin individualizarea strictă a programului de kinetoterapie în concordanţă cu starea
biologică şi psihică a pacientului (tratament medicamentos, fizical - kinetic) am obţinut
scurtarea duratei tratamentului.
5. Activitatea a fost ghidată întotdeauna după răspunsul pacientului la tehnica aplicată.
6. Prin instruirea pacienţilor pentru programul la domiciliu am realizat continuarea
tratamentului, ducând la o vindecare mai rapida.
7. Pentru o restabilire cât mai aproape de normal kinetoterapia este indispensabilă prin
tehnicile şi metodele care au o valoare deosebită pentru eficientizarea rezultatelor.
8. Prin aplicarea tratamentului adecvat, reintegrarea în activitaţile socio – cotidiene s-a facut
mai rapid. În aplicarea exerciţiilor, atât în programele de kinetoterapie practicate în
instituţii (spitale, policlinici) cât şi la domiciliu,trebuie respectate regulile metodice in
privinta individualizării efortului, dar şi cele de formare a deprinderilor motrice corecte
(de la uşor la greu, de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex).

PROPUNERI
A. Scăderea în greutate
B. Evitarea poziţiei de ortostatism prelungită
C. Evitarea poziţiilor de flexie maximă
D. Evitarea menţinerii prelungite a unei anumite pozitii a genunchiului

42
E. Realizarea de mişcări libere de flexie-extensie după un repaus mai prelungit şi
înainte de trecerea în ortostatism
F. Evitatea deplasării pe teren accidentat
G. Trebuie evitat statul in frig şi umezeală
H. Trebuie evitat consumul de alcool, ţigări, cafea
I. Se recomandă băile/înotul terapeutic
J. Din şase în şase luni se recomandă revenirea la control
K. Mobilitatea, amplitudinea şi forţa musculară este menţinută prin practicarea
exerciţiilor şi acasă.
L. Practicarea zilnică a programului de kinetoterapie şi a posturilor învăţate
M. Alimentaţia trebuie să fie bogată în vitamine, proteine şi săruri minerale.

43
 BIBLIOGRAFIE

1. BUDICĂ, C.(2005) – Kinetoterapia în afecţiunile ortopedico-traumatice, Editura

Fundaţiei România de Maine, Bucureşti
2. CORDUN M., (1999) – Kinetologie medicală, Editura Axa, Bucureşti
3. DAN M., LOZINCĂ I., (coordonatori), (2007) - Kinetoterapia în patologia geriatrică, Editura
Universitaria, Craiova
4. FOZZA C.A.. (2006) – Îndrumar pentru corectarea deficienţelor fizice, Editura Fundaţiei
România de Maine, Ediţia a II-a, Bucureşti
5. IFRIM M., NICULESCU Gh., (1988) – Compendiu de anatomie, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti,
6. KISS I., (1999) - Fiziokinetoterapia şi recuperarea medicală în afecţiunile aparatului
locomotor, p. 142-148, Editura Medicală, Bucureşti
7. NENCIU G. (2009) – Biomecanica în educaţie fizică şi sport. Aspecte generale, Editura
Fundatiei România de Mâine, Ediţia a II-a, Bucureşti
8. NENCIU G. (2009) –Fiziologia generală şi a efortului fizic. Volumul I, Editura Fundatiei
România de Mâine, Ediţia a II-a, Bucureşti
9. PAUN R., (1999) - Tratat de Medicină Internă –Reumatologie - Vol. 1 şi 2, p. 1066-1081,
1094-1107, Editura Medicală, Bucureşti
10. POPA D., POPA, V. ,(1999) – Terapie ocupaţională pentru bolnavii cu deficienţe fizice,
Editura Universităţii din Oradea
11. POPESCU E.D., IONESCU R., (2002) - Compendiu de reumatologie, p. 116-125, 306-
317, Editura Tehnică, Bucureşti
12. RADULESCU A., (1998) - Electroterapie, p. 119-264, Editura Medicală, Bucureşti
13. SBENGHE T., (1987) - Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare, p.50-51,
56-101, 519-520, Editura Medicală, Bucureşti
14. SBENGHE T., (1996) - Recuperare medicală la domiciliul bolnavului, p. 84-90, Editura
Medicală, Bucureşti
15. SBENGHE T., (1981) - Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale
membrelor, p.362-366, Editura Medicală, Bucureşti
16. SIDENCO E.L., (2009) - Masajul în kinetoterapie, Editura Fundaţiei România de Maine,
Ediţia a II-a, Bucureşti

44
17. SIDENCO E.L., (2005) - Ghid practic de evaluare articulară şi musculară în
kinetoterapie, Editura Fundaţiei România de Maine, Bucureşti
18. SIDENCO E.L., (2003) - Coloana vertebrală şi membrul inferior. Evaluare mioarticulară
în kinetoterapie şi în medicina sportivă, Editura Fundaţiei România de Maine, Ediţia a II-
a, Bucureşti
19. SIDENCO E.L., (1999) – Bilanţul articular şi muscular, Editura A.P.P., Bucureşti
20. TACHE G.O. (2005) – Teoria şi metodologia Medicinii Fizice si de Recuperare
Medicala, Bucureşti
21. TODEA, SEPTIMIU FLORIAN, (2001) – Exerciţiul fizic în educaţie fizică, sport şi
kinetoterapie. Teorie şi metodică - Editura Fundaţiei România de Maine, Bucureşti
22. VAIDA A., (2004) - Pledoarie pentru mişcare, p. 99-113, Editura Didactica Nova,
Bistriţa

45